Dragoste şi cianură

Ai dreptate cînd mă sfătuieşti legat de temperament şi temporizare. Mie îmi vin în minte nişte vorbe româneşti în acest sens, dar cu care nu aş vrea să-mi încep ziua. 🙂

Aprecierea mea faţă de Daniel Brânzei intelectualul, omul care ştie să-şi pună în pagină ideile şi impresionantul său talent de a explica lucrurile şi treburile lui Dumnezeu a rămas aceeaşi.

Dar, nu am crezut niciun moment că Daniel Brânzei omul, cel pe care îl ştiam eu, după reperele de mai sus, va face, ca apăsat pe buton, figură de apărător al Barboşilor, Ţonilor şi Mănăstirenilor, cu un dispreţ greu disimulat printre rîndurile comentariului care-mi fusese adresat.

Am crezut, în prostia mea, că mă consideră un interlocutor egal cu domnia sa, chiar dacă, pentru asta, ar fi trebuit să-şi aplece, măcar puţin, coloana vertebrală a infinitului, osificată de jilţurile înalte pe care le-a ocupat, de-a lungul anilor, în America.

Iar faptul că se joacă, precum Alin Cristea, cu scosul şi băgatul în clasamente, după ce am scris că ideea de blogosferă evanghelică este o prostie demnă de un om îngust, m-a şocat, dar mi-a şi dat dreptate.

Nu de papi pe internet aveam nevoie. Aveam un clovn, dar se pare că tacîmul nu era complet: ne trebuia şi-un rege.  

Din păcate, în spatele acestui vodevil, se pare că se ascund interese mult mai mari. După aceste zile, aşa cum era de aşteptat, au apărut ameninţările. Nu le dau pe blog. Apoi, cine a avut amabilitatea să mă avertizeze că îmi este ameninţată familia (!), poate sta liniştit: niciodată nu voi divulga sursele. Am fost asimilat cu om din garda pretoriană a lui Paul Negruţ(!). 

Deci, dragul meu prieten, clasamentele, în imbecilitatea lor, sunt un paravan în dosul căruia se leagă şi de desleagă firele unei manipulări de mare clasă. Oamenii ăştia îşi fac capital de imagine din tot ce prind: de la naşteri şi botezuri, pînă la înmormîntări. Şi mai ales înmormîntări!

Am urmărit, îngrozit şi dezgustat, cum sunt supravegheate, cu pasiunea vulturului hoitar creştin, ultimele clipe din anticamera morţii Silviei Tărniceriu. Au pus telefonul pe pieptul femeii, să-i audă, la mii de kilometri, suflarea, cum sfînta aceea trăgea să moară. Au pierdut şi ultima decenţă, cea dinaintea marii treceri. 

Voi reveni în funcţie de desfăşurarea evenimentelor. 

Anunțuri

38 de gânduri despre &8222;Dragoste şi cianură&8221;

  1. Dragă Mia, ameninţări reale, de tip securist. Că vor confecţiona o imagine despre familia mea, dacă nu-mi bag minţile în cap.
    Care familie?
    După episoadele cu Barbosu, cînd cu postările lui Daniel Chiu, au apărut astfel de „dosare”, exact cum se confecţionau, la comanda securităţii, istorii despre Monica Lovinescu (Ion Caraion a scris că se culcase cu Camil Petrescu, uitînd că Monica avea 6 ani pe vremea aia!) şi Virgil Ierunca.
    Cei care dau banii pot găsi, oricînd, vechile scule din vechiul sistem, care sunt muritoare de foame. Pun botul şi, sub anonimat, scriu orice.
    Din păcate pentru ei, cunosc metodele şi oamenii.
    În ce lume trăim? Lumea pe care un inconştient ca Brânzei o ţine în braţele lui, căreia îi acordă girul faimei sale. Care scrie balsamic despre Străjeri (!), la două capete.
    Este o ofensivă de imagine fără precedent pe internetul aşa-zis credincios împotriva anumitor baptişti. Pe mine mă onorează că mă consideră apărătorul unor principii vechi, menţinute, încă, la Oradea lui Cruceru. (Pe el îl ştiu, pe Paul Negruţ nu, de-aia îl pomenesc aici.)
    De unde crezi că-şi fac rost de masă de manevră carismaticii? Metanoiştii?
    Asta este!
    Oricum, tu mă ştii, Mia: nu trăiesc din solda popilor, iar ameninţările mă provoacă şi mai tare.

  2. Ma gandeam zilele astea, ca maine, prin Harul Lui Dumnezeu, se implinesc ceva ani, de cand am fost botezata, cum au trecut acesti ani! Pe vremea aceea, era inainte de ’89, pocaitii erau in vizorul securitatii, iar la servici aveai tepusiri care te loveau in coaste sau peste ochi. 😦
    Ma intrebam, de multe ori, de ce a ingaduit Domnul unele sau altele, in viata noastra sau in lume… De ce revolutie, de ce libera circulatie, de ce internet, de ce , de ce…?
    Concluzia mea, umila si personala, e ca Domnul a ingaduit asta, ca sa vedem cu adevarat cine suntem si incotro mergem. Atunci cand crezi ca nu te vede si nu te stie nimeni scoti ca om, din tine, tot ce esti de fapt! Daca nu iei cu seriozitate viata de credinta cu Domnul si nu stai cu picioarele pe stanca, nisipul miscator al vietii astea te poate dobori!
    Iar pt. ca ai pomenit de Oradea si Paul Negrut, imi aminteste o vorba a lui: „Chiar daca ar fi sa umblu singur pe cale, dar sa fiu convins ca e Calea lui Dumezeu, prefer sa fiu singur pe drumul bun, decat cu altii, oricat de invatati ar fi, pe calea pierzarii”… Paul a ramas acelasi om, cu aceleasi principii sanatoare, care n-a uitat de unde a plecat si cum a ajuns unde este acum! Numai Harul, numai Harul!
    Mai cred ca acum, Domnul ne-a pus in sita Lui si ne cerne… acum se alege pleava de bobul bun care va da rod, dupa Harul Lui.
    O duminica binecuvantata si incarcata de binecuvantari va doresc voua si familiilor voastre!

  3. Dacă se va auzi că ai murit înțepat în pulpă cu umbrela, lovit de tren, de mașină, de avion, de vapor sau de vreun OZN,, să știi că nu vom crede! 🙂
    Doar cînd vei trece de 90 de ani.
    Să fii în și cu pace! 🙂

  4. Rasvan ma faci sa zambesc 🙂
    Pai tu , dupa atatia ani, mai iei un calcul amenintarile internautice ?
    Si cum zici…ce e cu telefonul.. pe pieptul moartei ? – nu de alta dar inafara de tine, Adama, Cetatea de piatra, Oana, Pe ganduri si inca vreo 3 bloguri nu prea citesc nic* pe net pt . ca nu-mi dau timpul meu tuturor… ca nu am cum.
    Sa ai zile STRAJUITE de ingerii lui Dumnezeu !

  5. Dragă Lia,
    Telefonul:

    „Încercând o convorbire, Elena i-a dus Silviei telefonul. N-a putut-o face să vorbească. I-a așezat doar telefonul pe piept ca să-i pot auzi răsuflarea. Elena este o mare sentimentală și ea … M-a lovit exact acolo de unde curg lacrimile.”

    Nu mai dau link-ul, că şi aşa m-am umplut de „bube” în cap… Sunt medic de 32 de ani, dar eu aşa ceva n-am mai văzut sau auzit.

    Să fiţi binecuvîntaţi, tu, soţul şi băieţii. Vă iubim.

  6. Draga Rasvan,

    de scris bine stiu s-o faca, cu cu talent…
    Dar hai sa vezi ceva. [Wurmbrand chiar a fost cineva: dacă nu era el, nu mai pășeam eu pe la librăria Stephanus. ] – trec rar pe la singura librărie plăcută sufletului meu. Și când trec pe acolo, prima dată ochiul meu se așează pe raftul cu Biblii, este așa de frumos Cuvântul lui Dumnezeu… dar parcă mai de la distanță! Fiindcă atunci când ne apropiem trebuie musai să facem un efort. Și ce te faci neicule, efort ba dar scriitori cât cuprinde. Nu știu dacă introducerea asta, așa puțină, e lămuritoare pentru ce urmează: am început să cunosc, e drept că nu întru-totul, după ”pipăire” natura lucrării, ce-i drept mă mai ajut și de ochi, de amândoi.
    Azi bunăoară, am văzut o carte ambalată satisfăcător de interesant – am în vedere titlul și coperta. Bun, mai departe deschid cartea și citesc la întâmplare [se voia un fel îndrumar pentru evanghelizarea în lumea postmodernistă ] – ce să vezi: ‘transcendență’, raționamente explicate cumva ca în vremea anticilor greci și cu puțin miros de ‘training’, părea să miroasă și a gândire pozitivă… dar asta nu este totul prieten drag și bun, asta nu este totul: dintre coperțile cărții aceleia mi s-a năzărit drept între ochi, icoana autorului ei! Era un fel de lucrare narcisistă, de autoprobare a nivelului IQ, a abilităților de a comunica un mesaj nebiblic, folosind arta gri, soioasă, râncedă, neagră, mirositoare a nimicului, a tristeții, a deznădejdii, a pierderii mântuirii. Hristos nu are nevoie de scriitori fratele meu rus și urs, iar dacă are nevoie de ei vreodată știe El pe unde să-i găsească, prin temnițe grele, prin spitale… Uite, când mă uit la Wurmbrand văd cum râde senin și fericit din coperțile cărților sale, deștep evreul acesta și bun și cuminte…
    Ce frumos râde Wurmbrand… cât de frumos zâmbește! Din toate cărțile sale! Vezi, Hristos l-a folosit: nu m-am încruntat nicio clipă citindu-l și am înțeles atunci abia, cu adevărat, că nu toți suntem chemați de El să fim pescari de oameni sau ‘Rabi’ sau ‘ucenici’… Ce fel de ucenici să fim noi dacă nici măcar nu-l cunoaștem pe El. Și cum putem spune că-l cunoaștem atunci când ne cioplim tronuri înalte și urlăm de la amvon… ca niște apucați… Uite, fără ca tu să mă fi influențat în vreun fel, am să-ți spun părerea mea despre Țon, de la depărtare, și bazându-mă pe ‘tactilul’ despre care pomeneam la început: hmmm… este un intelectual care are o mare apăsare. Este șters, nu zâmbește… mă duce cu gândul la un rechin, nu știu de ce… mi se pare mediocru în toate sensurile.
    Sunt atât de mulți scriitori care umplu cu maculatură librăriile creștine. Ce înseamnă asta?

    Nu am înțeles, aceia care fac amenințări cu privire la dezvăluirea unor chestiuni de familie, sunt scriitori creștini? Dacă aș cumpăra o carte ar mai fi Livingstone… pe el l-aș cumpăra…

    Dar tot Bibliia rămâne cea mai frumoasă, de departe, și când o deschidem, atunci căpătăm nădejde, alinare, vindecare, dragoste… dar și mustrare sau întristare atunci când trăim creștinește doar de ochii lumii… E grea Biblia frate, e grea! Nu e pentru oricine! Pentru mulți este doar o pricină de sminteală… Știi tu Răsvane că există oameni care își găsesc permanent justificare, pentru conduita lor, în Scriptură? Asta înseamnă să fie tăgăduită puterea Evangheliei… Să ne ferim și noi de tăgăduirea asta…

    Cu drag,

    Daniel C.

    Fie ca Domnul să aibă în pază familia ta și să-ți aducă liniște! El e nădejdea și puterea ta! Cât despre înțelepciunea noastră, ea e bună prea puțin și mai mult pentru bloguri. 🙂

  7. Daniel, sa stii ca am citit si eu .
    Ai un scris care patrunde…
    Va doresc la toti incepand cu Rasvan -o Duminica binecuvantata.
    Sa fiti intr-un loc unde Biblia se vesteste cu claritate si Putere de SUS.

  8. AM O CARTE CE-O IUBESC.
    Am o carte ce o iubesc
    Deşi-i veche-o preţuiesc
    Căci pruncia-mi aminteşte tot mereu
    pe genunchii mamei stam
    Pe cam mâna-caldă aveam
    Şi-mi citea din Cuvântul Lui Dumnezeu

    Scumpă carte, Sfăntă carte
    Filele-ţi înlăcrimate eu le citesc
    Cum merg pe calea crucii
    Mi-aş mai dulce zi de zi
    Căci tu mă conduci la locul sfânt ceresc

    De Isus ea mi-a vorbit
    Cum pe cruce a pătimit
    Şi-astfel noua mântuire-n dar ne-a dat
    Iar cînd lacrima-mi curgea
    Ea duios mă săruta
    Şi-mi spunea că şi pentru mine-a răbdat.

    Zilele-acelea s-au dus
    Dar le preţuiesc nespus
    de atunci Biblia mamei m-a-nvăţat
    Să fiu bun, curat, cinstit
    Şi-astfel mă simt ferict
    Şi aici şi-n cer sus când voi fi-nălţat

  9. Dragă Daniel, îţi mulţumesc pentru comentariu. L-am citit abia azi şi nu am avut cînd să-ţi răspund.
    Aceleaşi mulţumiri lui Mitică.
    Vă îmbrăţişez pe amîndoi.

  10. Mitică, am și eu o poezie ptr dta 🙂

    În Biserică

    Noi tot umbăm pe același drum, îl știi atât de bine Tu
    atunci când ne privești de Sus și în fiecare clipă
    aripa unui flutur alb, așa ne trecem fără a ști
    crezând că ar mai fi ceva, și-am mai umbla și mâine așa
    prin uliți grele de noroaie, și pe șosele-ntortocheate
    cu cugetul sătul de toate.

    Ne vezi pe toți cum trecem drumul spre viitorul de cenușă
    pe care doar îl bănuim dar nici la Tine nu venim,
    căci lacrimi mai avem de plâns, așa… aiurea, ca artiștii
    și-ți mulțumim doar pe la prânz dacă e cer senin și buzunarul plin.

    Ne asculți la toți ciorovăiala, și-auzi tristețea noastră dragă
    ce ne-nsoțește credincioasă, pe ea o vrem și doar atât
    ea știe cum e cel mai bine, ca să ne țină de urât.
    Și totuși unii dintre noi, mai se ascund să plângă sincer
    prea nu mai pot și au nevoi și robi sunt prinși, și-s bieții goi,

    Ei dorm pe străzi sub felinare când vine Iarna din Siberia
    și foamea lor e ca o turtă de rumeguș cu sare,
    să roadă încă și mai tare
    stomacul lor pipernicit… și-n care zi mai auzim
    că încă unul a murit de frig și foame și de sete,
    și că n-avea sărmanul ghete ci doar sacoșe groase
    înfășurate-n sfori rufoase…

    Doamne de Sus de acolo unde ești, Tu vezi când vine sărbătoarea,
    cu ce alai ne târguim și cum ne-alegem bunăstarea,
    cum ne gândim doar la mai bine și-apoi de-altul să ne pese?
    că mor creștini prin țări haine și mor de dor unii de-ai lor,
    dar ce ne pasă nouă Tată? îl așteptăm pe Moș Crăciun,
    e drept că este o minciună, dar vezi cât este de frumoasă?

    Noi vrem să fim mințiți Părinte, n-avem nevoie de-Adevăr
    și Te strigăm cu glas cuminte, doar când simțim chemarea morții
    și spaima celor din morminte… atunci găsim așa cuvinte, Te lăudăm,
    Te implorăm și-n ceasul doi iar Te uităm,

    gândind că toate până la urmă au să găsească rezolvare
    cu sprijin de la nea cutare și de la unul sus și tare,
    ce-a să ne dea la toți ce vrem: mâncare multă, sănătate,
    și bani și fete deocheate, așa cum ne urăm la sindrofii
    și cununii fără copii…

    Dar noi mâncăm atunci al nost comând, că nu vedem copiii singuri
    și suntem surzi la plânsul lor, la zbieretul vădanei,
    noi ne croim un drum ușor și atunci când ne lovim un pic la gleznă
    urlăm ca apucații și Te-acuzăm pe Tine, că n-ai vegheat prea bine
    și-ngăduiești de Sus de Acolo, să avem de-așa necazuri parte,
    mai că Te pedepsim, și nici nu îți mai credem, vezi Tu, așa
    Te pedepsim!

    Și-așa tot mergem pe cărarea ce duce-n altă parte,
    și când aflăm că rătăcirea pe care am iubit-o
    a fost un rău pentru mai mulți, ce-au suferit în vremea asta,
    atunci smintiți Te căutăm și-ți cerem Doamne-ndurerați
    pedeapsa ce o merităm!

    Dar Tu atunci ne ierți cu totul, și uiți de toate și ne-ajuți
    și Fiul Tău Iisus, Hristosul, ne spală mâinile de-omoruri
    și inimile de curvii, făcând din nou făpturi curate
    și reclădind ce-am sfărâmat, când toți, mișei până la unul,
    pe Fiul Tău noi l-am scuipat și plini de ură l-am negat,
    găsind că locul de pe cruce e locul ce L-a meritat.

    De-acuma când umblăm pe drumuri, să avem o grijă de sărmani
    cu cât avem în buzunare și să postim dacă putem,
    să dăm ce-avem din fiecare, puțin, atâta cât o fi,
    căci vrea Hristos ca să mănânce, și n-are loc unde să doarmă,
    și n-are haină și nici ghete, haideți cu toți, să-i dăm ceva!

  11. Mitică nu a aplaudat. Ce-ţi veni? El a pus o poezie creştină şi i s-a răspuns cu alta.
    Cum e să te cheme Mitică 2? Şi te culci liniştit, împăcat, şi-ţi spui, bă, i-am zis-o! Ce chestie… 🙂

  12. Cum e să te cheme Mitică2 ? Simplu. Ca şi când te-ar chema Mitică3, sau Mitică275, adică unul invidios că alţii au „aplaudaci” şi că el, după comentariul ăsta, a trebuit să meargă să se aplaude singur! 😀

  13. marinelblaj: nu sunt invidios deloc. Nu as vrea sa fiu ca rasvancristian. Sunt doar intrigat. Scuze, am fost un pic rautacios, dar mă deranjează cand vad cum e laudat un om care nu merita.

    rasvancristian: Hai sa-ti spun ce ma deranjeaza. Spiritul in care vorbesti. Probabil te crezi inspirat, dar duhul care te calauzeste nu prea seamana cu Duhul lui Dumnezeu, cel care i-a inspirat pe cei care au scris Scripturile. Transpare prea multa aroganta printre randuri. Prea multa judecata si condamnare. Si mare dreptate mai avea Marius Cruceru – cel pe care se pare ca il admiri – cand spunea intr-un mesaj acum cativa ani, ceva de genul; „Atunci cand judeci pe cineva, in mod automat te postezi pe un piedestal mai inalt. Si asta inseamna aroganță.”
    (Si am zis Mitica 2 ca sa se deosebeasca de Mitica, cel care postase anterior. Multumesc pentru ironie.)

  14. Eu ma intreb ce cauta acest Mitica 2, pe acest blog, sa citeasca postarile celui despre care crede ca „duhul care te calauzeste nu prea seamana cu Duhul lui Dumnezeu”? As fi tare curioasa, desi de felul meu nu sint, sa stiu de ce duh a fost calauzit el cind a scris?

  15. Mitică2: Ai fost ceva mai mult răutăcios, nu puţin. Şi nu doar faţă de proprietarul blogului, ci şi faţă de cei care, greşit sau nu, îl „aplaudă”. Nu te supăra, dar când îi cataloghezi drept „penibili” erai călăuzit de Duhul? Cât priveşte faptul că ai vrea sau n-ai vrea să fi ca Răsvan, cred că ar trebui să te întrebi întâi dacă poţi.
    Răsvan: Nu poate exista Marinel 2! Marinel e unul singur! 😀 Asta ca să mă aplaud singur şi să nu mă trezesc şi eu cu aplaudaci! 😀

  16. Dragă Marinel, problema e că poate, dar nu vrea.
    Acum, el a scris la o postare destul de dură la adresa lui Daniel Brânzei şi a celor care fac din durere, bici. E firesc să empatizeze cu pastorul. Sunt o mulţime de cetăţeni care îl iubesc şi acum pe Ţon şi îl aşteaptă să se întoarcă.
    Mi-e teamă că statuile din Insula Paştelui nu sunt singura enigmă nedezlegată cînd vine vorba de întoarcerea marelui blond. 🙂
    Pe mine mă amuză stupoarea cu care analizează. Ei sunt obişnuiţi cu gargara mistică, fără să înţeleagă ce e aia mistic.
    De fapt, ai scris pe blogul tău o postare foarte sugestivă despre tocăniţă. Spre deosebire de tine, eu dau nume. Asta irită.
    Cînd Lascău bătea cîmpii cu marmotele, broaştele şi reptilele lui, fiecare individ din ăsta se gîndea: mă, n-oi fi eu ăla? Ăsta e maximum din ce poate suporta un creştin care-şi face pedichiura cu ochii la cer.
    Suporterii lui Barbosu fac mult mai urît. E şi firesc, din moment ce liderul lor se lăuda că-i adună din baruri şi discoteci. Pînă învaţă gramatică şi se mai stilează, trebuie multă răbdare. 🙂
    Mitică 2 e doar mitică, cu „m” mic.
    La urma urmei, e un personaj emblematic al aceluiaşi Caragiale.
    Fireşte că tu eşti unic!
    Şi ca să te compromit cu totul, afirm cu tărie că eşti prietenul meu.
    Aşa, măcar are cine mă reeduca. Mitică 2 poate dormi liniştit. 🙂

  17. Auăleu, Răsvane! Păi dacă pe mâna mea dai tu „reeducarea” ta, nu doar Mitică2 nu mai doarme, ci şi jumătate din lume! Evident, din lumea… nouă! 😀

  18. …ma gandeam la titlu.
    ,,Dragoste şi cianură”
    Pentru a ,,desface ”aurul din legatura cu alte metale e nevoie de cianura -deocamdata.
    Filoanele de aur s-au exploatat demult .
    In minele din Maramures minerii au gasit galerii in care incapea doar un ,,omulet”.
    Se pare ca inca de pe vremurile stravechi au cam mers cu exploatarea doar pe filon.

    Draga Rasvan, am gasit azi o solutie pentru a intra aici pe blog.
    De cand nu mai esti intre blogurile remarcabile trebuia sa dau la ,,cautare ”de fiecare data.
    Cand Barthimeu a patit la fel intram mai intai aici si de aici la Barthimeu.
    Care e solutia gasita de mine?
    -Te-am trecut la ,,Favorites bar” .
    [in ciuda ciudosilor”]

  19. Sper ca imi permiteti sa intru si eu in grupul vostru de prieteni. Cei pe care i-am avut ca prieteni, vor sa-mi puna leocoplast pe gura, ba mai mult sa-mi taie dreptul de la facebook si internet, pentru ca am treaba cu toti si mai ales cu pastorii. Stiu ei ce stiu… dar uite ca nu-mi mai pasa. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s