Degeţeii Uniunii

Lia scria deunăzi despre Alin Cristea că e un fustangiu. Nu cred că este, cel puţin nu ce înţeleg eu prin asta. 🙂

El e doar mîrlan. Mîrlan şi atît. El nu se ţine după fuste, ci se foloseşte de ele. Sunt un bun pretext să înjure hormonal.

De ce spune Lia că ar trebui să-l atenţioneze nu mai ştiu care for baptist din România?

Simplu: pentru că foloseşte un titlu compromiţător de blog : “România Evanghelică”.

Dar cui îi mai pasă de fineţuri de-astea?

Lui Otniel Bunaciu? Hai să fim serioşi!

Nicolae Rădoi îi reproşa lui Daniel Brânzei, în urmă cu vreo doi ani, că de ce îl felicita pe preşedintele în “izirciţ” al UBR. (1)

Cum poţi să faci asta, cînd ştii că e fiul unui turnător la securitate? îi spunea bătrînul.

I-a păsat lui Daniel Brânzei de iritarea creştinului, cel care făcuse închisoare pentru convingerile sale religioase în regimul în care tînărul Otniel îşi făcea studiile la Oxford, sub ochii aceloraşi comunişti, cu aprobarea lor?

Nu, dragilor, nu mai pasă nimănui de nimic, decît de el şi de familia lui.

Oamenii ăştia citesc în Biblie cum o fac alţii în stele şi crescătorii de cîini în petele dalmaţienilor.

Îţi ghicesc viitorul în cerul gurii, inclusiv cum vei arăta la Judecata de Apoi. Dar să vadă ce se petrece în jurul lor, nici gînd! Ştiţi ce spune Dante cînd intră în infern, nu? Lasciati ogni speranza, voi ch’entrate!

Să se ocupe dînşii de mărunţişuri? Să se pună în gura dubioşeniei sale, Alin Cristea?

Nu, Lia nu va fi niciodată apărată de puii pădurii, de oamenii măriei sale!

Din nefericire, duşmanul baptiştilor români s-a estompat odată cu revoluţia din decembrie. Comunismul a dispărut. Securitatea care l-a servit, de asemeni. Bine, toate astea sunt aparenţe, dar atîta timp cît nu avem dovezi că nu-i aşa, minţim şi noi cu “adevărul” altora.

Oricum, în lipsa unui duşman identificabil, bisericile noastre n-au mai prididit să mulţumească Domnului pentru libertatea de care se bucură. Libertatea care e, iarăşi, o chestie cu dus-întors. Dar să minţim, din nou, tot cu “adevărurile” altora.

Pentru că aşa am fost obişnuiţi, să luăm de bune toate afirmaţiile, mai ales dacă le spun boşii lui doamne-doamne.

Comunitatea n-a învăţat nimic din experienţa comunistă, a repetatelor trădări de sus. Ea e mereu perplexă. Cînd degenerează Ţon, lumea dă în boala rugăciunii pe bloguri, iar Daniel Brânzei în amnezie şi melancolie.

Comunitatea nu acceptă că face parte dintr-o categorie extrem de sensibilă la manipulare, cea religioasă.

Aşa se face că şi acum bisericile metanoiste ale lui Barbosu sunt în continuare “baptiste”, deşi omul a afirmat că nu mai aparţine niciunei denominaţii, fără să iasă fum şi scandal de undeva.

Drama de la Arad n-a dat de gîndit la nimeni.

Conducerea baptistă face plocoane de imagine regilor rromi penticostali din motive politice evidente. Chestia e că nu va recunoaşte nici în ruptul capului că e aşa.

Mănăstireanu se dă de-a dura pe blogul Sucevei Evanghleice, prin interviuri pe la toate mitoacele evanghelice, deşi blogul lui pute de papi, cardinali şi ecumenici de tot felul.

Cînd am scris că domnul Neamţu nu e chiar zdravăn politic, cînd cu Mitocul Dragomirnei, Daniel Brânzei mi-a reproşat că nu dau credit noului val de intelectuali în politică.

Nu au trecut nici două săptămîni şi “aerul nou” al politicii, nimeni altul decît Mihail Neamţu, a pătruns cu forţa în parlament, agitînd drapelul ţării şi aruncînd cu bani în primul ministru.

Indiferent că ministrul ăla se numeşte Ponta, cred că în ce-l priveşte pe Neamţu am avut dreptate: e dus rău cu pluta! 

Editura Polirom a publicat recent o carte, intitulată extrem de sugestiv: “Cum ne construim duşmanul”. Cuprinde mai multe scrieri ocazionale ale lui Umberto Eco. Vă sfătuiesc să o citiţi. Prima dă titul cărţii.

Ideea de bază era că o societate are nevoie de o ţintă împotriva căreia să lupte. Fie că ea s-a numit comunism, evreu, ţigan sau chiar femeie, lipsa duşmanului înmoaie vîrlăvia naţiei. Aşa se înmoaie şi Alin Cristea dacă nu înjură sexul slab. 

Deci, duşmanul trebuia inventat, pentru a distrage atenţia oamenilor de la problemele cu adevărat grave şi profunde ale societăţii.

Cu alte cuvinte, pînă şi Alin Cristea, patologicul, le vine ca o mănuşă liderilor baptişti de pretutindeni.

E bine ca răul să aibă un nume care tinde să-i dezonoreze pe toţi, decît să le dea altora idei năstruşnice, să caute unde nu trebuie. 

Aşadar, Lia poate să aştepte mult şi bine. Oare nu s-a ascuns Dimitrie Cantemir sub poalele ţarinei?

De ce să nu se ascundă şi liderii noştri, degeţeii, după degetul plin de murdărie a lui Alin Cristea? El e medius-ul pe care ni-l arată ei în fiecare zi.  

NOTE

1.  „Cum ai putut să feliciţi pe fiul unui trădător, pentru că a ajuns preşedinte? Cum te împaci cu scrierile „istorice” ale lui Ioan Bunaciu care perverteşte faptele istorice şi se justifică pe el şi pe alţi trădători? De ce nu spuneţi adevărul?”  (NICOLAE RĂDOI- De le păstor către păstor. Postat pe blogul lui Nicolae Rădoi în data de 1. 06. 2011)   

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Degeţeii Uniunii&8221;

  1. Pentru că tot am amintit de cartea lui Umberto Eco, are el o zicere în acest sens, dragă Marinel. 🙂

    „Încrederea că există ceva adevărat este fundamentală pentru supravieţuirea fiinţelor omeneşti.”

    Şi tot el, mai departe, în stilu-i caracteristic:

    „…enunţul „plouă” (între ghilimele) e adevărat numai dacă afară plouă (fără ghilimele)…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s