Fra Angelico

Nu vă speriaţi: am ales un text memorabil despre un pictor catolic, de pe timpuri, fără nicio legătură cu valul de interes pe care-l suscită actualul Papă şi catolicismul, în general. Nu sughiţă, nu tuşeşte bine Francisc şi apar pe bloguri evanghelice trimiteri la străbaterile ilustrului personaj

Aşadar, iată cum îl caracteriza Giorgio Vasari pe Fra Giovanni da Fiesole, zis şi Fra Angelico, ale cărui picturi nu are sens să le mai comentăm sau să le dau pe blog, din moment ce le puteţi găsi oricînd şi mult mai elegant reproduse pe net.

Alegerea n-are nicio legătură cu fraţii noştri angelici, ci e, pur şi simplu, reacţia pe care am avut-o privindu-i pictura şi gîndindu-mă că se poate să fii un artist desăvîrşit, fără să ai un caracter infect. Că e posibil să ai şi geniu şi sfinţenie în acelaşi timp. Şi, mai ales, o modestie de care liderii noştri se pare că n-au mai auzit. 

Citatul din Giorgio Vasari (1511-1574) e ceva mai lung, dar merită să faceţi efortul pînă la capăt, în cazul în care nu l-aţi ştiut dinainte. El a fost scris cam la o sută de ani după moartea pictorului Fra Angelico (1395-1455).

„S-a ferit de toate cele lumeşti şi, trăind în curăţenie şi sfinţenie, a ţinut atît de mult la cei sărmani, încît socotesc că astăzi sufletul său se află în ceruri.

S-a îndeletnicit numai cu pictura, fără răgaz, şi n-a voit să lucreze nimic altceva decît sfinţi. Ar fi putut avea bogăţii, dar nu i-a păsat de ele; spunea, dimpotrivă, că adevărata bogăţie nu înseamnă altceva decît faptul de a te mulţumi cu puţin.

Ar fi putut să poruncească multora, dar n-a voit, spunînd că dînd ascultare altora, greşeşti mai puţin şi ai parte şi de mai puţină osteneală.

A stat în puterea lui să capete ranguri atît în ordinul său călugăresc cît şi în afara acestuia, dar nu le-a preţuit, spunînd că nu doreşte nimic altceva decît să fugă de iad şi să se apropie de rai.

Nu a fost văzut niciodată mîniindu-se pe ceilalţi călugări, ceea ce mi se pare a fi un lucru uluitor şi aproape cu neputinţă de crezut, iar pe prieteni obişnuia să-i mustre numai cu surîsul pe buze.

Cu o bunătate neîntîlnită, le spunea tuturor celor ce-i cereau să lucreze pentru ei că trebuie să capete mai întîi dezlegarea superiorului său, fiind după aceasta siguri că nu-i va uita.

În sfîrşit, acest nu îndeajuns de lăudat călugăr a fost deosebit de umil şi de modest în toate faptele şi în toate vorbele sale, iar în pictură a arătat îndemînare şi cucernicie, din care pictură sfinţii pictaţi de el seamănă mult mai mult a sfinţi decît sfinţii oricărui pictor.

Obişnuia să nu-şi îndrepte şi să nu-şi revadă niciuna din picturile sale, lăsîndu-le întotdeauna aşa cum îi ieşiseră pentru prima dată din mînă, socotind (după cum spunea el) că aceasta fusese voia Domnului.

Spun unii că Fra Giovanni n-ar fi pus niciodată mîna pe pensule, înainte de a-şi fi făcut rugăciunile.

Nu a pictat niciun Cristos răstignit fără ca lacrimile să nu-i scalde obrajii; de aceea chipurile şi atitudinile personajelor pictate de el vădesc frumuseţea adevăratei şi uriaşei sale credinţe.

Pe marmura mormîntului, se poate citi următoarul epitaf:

Nu pentru că am fost un al doilea Apelles mi se cuvine vreo laudă, Ci pentru că tot cîştigul meu l-am dăruit alor Tăi, Cristoase: Parte din operele mele sunt pe pămînt, iar altele în cer …”

Anunțuri

Un gând despre &8222;Fra Angelico&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s