Cronici mondene (98) Istorii desuete şi secrete

Să mai spună cineva că Federaţia asta baptistă europeană nu e o provocare! E ca o piază rea.

Să mă explic. În urmă cu mai mulţi ani (mai exact în 10 iulie 2009) nu ştiu ce m-a găsit, mă aflu în treabă şi pun o întrebare cui nu trebuia. Ţicneala asta cu întrebările e veche la mine.

Mă uitasem la o predică de-a lui Iosif Ţon, rostită de el la biserica baptistă din Portland. Efectiv, am uitat de ce m-am uitat. 🙂

Fapt este că, la un moment dat, vorbitorul s-a referit la federaţie şi la ce-ar voi dînsul să facă pentru ca baptiştii să se lepede de liberalism.

Iată ce scriam atunci:

Ştiu că nu aveţi mult timp la dispozitie, din această cauză am să intru direct în fondul problemei. Am vizionat predica dvs. de pe Resursecrestine.ro, intitulată Adevăratul creştinism. Acolo vorbeaţi despre numirea fr. Valeriu Ghileţchi ca Preşedinte al Federaţiei Europene Baptiste.

Spuneaţi că vă veţi duce şi dvs. la Amsterdam, pentru ca timp de doi ani să încercaţi să-i mai împungeţi pe cei din Occident- Germania, Suedia, Anglia- care sunt tare liberali, să-i mai atrageţi către Biblie, pentru că vă consideraţi misionari printre ei.”

Privit în ziua de azi, fragmentul (care nu ştiu în ce minut este şi ar fi o tortură să revăd predica, care e tot acolo şi poartă, evident, acelaşi titlu, “Adevăratul creştinism”) e de-a dreptul nostim.

Într-un timp record, baptistul, supărat pe viaţă, mărturiseşte, într-o adunare penticostală din România, că a vorbit în limbi din tinereţe şi, cu o voce de neuitat, le spune, “eu sunt de-al vostru! Bucuraţi-vă!”, adică e penticostal.

Printre cei care au răspuns primii a fost Cristian Ionescu din Chicago, care i-a luat şi un interviu proaspătului convertit, la postul lui de televiziune. A urmat Lascău, cel care scria despre cîrtiţe, manguste, şerpi şi alte reptile, şi o întreagă trupă de “amin” şi “Doamne-ajută”, în frunte cu nea Gabi, care-şi făcuse planul la urdă şi brînză pe tot cincinalul. 

Reţetele erau, evident, ale lui Iosif Ţon. Am scris atunci o postare cu un titlu foarte deocheat, care a fost copiat de comitetul bisericii, la imprimantă, şi m-au întrebat dacă susţin că surorile sunt mulse. Aşa i-am învăţat ce înseamnă metafora. 

Bucuria penticostală a fost de scurtă durată, pentru că Iosif Ţon a avut din nou o revelaţie şi s-a transformat, peste noapte, în carismaticul vindecător de la Străjeri. Alte plînsete, alte frîngeri de mîini şi dă-i cu amin şi Doamane-ajută.

Cristian Ionescu întoarce foaia, aplaudacii de ieri îşi dau palme, iar bravul om, pornit să educe Europa cu baptişti cu tot în ea, s-a trezit (pentru că trezirea e verbul cheie) ereticul de servici al tuturor.

Pînă cînd să apară volumele de înfierare ale noii sale teologii, care e dusă bine pe coclauri, au luat măsurile impuse: unii mai repede, alţii mai încetişor sau chiar di loc.

Paul Negruţ, Marius Cruceru şi Daniel Chiu au pus punctul pe i şi au fost acuzaţi de linşaj de gaşca mofluză, chibiţată pe faţă de Cristea şi prin spate, de Mănăstireanu.

Daniel Brânzei a dormit în post şi a fost trezit la apelul bocancilor de goarna lui Nicolae Rădoi, conservatorul tuturor timpurilor, care a spus că nu-l mai ia cu el în Israel în veci şi pururi, dacă nu-i dă un şut în fund lui Ţon. Otniel Bunaciu i-a luat, într-un tîrziu, tot ce primise înainte.

Şi, uite-aşa, dragii mei, dacă stau să mă gîndesc, tot bîlciul a început de la intenţia lăudabilă a omului nostru de a-i educa pe baptiştii occidentali, care nici nu vorbeau în limbi, nici vindecări la minut nu făceau şi, unde mai pui, nici securişti nu fuseseră.

Pe fondul acestei istorii a scris deschis ce-a scris Guliţă Bîrzoi, adică Alin Cristea sau, mai pe scurt, “The Most Visibil” dintre noi.

 

Anunțuri