Secta din care mă trag (4)

În cele ce vă voi spune mai departe, azi şi în zilele următoare, aş vrea să fie clar pentru toţi că nu inventez reguli. Că fiecare a avut şi are experienţa lui de viaţă. Eu o prezint pe-a mea, atîta tot. 

Aşadar, eram în timpul liceului. Mama era credincioasă şi încerca, cu slabele-i puteri, să—mi insufle un cît de mic interes pentru Scriptură.

Limbajul de lemn pe care-l găseam la tot pasul în broşurile cu care era invadată România pe vremea aceea, aduse de peste hotare, nu mi se părea de dorit pentru unul ca mine care descopeream marea literatură a lumii. Mama spunea: acesta e limbajul Duhului. Îl vei gusta şi tu, dar mai tîrziu.  

Conflictul dintre păcat şi mîntuire mi se părea un lucru perimat. Din moment ce credeam în Hristos, ce importanţă mai avea tot restul? Din moment ce totul era atît de simplu? 

Mi se părea că lumea din jur, credincioşii pe care-i ştiam de mic şi-i respectam, deveneau din ce în ce mai plăpînzi. Erau exact ce n-aş fi vrut să fiu. Mă plictiseau. Voiam cu totul altceva.

Baptiştii pe care i-am cunoscut în tinereţe nu se bîrfeau, nu se luptau pentru putere. În casa mea n-a existat aşa ceva. Era o linie de mijloc a tăcerii, trasă cu creta tremurîndă, neîntreruptă, o graniţă la capul lumii.

Exista o solidaritate care a dispărut rapid, o dată cu anii ’90. Primele ajutoare, primele medicamente, primele chinuri, primele chemări. 

Unii au avut parte de ele, alţii nu. Am cunoscut oameni pe care nu i-a înfrînt comunismul, cît i-a umilit libertatea.

A înflorit un gen de ocultare, o adaptare a adevărului la interesele de clan. S-au fabricat cariere, au fost zdrobite vieţi.

Am întîlnit oameni care mi-au spus: ce bine! poate cu tine va fi altfel, va fi ca pe vremuri. 

A existat un lagăr invizibil baptist, păzit de comunişti, în care au fost închişi ai mei. Au existat reguli de supravieţuire despre care Biblia a vorbit, un soi de egalitate, care s-a risipit ca un fum, din primele zile după ce cortina de fier a căzut. Mimarea trăirii apostolice actuale este un fals, o blasfemie.

Aşa cum mirajul bătăliei dintre clasicism şi romantism a devenit, pentru mine, cum era şi firesc, o falsă problemă, la fel este astăzi alegerea între o tabără sau cealaltă.

Adevărata mea teamă este cum poate să reziste un om de cultură în această lume, unde legile sunt ale lui Dumnezeu, dar oamenii Lui ne guvernează.

Unde totul este interpretat, judecat şi, din păcate, condamnat.

 -Va urma- 

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Secta din care mă trag (4)&8221;

  1. „M-am confruntat, în ultimii ani, cu o falsă dilemă: cum vrei să fii? cu cine vrei să semeni? dacă ar fi să alegi, pe cine ţi-ar plăcea să urmezi?”

    Mă gândeam, Răsvan, citind seria aceasta de postări (cel puţin până aici) la două lucruri: la ce scria Lia cu ceva vreme în urmă privind modelele şi influenţa lor şi acestea cu o sinceritate din păcate neînţeleasă şi la faptul că suntem oarecum condamnaţi să avem modele, precum marinarul care, deşi ştie bine unde trebuie să ajungă, deşi are sextant stele şi mai ştiu eu ce ca să se ghideze, tot evită să urmeze rute noi şi le urmează pe cele verificate.
    Unii nu-şi mai fac probleme privind destinaţia, căci au una singură. Probleme au cei care au mai multe destinaţii…
    Problema spinoasă pe care o atingi e aici: „legile sunt ale lui Dumnezeu, dar oamenii Lui ne guvernează”.
    Şi ar mai fi şi o întrebare care s-ar potrivi foarte bine în context: „Dacă somnul raţiunii naşte monştri, atunci somnul monştrilor (fie ei şi sacri) naşte raţiune?”,

  2. Nu ştiu, dragul meu prieten, dar eu sunt de părere că merită treziţi: vorbesc prea mult în somn.

    Oamenii despre care am scris în postarea trecută s-au pus ei înşişi în postura respectivă: de a fi iubiţi de unii şi contestaţi de alţii.
    Au ocupat golurile din inima multora din noi. E trist să spui că eşti în Hristos şi să te gîndeşti la Chiu, Brânzei sau oricare altul (eu am ales extremele).

    Inima mea e pustie de pastori. Ecoul Cuvîntului se aude mai bine aşa.

  3. ,,Inima mea e pustie de pastori”
    Draga Rasvan, aceste cuvinte produc mare durere in inima MARELUI PĂSTOR.
    Prin aceste cuvinte esti purtatorul de cuvant al multor suflete.

  4. 1. Cat timp va fi Hristos,
    Cat timp raman cu El,
    Prin cantul meu melodios,
    Il voi slavi pe El.

    2. El e al meu Pastor,
    O, cat imi e de drag!
    Cu hrana-mi vine-n ajutor
    Cand sunt strain, pribeag.

    3. Cand vine vremea grea,
    Cand toti ma parasesc,
    Ramane El, speranta mea,
    In El m-adapostesc.

    4. De pierd orice-ajutor,
    Necazuri de-ar veni,
    Alerg la-al meu iubit Pastor
    El ma va izbavi

    [una dintre cantarile mele preferate din C EV]

  5. ,,În cele ce vă voi spune mai departe, azi şi în zilele următoare…”
    …cuvitele acestea m-au linistit . Daca ai inceput sa scrii -trebuie s-o duci pana la capat.

  6. Pentru un/o tanar/a lupta cu dilemele persista pana la maturizarea deplina spirituala,dupa aceea are loc stabilitatea sau echilibrului spiritual pe care numai Hristos ni-L da.
    Contrar trairilor dvs. stimate doctor Rasvan, eu am trait altfel si n-as putea marturisi fara sa fiu huiduita de toata tara.Dar Dumnezeu fie slavit ca niciodata, NICIODATA nu isi paraseste oitele, chiar si pe cele plapande.
    Uneori simt invidie pentru dvs. legat de sansa pe care ati avut-o ca sa traiti alaturi de titanii credintei.Asta v-a influentat dupa cum se vede viata,spiritul neinfrant si sinceritatea.
    Se putea fi altfel?Nu stiu, doar dvs. puteti raspunde si Tatal.
    In rest, astept sa continuati aceasta serie, caruia eu ii spun ‘marturisile Doctorului preaiubit’ ca sa citez din Biblie.
    Fiti binecuvantat.

  7. ” eu sunt de părere că merită treziţi: vorbesc prea mult în somn.”
    Oare se vor trezi? Nu cumva, au ales ei asa si noi le deranjam somnul?

  8. Am citit articolul asta si pot spune ca mi-a facut mult bine. Si eu credeam ca-s singurul, ca o fi din cauza tineretii. Inima mea s-a golit treptat, in biserica, apoi facultate, apoi iar in biserica langa ei, langa ei in slujire…. E goala de tot acum. Sentimentul de admiratie pe care il aveam fata de ei la inceput a fost incet, dar sigur, inlocuit de un sentiment de dispret. I-am scris zilele trecute unui prelat cu vaza si l-am intrebat cum e cu o anumita situatie, ca una a facut si alta a zis. Imi raspunde batjocoritor si mistocaresc. Am ramas siderat.

Comentariile nu sunt permise.