Secta din care mă trag (10)

Unii din prietenii mei au devenit un pic nervoşi. Ei cred că a venit vremea să trec la concluzii şi, dacă s-ar putea, Doamne fereşte! să vă dau sfaturi.

Poate e doar o părere, nu ştiu dacă se va confirma sau nu, dar a încolţit ideea că şi aşa am spus prea mult.

Deşi…, pînă acum a fost doar introducerea. 🙂

Nu mi-am făcut niciun plan concret să demolez biserica. De fapt, nu mi-am făcut niciunul. 

Trăiesc într-o regiune care nu a intrat în viziunile vreunui baptist cu greutate. Lor nu le-a şoptit Duhul că aici, în tîrguşoarele din Moldova, ar fi nevoie de pastori. 

Dacă ar fi fost ca pe timpul lui Creangă şi ar fi venit un ordin de la NATO, cum că toţi pastorii să fie luaţi cu arcanul la armată, ca bădiţa Vasile, învăţătorul din sat, niciun absolvent de la Emanuel n-ar fi fost săltat de pe la noi.

Mai întreb pe cîte una: Soră, surioară, iubită mioară, ce mai face băiatul ăla al matale, iedul cel mititel, îl mai porţi pe la şcoală sau s-a lăsat şi s-a apucat de meserie, ca taică-său? Da cum nu, frate! cum gîndeşti dumneata, că n-a terminat-o? să fii matale sănătos de cînd a absolvit. Întîi l-au trimis într-un loc greu, de pe lîngă Deva. Aveau acolo o biserică de vreo o sută de suflete. Acum sunt două sute! Aşa că l-au promovat! e ajutor de pastor doi la o biserică mare din oraş. Daaa, l-a ajutat Dumnezeu! Am pus totul înaintea Lui. Mă ard ochii de cîte rugăciuni am făcut, şi eu, şi Gheorghe. Iar de el, dragul mamei, ce să mai zic? Că e bun şi blînd ca o fată. Parcă nu l-am fi crescut noi, parcă l-a ridicat dintr-odată Dumnezeu.

În anticamera Domnului aşteaptă zeci de astfel de mame, care pun o pilă la El să le dea copiilor har peste har şi har peste rînd.

Visul nu e rotund pînă cînd feciorul nu ajunge în America, iar de acolo… cum o vrea Dumnezeu, frate, că noi nu avem nicio putere. I-am dat tot ce-am avut, de acum s-o descurca şi singur. La început o să fie greu, dar cu vremea, o găsi şi el o bucată de pîine neagră de mîncat printre străinii aceia.

La baptişti e rău să ai memorie. Nimic nu te încurcă mai rău decît păcătoasa asta de aducere aminte. Pentru cele rele, există iertarea, dar pentru memorie, nu există scuză. Acolo se vede cît de negru e sufletul scriitorului.

Ce te faci dacă aceeaşi mamă, cu cinci ani în urmă, îţi spunea, cu multă hotărîre misionară în glas: Lasă, frate, nu te mai văita ca o babă, c-o să vină şi vremurile alea. S-o mistui cu necazurile şi o să se macine şi făină albă la moara noastră. O să crescă el, doar e din familie de credincioşi, oameni cu frica lui Dumnezeu. Va face şcoală şi va veni aici, în tîrgul nostru. Uite-te la mine, frate, că ştiu ce vorbesc: o să se umple biserica de n-om mai şti unde să-i aşezăm.

O viziune. O viziune de mamă. Cine o poate condamna că-şi doreşte, în sufletul ei, tot ce e mai bun pentru pruncul care i-a mişcat în pîntec acum treizeci de ani?

Ce mamă normală la cap şi-ar vedea copilul, crescut cu greu, devenit pastor, ajuns muritor de foame în Moldova şi alungat cu ciomegele de mardeiaşii mai ştiu eu cărui popă Oşlobanu?

Conducătorii noştri au visat numai pereţi şi cai verzi pe pereţi. Lasă, frate, dacă nu construiam noi, oricum se alegea praful şi de bani şi de tot. Aşa măcar am rămas cu ceva. Şi-mi arată clădirea, pe trei nivele.

De unde era să ştie, bietul păstor, că va veni criza economică? Doar nu e Iosif din Geneza să-i zică Domnul cînd şi cît să pună deoparte pentru zile negre.

Sau că va veni Barbosu să le cînte serenade rock la uşă şi să le smulgă oile cu ritmul în sînge. 

Pentru că noi avem vise, nu coşmaruri, de-asta dormim bine.   

-Va urma-      

Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Secta din care mă trag (10)&8221;

  1. Dottore, să o luăm pe rând 😀
    Confirm prietenia. Nu şi nervii! Sunt… blajin din născare!
    Crezi că ai spus mult? Uite, ca să exemplific ceea ce confirm, am să-ţi mărturisesc că:
    – niciodată nu se va ajunge să se spună prea mult (de fapt ar trebui să spun îndeajuns)
    – există suficiente excepţii la „migrarea” spre oraş (noi am avut un tânăr, plecat la Emanuel şi care acum slujeşte la ţară, deşi putea ajunge chiar înapoi! Şi mai sunt astfel de exemple! Dar… în general ai dreptate, tendinţa este aşa cum o arăţi tu.
    – la baptişti începe să fie greu să ai obiectul memoriei (funcţional), fiindcă până la a fi rău să ai memorie…Altfel nu-mi explic de ce, în pofida semnalelor evidente cu mult timp înainte, în afară de ceea ce constaţi şi tu, nu s-a luat nicio măsură!
    – nu văd de ce n-am da şi noi, enoriaşii, sfaturi! Pavel însuşi vorbea despre „învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii” şi nu se referea doar la…”de sus în jos”!
    Şi ar mai fi, dar acum aştept să te enervezi tu pe mine… 😉

  2. Dragă Marinel, cînd Băsescu i-a spus lui Ponta „dottore”, a doua zi i-au arătat plagiatul. 🙂
    Cazul meu cu tînărul e real. Dialogul e aproape acela din postare. Copilul a fost elevul lui Marius Cruceru, la greacă. 🙂
    Lipsa pastorilor din zonă e cruntă.
    În Hîrlău nu e biserică baptistă. În Târgu Neamţ, a venit un român din Portland să facă misiune. Din fericire, nu e vorba de Ţon. 🙂 L-a fotografiat (şi vizitat) Barzilai, anul trecut.
    La Tîrgu Frumos nu e biserică baptistă. La Paşcani e una, dar nu mai ştiu dacă au pastor. Ultimul era un tip glumeţ, care semăna cu Ion Creangă, venise de peste Prut şi a tăiat-o în America, unde avea rude şi i-au găsit amvon.
    La Tîrgu Neamţ nu s-a deplasat vreun cor, de sute de ani. Au venit unii de pe la Dămuc (nu The Muc, Marinel! :)), cu ocazia botezului fetei de la Rîşca (asta e o comună din nu mai ştiu care judeţ din apropiere, am dat poză cu ea, cu fata, nu comuna :)). La botezul meu, cu ani în urmă, a venit fanfara de la Ipoteşti. Cînta atît de tare, că făcea apa valuri în bazin. Dacă aveau peşti, săreau electrocutaţi pe amvon. 🙂
    La Piatra e altceva: oraş mare, perla Moldovei. Acolo începe şi baptistul să aibă viziuni (şi vizuini ).
    Nu mai pune nimeni temelie la vreo biserică baptistă.
    La creştini după evanghelie e altceva: nu e secta mea. 🙂
    Totuşi… Cît a trăit Corneliu Almăşanu, a mai fost cum a mai fost. Apoi au apărut înspiraţii de sus. Erau muncitori şi lucrau pe schelă. Nu conta că n-au cine ştie cîte clase, ştii cum e… Te loveşte Apocalipsa (sau apoplexia, nu mai ştiu) cînd asculţi ce le iese din gură. 🙂 A scris, cumva, şi Marius Cruceru despre genul ăsta de oameni. Asta că veni vorba de alternativă, în lipsă de altceva.
    Îţi trebuie om cu pregătire în domeniu. Nu mai e ca pe vremuri. Tinerii se uită pe net şi văd predici. Nu mai ţine cu prostiile la amvon.
    Dar, pe bune, Marinel, aici ar muri pastorii de foame. Doar dacă s-ar dedica, apostolic, meseriei pentru care fac facultatea. Dar ăia nu vin aici. Niciunul nu vine.
    Apar trupele de evanghelizare de peste ocean. Vai de mama mea şi-a lor. Pe mama a luat-o Domnul. Pe ei, apa Ozanei, cea limpede curgătoare. Timp pierdut şi circ de vorbe. Sau ăia care fac bine: aduc medicamente şi dau reţeta însoţită de „doamne, doamne, vino la biserică!”. E o tarabă pe invers. Nu s-a pocăit nimeni după niciun episod din ăsta.
    Apare şi cîte o vedetă de peste ocean, american de la mama lui. A venit fratele Paul! mamă! a venit fratele Paul! (adică pronunţat Pol :), ca să fie clar). Sau era din Norvegia sau Suedia, n-are importanţă.
    S-au adunat (nu afumat) la cîrciuma cea mai mare din tîrg şi…, mamă! ce tare a fost fratele Pol! A tradus unul. Pol zicea una, celălalt alta. N-am fost. Nu mă duc la restaurant, deşi dădeau suc pe gratis. Eram la munca mea, la munca de jos.
    A venit acum doi ani Pustan Crucitul. Ăla da! a umplut sala culturii din Târgu. Ţiganii de la Evanghelici erau pe burtă, înghesuiţi unii în alţii, ca sardelele alea sărate, de anşoa (sic) :). Dacă făcea Pustan biserică penti în orăşel, mergeau toţi acolo. 🙂
    Frate, mi-a zis bulibaşa lor, ăla avea Duh! era altceva! (N-am fost nici atunci. Tocmai ce dădeam cu var în hol. :))
    Pe bune, aşa zicea! După aia, a căzut rău şi şi-a rupt o mînă sau un picior, nu mai ştiu. Apoi, a făcut diabet. Nu Pustan, bulibaşa. Sunt oameni de treabă, altfel, şi unul şi altul. El îmi spunea: dacă ţiganul nu e hoţ, moare de foame. El murea. Bulibaşa, adică. 🙂
    Uite, eu vorbesc aşa cu tine că ne vede lumea, dar cînd nu ne-o vedea, multe ai să mai auzi. 🙂
    Dacă mai zic vreo două, se cutremură dottore Viorel la Detroit şi se prăbuşeşte Doru Radu.
    Mai e şi mîine zi. Asta ne e din biblie, e din „Pe aripile vîntului.” 🙂
    Gata! M-am enervat destul? 🙂

  3. Marinel, ce scrie aici Rasvan nu sint vorbiri de rau, sau controverse, cum le numesc uni, sint atentionari scrise din durearea pe care o are in suflet din cauza celor intimplate si care are dori sa nu se mai intimple intre noi „sectantii”. Adevarul trebuie spus, altfel vom ajunge si noi o epava pe apa vremii. Trist nu este faptul ca proprietarul acestui blog a decis sa-si verse focul inimii in public, ci ca prelatii „sectelor” nu i-au seama, ci continua sa tina masa de oameni in adormire. Sigur, au interesele lor precise, stiu ei bine ce fac si incotro merg. Chiar si cei ce ii urmeaza, nu mai sint de prea mare interes, caci pe Calea Lui Dumnezeu nici cel nebun nu se rataceste, Interesul este pentru cei ce doresc sa-l slujeasca pe El cu toata inima, pentru cei cazuti, pierduti si bolnavi, care au nevoi de ajutor si care nu se mai gaseste nici macar acolo unde ar trebui sa fie. Ce este cel mai trist, ca cei nevoiasi se duc la doctorul de suflete si ii trateaza in asa fel incit toata viata sa depinda de el. Nici se vindeca, nici moare, doar cotizeaza o viata intreaga pentru viata de dincolo, fara sa stie macar ca cealalta a pierdut-o.

  4. Dragă Lidie, ce scriu eu aici sunt poveşti de Hans Cristian Stoicansen, fratele lui Andersen, iar tu eşti fetiţa cu chibrituri care o să dea foc la casă, că la noi e curent în blog şi se duce scînteia departe. 🙂

  5. Răsvan dragă, mai lasă politica, fiindcă oricum nu ne lasă ea pe noi! Ţi-am scris „dottore” ca să te alint, nu să-ţi fugă mintea la „coabitanţii” ăştia!
    Nici nu m-am gândit că inventezi cazuri! Voiam doar să-ţi spun că există şi excepţii. E drept, nu multe, dar…
    E dureros ceea ce spui despre zona aceea şi crede-mă că mă doare şi mă face să mă simt mai mult decât răsfăţat aici! Uite, eu nu înţeleg un lucru. De ce să tot înghiţim minciuna (căci de multe ori e minciună, s-o spunem drept!) cu „călăuzirea Duhului”, fiindcă mi-e greu să-i cred că Duhul le aranjează „ploile” după cum „vrea muşchii lor”, şi să nu facem, de exemplu, un lucru cât se poate de simplu. Cum e cu repartizarea medicilor? Păi, nu termini facultatea şi te duci direct medic specialist la Fundeni, nu? Stagiatură… ceva? Din câte ştiu Uniunea este totuşi o organizaţie. Deci… organizată! Sau dez-organizată?
    Dar profesorii de prin Institute şi Seminarii? Ei nu au nicio influenţă asupra deciziilor de final ale absolvenţilor? La Uniune nu există o situaţie cu bisericile fără păstori? Că absolvenţi avem, nu se pune problema! Cum ar fi ca la absolvire să se facă repartiţii cu termen de stagiatură. „Frate Ixulescu, uite, dumneata te vei duce păstor la Cocoşaţii din Deal, în primii 3 ani! Şi, ca să poţi fi promovat, trebuie să vedem rezultate!” Apoi, că tot trăim în epoca informaţiei centralizate, când respectivul s-a lăsat „călăuzit” şi rămâne locul vacant, pac!, apare o rubrică goală la Cocoşaţii din Deal şi ştim că din promoţia de anul ăsta trimitem un altul. ŞI, cine ştie, poate unul prinde rădăcini şi se îndrăgosteşte măcar de fântâna din capul satului şi rămâne!
    Dar nu, noi îi şcolim pentru America, Italia sau Spania (că nu doar spre America fug ei!)?
    Uite, la chestii de astea mă refer eu când aduc vorba de ce spunea Pavel. În fond… şi Biserica primară a trimis! Dar a trimis unde era nevoie. Pe Petru şi Ioan i-au trimis în Samaria, nu la Roma sau Atena! Şi erau Petru şi Ioan, nu Ixulescu!
    Asta am vrut eu să spun! Na, că m-am enervat eu! 😀

  6. Lidie, acum, că m-am calmat (blajinul de mine :D)… nici nu m-am gândit că Răsvan vorbeşte de rău sau că scrie de dragul controversei!
    Nu contest valoarea rugăciunii, dar uite că în vreme ce noi ne rugăm, Dumnezeu se pare că îi lasă pe unii în voia minţii…
    Da, adevărul trebuie spus, categoric! Dar asta facem de vreme bună şi cui îi pasă? Foarte bine face Răsvan că le spune aşa cum le spune, dar mă tem că dacă nu va fi cineva care să ia măsuri PRACTICE…
    Crede-mă că mi-ar plăcea să fiu preşedintele uniunii măcar o oră cât să instalez într-un computer softul ăla cu repartizarea absolvenţilor şi o grilă de examinare care să cuprindă şi niţică… sufletologie, nu doar teologie!

  7. Asta si vreau, ca mocneste cam de mult, Poate,..cind casa o sa dea in flacari, s-or mai speria uni care motaie de-a binelea, si-or sari sa dea o mina de ajutor, 😀 macar la stinsul focului. Stiu ca este curent de mare putere in blog, si de acea chiar vreau sa ajunga scinteia pina la marginile pamintului

  8. Tinere Marinel, „prietenii un pic nervoşi” era adresat lui Barthimeu, cel de la scrisoarea a IX-a. 🙂
    Dar e bine că te-ai enervat, că te-ai simţit cu nervii pe căciulă. 🙂

  9. Am trimis mesajul fara sa-l termin, adica fara punct si fara concluzie. 😀 Sa-mi fie cu iertare, ca in loc sa sting focul, eu pun chibrite.:D Asa e uni, le fac tot pe de-an-ndoaselea. 😀

  10. Răsvan, nervii erau… sub căciulă! De mult! Chiar de dinainte să ne bată şi nouă rock-ul la uşă 😉
    De aia m-am simţit dator să reacţionez. Dar e bine şi-aşa! 😀
    De-acum, vorba orbului, om trăi şi-om vedea! 😀

  11. „dar mă tem că dacă nu va fi cineva care să ia măsuri PRACTICE…”
    Marinel, daca nu va fi , nici nu trebuia sa fie, dar noi vom avea multumirea in suflet ca am facut ce era de datoria noastra. Mai departe, este grija Lui Dumnezeu sa duca la indeplinire si El stie cind si cum.

  12. UIte, aici nu pot fi de acord, Lidie! Prea Îi lăsăm lui Dumnezeu să facă şi lucrurile pe care trebuie să le facem noi, oamenii. Pe asta şi mizează unii… 😉
    Eu unul nu mă mulţumesc cu… mulţumirea în suflet!

  13. Rasvan , te rog (-io*) frumos sa faci o postare din primul raspuns dat pentru Marinel…este superb. Literatura la pahar!!!

  14. Da Marinel, Dumnezeu lucreaza prin oameni si de multe ori El ii foloseste fara ca oamenii macar sa stie ca fac lucrarea Lui. Dar daca oamenii sint pusi intr-o slujba, si ei nu vor sa lucreze, noi nu-i putem forta, doar Dumnezeu poate. Daca eu stiu care mi-e slujba si no fac, atunci nu mai este grija Lui, ci iresponsabilitatea mea. Ce sa-ti spun Marinel, si eu din fire, imi place sa le fac pe toate si nu oricum. Imi place sa-mi organizez din timp lucrurile, ca toate sa iasa perfect, dar nu todeauna iese asa. Iasi organiza si pe alti daca s-ar putea, le-as spune cum ar fi mai bine sa procedeze, si poate as sti mai bine ca ei, dar Dumnezeu m-a facut sa inteleg ca nu e treaba mea. Lucrurile pe care trebuie sa le facem fiecare din noi, El ni le pregateste dinainte, noi n-avem altceva de facut, decit sa umblam in ele. Iti marturisesc, de cind am inceput sa umblu in ce mi-a pregatit Dumnezeu, am pace, liniste si singura frica care ma paste, este sa nu cumva sa-l supar pe El. Ma trag din penticostali, cei drept, dar pentru mine „nu tot ce zboara se maninca”.

  15. Cam aşa stau lucrurile. Am fost acolo la casa de cultură acum doi ani, Fratele Ianovici n-a fost în ziua aceea, dar a fost mare har: predica de cercetare, rugăciunea nu mai zic, era plină casa de cultură, mai ales cu penticostalii de la Nemţişori şi Ţolici. Uitîndu-mă la slăbiciunile mele, nu pot spune nimic de alţii, nu pot pretinde nimic de la alţii. Totuşi, cînd vorbim de misiune în zone rurale, semiurbane, defavorizate, nu cred că numele sonore sau cu pregătire sunt soluţia ci oamenii cu darul de vestitori ai Evangheliei, s-o ia de la zero, să facă biserică (nu la pietre mă refer). Dar, desigur, ce nu fac eu nu pretend altora să facă.

  16. vindecatorule:
    Vindecatorule:
    Mai intii, elegia dvs e justificata. Apoi, intentiile unora pomeniti pot sa fie bune. Daca tot sunteti prieten cu M. Cruceru, poate n-ati face rau sa-l chemati cu misiunea lor partenereiata cu Countryside. Se numeste curatire si curatenie, sau cam asa ceva. Pe linga ca va matura orasul, vestesc Evanghelia. Nu stiu citi s-au poacait de pe urma lor (ca sa va citez) dupa cum nu stiu citi s-au pocait de pe urma mea. Si daca vreti va pot pune in legatura cu Charity Cup sau Atleti in actiune, Roamania. Astia vestesc Evanghelia folosindu-se de fotbal; ba au facut si-o ferma prin Moldova. A ramas pustie, ferma lor ca si cea a menonititlor d-ne Silvia Tarniceriu.
    Printre ei (Charity Cup) am vazut exemplul unor fete tinere –venite din USA- care spalau picioare la batrini si batrine. Chestia m-a asta chiar m-a “prabusit” de tot si in mod Baptist. Cred ca au luat-o de la un misionar American ce spala picioarele romanilor. O fi Pol sau nu, nu stiu.
    Vedeti dvs., idealism –ba chiar dragostea de Domnul- pote sa fie foarte reale in inima unor tineri; tineri ce nu-s minjiti de atita politica, precum suntem noi, ci mai degraba de colbul de pe picioarele babelor. Si sa stiti ca cei mai multi dintre ei si-au adunat banii singuri. Nu-s toti milionari…

  17. Domnule doctor Rasvan,

    Nu sint dintre cei ce scriu regulat si nu pot afirma ca stiu scrie.
    Citindu-va postarile, si mai ales acest articol, m-am gandit scrie o imbarbatare, incurajare, chiar mica.
    Gandul m-a purtat la un om al lui Dumnezeu care credea ca a ramas singur.In fuga lui la Muntele lui Dumnezeu, Horeb, Ilie il intalneste pe Domnul caruia ii marturiseste oful sau si mai ales singuratatea.Stiti raspunsul primit? „Mi-am pastrat 7000 de barbati care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal.”Si eu cred ca in judetul dvs. si in Moldova sunt barbati destoinici pentru ORICE lucrare buna!Cred ca sunt destui, care nu si-au plecat genunchiul si inima inaintea Mamonei, care slujesc din inima lui Dumnezeu.
    Amintiti-va de Lot, Noe si Enoh despre care Biblia ii numeste propovaduitori ai lumii vechii, cati au ascultat chemarea si mai ales cat timp le-a fost propovaduita?Vedeti dvs., Dumnezeu cheama pe om la timpul potrivit numai sa ia seama.
    E timpul, cred eu, cand se spune, ‘ cat despre mine eu si casa mea vom sluji Domnului’.E timplul cand ca si familie,persoana sa-ti traiesti pocainta in mod autentic, altfel degeaba, e asemenea cantarii care spune:” cand ai mei se pierd in lume si nu merg dupa Hristos”!
    Ca individ, ca familie daca traiesti in lumina si esti lumina Dumnezeu lucreaza in satul tau ,orasul si judetul tau.Da, poate este nevoie de oamenii ce trebuie sa strige in rugaciuni fierbinti „Doamne , da-mi Scotia(Romania) ori mor”! ca John Scott.
    O fi Moldova secetoasa, saraca dar cand va ploua de Sus va adapa intreaga tara si atunci se va spune: ‘mari lucrari a facut Domnul”!
    Eu cred ca Domnul va face lucrul acesta si samanta semanata va incolti aducand rod spre viata eterna.
    E o cantare care spune asa: „Ce-ai semanat cu lacrimi ai sa culegi cantand oricat de greu e drumul se va sfarsi-n curand, nu plangen dupa anii ce trec si numai vin fii rabdator in chinuri nu-i cerul tau senin”
    „Biruitori, eroi si vrednici sunt cei ce numai neclintit duc legamantul pan’ la capat si lupta pana la sfarsit” aceasta fiind o alta cantare ce se numeste „Nu esti invins cat timp credinta nu ti- ai schimbat si nu ti-ai stins”, o cantare plina de har.
    Am scris cam mult dar sper ca sufletul dvs. sa va fie intarit.

  18. Mulţumesc, dragă Tabita! Sunt fraze minunate în comentariul tău.
    Aşa se întîmplă cînd scrii cu dragoste un lucru: atinge sufletul celuilalt.
    Or, tu ai reuşit asta, şi mulţumesc lui Dumnezeu că am aşa cititori lîngă mine!

Comentariile nu sunt permise.