Zidul plîngerii

Am o imagine cu Pomelnicul, luată din alt unghi şi de la mare distanţă. Bătrîna e ca o furnică, în comparaţie cu imensitatea bisericii de lîngă ea. Omul e strivit de sistem, fie el şi religios. Şi la ei, ca şi la noi. La ei aşa e de cînd lumea. La noi, majoritatea tace de teamă. Mulţi din flecarii ce-şi spun evanghelici nu se apropie de om. Ei văd doar instituţia din care face amărîtul ăla parte. Îi cîntăresc credinţa după gesturi şi tradiţie. Metodele lor de a-L face cunoscut pe Hristos nu se adaptează sufletului românului, geografiei sale interioare. A propovădui pe stadion, de exemplu, e ca şi cum ai construi un zgîrie-nori într-o localitate de munte. De ce să scot liturghia din capul românului şi să-i pun în loc ultimele şlagăre cu texte creştine? Şi noi am avut decenţă, dar am pierdut-o pe parcurs.

IMG_3055

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Zidul plîngerii&8221;

  1. Un adevar scris pentru genegratiile viitoare. „am avut…dar am pierdut”. Felicitari !Fotografia asociata textului este superba. Este cea mai frumoasa postare despre” noi”.

  2. Mai mult decât sugestivă imaginea „furnicii” care trudeşte la credinţa ei. Oare de ce îmi vine în minte versetul acela… „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
    Şi totuşi, eu aştept discuţia aceea despre tradiţii etc. Nu de alta, dar, iată, tindem să facem şi noi o tradiţie din… a compara! 😀

  3. Aici nu mai este nevoie de cuvinte. Acestia sint neinsemnati in ochii „mai marilor”, dar pretiosi in fata Imparatului imparatilor. O, de ar lua aminte…cei ce stau fara grija in Sion!

Comentariile nu sunt permise.