Întrebări tulburătoare (1) Iluzia de libertate

Am rămas uimit citind într-o revistă două lucruri tulburătoare.

Şi, din nou, m-am gîndit (de fapt, problema am mai discutat-o şi cu alt prilej): suntem cu adevărat liberi? Credinţa ne face liberi? Şi dacă afirmăm că suntem liberi, cum ne manifestăm libertatea aceasta?

Cum ne asumăm greşelile trecutului, de exemplu? Cît de interesaţi suntem să aflăm adevărul despre situaţii controversate din trecutul relativ recent? Cît e lanţul de lung şi cît de strînsă ne e chinga, încît să ni se pară că Îi cîntăm Domnului în libertate, cînd, de fapt, această libertate este iluzorie, iar consecinţele se vor vedea cît de curînd?

Poate greşesc, dar trebuie să plec de la premisa că trăim vremurile din urmă şi că venirea Domnului este aproape.

Eu văd această perioadă ca pe un război nimicitor între minciună şi adevăr, ale cărui victime nu se contabilizează în jurnalele pierderilor de pe front, ci al sufletelor pierdute pentru veşnicie.

Griurile de care facem atîta caz şi care ne plac atît de mult, care ne dau impresia că suntem mai deştepţi, mai culţi şi mai informaţi decît suntem, de fapt, intră în paleta tot mai largă a manipulării de fiecare zi.

Culianu afirma că Renaşterea a fost o epocă a magicienilor. M-aş hazarda să spun că a noastră e una a manipulatorilor.

Tehnologic, avem tot ce ne trebuie pentru asta. Ideologic, nu ne opreşte nimeni şi nimic. Mase de oameni, ajunse la disperare, cu un viitor sumbru în faţă, Îl caută cu disperare pe Dumnezeu şi vor să primească răspunsuri la întrebări fundamentale.

Nu le află, pentru că am relativizat totul. Problema nu e nouă, aşa cum ni s-a spus, ci “relativismul ca doctrină filozofică purtînd acest nume ia naştere odată cu pozitivismul secolului al XIX, care susţine caracterul incognoscibil al Absolutului.” (1)

Umberto Eco aminteşte de cazul Sfîntului Toma, care considera că embrionii umani au doar un “suflet senzitiv, precum animalele, şi de aceea, nefiind încă fiinţe omeneşti dotate cu suflet raţional, nu ar participa la învierea în carne. Astăzi ar fi învinuit de erezie, dar în epoca aceea foarte civilizată a fost făcut sfînt.”

Interesant e că această problemă de teologie a devenit, după opt sute de ani, una de mare actualitate, cu mult mai complexă, implicînd experimentele recente pe embrioni umani.

Nu vreau să complic lucrurile. Ce vreau să spun e că trăim o epocă în care ocolim întrebările fundamentale sau le dăm un răspuns, însuşindu-ne, fără discernămînt, părerile unora sau altora.

Nivelul nostru de exprimare s-a restrîns, din ce în ce mai mult, la ecranul unui smartphone de maxim şase inci.

În zilele noastre, cînd timpul parcă a luat-o de-a dura la vale, nu mai trec sute de ani între a fi sfînt sau eretic, în a ţi se spune majestate sau criminalule.

Este cazul părintelui Iustin Pârvu, deţinut politic timp de 16 ani în temniţele comuniste, considerat, şi după moarte, legionar de unii şi sfînt de către alţii. E un dosar de istorie, de religie sau de conştiinţă?

La fel de actuală este întrebarea: a fost Regele Mihai I un erou al naţiunii, sau un mincinos şi un criminal, declarînd armistiţiul la 23 august 1944?

Sunt situaţii pe care susţinătorii griurilor în gîndire le ocolesc cu obstinaţie.

Am să încerc să le detaliez în două din postările zilelor următoare.

1. Umberto Eco, Absolut şi relativ, în Cum să ne construim duşmanul, ed. Humanitas, 2013, pag. 50-51.

-va urma-  

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Întrebări tulburătoare (1) Iluzia de libertate&8221;

  1. Dragul meu, eu sunt mai categoric şi tranşant. Cum am spus într-o altă ocazie, libertatea nu poate fi asumată decât în două feluri: liber să fii deştept, sau liber să fii prost. Din păcate, la a doua categorie nu numai că e înghesuială, dar se mai şi stă la coadă! 😦

  2. „Umberto Eco, Absolut şi relativ, în Cum să ne construim duşmanul”
    ________________________________________________________

    Mangaiere
    I.L. Caragiale

    O baba chioara-aseaza tingirea cu pasat
    Pe-o pirostie schioapa… Hiertura-n foc a dat…
    Si scuipa biata baba, si blestema, se-nchina:
    „Spurcatu!… Necuratu…” (Iel singur ie de vina!)
    Morala
    Spre mangaiere – adeseori
    Ne trebuiesc… instigatori.

    🙂 …Morala lui Cargiale este clara si corecta. Morala mea este ca avem tendinta de a ne tulbura singuri adevarurile, de a complica lucrurile simple si spre deosebire de dumneavoastra, cred ca tragedia cea mare consta tocmai in evitarea nuantelor de gri si in vopsirea tuturor realitatilor doar in alb sau negru. Ne place sau nu, griul EXISTA si nu il putem ignora.

    In cazul parintelui Iustin Parvu alegerea pare dramatica. Sfant sau legionar ? Pai si una si alta, ca nu exista un antagonism intre cele doua. Se poate la fel de bine sfant si comunist, cum este cazul din punctul meu de vedere al Simonei Weill, de ce n-ar putea sa fie si sfant si legionar? La urma urmelor daca putem accepta cu usurinta sfintenia talharului de pe cruce, nu vad de ce n-am accepta ca sfintenia tine de gradul nostru de apropiere fata de Dumnezeu, nu de doctrinele efemere imbratisate intr-o perioada sau alta a vietii nostre sau de comportamentul intr-un anumit moment al vietii.

    Pentru un antisemit, este greu de conceput ca evreii pot face fapte bune, altfel decat eventual accidental. 🙂 Pentru un evreu ce a avut stramosi amenintati si persecutati de legionari, este greu de conceput ca legionarii ar putea avea si ceva uman in ei. Pentru un monarhist convins este greu de conceput ca un Rege ar putea gresi uneopri, ca un oricare alt om. La fel si pentru un republican convins, este aproape imposibil de conceput ca Monarhia a jucat un rol pozitiv important in istoria Romaniei. Se aplica sistemul acesta de alb-negru si la iubitorii de daci(cei mai iubiti dintre traci si un fel de buricul universului), si de caini (care nu musca decat oamenii rai), si la nostalgicii lui Ceausescu sau ai comunismului(care a facut doar lucruri minunate, aveai loc de munca si puteai merge la mare vara), si la basisti (salvatorul neamului) sau antibasisti (criminalul neamului), si la cei antimasonerie ,anti rusi (de la rusi vine si Crivatul !) etc etc. Lista este lunga si fericiti cei care nu s-ar regasi la unul din puncte 🙂

    Pe scurt „Spurcatu!… Necuratu…” (Iel singur ie de vina!).

  3. Sigur: sfînt şi legionar este o sintagmă acceptată de cei de la Petru Vodă şi Sîmbăta de Sus.
    În ce mă priveşte, nu are nicio importanţă dacă ei vor avea cîştig de cauză, pentru că eu nu cred în metodologia de alegere sau respingere a sfinţilor în general.
    Pentru mine, e mai revelator faptul că putem accepta că un extremist (de dreapta sau de stînga, nu contează, aveţi perfectă dreptate) poate fi urmat de mulţime pentru simplul motiv că aceasta îl identifică drept sfînt, deşi poate nu este.
    Comunismul a fost (şi este) o ideologie care a negat şi neagă pe Dumnezeu. Cum poţi să fii sfînt, dacă eşti comunist? Eu zic că e un non-sens.
    Referitor la griuri: sunt de acord. În pictură, Velasquez, de exemplu, a fost un maestru neîntrecut al griurilor. Albul şi negrul sunt drămuite cu măsură, dar nu lipsesc. Din păcate, imitatorii, oamenii lipsiţi de atitudine, oportuniştii, se complac în tehnică, imitînd maeştrii. La ei e totul gri.
    Eu nu cred că un legionar poate fi considerat sfînt. Oricît ar încerca, prin discursul său drept ortodox, să mă convingă că-l iubeşte pe Dumnezeu, mă tem de el ca de dracu.
    Sfinţii mei nu fac politică.

  4. Comunismul este intr-adevar o ideologie care il neaga pe Dumnezeu, dar poti fi comunist intr-un moment al vietii si om care l-a descoperit pe Dumnezeu mai tarziu. Este si cazul lui Tutea care din om de stanga cum era in tinerete a ajuns in final la Dumnezeu, ca si Simone Weil…Le fel stau lucrurile si cu legionarii, doctrina pe care acum eu unul nu dau doi bani si fata de care am un total dispret, dar care m-a atras si pe mine prin anii ’90 cand impreuna cu toti colegii mei studenti in camin, citeam multe din fituicile de doi bani care circulau in acea vreme si vedeam o solutie anti-FSN in legionarism! Admit fara probleme si fara ezitare ca au existat si oameni buni, atat printre comunisti cat si printre legionari, probabil idealisti care se gandeau pe la prelegerile profesorilor universitari din Bucuresti , sau prin cafenelele din Paris, cum pot ei face viata mai buna semenilor lor. 🙂 Daca acel legionar sau comunist nu a comis crime sau nu si-a ispasit acele greseli prin suferinta, daca nu a dorit sa faca si nu a facut rau nimanui, iar in final a ajuns si aproape de Dumnezeu, nu vad de ce i-am nega dreptul la sfintenie, doar din cauza ca a crezut candva intr-o doctrina sau ca a mai pastrat undeva in sertarele memoriei ceva drag tineretii sale. Nici Valeriu Gafencu nici Iustin nu au facut crime, si Gafencu si Iustin s-au purificat prin suferinta, si unul si altul si-au iubit si ajutat semenii. Conteaza asta, sau faptul ca au aderat canva la o doctrina, dupa mine cu adevarat imbecila ? Nu i-a negat nimeni lui Saul dreptul la sfintenie, doar din cauza ca prigonise candva crestinii, crezand in ideile sale de atunci…

    Sfintii dumneavoastra nu fac politica ! :). La sfintii mei insa (eu fiind botezat ortodox, dar absolut ecumenic in spirit si destul de „protestant” in fata unor aspecte ale ortodoxiei:) ) , neimplicarea in politica nu este deloc o conditie necesara pentru sfintenie. 🙂 Ma gandesc si eu ca daca Sf Constantin a fost imparat si si-a condus imperiul, 😀 atunci poate merge sa se accepte printre sfinti si un legionar sau un comunist, care au facut politica la un nivel mai mic, nu chiar imperial 🙂

    PS: Felicitari din toata inima pentru blog, pentru intrebarile ridicate si pentru claritatea raspunsurilor date!

  5. Da, aveţi dreptate. Ce să mai spun de Iustinian Marina, „patriarhul roşu”. Nu numai sfinţiile, ci şi preasfinţiile lor pot face politică. 🙂
    Ştiu că toţi cei foarte credincioşi, pe care i-am citit eu, şi care au scăpat din închisorile comuniste, au deplîns latura violentă a mişcării legionare şi s-au rugat lui Dumnezeu să-i ierte pe cei care au făcut crime.
    În ceea ce priveşte comunismul, aveţi dreptate. Dacă privim cazurile, luate unul cîte unul, multe din ele sunt foarte frumoase pilde de întoarcere la credinţă. Eu mă gîndisem la ideologia comunistă şi la rechizitoriul admirabil pe care l-a făcut Andrei Scrima bisericii în comunism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s