Dragoste tomnatică. Gutuile

Postarea nu este pentru cei care, cînd vorbesc despre dragoste, citează automat şi cu plăcere din 1 Corinteni 13.

Nici pentru cei care, cînd te aştepţi mai puţin, îşi dau pozele de miri pe blog sau pe facebook, lipirea prezentului peste trecut fiind dureroasă şi laborioasă, chiar şi pentru oamenii cu fantezie.

Postarea e pentru oamenii realişti şi gospodari, care trudesc, zi şi noapte, cot la cot, să pună toamna în borcane.

Gutuile sunt de două feluri: cele din afară şi cele din interior. Gutuile româneşti se caracterizează printr-un număr incalculabil de viermi, care sapă în lemnul respectiv o sumedenie de galerii, de adîncime şi de suprafaţă.

Ca să ajungi la ele, trebuie să despici fructul în patru. Trebuie să arăţi mult spirit de sacrificiu. Cu riscul de a nu mai cînta la pian, la vioară, chitară sau mai ştiu eu ce faci cu cele zece degete, iei bărbăteşte un cuţit mare şi bine ascuţit şi începi prospecţiunile la Galbena Montană.

O gutuie frumoasă la suprafaţă nu este o garanţie a virginităţii interioare. Nimic nu scapă ochiului vigilent al virmelui de gutuie.

O mică pată, cît un signe de beaute pe obrazul galben şi pufos al dragei tale, poate fi, de fapt, locul de intrare al păcatului în fruct.

Printr-un canal îngust, viermele, pe care n-ai să-l vezi decît foarte rar sau niciodată, s-a strecurat şi şi-a săpat tunel, încă din precambrianul timpuriu al gutuii, şi a ajuns în miezul zemos şi parfumat, la sîmburi.

Acolo, parazitul, care, de fapt, e mai activ decît mulţi activi dintre noi, s-a bucurat de libertate, ramificîndu-se în toate direcţiile.

Oricît ai vrea să salvezi ceva din ea, dai de sculpturile rupestre ale viermelui de gutuie.

Cine s-a distrat, în viaţa lui, cu aşa ceva, ştie că în zona centrală e fructului există un miez dur, ce nu poate fi forat nici cu cianură.

După ce te lupţi cu zece kilograme de fructe oprite, alături de consoarta ta, ai să înţelegi de ce atunci e momentul cel mai potrivit să analizezi textul din 1 Corinteni, să vezi unde aţi greşit fiecare. Nu în viaţă, fiţi cuminţi!, ci acolo, în bucătărioara pe care v-a dat-o Dumnezeu, lîngă gutuia pe care v-aţi ales-o singuri.

Iar dacă lucrurile merg bine, nimic nu e mai potrivit decît o fotografie în doi, cu şorţuleţele de bucătărie strînse pe mijloc, surîzînd fericiţi lîngă mormanul de borcane, pline cu compot, dulceaţă şi peltea.

Ea va dovedi lumii că nici credinţa, nici îndelunga răbdare nu întrec dragostea, toamna, la făcut conserve.  

 

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Dragoste tomnatică. Gutuile&8221;

  1. Marinel, gutuia e pretextul. Orice conservă e bună pentru verificarea căsniciei. Cu fiecare treci prin diverse dezastre, te trec apele şi îţi sar capacele.
    Ştii cum arată urările de sub pozele de miri de pe facebook, nu? ce frumoşi eraţi, dar nici acuma nu vă daţi! 🙂
    Asta vreau eu să schimb, mentalităţile. Să-ţi ureze cît mai mulţi: Să vă bucuraţi de ele! poftă bună! Bine c-aţi avut din ce! E greu, dar se merită (iubesc acest „se” :)), Bine c-aţi scăpat. Să nu se expire niciodată! Amin! 🙂

  2. Ce bine că mi-ai explicat, Răsvan! 😀
    Şi eu care credeam că viermele e pretextul, „parazitul, care, de fapt, e mai activ decît mulţi activi dintre noi” e textul şi „nici credinţa, nici îndelunga răbdare nu întrec dragostea, toamna” e subtextul. Că România şi mentalitatea ei e… contextul n-are rost să mai menţionăm!
    Apropo, poate nu păstraţi un borcan pentru zilele acelea… ştiţi voi! Pentru restul, felicitări şi… să le mâncaţi sănătoşi, voioşi, voinici! 😀

  3. Domnule Doctor, jos palaria.Ca si dulceata de gutui aromata si gustoasa asa este si articolul de azi.
    Nu mai am nimic de zis, doar spor la dulceata(si la mancat) si scris.:-D
    Multa pace!

  4. Răsvan, eşti fabulos! Cred că mă repet 🙂
    Citindu-te…şi murăturile şi compotul şi dulceţurile îmi apar drept cea mai tare „chestie” de dragoste 🙂
    Gânduri bune pentru tine şi a ta doamnă!

Comentariile nu sunt permise.