Ne va veni şi nouă rîndul

Am văzut ieri cîteva imagini cu tinerii care demonstrau paşnic prin centrul Bucureştiului. Semănau cu cehii din timpul revoluţiei de catifea de la Praga.

Asta arată că suntem cu cel puţin douăzeci de ani în urma lor la capitolul civilizaţie (sau omenie, nu-mi dau seama). Majoritatea păreau să fie născuţi după ’89. Oricum, erau prea mici ca să fie contaminaţi de comunism.

Restul, ne ocupăm cu uciderile de necesitate. Nici chestia asta nu e nouă. Ţine de mentalitate. Aşa am fost educaţi.

Crimele din timpul comunismului n-ar fi fost posibile, dacă n-ar fi existat oamenii capabili să le facă. Să nu uităm că Fenomenul Piteşti e unic în lume ca sadism.

gibi-4Cînd treceau hingherii pe străduţele din Brăila, de lîngă faleza Dunării, cîinii începeau să latre ca la cutremur, cu mult înainte ca oamenii (fărăde)legii să apară. Aşa a murit cîinele copilăriei mele, omorît degeaba, din plăcere. I-au aruncat o chiftea otrăvită peste gard. Bunica l-a îngropat sub caisul din curte şi l-a plîns două săptămîni. Am o fotografie perforată de colţii lui. Era un zeiden pinch alb şi creţ, complet inofensiv. Se juca în curte, dar dormea în casă.

La Târgu Neamţ, unde cîinii vagabonzi nu sunt o problemă, am văzut un om, zilele trecute, spijinit de un zid, încărcîndu-şi arma, să împuşte un cîine. Probabil cu tranchilizant. Complet fără rost. Ordin de la primărie.

Terminam şcoala generală, în Bucureşti, (pare incredibil, dar sunt bucureştean), şi ţin minte cei doi colegi de clasă care m-au chemat, într-o zi de toamnă, să-mi arate cum omorau, cu bîtele, broscuţele din parc. Bietele vietăţi erau cu sutele şi cînd le loveau, săreau ca un arc, la un metru înălţime.

Nenorociţii rîdeau isteric şi le numărau, să ştie care omoară mai multe. Le ţin minte numele: Erol şi Niazi. Mi s-a făcut rău.

Amos Oz, marele scriitor israelian, a scris o povestire-metaforă, un soi de alegorie, cu un sat în care oamenii stîrpiseră toate animalele. Fără motiv. Tot ce nu se încadra în sistemul conceput de ei era eliminat. Oamenii nu ştiau cum cîntă păsărelele şi nu văzuseră niciodată un peşte. Nu mai spun de animalele mai mari.

Mă gîndeam, zilele astea, cînd nu vom mai auzi niciun lătrat, va fi semn că ne-a venit şi nouă rîndul

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Ne va veni şi nouă rîndul&8221;

  1. Dragă Răsvan, ţi-am adresat pe blog o relatare a evenimentelor de ieri de la Bucureşti. Protestele sunt paşnice pentru că nu sunt violente – în rest, atitudinea faţă de jandarmerie mi se pare destul de agresivă (şi verbal, şi fizic).

    Despre căţeii noştri, ce să mai spun? Dumnezeu să ne ierte!

  2. sper sa nu ma etichetati dar nu vi se pare ca decand au venit la putere utecistii astia s-au inmultit protestele… pasnice? mie asa mi se pare.
    Ce-a mai mare perla pe care am primit-o este aceea ca decand am certificat de proprietate de la marea improprietarire, nu am luat nici un ban si trebuie sa platesc asigurare medicala pentru sotia mea care este doar sotia mea si nu este lucreaza nicaeri.
    traiasca usl!

  3. Nu am avut ocazia (sper s-o am cândva) să trec prin Târgu Neamţ şi nu cunosc realităţile referitoare la câinii străzii.

    După ce s-a declanşat cazul recent cu copilul ucis de un câine am remarcat că prin Arad nu mai sunt aşa de mulţi câini comunitari. Înainte erau mai numeroşi. Să fi făcut ceva primăria sau vreo societate non profit sau de alt fel ceva în sensul acesta nu ştiu, nu am informaţii. Dar m-am pus în locul părinţilor acelui copil. Şi nu sunt părinte…
    Dar hai să zicem că un copil din cercul familiei sau prietenilor apropiaţi ar fi ucis de un câine al străzi. Cu certitudine unul din scopurile mele (în cazul în care scenariul s-ar întâmpla) ar fi să ucid toţi câinii vagabonzi. Iertaţi-mi cruzimea dar cred că o viaţă de om e mai importantă şi mai preţioasă decât una de câine.
    Îmi aduc aminte că eram în liceu. Nu mai ştiu exact clasa dar nu avea cum să fie mai mult de clasa a 11-a şi asta pentru că personajul pe care-l aduc în discuţie era cu un an mai mare decât mine. Se aciuise în curtea şcolii un câine bolnav şi schilod…era vai mama lui…suferea bietul de el…şi un coleg de-al meu l-a văzut. Într-o zi a venit la şcoală cu o bâtă de base-ball. L-a ucis pe bietul câine. Nu ştiţi dumneavoastră ce gânduri rele şi negre am avut faţă de acel coleg…sincer nici eu nu mai ştiu dar vă asigur că nu erau deloc creştineşti. Ani de zile nu l-am suportat pe acel coleg…ori de cîte ori îl vedeam îmi aduceam aminte scenariul.

    Zic eu că m-am maturizat de atunci. La vremea respectivă de altfel colegul acela îmi explicase că bietul câine suferea şi era mai bine să moară decît să trăiască aşa. Totuşi eu nu puteam accepta. Azi ştiu că colegul meu avea dreptate.

    Nu sunt un adept al cruzimii faţă de animale. Cred cu tărie că NOI oamenii suntem responsabili pentru haosul creat de NOI în ceea ce priveşte câinii vagabonzi. Societatea ar trebui să ia o poziţie faţă de această problemă.

    Am fost în vizită la sora mea în Germania. Am locuit acolo 6 săptămâni. Ştiu…6 săptămâni nu e un timp prea mult dar în tot timpul acesta nu am văzut pe stradă nici măcar un câine vagabond.

    E drept că era un orăşel destul de micuţ…câteva mii de locuitori. Am vizitat şi câteva localităţi, comune şi sate învecinate. Acelaşi lucru. Am fost surprins să constat inexistenţa câinilor vagabonzi. Societatea germană se raportează corect la această problematică. De fapt la ei pare a nu mai fi o problemă…

    Poate ne intră mintea în cap şi vom face ceea ce trebuie şi noi…

    Sper că nu v-am lezat sentimentele. De altfel vă mărturisesc că acasă la mama am atât câini cât şi pisici. E drept…câinii nu sunt ai noştii ci ai vecinilor de curte. Iubesc animalele, cred cu tărie că ele sunt creaţia lui Dumnezeu pentru folosul nostru dar repet…cred cu tărie că o viaţă de om e mai preţioasă decât viaţa (sau vieţile) unui (unor) cîine (câini).

    Cu tot respectul şi consideraţia…

  4. Dragă Corneliu, ceea ce m-a revoltat pe mine a fost bucuria cu care oamenii aceia ucideau animalele.
    Este exact ceea ce aţi spus şi dvs.: nici eu nu sunt adeptul cruzimii fată de oameni şi animale.
    Ferească Dumnezeu pe oricine de evenimente nefericite. Şi o căpuşă te poate ucide.
    M-am bucurat să citesc comentariul dvs. şi vă salut cu drag.

  5. Bun…
    Dumneavoastră spuneţi: „ceea ce m-a revoltat pe mine a fost bucuria cu care oamenii aceia ucideau animalele”

    Eu zic: aici suntem pe aceeaşi lungime de undă. Mi se pare sinistră o astfel de bucurie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s