Sadoveanu la Vovidenia (2)

Dacă ne oprim la suprafaţa lucrurilor, este suficientă lectura panoului de la intrarea Muzeului Mihail Sadoveanu de la Vovidenia.

Încă de pe vremea copilăriei, încercam să văd ce se ascunde în miezul jucăriilor. Rezultatul era dezamăgitor: pe de o parte, nu găseam nimic uluitor, pe de alta, stricam mecanismul.

Acelaşi lucru se poate întîmpla şi acum, dacă în loc de trenuleţ electric, fac pe detectivul, căutînd simboluri masone în scrierile lui Sadoveanu.

Dincolo de geniul său indiscutabil, scriitorul s-a folosit cu mare plăcere de elemente caracteristice societăţii oculte din care făcea parte.

Putem spune că instrumentele lor l-au ajutat să găsească tonul pe care şi-l dorea pentru o parte din scrierile sale. Sadoveanu a îmbrăţişat masoneria din vocaţie, nu din interes.

Fiind la Vovidenia, trebuie să vorbim despre “Demonul tinereţii”. Pe panoul de la intrare găsim un citat din scrierea respectivă.

Cartea este dedicată lui Garabet Ibrăileanu, de asemenea mason.

De la dacii cei de demult şi de la alţii mai vechi decît ei, în rînduri de generaţii, ciobanii n-au simţit nevoia să-şi schimbe portul, datinile şi confortul în munţii lor sălbatici. Cu aceleaşi unelte din tinereţea lumii, cu acelaşi ritual îşi duc traiul- numărînd fără scop oile, zilele şi anii.”

Călugărul Natanail vorbeşte despre lumea de dincolo:

Şi, precum scrie la carte, acolo nu-i nici durere, nici întristare. Şi nu-i nici bucurie, după cît înţeleg- căci sufletul însuşi este bucurie precum flacăra e foc.”

Deşi baciul Mănăilă se crede creştin “în Sfînta Treime şi învăţăturile Domnului nostru Hristos”, credinţa sa este eretică:

Ba, eu, părinte, mi-am zidit fîntînă, ca să am apă cînd mi-a fi sete dincolo. Ş-am dat de pomană pită, sare şi caş- ca să nu sufăr de foame. Ş-aceşti feciori, după ce-ai pieri eu ş-ai fi subt iarbă, au să vie să-mi cînte deasupra. Ş-au să mănînce ş-au să bea cu mine, ca să cu mine, ca să mă satur şi eu. Asemenea rînduială noi am apucat-o de la alţi baci mai vechi decît noi, care s-au petrecut demult din lume şi s-au dus pe tărîmul celălalt, şi noi se cade să ne ţinem de ce-am apucat şi am învăţat.”

Evident, Sadoveanu nu invocă, prin gura personajului, tradiţia ortodoxă. Hermeneutica e alta, mai aproape de aurul tradiţiei masone, cel care dă forţă confreriilor respective.

În faţa baciului, călugărul Natanail realizează că “nu poate găsi cheia la uşa de bronz după care sta închis baciul cu strămoşii săi”, deşi “sălbaticii şi păgînii aceia, care se socoteau creştini, erau buni şi blînzi”.

Dincolo de simboluri, textul e plin de imagini artistice de o mare frumuseţe.

Nu cred că recitirea lui Sadoveanu ar fi avut acelaşi impact asupra mea dacă s-ar fi petrecut în liniştea unei biblioteci din Bucureşti.

Sadoveanu a reuşit să extragă esenţele tari din locurile prin care a trecut, iar locurile au împrumutat un plus de farmec din scrierile sale.

Străbătuse uşor poteca printre păduri, simţind nevoia să schimbe o vorbă cu oamenii din lume şi să-i intre cerul în suflet, ca un fum de floare violetă.”

Acolo, undeva, “la poarta unui vis”…

(va urma) 

Casă de monahi la Vovidenia

IMG_3171

Privelişte de pe dealul de la Vovidenia

IMG_3155

Panou aflat la intrarea în Muzeul Mihail Sadoveanu

IMG_3200

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Sadoveanu la Vovidenia (2)&8221;

  1. Dragă Alexandru, interesant articol. Sadoveanu a fost un om ciudat. Ca şi în cazul altor scriitori români de prestigiu, e nevoie de un efort de voinţă să treci peste etic, ca să guşti estetic.
    Referitor la simbolurile masone şi opera lui, sunt de notorietate în acest sens romanele Creanga de aur, Ostrovul lupilor şi Baltagul (ultimul cu elemente de cabală). Pînă şi nevinovata Dumbravă minunată are mesaj ascuns. Îţi dai seama că nu sunt numai eu să apreciez aspectele astea. Recomand o carte esenţială în acest sens: Radu Cernătescu, Literatura luciferică, 2010, ed. Cartea Românească.
    Politic, ce să mai vorbesc…
    Citez dintr-un… citat de-al Monicăi Lovinescu, referitor la ce scria Sadoveanu („Diagonale”, pag. 134-135, ed. Humanitas, 2010): „… iubitul nostru I.V.Stalin păşeşete în istorie cu o glorie a cărei măsură n-a întrecut-o pînă azi nici un conducător de popoare”. Asta ca să nu mai vorbesc de Mitrea Cocor…
    De aceea, o fi adevărat şi cum zicea autorul ortodox la care faci trimitere, dar eu zic că s-a folosit Dumnezeu de tot felul de oameni bicisnici, pentru ca lucrarea Lui să se facă. Asta nu înseamnă că sculele au vreun merit. Gloria e numai a Lui!
    Părerea mea.

  2. De acord, Ioane. Ideea e să trecem dincolo de aparenţe, de ghiduri, cum e cel reprodus în postare. Mai ales cînd vine vorba despre un scriitor ca Sadoveanu, prin excelenţă polisemic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s