Cronici mondene (102) O Drezină cu tămîie şi balsam de la gutuie

Drezina Teofilă a trecut viguros la tămîiere(1) şi îmbălsămare(2).

Fraza care mă face să cred că i s-a rătăcit “Călăuza” sună cam aşa:

„Revin însă la întrebarea din titlu și dau și un răspuns: cred că Vasile Tomoiagă încă îi reprezintă pe evanghelici (deși, în timp, această reprezentare se va diminua, dar nu vă dipărea definitv). La fel cum îi reprezintă și d-l Mănăstireanu, de pildă. Chiar dacă ei sunt acum foști evanghelici. Ei îi reprezintă, de drept că la un nivel mult mai acut, pe evanghelicii care au o relație conflictuală asumată cu propria tradiție și identitate (din diverse motive îndreptățite).”- Teofil Stanciu

Asta poate pentru că „părintele” Vasile Tomoiagă ne-a găsit o mamă (dacă n-aţi ştiut, luaţi de la Dyo!):

„Așadar în mod necesar avem nevoie să fim călăuziți de casnicii lui Dumnezeu, sfinții, și mai cu seamă de Maica lui Dumnezeu-Cuvântul-Întrupat. Nu se poate să ne socotim frați (mai mici) ai lui Iisus fără să-i primim și mama ca mamă.„- Vasile Tomoiagă

Problema nu e ce cred aceşti doi onorabili domni, sfinţii prespălaţi, anglicanul şi ortodoxul, că nu mai pot tuşi teologic (şi patologic) decît în public şi nu mai pot expectora decît pe trecut, ci ideea trăznită a Drezinei că mai au ceva în comun cu evanghelicii. Ba ne mai şi… reprezintă! 

Poate doar tămîierea, sexul şi blogul Drezinei pe post de cădelniţă să le fie comune, mai ştii? 

NOTE

1. „D-l Mănăstireanu e un globe-trotter, care tot își găsește o biserică anglicană măcar o dată pe lună undeva într-un colț de lume și care, prin spiritul domniei sale, nu cred că are probleme să se închine nici cu ortodocșii…”

2. „Vasile a venit dintre ortodocși și avea idee cam cum stă treaba cu ortodoxia…”

Anunțuri

22 de gânduri despre &8222;Cronici mondene (102) O Drezină cu tămîie şi balsam de la gutuie&8221;

  1. Cred că ați înțeles eronat ce am spus. Nu mi-am dat cu părerea despre trecerea lui Vasile la ortodocși, ci am analizat procesul prin care s-a făcut această trecere și îl consider, în continuare, reprezentativ. Și am sancționat, în această logică, exploziile de dreaptă credință baptistă/penticostală care îi contestă validitatea alegerii. Câtă vreme omul caută ceva, poate ajunge fie la o destinație, fie la alta. Nu sunt în măsură să evaluez asta. Nu împărtășesc multe dintre punctele de vedere actuale ale lui Vasile, dar nici nu mă grăbesc prea tare să dau cu parul pentru că omul mai are o viață lungă înainte (cel puțin după indiciile biologice la care avem acces).

    Despre Vasile spun doar atât: că e posibil să ajungă și la altă concluzie decât cea evanghelică și că e nedrept să se pună la îndoială onestitatea sau autenticitatea manifestărilor sale anterioare numai pentru că s-a despărțit de ceata drept-credincioșilor evanghelici. Se poate discuta civilizat și argumentat, fără să îi fie contestate mereu convertirea de acum nu știu câți ani sau cinstea de evanghelic. Alegerea lui nu e mai presus de dezbateri, dar nu etica suspiciunii și denigrării trebuie să conducă aceste discuții.

    Cei doi menționați mai au în comun cu evanghelii (cel puțin) trecutul lor evanghelic. Și au în comun cu evanghelicii zbaterea întru găsirea unei identități. Și au în comun cu evanghelicii o istorie pe care au marcat-o cu trecerea lor. Marius Cruceru și alții sunt într-o anumită măsură și rodul prezenței lui Dănuț Mănăstireanu în biserica evanghelică din deceniile anterioare. Ideea unei blogosfere evanghelice (bună, rea, cum o fi ea) îl are ca ante-mergător pe Vasile Tomoiagă. Nu știu cât vor conta acestea la nivelul istoriei evanghelicilor români, dar momentan punctează semnificativ această istorie. Că ne place sau nu e o altă discuție, dar că s-a întâmplat e un fapt.

    Mai insist doar pe o chestiune: fiind proaspătă plecarea lui Vasile, el încă e un „personaj” care trădează relația conflictuală pe care a avut-o, mai ales în ultima vreme, cu propria confesiune. Și ca el mai sunt și alții (personal, am văzut zeci, de-a lungul timpului, probabil că sunt mii, dacă urmărim mișcările dinspre o confesiune spre alta), dar care nu vor ajunge la aceleași concluzii. Unii vor face biserici „independente”, alții se vor muta dintr-o confesiune într-alta. Dar, în esență, toți trădează aceeași neliniște care l-a condus pe Vasile înapoi la Ortodoxie. Iar prin aceasta, da, consider că e reprezentativ.

  2. Frumos, draga Teofil, dar dvs ignorati faptul ca de multe ori cind omul isi schimba religia are un exces de zel in a se lepada de trecut; lucru extrem de vizibil la Vasile T. si mai putin vizibil D. Manastireanu. La cel din urma e o continua incercare de-a se convinge c-a facut bine. N-am speculat nimic despre sinceritatea/nesinceritatea d-lui Tomoioaga dar dva ii dati un loc pe care el nu si-l doreste. Pe mine nu ma surprinde ca s-a ortodoxizat ci ca vorbeste de parca prin vine ii curge Bizantul si nu singe. Sper sa-i treaca aceasta idolatrizare a ortodoxiei. Spre binele lui!

  3. @Doru Radu

    Nu ignor deloc, nu mi-am propus să o analizez. Am luat în discuție acel interval care s-a încheiat odată cu decizia lui. În scopuri strict metodologice, m-a interesat acea perioadă în care era evanghelic declarat și numai prelungirile ei asupra următoarei perioade. Nu am vrut să discut situația lui Vasile ca ortodox, ci doar ca fost evanghelic.

    Din nou o spun, cred că se poate discuta și decizia lui din perspectiva despre care vorbiți, singura condiție fiind aceea de a respecta persoana. Și, cum spuneam și în textul meu, de a nu contesta legitimitatea și validitatea trecutului său evanghelic. Dacă el și-l va renega, asta-i altă discuție și rămâne să decidă el ce vrea să facă.

    În principiu, denigrările pe care le proferează un individ (oricine ar fi el) în dreptul fostei sale confesiuni nu pot să le privesc cu ochi buni. Dar sunt utile pentru a sesiza eventualele probleme ale confesiunii respective. Totuși, această lepădare de trecutul confesional se vede și la cei convertiți de la ortodocși la evanghlici, și la cei ce fac drumul de la evanghilici la ortodocși. Dacă ar fi să-i credem numai pe ei, nu cred că am ajunge să înțelegem mare lucru despre fiecare dintre confesiuni. Vedeți discursul agresiv și denigrator al preoților convertiți, dar și cel al unui Frank Schaeffer, devenit ortodox. De ce ar fi unul mai legitim ca altul?

  4. Teofil, sunteţi prea fin cunoscător al nuanţelor limbii române ca să nu sezizaţi diferenţa dintre a fi reprezentativ pentru ceva şi a reprezenta pe cineva (aici pe evanghelici).
    Cei doi or fi reprezentativi pentru orice consideraţi dvs. că sunt, orice categorie, dar de reprezentat nu se reperezintă decît pe sine.
    Recitiţi paragraful pe care vi l-am reprodus în postare.
    Eventual să reprezinte religia pe care au îmbrăţişat-o, nu pe cea pe care au părăsit-o.
    Din momentul în care şi-au făcut bagajele teologice şi au schimbat corabia, drum bun! Noi cu steaua polară, ei cu crucea sudului.
    Că intră în istorie? Evident că da! Şi turnătorii au intrat. Trădătorii de ce nu? Sau oportuniştii? sau cozile de topor? Sau fripturiştii? Sau măscăricii?
    Îmi pare rău, dar în rest, comentariul dvs. nu este pe subiect.
    Pe mine nu mă interesează cei doi domni, ci percepţia pe care încercaţi să o impuneţi pe blog despre ei.

  5. Pt Teofil:
    Eu am luat in considerare doar replicile sale; ii dau circumstante atentuante ca fiind incoltit de atitia blogari. Felul in care ne priveste el acum (fie si doar polemic) e acela ca nu ne mai inchinam Aceluiasi Dumnezeu, nu suntem Biserica, etc. Da, se intimpla si cu preotii convertiti. Nu i-am auzit insa negind ortodoxia ca biserica sau pretinzind ca au un alt Dumnezeu desi poate dvs ati gasit unii. Desigur putem invata de la un exit interview dar dl VT e deocamdata in faza de-a nega totul ca pe-un vis urit. Daca vreti sa merg pe logica dvs v-as spune ca-s mult mai batrin decit amindoi iar el nu-si da seama cit de mult l-a schimbat evanghelicalismul sau de 10 ani. Rational, face efort sa scape de el; il va mai ajuta si duhovnicul dar exista subconstient, exista ceva adinc spiritual sadit in noi care e atit de intim incit nu-l percepem si de care nu putem scapa printr-un demers academic. Vedeti dvs, replicile spuse la suparare spun mai multe despre crezul nostru decit discursul controlat, academic/rece. Si Tzon si-a schimbat religia si-a imbratisat carismatismul 100% (spre enervarea mea) si i-a criticat pe baptisti dar nu i-a desffintat ca apostate si a recunoscut (cam putine) pacate ale noii sale confesiuni. Pe cind dl. Tomoioaga L- apuca pe Dumenzeu de picior si gata…

  6. Iar afirmaţia: Ideea unei blogosfere evanghelice (bună, rea, cum o fi ea) îl are ca ante-mergător pe Vasile Tomoiagă,
    pentru cine e valabilă? pentru cei care o birjeresc acum? aici şi peste ocean? Care fac topuri şi clasamente?
    Adică Tomoiagă a promovat o mare tîmpenie corporatistă şi trebuie menţionată chestia asta.

    Despre relaţia Marius Cruceru- Dănuţ Mănăstireanu cred că nu se pot pronunţa decît domniile lor. Îmi amintesc că primul l-a considerat pe cel de-al doilea ca pe un al doilea tată. Dar ce legătură are asta cu ce spuneaţi dvs. , că Mănăstireanu îi reprezintă (şi azi) pe evanghelici?

    Deci, eu nu-i „judec” pe cei doi sfinţi prespălaţi, ci afirmaţiile dvs. despre ei:

    „Vasile Tomoiagă încă ÎI reprezintă pe evanghelici…”

    şi

    „La fel cum ÎI reprezintă și d-l Mănăstireanu, de pildă…”

  7. Intr-adevar, termenul „reprezentativ” trebuie folosit cu grija datorita incarcaturii informationale pe care o poarta. Intr-un element reprezentativ al unei comunitati(religioase in cazul nostru) trebuie sa fie regasite trasaturile de baza ale acelei comunitati. Nu ar necesita un efort prea mare sa compunem un portret de baza al unui reprezentat. Deocamdata ma abtin din efortul de a incerca sa caut absenta sau prezenta trasaturilor de baza ale comunitatii evanghelice in profilul lui Vasile. In fond suntem oameni, iar oamenii evolueaza sau involueaza si trebuie sa tinem cont de acest factor. Cu siguranta are merite care nu pot fi tagaduite, in schimb reactia sa fata de comunitatea pe care a parasit-o nu este una de un nivel inalt, dimpotriva. ClujulEvanghelic nu stiu daca poate fi inclus in lista de succese a lui Vasile. In schimb subiectivitatea si imaginea mea vizavi de ce ar fi trebuit sa fie un astfel de site pot fi factori impartiali.

    Pe de alta parte, nu este nevoie de o analiza facuta de specialisti in psihologie ca sa observam existenta unor conflicte intense, neaplanate pe drumul care l-a parcurs alaturi de comunitatea evanghelica. Nu este, de fapt singurul care trece(a trecut) prin conflicte majore. Asta tine de arta comunicarii si conlucrarii cu oameni. In momentul de fata nu stiu daca mutarea facuta este motivata de definirea unei noi etape, mai intense, in relatia cu Dumnzeu, sau de dorinta de a parasi scena conflictuala. Nu de putine ori am vazut oameni care treceau prin probleme dificile iar cei din jur (in semn de „solidaritate”) aplicau calcaie si spituri de bocanci la ficat 🙂 . Sa nu uitam ca noi nu avem de luptat cu carnea si sangele, iar cand omitem acest factor avem un tablou complet deformat.

    Este simplu de observat atitudinea ce rezulta din convertirea unor personaje biblice, cum ar fi Zacheu, Petru, Pavel, etc. In fond elementul caracteristic al convertirii este transformarea, iar transformarea creaza, in primul rand punti directe spre Dumnzeu. Atunci cand cautam, admitem nevoia unor intermediari intre noi si Dumnzeu care sa interfateze cele doua planuri, cred ca lucrurile nu sunt chiar atat de exceptionale cum ar trebui sa fie. Desigur, astea sunt doar observatii care pot avea un grad sau altu de acuratete. Oricum nu caut sa construiesc un portret, ci doar sa numesc cateva elemente generale pe care le putem regasi in tabloul unei convertiri autentice.

    Premizele teologice ale celor doua tipuri de religii sunt foarte diferite. Saltul logic de la o platforma la alta este urias. Pretentia ca noi nu gandim, noi acceptam ce gandesc altii este destul de sensibila si (as cuteza sa spun) destul de nerealista; toti gandim, in special oameni inteligenti ca Vasile. Profesia lui solicita un efort mare de randament logic; este o persoana cu un plan rational bine format.

    Indiferent care ar fi elementele care compun acest tablou, tot ce ii pot dori este sa caute neincetat pe Dumnzeu, iar El va raspunde.

  8. „Intr-un element reprezentativ al unei comunitati (religioase in cazul nostru) trebuie sa fie regasite trasaturile de baza ale acelei comunitati.”
    Corect!

    Cînd Vasile spune că Maica Domnului este şi mama mea pentru că a fost a lui Isus, omul a pus punct oricăror dileme. A lovit acolo unde trebuia. El nu mă poate reprezenta pe mine, ca evanghelic şi nici evanghelismul.
    Cred că Teofil ar fi trebuit să insiste pe ce au reprezentat şi reprezintă cei doi pentru comunitatea din care au plecat: foşti baptişti, credincioşi, deştepţi, culţi, agitaţi, nemulţumiţi (probabil pe bună dreptate), cu carismă şi mulţi prozeliţi (hai să nu-i numesc epigoni, că ar fi prea mult…). În genul ăsta, adică. Mă rog, orice considera Teofil că au fost şi sunt cei doi.
    Au luat altă cale? Foarte bine! Îi priveşte!
    Dar ei nu mai reprezintă pe evanghelici. Este exact ce ai spus tu mai sus: nu mai au trăsăturile definitorii pentru asta. Nu mai întrunesc condiţiile esenţiale. Nici „ambasadori” nu pot fi: Vasile are un discurs de isihast, care nu se potriveşte, zic eu, cu poziţia sa în societate, iar Mănăstireanu e prea pătimaş, mai ales cînd aude de gruparea din Oradea.
    Nu spun că n-are dreptate. Dar nu poate să „îi reprezinte pe evanghelici”, cum scrie Teofil.
    Nu vreau să insinuez nimic. Poate că e greu să trăieşti într-o anumită parte a lumii fără o vorbă bună pusă de unul sau de altul. Poate că e chiar nasol să-l ai duşman pe Mănăstireanu.
    Nu ştiu. Dar mie mi se pare că Teofil îi face „curte”, şi nu e singurul.
    Iar Mănăstireanu a fost astfel construit că nu poate sta liniştit dacă nu face discipoli, dacă nu are o trupă de intelectuali gata să-l asculte şi cu care să poată discuta.
    Nu e nimic rău în asta. El promovează ecumenismul. A afirmat-o cu tărie. Nici asta nu e o problemă. Cine vrea să-l urmeze, îl va urma.
    Dar nu poate fi un reprezentant al evanghelicilor, în baza meritelor trecute. E un non-sens.

  9. Faptul ca Teofil e ingaduitor cu Vasile T. e un lucru bun; mai ales ca-i pastor cuvine-se sa fie blind. A face curte insa e altceva…

  10. Consider, în continuare, că ei sunt reprezentativi pentru o categorie destul de specifică (am delimitat-o): cea a evanghelicilor care au o relație conflictuală (conștient și asumat) cu propria confesiune. Datorită vizibilității, sunt niște exponenții unora mult mai numeroși, dar tăcuți. Prin soluția radicală, firește că nu mai sunt reprezentativi, dar rămân niște repere (om mai vedea dacă pozitive sau negative).

  11. Bun, acceptînd ca adevărat ceea ce spuneţi, că cei doi sunt reprezentativi pentru categoria evanghelicilor care au o relaţie conflictuală cu propria confesiune, ei îi şi reprezintă? în faţa cui? a celor care tac şi îndură? a celor care rămîn? a celor din afară, prezentîndu-i pe „ai noştri” ca pe nişte inculţi, emanaţii ale trecutului?
    Continui să cred că a fi reprezentativ nu este acelaşi lucru cu a fi reprezentantul cuiva.
    Păi a fi repere e cu totul altceva! Şi de ce reperele trebuie să fie pozitive sau negative în sens absolut? Un scriitor mare poate fi un reper estetic de luat în seamă, un şef de şcoală, dar, din punct de vedere moral, să fie un rebut. El e pozitiv sau negativ?

  12. ceea ce ati scris sunt presupuneri. e punctul de vedere al unui om care nu stie „the whole story” cu Vasile Tomoiaga in persoana actorului principal. In realitate, „tamaierea” lui Tomoiaga nu e nici pe departe un act „mistic” si nici nu e pe atat de adanc pe cat vrea Vasâi sa ne faca sa credem. Vasâi nu e un intemeietor, nu e un deschizator de drumuri, nu e un vizionar, dupa cum nu e catusi de putin un om important in comunitatea evanghelica. A cautat, probabil, gloria din spatele blogului pe care l-a initiat (care… sa fim seriosi, nu a fost nimic altceva decat un ziar de informare cu si despre evenimentele din lumea evanghelica clujeana). Cum orice minune tine 3 zile la romani, a venit si vremea in care s-a plictisit de raspunderea pe care o purta datorita blogului si probabil, a ajuns sa se simta insuficient apreciat. Epuizand toate alternativele oferite de evanghelici, a cazut usor in plasa unui om viclean care l-a spalat pe creier… incet, dar sigur, Tomoiaga s-a transformat dintr-un crestin independent intr-un ucenic caruia i se turna de-a dreptul o doza zilnica de dispret fata de evanghelici, iluminandu-se totodata calea catre „biserica cu autoritate apostolica”. Nu, nu Vasâi cel discutat aici a fost cel care a avut ideea. El doar a preluat-o, ca un bun ucenic care este el. In tot acest timp, invatatorul lui slujea in continuare intre evanghelici, prea putini oameni banuindu-l de fapt ca juca la doua capete. Odata cu anuntul facut de Vasâi cel reintors, deodata, invatatorul lui a fost deconspirat. Acum urmeaza sa caute gloria intre ceilalti. Vor sfarsi insa in obscuritate, pentru ca daca evanghelicii au gresit cu ceva, a fost ca i-au bagat pe cei doi prea mult in seama. Li s-au oferit haine prea mari pentru cine sunt ei de fapt. Atat de mult au fost bagati in seama, incat au ajuns sa se considere prea valorosi pentru noi. Cum romanul e cunoscut pentru schimbarea macazului, Vasâi nu face exceptie.

  13. permiteti-mi sa postez si aici ceea ce am scris pe blogul lui Barthimeu. Cred ca e important de stiut pentru cei care citesc:

    Mai sunt cateva aspecte care ne pot oferi o explicatie a gestului lui Vasile. In primul rand, Vasile e patriot. Pentru asta il respect. Tatal meu, cu mult inaintea mea, a fost un mare patriot. M-a invatat sa imi iubesc tara si pentru asta sunt aici, acum. Vasile a ajuns sa considere (din nou, ideea i-a fost indusa de cel care l-a ghidat pe calea reortodoxirii) ca evanghelicii sunt produsul Americii. Gandirea, modul de inchinare american a ajuns prima data in Romania prin intermediul celor care in perioada interbelica, inainte de marea criza, au lucrat la construirea Americii si s-au intors pentru a cladi ceva in Romania cu banii castigati peste ocean. Atunci a avut loc prima explozie, sa zicem asa, a neoprotestantismului in Romania (cu precadere Baptisti). A doua asa-zisa explozie a avut loc dupa caderea cortinei de fier. Americanii au venit in Romania la inceputul lui ’90 si au tinut evanghelizari (in special in Ardeal, Clujul fiind fruntas la astfel de evenimente). Tin minte ca am asistat la o evanghelizare la Teatrul National Cluj. Usile inimilor erau mai deschise ca niciodata. Prin oameni care s-au manifestat a fi pro-americani (tatal meu fiind unul dintre acestia), evanghelizarile si constructia de biserici a luat o amploare nemaiintalnita. Sa facem insa o saritura pana in 2008/2009. Bisericile neoprotestante au devenit numeroase, oamenii intorsi la Domnul numarau deja sute de mii. Incepuse insa criza economico-financiara. Criza … dupa cum bine stiti, a venit tot de peste ocean. Incetul cu incetul, un curent anti-american se instala printre romani si implicit printre neoprotestanti. Pentru a proteja romanismul, apar personaje precum Vasile, care insa nu se limiteaza la a fi neoprotestanti patrioti, ci merg mai departe in gandire: nu poti fi patriot daca nu imbratisezi credinta unica. Repet, toate aceste lucruri i-au fost sadite incetul cu incetul in suflet de catre cel care l-a adus pe aceasta cale si a carui nume nu il voi face public (consider ca e datoria lui Vasile sa faca acest lucru). Vasile nu e decat soldatul care e trimis primul pe front. Invatatorul lui sta deoparte si probabil citeste aceste randuri. Vasile nu e decat o victima. Cred in continuare si ma rog sa se trezeasca la realitate, chiar daca si-a exprimat dorinta ca noi sa nu ne rugam pentru el. Chiar daca ma considera un tradator fiindca va impartasesc aceste lucruri, eu consider necesar sa va deschid ochii asupra a ceea ce s-a intamplat in realitate. Am crezut, chiar si dupa reorientarea lui Vasile, ca suntem frati in credinta. Mi-a spus insa intr-o conversatie ca in vremurile de pe urma vor fi multi Hristosi falsi, dandu-mi de inteles ca noi am sluji unui Hristos fals, din moment ce nu ne aflam in sanul “singurei biserici legitime, cea Ortodoxa”. Consider ca toate aceste detalii trebuie facute public, astfel incat cititorii sa nu se lase indusi in eroare de “misticitatea” actului lui Vasile Tomoiaga. Nu e nimic mistic in schimbarea lui de macaz. Vasile e doar o victima a unui profesor malefic. Cel mai grav e ca Vasile nu e singurul. Mai sunt si alti naivi…mai putin cunoscuti insa (nefiind bloggeri)

  14. Dane, lasă-l pe bietul Vasile, mai bine spune-ne cine e maleficul ăla, omule, că m-ai omorît… 🙂
    Cît despre sintagma neoprotestant patriot, că tot e cald ca vara, meriţi o bere fără alcool, nene! De orotodcşi patrioţi am mai auzit, dar cum combaţi matale, mai rar cineva. 🙂

    Lăsînd la o parte asta, te rog să postezi lucruri originale pe blogul meu, nu ca pe manifeste, lipite pe unde îţi vine. 🙂

    Nu te supăra, nu sunt de acord cu teoriile tale, dar, pentru amuzament şi patos, le las pe blog. Cîteodată îmi vine şi mie să scriu aşa, dar nu pot aşa lung. 🙂

  15. primesc berea cu bucurie, insa eu am fost cat se poate de serios cand am scris ceea ce am scris. nu vreau sa amuz pe nimeni aici. problema e cat se poate de serioasa. ca e intortocheata, da, asa e, insa nu e catusi de putin un motiv de gluma (desi m-am amuzat citind si eu despre vasile versiunea 2.0). as continua, dar chiar nu vreau sa credeti ca doresc sa lovesc in vasile. am scris ceea ce am scris pentru a deschide ochii cititorilor si a nu se lasa impresionati de tacerea mistica a „domnului” Vasile, nicidecum pentru a il trada in vreun fel (desi azi mi-am primit un biletel de la „domnul” Vasile in care ma acuza tocmai de tradare) si nu in ultimul rand in incercarea de a il trezi pe Vasile la realitate (dat fiind ca discutiile tete-a-tete le refuza).
    pe curand!

  16. Dane, eu am pus o întrebare la care nu ai răspuns: cine e maleficul despre care aminteai?
    Ce-i aşa de greu?
    L-ai trădat pe Vasile cu ce anume?
    Practic, n-ai spus nimic. Dacă nu scrii cine a fost învăţătorul lui Vasile, despre care tot tu ai pomenit, cele scrise de tine nu fac nici cît o ceapă degerată.
    Şi să-ţi mai spun un lucru: mă doare fix în cot de faptul că Vasile Tomoiagă a devenit ortodox.
    Pe mine mă amuză- şi intrigă, totodată- cei ce se fac că nu pricep şi vor să menţină lucrurile ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. (Vezi Teofil Stanciu, că despre el am postat de curînd).
    Ah, că Vasile face pe călugărul din vechiul schit şi strică planurile ecumenice, asta e de tot rîsul.
    Dar nu e o tragedie antică, povestea n-are nimic de-a face cu americanii (au ei destule pe cap pe linia lui Barbosu).
    Şi dacă tot spuneai că Vasile Tomoiagă e un strujean în lanul cu porumb, de ce atîta patimă pe capul tău?
    Tu ce interes ai în tot circul ăsta?

  17. nu am alt interes decat cel pe care cred ca il aveti cu totii. mi-as dori ca Vasile sa se trezeasca si sa realizeze ca a fost manipulat. va pot da numele persoanei care l-a influentat, dar nu il cunoasteti, iar rostirea numelui lui nu va schimba cu nimic ecuatia. nu imi pasa de respectivul. imi pasa de Vasile, pentru ca, pentru o vreme, mi-a fost amic si frate.

    referitor la tradarea lui Vasile, la aceasta intrebare ar trebui sa raspunda chiar el. eu nu simt ca l-am tradat in niciun fel. pana la urma, el trebuie sa isi asume toata situatia, pentru ca el a generat-o.

    personajul care l-a radicalizat pe Vasile se numeste Emil Deacu, este tot din Cluj, iar cand a fost deconspirat, si-a cerut retragerea din biserica.

  18. Dane, acum e în ordine. Ştie cititorul ce şi cum. 🙂
    Referitor la interesele comune: nu cred că ai dreptate.
    Dacă Vasile Tomoiagă sau altul, din credincios, devenea ateu sau agnostic, mă durea. Dar că a trecut la ortodocşi, asta e treaba lui. Avem acelaşi Dumnezeu şi acelaşi Mîntuitor, pînă la urmă.
    Problema e doar atunci cînd unul care pleacă se apucă să mănînce ce nu trebuie despre cei rămaşi. Mă rog, nu de toţi. E un fel de-a zice „toţi”.
    E povestea lui Mănăstireanu, de exemplu. Are cineva treabă cu el că-i pupă în bot pe cardinali, pe episcopi şi că se topeşte ca îngheţata din cornet cînd îl vede pe Papă? Eu unul n-am.
    Dar el nu se satură. Mai vrea să facă şi alţii ce-a făcut el. Pînă la final, devine Dănole şi mă pot baza pe el. 🙂
    Iar n-ar fi o problemă. Fiecare are un cap pe umeri să judece.
    Eu doar constat şi mă distrez cît de îngîmfaţi sunt unii şi cît de proşti, pînă la urmă.

  19. „şi că se topeşte ca îngheţata din cornet cînd îl vede pe Papă?” – superba imaginea si foarte stimulativa imaginea, la nivel de imaginatie si papile gustative 😀 .

    Nu am vazut nici o reactie din partea conducerii bisericii Teofania, unde (din cate stiu) era Vasile membru. Personal nu impartasesc cu mare entuziasm atitudinea de acest fel. Un tipar des intalnit in razboaiele din istoria universala punea in balanta esecul si victoria in felul in care orice victorie se datora vitejilor generali si orice esec se datora bietului soldat din linia intai 🙂 . Pe vremea cand m-am convertit eu, „generalii” erau foarte prezenti si activi in momentele critice, cat si in momentele de victorie. Vremurile s-au schimbat…si nu au trecut sute de ani 😀

  20. Eu nu reușesc să înțeleg cum pot anumiți evanghelici să aibă o relație conflictuală cu propria confesiune. Păi, în secolul XVI, s-a ajuns la confesionalizare tocmai ca să nu se mai ajungă la conflicte în cadrul tradiției protestante. Prin urmare, reformații și-au scris propriile confesiuni ca să nu se mai calce pe bătături cu luteranii, aceștia și le-au scris pe ale lor să nu aibă treabă cu radicalii, iar ăștia din urmă au făcut la fel ca să fie siguri că nu le fură nimeni ciorba… Și uite-așa, prin confesionalizare, fiecare și-a detaliat și delimitat credința tocmai ca să nu mai apară conflicte pe bandă rulantă. Asta înseamnă că orice individ putea să-și aleagă o mărturisire de credință din cele existente și era împăcat pe toate planurile că știa ce crede. Dacă nu-i convenea ceva, se lăsa de confesiunea respectivă și trecea la alta, cum era și firesc. Acum aflu că există evanghelici care se află în conflict cu propria confesiune – asta da realizare! – de parcă nu și-o pot schimba. Măi, dar dacă ești în conflict cu propria confesiune, atunci ești în conflict cu tine însuți; cu alte cuvinte, ori nu știi ce crezi, ori faci pe deșteptul… Aici nu prea am ce comenta: cui nu-i convince o anumită confesiune să-și caute alta că doar sunt destule. Așa-zisa dizidență din cadrul propriei confesiuni nu-și are rostul pentru simplul motiv că aderarea la o anumită confesiune presupune acceptarea ei cu bune și rele. Nu-ți place, out! Simplu.

Comentariile nu sunt permise.