Cititul cu bătaia lungă

Am citit în Filocalia, într-un text care i s-a atribuit Sfîntului Antonie cel Mare, un sfat foarte “actual”:

Nu spune mulţimii cuvinte despre evlavie şi bună vieţuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc că vei fi luat în rîs de cei smintiţi. Mai bine este dar a nu grăi decît ce voieşte Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor.”

Şi, tot Antonie, vorbea despre evlavie în următorii termeni:

Iar evlavios este cel ce nu pofteşte cele străine. Şi străine sunt omului toate cele create.”

Sfatul este actual, dar, în mare măsură, de neurmat. E greu să hotărăşti ce să spui şi ce nu, mai ales cînd vine vorba despre voinţa lui Dumnezeu şi mîntuirea oamenilor.

Dacă gîlcevitorii noştri sfinţi ar avea curiozitatea să citească cărţi de genul celei din care am citat, ar găsi argumente puternice să radă orice împotrivire de pe faţa blogurilor.

Dar, şi pentru aceştia, autorul din secolul al III-lea d.H, are un îndemn potrivit:

Bărbatul iubitor de Dumnezeu nu învinuieşte pe nimeni pentru păcatele sale.”

Şi, mai tare ca orice, ne loveşte Sfîntul Antonie prin povaţa de mai jos:

… să nu judeci pe nimeni sau să zici cutare este rău şi a păcătuit; ci mai bine este să-ţi cauţi de păcatele tale şi să priveşti în tine purtarea ta de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne priveşte dacă altul este rău?”

Cu alte cuvinte, nu prea mai e ceva de scris pe bloguri… 🙂

Pot să vă asigur că nu mă pregătesc să schimb religia.

Sau, să vă spun, după vreun an: “Vă mai amintiţi cînd vă scriam despre Sfîntul Antonie cel Mare? Păi voi ce-aţi crezut? Unde vă (a)băteam eu?” 🙂

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Cititul cu bătaia lungă&8221;

  1. Vezi tu, Răsvan, citind asemenea lucruri ne dăm seama de fapt cât de complicat ne trăim creştinismul… Postarea de azi, cu mitologia creştină, a fost pentru că am luat scatoalce fiindca am indraznit să mă „ating” de odrasla unui frate… mai frate! Ce mai, lèse-majesté în toată regula!

  2. Hai să nu mai scriem, Răsvane, pe bloguri! Și așa scriem una, alta facem. (Asta e pentru a demon(s)t(r)a primul îndemn.)
    Dar bătaia lungă e cam dureroasă. Nu se poate face scurtă?

  3. Dragă A.Dama,
    Aşa spunea şi Mitică, cînd i-am spus că voi începe să citesc din „Filocalia”: se temea că nu voi mai scrie nimic. 🙂
    Pe de altă parte, Llosa scria că oamenii au nevoie de poveşti. Iar poveştile sunt spuse de „povestaşi”.
    Pe vremuri sau în triburi, chestia era strict orală. Omul călătorea şi spunea poveşti. Avea un statut.
    Eu te aştept pe blogul tău, să ne scrii despre tăcere. Ştii asta…
    Bătaia lungă… da, ai dreptate. Doare cumplit!
    Liiceanu povestea despre Noica, că a fost umilit profund, lovit în demnitatea sa, fiind bătut în închisoare cu nuiaua pe fundul gol. Loviturile au căzut de aproape şi au durat (şi durut) toată viaţa…

Comentariile nu sunt permise.