Sfintele clişee

O sută paisprezece oameni au dat like unei imagini de pe facebook.

Alţi o sută cincizeci şi unu de cetăţeni au dat like unei alte imagini, pereche cu prima.

Despre a treia, aflată pe un blog, am să vă povestesc la sfîrşit.

În prima, apare un predicator de peste ocean, vorbind de la amvon. Amvonul e foarte departe de public. Între el şi lume sunt două rînduri de trepte separate printr-o platformă, acoperită cu postav roşu.

Domnul, cînd avea ceva important de comunicat mulţimii, se urca fie pe un deal, fie pe o barcă.

De la Noe şi corabia sa, s-au găsit mereu prilejuri de testare ale păcatelor şi răului de mare.

Într-un film celebru, de exemplu, eroul principal e lipit de frumoasa lui, Kate Winslet. Aflaţi la prova Titanicului, arătau de minune împreună, fără să bănuiască cineva ce dramă va urma.

Dragostea predicatorului pentru biserică a devenit legendară. Ceea ce contează e să fie mereu acolo unde trebuie, printre sloiurile de păcate care se curg, zgîriind apocaliptic, de o parte şi de alta, copastia amărîtei noastre biserici.

Credincioşii nu se văd. În a doua, în schimb, ei apar, aşezaţi pe la mese, cu amvon şi predicator cu tot.

A treia imagine, cea de pe blog, ne prezintă un prînz între trei oameni pricopsiţi.

Masa e de formă pătrată. Cel ce pare a fi mai important se află în centru. Are un aer solemn şi o faţă de nepătruns. 

De o parte şi de alta, ceilalţi doi sunt ceva mai degajaţi. Mulţimile au rămas departe, în urmă.

Imaginea aminteşte de tabloul lui Rembrandt, Pelerinii din Emaus, unde Hristos, transfigurat, frînge pîinea, revelîndu-se ucenicilor.

Spre deosebire de tabloul cu pricina, în care fundalul se pierdea în clarobscur, sau de “Adormirea Maicii Domnului”, o pînză celebră a lui Andrea Mantegna, unde momentul solemn era învăluit în peisajul sfumato al depărtărilor, aici ne lovim privirea de parcarea din faţa restaurantului şi de maşina celor trei.

Ce vremuri, domnilor, ce vremuri! La ce artişti avem, meritau decor mai bun.

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Sfintele clişee&8221;

  1. Mulţumesc, bunicule! dar să ştii că endorfinele pe care le-ai adus cu matale de la Milano vor mai persista multă vreme peste blogul meu şi cîntecul de leagăn nu se va transforma, încă, într-unul de lebădă. 🙂
    M-au trezit ăştia, ca pe urs, din hibernare. În plus, mai şi ninge, de astă seară, pe sub fereastra mea.
    Îţi dai seama: mutrele Brânzeului, Negruţului, Ionescului şi Cucului să facă tot atîta zgomot cît ventilul spart al bicicletei lui Cruceru! E scandalos! Recunosc, n-am mai putut rezista. 🙂

  2. Dragul meu, endorfinele mele par să provină de la hipotalamus, nu de la hipopotamus! 😀
    Da’ e bine că n-ai mai rezistat! Era pustie lumea…
    Ce fain că la voi ninge! Se pare că noi vom vedea niscai zăpadă abia undeva după 2-3 ianuarie. Până atunci exersăm clănţănitul la minus 😦

  3. Pentru realitate, n-aș da like, dar pentru felul cum o picto-cuvântezi tu, da.
    Acum, într-o mică-mare paranteză, aș spune că am văzut azi o postare de blog cu peste 250 de like-uri. Dar n-am putut da like, că m-a zgâriat la ochi o virgulă între subiect și predicat. Promit că eram în public, nu la amvon. 😀

  4. @”Amvonul e foarte departe de public. Între el şi lume sunt două rînduri de trepte separate printr-o platformă, acoperită cu postav roşu”
    @”În a doua, în schimb, ei apar, aşezaţi pe la mese, cu amvon şi predicator cu tot.”
    Draga vindecatorule:
    Faceti o risipa prea mare de inteligenta si cultura si cititi prea mult in dosul acestor lucruri.
    De la cap la coada „Charity Cup” care a avut dinner-ul anual, invitat de onoare Branzei, e o misune ce merita macar simpatie. Ea e una din cele 2 misiuni ce au originat in biserica noastra. Nasul ei, Daniel Bora, cel din stinga imaginii cu multe fete si cu pastorul Chiu, e un domn dedicat lucrarii Domnului si decent. Nu merita acest eveniment o astfel de persiflare. Desigur- Doamne fereste- nu insnuez ca asta ar fi fost intentia dvs, dar pina la urma din tot evenimentul lor noi ne-am ales cu covorul, mesele si pastorul (Branzei). Fara sa va dati seama ati denaturat situatia.
    Decorul a fost ales de Charity Cup si pastorul pus acolo (ca i-o placut sau nu bhabar n-am). Nu cred ca din cauza virstei ci pe bune nu cred ca misunile ar trebui sa-si copieze decorul dupa adunarile anuale ale board-urilor marilor corporatii unde se tin astfel de chestii…. Dar tinerii acestia profesionisti, au preluat modelul pe care-l vad parindu-li-se „profi & classy, stylish, etc”… As cere putina simpatie. Pina la urma, ei aduna bani prin competitii sportive pe care apoi ii folosesc pt tineri si tinere ajunsi in strada (mai ales in modova dar si in Honduras, Mexic, SUA si Romania) si in orfelinate, tabere de copii. Ar putea si ei sa-si toace banii si timpul pe alte chestii… N-am putut merge la intilnirea de la Detroit, intrarea a fost libera; dl. Bora ne-a spus sa mergem pt partasie ca nu trebuie sa dam bani. „Nobless oblige”- fiecare da ceva. Dar sincer, ei si-au facut finantarea + biletul de avion al speaker-ului.
    … Covorul rosu nu e pus de cel ce predica in poza reprodusa de dvs. N-am fost in biserica d-lui Mitoi, s-ar putea sa aiba balcoane ceea ce obliga o anumita pozitie a amvonului…
    Nu situ cum e in Ro, dar la noi nu e nimeni fariseu: primele 2 rinduri sunt goale. De multe ori pastorul isi muta amvonul ca sa se apropie de public ce pare a fugi de el. Oare cum e bine? Sa fuga predicatorul de public sau publicul de pastor?
    Cred ca uneori suntem mult prea subtili cu lucruri ce sunt asa pt ca oamenii-s prea tributari culturii din jur: uneori cea bisericeasca, alteori cea de business…
    Nu stiu cum era bine cu amvonul/pastorul si mesele…dar e mai bine cu Charity Cup decit fara ea… Tinerii acestia mai au multe de invatat. Dar pozele nu au relevanta aratata… Pe cea cu masa patrata n-am vazut-o..
    Sa fiti binecuvintat!
    PS- Dinner-ul este in biserica d-lui Chiu, mai modesta.

  5. Dragă Doru Radu, foarte interesante precizările dvs.

    „Cred ca uneori suntem mult prea subtili cu lucruri ce sunt asa pt ca oamenii-s prea tributari culturii din jur: uneori cea bisericeasca, alteori cea de business…”

    Aveţi dreptate, să ştiţi că sunt tributar multor chestii 🙂 , şi lui Jacques Brel, de exemplu, de la care s-au păstrat piese cîntate de pe o scenă asemănătoare, unor oameni aşezaţi la mese… Ce-ar mai fi rîs interpretul „Bigotelor” („Les Bigotes”) de scena amvonului, „„profi & classy, stylish…” 🙂

  6. Eu ma refeream la tinerii acestia. In plus, saptamina trecuta fusei de nevoie la un dinner al unei agentii luterane de caritate. Mesele semanau cu cele din poza. Ambiata era austera, dinner-ul tinindu-se intr-o sala de sport a unei bisericii luterane. Iar vorbitorii erau VIP-urile respectivei organizatii; ei vobeau d ela un pupitru instalati la niveulu nostru. Era cam aceeasi chestie…

  7. Unele din dineurile anuale ale Charity Cup au fost la restaurant. Publicul n-a apreciat nici locul, nici costul
    Mi-aduc aminte de primul, acum vreo 14 ani. Voluntarii erau foarte tineri… si dezamagiti. Venisera doar parintii lor si conducerea bisericii. Incercau –tinerii- sa nu para dezamagiti. Totul s-a petrecut modes in pivnita bisericii noastre cu sandwich, etc, Pt mine a fost perfect (exceptind dezinteresul). Cum o fi bine nu stiu. Pt ca lucrez intr-o organizatie de caritate uneori ma intreb daca poti sluji pe cei mai dezanvantati ai soartei dar faci pt reprezentantii sponsorilor, ca recunostinta pt voluntari, etc. o chestier fancy/stylish, etc. Dumnezeu mai stie… pt ca in Vechiul Testament era voie sa mai si sarbatoresti.
    Ma declar incompetent la faza asta…

  8. Am să îndrăznesc să vă sugerez un răspuns, deşi cred că vă va surprinde.
    Evagrie Ponticul a fost un om interesant. Nu intru în amănunte. Am citit ceva special scris de el, o carte foarte veche. Am găsit-o în Filocalia lui Dumitru Stăniloae.
    Evagrie spunea că diavolul nu ne cunoaşte gîndurile. Numai Dumnezeu le ştie. Dar diavolul ne recunoaşte după chipuri, după mimică, după acţiunile noastre. După fapte.
    În momentul în care ne găseşte slăbiciunea, el caută pe orice cale să ne speculeze erorile, să se infiltreze în sufletul nostru şi să ne corupă definitiv, fără să ca noi să bănuim ceva.
    Pare ceva extrem de actual, nu credeţi? E ca în serviciile de informaţii. Totul poate fi interpretat, totul poate fi speculat de inamic.
    Era Evagrie paranoic?
    Neoprotestanţii sunt foarte siguri pe ei. Inventează permanent. Imită tot ce văd în lume, tot ce le convine şi se apără cu citate din Scriptură, pe care le ştiu, dar nu le trăiesc în sensul în care le trăia un Evagrie sau alţii ca el.
    Nu vă supăraţi pe mine, dar de la amvonul pus printre mese nu poţi predica decît manele, Doru Radu.
    Nu vă temeţi: nu trec la ortodocşi. Mă informez şi dau mai departe. Mă gîndesc. Atîta tot.
    Nu-i judec pe Brânzei sau alţii ca el. Vorba lui Evagrie: numai Dumnezeu le cunoaşte gîndurile.
    Eu le văd imaginile. Faceţi abstracţie de cuvinte şi de faptul că ştiţi unele sau altele despre fiecare. Luaţi doar amprenta de pe pahar, fără să gustaţi conţinutul.
    Apoi, comparaţi-o cu altele, similare, şi vedeţi ce veţi desoperi.
    Vorbim de semne, de tipare, nu de oameni. Oamenii se schimbă. Azi sunt unii, mîine vin alţii şi tot aşa.
    Noi trebuie să învăţăm logica jocului, matematic, dacă vreţi. Fără sentimentalisme şi fără reproşuri.

  9. @”Neoprotestanţii sunt foarte siguri pe ei. Inventează permanent. Imită tot ce văd în lume, tot ce le convine şi se apără cu citate din Scriptură, pe care le ştiu, dar nu le trăiesc în sensul în care le trăia un Evagrie sau alţii ca el.”
    Da, neoprotestantii sunt foarte siguri pe ei. Iar Evagrie cred ca are dreptate Diavolu nu ne cunoaste gindurile. Dar ne ispiteste la nivelul gindurilor, ne induce ginduri rele.
    @”Noi trebuie să învăţăm logica jocului, matematic, dacă vreţi. Fără sentimentalisme şi fără reproşuri.’
    Desigur, orice ne poate fi o cursa. In mare sutn de-acord cu dvs; in plus, v-ati exprimat frumos. Amvonul poate sa te fure. Moisescu, de care v-am vorbit, nu accepta sa vorbeasca de la amvon. I se pare ca atit ascultatorii cit si predicatorii sunt prea legati de el. Toto el, cind ne rugam in cerc, ne ruga sa nu-l lasam pe el sa-nceapa sau sat ermine rugaciunea. Vroia ne-aparat sa fie unul dintre noi. Dar vedeti dvs, pina la urma si asta – semnificatia/nesemnificatia amvonului- e o chestie subiectiva. Mai nou, au inventat amvoane de sticla. Ba de mutla vreme pastorii cu microfoane fara fir se plimba de-a lungul si de-a latul scenei predicind. Si pt ca sala e mare, imaginea le este reprodusa pee crane uriase facindu-i sa se vada mai mari decit sunt. Toate astea ma enerveaza pe mine mai tare decit amvonul dintre mese. De ce/ E prea vizibila persoana predicatorului. Cind s-a inaugurat Templu, prezenta lui Dumnezeu l-a inundat incit au trebuit sa fuga preotii afara. Cam asa imi imaginez eu o slujba. Apoi, in mintea oamenilor –proveniti de la ortodocsi- amvonul e asociat c-un altar. Prefer atunci, o biserica in care s-au instala mese –ca-n poza dvs.- si un amvon care poate fi folosit ca orice tribuna; doar nu e din lemne sfinte. Pina la urma, amvonul cu transparenta sau absenta lui n-are alta semnificatie decit cea pe care i-o dam noi. Inima, calazuzirea Duhului, mesajul predicatorului sunt cele ce conteaza. Imi place ideea de-a ne detasa de persoanele din poza.

  10. Dacă Cel Rău ne dă, ne generează, ne ocazionează gânduri, ar fi „logic” să re-cunoască în noi gândurile lui.
    Dar de unde să știe ce gândim noi cu Dumnezeu? Rezultă că ar trebui să ne petrecem tot timpul gândind cu Dumnezeu, ca să nu-i rămână timp Celui Rău să ne dea de gândit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s