Credinţa ca o ficţiune

Tarkovski mărturisea, pe vremuri, într-un interviu, că în ultimul său film, “Sacrificiul”, Alexander, personajul principal, poate fi înţeles în mod diferit, fiecare găsind cîte ceva strecurat acolo, fie că era vorba de un creştin, un agnostic sau de un amator de literatură SF.

Cu alte cuvinte, -şi aici vorbim de arta mare, numită de unii adevărată (deşi în contextul actual e din ce în ce mai greu să defineşti ce înţelegi prin adevărat sau fals)-, încă din ultima treime a secolului trecut am fost poftit în ambiguitate.

Ţesută într-o haină străină, realitatea mediată prin artă este diferită de cea a experienţelor noastre de zi cu zi, aflîndu-ne, mai tot timpul, într-un carusel al ficţiunii, spre care alergăm cu disperare.

Dan C. Mihăilescu scria undeva că ideea preconcepută după care tinerii din ziua de azi au în minte doar droguri, alcool şi sex e o minciună.

Invoca în acest sens agitaţia din sălile de teatru, unde piesele se joacă, de regulă, cu casa închisă, vorbea de valurile de tineri din tîrgurile de carte, de sălile de conferinţe, arhipline, de librăriile Humanitas sau Cărtureşti, pline de adolescenţi, înflorind, precum ciupercile bune la gust, pe toată harta care contează a ţării.

Şi, mai peste tot, te loveşti de acel amestec, aproape letal, de cultură.

Întrebat de cineva dacă se considera un artist creştin, Tarkovski răspundea: “Arătaţi-mi un loc unde n-am fost!”

Llosa scria că preferă pe Tolstoi, lui Dostoievski, acţiunea, abuzului de relfecţie, pătrunzînd, astfel, indirect, în sufletul uman.

Cu alte cuvinte, prin intermediul unei realităţi imaginare, cu elemente din real, în care să mă regăsesc, o umbră plimbîndu-mă liber, în contextul sufletului.

Înainte de a vorbi despre credinţă, să nu uit să arăt faptele ei.

Spunea cineva, nu demult, pe facebook, că tinerii de azi sunt greu de păcălit.

Dacă ar fi să-mi caracterizez credinţa, aş spune că sunt un creştin ratat.

La concluzia asta am ajuns citind Filocalia (din păcate prea rar şi cu un ritm de melc).

M-am întrebat de ce prefer un concert de Mozart, de exemplu, interpretat de Alfred Brendel, unui cîntec de-al nostru din biserică. Prefer polifonia ambiguităţii unui răspuns răspicat formulat?

Au trecut peste mine ani de înţelegere şi mă regăsesc, în faţa unor argumente formulate în secolul trei după Hristos, la fel de inadecvat şi de nepregătit pentru răspuns ca majoritatea păgînilor despre care vorbeau cei vechi. Excesul de păgînitate de azi m-a iradiat ireversibil.

E adevărat, mă pot refugia, un laş, după cîte un om celebru.

Dacă Steinhardt lăcrima, ascultînd, la Paris, în genunchi, un disc de Mozart, în biblioteca lui Virgil Ierunca şi a Monicăi Lovinescu , poate nu-i totul pierdut nici pentru mine. Rămîne doar să inventez o bibliotecă.    

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Credinţa ca o ficţiune&8221;

  1. Când o vei inventa (sau găsi) biblioteca, de îmi vei da voie, vin şi eu, să plângem o lacrimă împreună, măcar una.
    Emoţionant text. N-am găsit nici urmă de creştin ratat în el… poate doar o anume emoţie…umană, firească, omenească.
    Gânduri bune pentru tine!

  2. „Dacă ar fi să-mi caracterizez credinţa, aş spune că sunt un creştin ratat.” Acesta este un inceput bun, dar nu trebuie ramas aici, cresterea este urmatorul pas, iar apoi rodirea. Cresterea o da Creatorul si nu este meritul nimanui. Noi trebuie sa stam la izvorul cel limpede si curat, din care neincetat sa ne stimparam setea sufletului. Nimeni nu poate cunoaste setea sufletului, inafara de persona in cauza si Cel ce a creat-o.
    El sa va umple sufletul cu tot ce este sfint si bucuria pe care o da El, sa va inunde tot timpul anului, iar din plinatatea aceia, se vor putea satura toti cei ce se opresc pe aici.

  3. Vezi, Răsvan, toată lumea se opreşte la acel „creştin ratat”! Păi, nu suntem toţi, până la un punct, nişte „creştini rataţi”? Şi cred că punctul acela este chiar momentul în care mărturisim asta! Ce să mai spun când poţi afirma „Înainte de a vorbi despre credinţă, să nu uit să arăt faptele ei”!
    Oricum, de preferat un „creştin ratat” care se defineşte pe sine aşa, decât alţii la care „smerenia” e rezultatul preamultelor „cununi de sfinţi”!

  4. Sint de aceiasi parere cu Marinel, toti sintem „crestini ratati”, dar putini sint cei ce vor sa recunoasca. Rasvan a facut-o, si sper, ca va incepe sa urce, dar nu inainte de a cere Putere, caci daca ucenicii au avut nevoie de Ea, cu atit mai mult noi, cei „ratati”.

  5. Daca nu e mai complicata decit a talharului de pe cruce, atunci este rezolvare. Singura piedica poate fi necredinta, dar eu ma rog Domnului meu pentru credinta ta. Nu lasa ca vrajmasul nostru sa se bucure de biruinta, ci incredintiaza-ti soarta in mina Creatorului, caci El totdeauna are rezolvarea cea mai buna. Dumnezeu nu abandoneaza niciodata pe cel in probleme, numai daca i se refuza ajutorul. Lasa-te cu incredere in bratul Lui si vei vedea cu ochii tai rezolvarea. acum este momentul potrivit sa-L pui pe Dumnezeu la incercare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s