Cruciţa

Tovarăşa Cruciţa răspundea de sănătate pe jud. Neamţ. S-a tot vorbit de semnificaţia numelor în viaţa indivizilor. E o treabă în care Dumnezeu are un Cuvînt greu de spus.

Cruciţa asta era o femeie din popor sau din topor, cum vreţi să-i spuneţi. Am văzut-o o singură dată. Ne-au chemat pe toţi, la căminul cultural, să ne vorbească despre ultimele hotărîri ale tovarăşului.

Poporul murea de foame, carnea se dădea pe ochi frumoşi sau era pe raţie.

Iepurii”, a glăsuit Cruciţa, “sunt soldaţii noilor hotărîri. Aşa că să vă văd de ce sunteţi în stare!”

În bietele animale, altfel uşor de crescut şi extrem de prolifice, se puseseră mari speranţe pentru salvarea neamului de la prăpastia ce îi ghiorăia în maţe.

Iar voi, puturoşilor”, ne-a mai spus Cruciţa, “faceţi bine şi vă luaţi la întrecerea socialistă cu o comună bogată, fruntaşă la cultivat porumbul, nu cu alţi leneşi ca voi, de prin vecini. Voi cu merele, că sunteţi de la deal, ei cu mălaiul, că sunt de la vale”.

Şi, uite aşa, am ajuns să ne înfrăţim cu cei din Glodeanu, despre care n-am mai auzit mai bine de treizeci de ani, pînă cînd i-am revăzut, într-una din iernile trecute, cum îi căutau unii cu tabul, prin nămeţii de doi metri, scormonind ca vulpile după iepurii din vizuină.

Pe un cumătru, mecanizator, s-a gîndit Cruciţa să-l facă membru de partid. Atîta doar că omul era credincios şi avea un tată din cei de modă veche, care dăduse pămîntul ultimul, îşi făcea opinci în ogradă, butoaie şi uneltele agricole, şi toate cu mîna lui.

Nu e bine să ceri nimic, de la nimeni”, ne învăţa moşul, “şi mai ales din sat.”

Omul avea ce avea cu satul şi cu statul. Ţara se afla, ca mai tot timpul, cu un picior deasupra prăpastiei.

Ca să ajungi în fundul ei, nu era greu: te făceau membru de partid.

Cumătrul s-a dus la taică-său, care l-a primit în poartă, îmbrăcat, ca de obicei, cu hainele ţesute în casă, din pînză de in şi cu pantaloni de lînă spălată la rîu şi bătută la piuă.

Multe n-au vorbit. Bătrînul l-a trims la popă, să hotărască el, dacă să intre sau nu în păcat.

Popa s-a nimerit să fie unul adevărat. El a cumpănit un timp şi l-a chemat peste o săptămînă, că poate s-or răzgîndi ăia şi l-or lăsa în pace şi fără  partid.

Cruciţa, însă, n-a uitat: “Or eşti cu noi, or eşti împotriva noastră.”, şi l-a ameninţat că-l dă afară.

Aşa a ajuns creştinul, fiu din ţăran român profund, membru de partid cu canon: ca să-şi spele păcatul, în fiecare duminică, în zori, trebuia să grijească locaşul sfînt pe dinăuntru, (şi nu pe dinafară, ca să nu fie pricină de poticnire pentru alţi membri de partid mai slabi de înger), să aprindă lumînările şi focul, să măture şi să şteargă praful şi multe alte treburi muiereşti. Şi, mai ales, să nu uite să-şi facă, cu fereală, din cînd în cînd, cruciţa.

Epilog: omul şi-a ţinut cuvîntul cîţiva ani. Apoi a venit revoluţia şi a scăpat şi de partid, şi de canon. Au venit minerii, chemaţi de Iliescu la Bucureşti. Deşi nu era înfrăţit cu ei, cumătrul mai c-ar fi pus mîna pe topor, să le vină în ajutor ortacilor şi să le salveze democraţia. Noroc că l-a oprit popa, iar cumătrul se cam săturase de făcut canon.  

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Cruciţa&8221;

  1. Draga Tutu, inalt, blond, cu ochelari, in bancile din fata… nu mai tin minte exact, dar parca pe rindul din mijloc… 🙂 si eu l-am cautat si nu l-am gasit. Mi-e tare dor de toate astea! Te rog sa-mi scrii, daca ai timp. Mai ai caietele de romana pe care luam notite la Nea Costica? Eu nu le mai am…
    LMV 1973 Nr. 27 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s