Calul din vis

Uneori trebuie să mulţumeşti cuiva că nu trăieşti în secuime, ci în mîrlănime şi că ai voie să arborezi toate semnele şi simptomele care ţin de condiţia ta, fără să se supere nimeni din pricina asta.

Există pe la noi o poveste cu bunica-bunicilor, o femeie dintr-o bucată mare de avere, care a stăpînit tot ceea ce merita să aibă o bunică, începînd cu tinereţea şi terminînd cu bătrîneţea.

În lipsa ei, nici ajutorul de portar n-ar mai fi fost ce este azi.

De-a lungul anilor, mîrlănimea a arborat tot felul de însemne roşii, secere şi ciocane. Era o ruşine şi mare pericol să pomeneşti de bunica-bunicilor sau de viţa nobilă.

Acum, vremurile s-au schimbat şi cei născuţi în mîrlănime au arborat o lacrimă în colţul ochilor cînd vorbesc despre trecut şi o pomenesc cu drag şi veneraţie pe cea de demult.

Ajutorul de portar a visat, într-un asemenea context, un cap de cal, nechezînd lugubru la geamul salonului.

Poate că era bunica isabel, într-o criză de isterie şi fără pastile, i-au spus ei, dar el a ţinut-o că era întruchiparea armăsarului pur-sînge a bunicii-bunicilor, care se trezise şi le cerea de pomană. Sărăcia fiind mare, unii l-au crezut.

Mai marii locului s-au gîndit, chiar, să dea mîrlănimii salam de pe stoc, cu carne de cal, dar s-au răzgîndit.

După cum aţi văzut, există pe la noi pămîntul ţării în care, dacă loveşti cu meşteşug şi cu credinţă, tîşneşte apa clocotită ca din stîncă, numai bună cît să-ţi fierbi un ou.

Ţeava era de pe vremea bunicii-bunicilor, ca şi clădirile de deasupra ei. Între timp, dealul a pornit-o, sănătos, la vale, cu toate acareturile pe care bunica-bunicilor ni le donase pe post de spital.

Bunica-bunicilor era demult praf şi ulcele, dar calul din vis nu era, aşa încît, de frica prăbuşirii, la geamul crăpat, necheza.    

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Calul din vis&8221;

Comentariile nu sunt permise.