Cronici mondene (112) Damascul maestrului Frandeş

 

Această rubrică nu are, în general, ziceri de bine. Nu are cuvinte înălţătoare, cătarea armei fiind lăsată ceva mai jos de linia orizontului de aşteptare.

Soarele care străluceşte peste biserica noastră vie mă determină, de cele mai multe ori, să afum ţeava, ca să pot vedea mai limpede ţinta.

Pentru cine n-a făcut armata sau n-a tras cu puşca, introducerea pare o trăznaie enigmatică şi periculoasă. Poate că aşa şi este.

Deoarece, la ora asta, sunt mîncat, efectiv, de credincioşii noştri corali, peştişorii piranha din bisericile carismaticilor Barbosu şi Pustan, unul vameş al iluziilor, celălalt un macho al cireşarilor în floare, aş fi scris despre toate astea, dar Marinel Blaj, Vasile Duma şi invitatul lor, muzicianul dr. Dorin Frandeş, mi-au schimbat starea şi, evident, postarea.

Am să ocolesc superlativele, deşi se pot găsi destule.

Maestrul Dorin Frandeş a povestit, în mare, cum a fost întoarcerea sa la credinţă. (În limbajul nostru curent, “la Domnul”.)

Dar, înainte de asta, a mărturisit că a vizitat o biserică baptistă, în vechiul regim, pe vremea cînd era membru de partid şi propagandist (probabil de ateism, marxism-leninism, ceauşism, etc.).

A păşit în biserica vie cu multă teamă, ca să nu-l afle “tovarăşii”. La cît de mulţi ţoni, poplăceni şi bunaci vieţuiau prin bisericile noastre, mă gîndesc că prezenţa sa nu a trecut neobservată de organe.

Maestrul îşi formulase chiar şi un răspuns la o posibilă anchetă: ca să-i ataci pe creştini, în varianta lor cea mai periculoasă pentru regim, era nevoie să cunoşti duşmanul.

Nenorocirea a făcut ca pastorul să nu fie la înălţimea misiunii sale de evanghelist, ci mai mult de teatru de revistă, fiind cînd niagară, cînd picătură chinezească. Drumul Damascului s-a muiat şi a rămas neasfaltat pînă după revoluţie, cînd, povesteşte maestrul, a fost convertit în timp ce asculta predica unui evanghelist american, tradus (în sensul bun al cuvîntului) de O. Bulzan, arhitect, pastor şi, ulterior, om de afaceri prosper din Arad. (Corectez: Nu este om prosper de afaceri din Arad.)

După părerea mea, acesta a fost momentul cheie al emisiunii, pentru că, dincolo de interesul filatelic recunoscut pentru muzica de calitate a ascultătorilor noştri, a fost savurat, negreşit, de naşa sbornaia camanda de pe frontul luptei cu păcatul. (Nu aşa se scrie, aşa se pronunţă!)

Mă întreb: cîţi cred că a existat, cu adevărat, un drum al Damascului şi pentru mine, şi pentru Frandeş şi alţii ca noi? Sau, cîţi confundă senzaţionalul cu mărturisirea? 

Maestrul a alternat limba de cod, eram să spun de lemn, ca pe o parolă, ca pe o confirmare a naşterii sale din nou, ca pe un “sunt de-al vostru, nu trageţi, tovarăşi, indiferent ce veţi auzi în continuare”, (şi au avut fraţii destule, de la critica poeziei fără poezie şi a corurilor fără voie, la orchestrele Domnul a dat, Domnul a luat, mai bine n-ar mai fi cîntat!), cu un discurs aerisit, liber şi de mare clasă.

Cînd ajung în faţa creştinilor intraţi demult în spaţiul schengen a lui Dumnezeu, intelectualii noştri cu bube dulci pe tălpi se pierd un pic cu firea, ca la o repetiţie cu public a unor nicodimi demult iertaţi.

 

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Cronici mondene (112) Damascul maestrului Frandeş&8221;

  1. „Sau, cîţi confundă senzaţionalul cu mărturisirea?” Multi, chiar foarte multi.

  2. Deci… (că ala suntem noi, românii, concluzivi!)
    În primul rând, nu cunosc limba rusă (oare n-ar fi precaut să înecrc să o învăţ?). Prin urmare, ce înseamnă „naşa sbornaia camanda”? NU de alta, dar să pricep şi eu dincotro bate vântul şi să ştiu cum să-mi întind pânzele!
    Apoi, câteva rectificări ce se impun:
    – Ovidiu S.Bulzan (Titi, pentru prieteni) este actualmente predicator la Biserica Baptistă „Dragostea” – Pârneava din Arad, arhitect de profesie, doctor în teologie şi… deloc om de afaceri!
    – Pastorul nostru se cheamă Vasile Duma (Vasi). Asta precis e o eroare de scriere, căci i-ai mai scris altădată numele şi ai făcut-o corect, Răsvane!
    Dar, dincolo de asta, mă bucur că emisiunea ţi-a schimbat starea, deşi eram curios să văd şi… postarea pe care a schimbat-o!
    Cum scriam, dialogul e abia la început şi, dacă vor fi întrebări de adresat maestrului Frandeş, voi fi onorat să fiu purtătorul lor!
    Nemaivorbind de faptul că în emisiunile viitoare vom intra în detalii care se anunţă de pe acum interesante şi incitante.
    Am folosit cuvântul „incitant” căci tocmai m-am întors bulversat de la biserica în care sunt câţiva intraţi ilegal în „schengen-ul” lui Dumnezeu, cu întrebarea înfiptă adânc în creier: „Biserica Domnului sau Corabia nebunilor?”

  3. Dragă Marinel, am făcut corecturile necesare şi-mi cer scuze. Nu am schimbat voit numele pastorului, nu m-am făcut că uit, efectiv m-a luat degetul pe dinainte. I-aş da un miel de Paşte, că l-am botezat, dar stîna mea e în mare suferinţă: oile nu vor să fete. 🙂
    Despre O. Bulzan: am schimbat D-ul cu O-ul. 🙂 Recunosc, e cu totul altceva. L-am ratat, însă, pe „Titi”. 🙂
    Ar trebui să definim, totuşi, ce înţelegem prin om de afaceri. 🙂 De exemplu, dacă îţi tai ţie o unghie şi-mi iese ceva din chestia asta, înseamnă că am făcut o afacere cu tine. Dacă tai unghiile întregii biserici, se cheamă că am făcut afaceri cu ea. 🙂 Promit să studiez problema.
    Dacă formulez întrebarea pe care i-aş pune-o maestrului dr. Frandeş, mi-e teamă că iei foc, că deja de văd „şi pară”. 🙂
    Despre postarea pe care am amînat-o: ţine de uimirea mea în faţa mulţimii care idolatrizează oamenii, de la amvon sau din afara lui. Despre amestecul afaceri-plăcere-şi-sacru. Despre ipocrita, falsa concepţie că suntem moştenitorii direcţi ai liniei apostolice. Eu sper că o voi scrie.
    Traducerea cuvintelor ruseşti: este fraza cu care îşi alintau ruşii echipa lor de dat cu crosa-n puc, „echipa noastră reprezentativă”.
    O parte din sintagmă a fost folosită, recent, în presă: „Israel în locul Rusiei?! » Sbornaia ar putea fi exclusă de la CM 2014 după ce Vladimir Putin a anexat peninsula Crimeea”.
    Deci, nu sunt singurul „vîndut” al limbii ruse. 🙂

  4. Răsvan, n-am crezut că poate fi relaxant să citeşti printre rânduri şi că nici nu-ţi obosesc ochii! 😀
    Interesant subiect de studiu ţi-ai găsit! Poate facem acest studiu împreună, mai ales că şi pe mine mă preocupă nişte… unghii. Pe care, deocamdată, le ţin înfipte în gât, ca piţigoiul! Nu degeaba ziceam de întrebarea aceea din comentariul anterior! 😉 Se va materializa probabil într-o „spovedania blogovelnica” (dacă tot am dat-o pe ruseşte :D)

  5. Draga Rasvan, nu trebuie sa te consideri o victima, ca nu ai ramas la starea de cunoastere pe care o aveai atunci. Acela a fost doar momentul deciziei si poti sa spui ca pentru tine a fost drumul Damascului. Dumnezeu poate sa se foloseasca de pietre, sau chiar de magarita ca sa ne trezeasca. Ce se intimpla cu cei prin care a venit trezirea sau orbirea, este treaba lor. Important este ce fac eu, cel care am fost oprit din drumul meu. Voi asculta si voi urma in totul sfatul primit la intilnirea personala cu El? Sau voi alege sa ramin orb si sa ma las condus de altii? Pavel a ales sa asculte intocmai si stim cu toti istoria lui. Dupa teoriile din ziua de azi, Pavel ar fi trebuit sa mearga din victorie in victorie. N-a fost asa, ci mai degraga, nu s-a terminat o incercare si a venit alta. La ce sa ne asteptam noi cei ce umblam pe acelasi drum pe care a umblat mai intii Domnul? La acelasi fel de tratament. Ba mai mult, trebuie sa ne bucuram cind trecem prin incercari si sa-I multumim Lui ca ne-a ales sa fim slujitori impreuna cu El.
    Domnul sa iti dea putere si biruinta sa duci pina la capat lupta impotriva vrasmasului!

Comentariile nu sunt permise.