Iluzionism

Mă întîlnesc pentru prima dată cu un om şi mi se pare că-l cunosc. Îmi place sau nu. O spun de la bun început. Cred că vi s-a întîmplat şi vouă chestia asta. Ulterior, îmi dau seama că m-am înşelat. Mi-e greu să recunosc. 

Virgil Ierunca a aruncat multe caiete din Jurnal, pentru că s-a încrezut prea uşor în oameni.

Din fericire, nu acelaşi lucru s-a întîmplat cu Jurnalul lui Lev Tolstoi. El s-a păstrat.

De ce Tolstoi şi de ce tocmai astăzi? În afară de pasiunea mea din tinereţe pentru marele scriitor rus, intervine şi plicitseala.

Citesc tot felul de texte fără stil şi fără vînă. Am vrut un scris curajos, iar pe Tolstoi îl găsesc mereu acasă, încăpăţînat să spună ce gîndeşte. Vorbesc despre el la timpul prezent, deşi scriitorul e mort demult. (Nu m-aş mira să mă trimită unul din dizidenţa pustană să mă lămurească Wiki. Am păţit-o cu Caravaggio. 🙂 )

Însemnările de fiecare zi din Jurnal par scrise azi. Ar fi putut să domine topurile. Asta chiar dacă lumea n-ar fi ştiut cine e Tolstoi. Şi, pînă la urmă, cîţi dintre voi aţi trecut prin viaţă şi prin şcoală şi nu l-aţi citit?

Război şi pace, o capodoperă de neegalat… E adevărat, cam lungă şi poveştile de genul ăsta s-au demodat în postmodernism. Dar nu poţi să vorbeşti de sufletul rusesc fără să-i fi citit pe “marii ruşi”.

Astăzi povestea rusă e mai fierbinte ca oricînd. Evident, contextul şi oamenii s-au schimbat. Au trecut peste ei optzeci de ani de comunism şi i-au făcut varză. Asta e la fel de valabil şi pentru noi. Dar nu despre politică vreau să vorbesc, ci despre Tolstoi şi despre “blogul” său, Jurnalul.

Am ales un subiect scandalos şi actual: destinul neprevăzut al unor personaje.

Dacă îmi place Tolstoi, asta nu înseamnă că sunt mereu de acord cu el. De multe ori nu sunt. Uneori ne certăm, dar de fiecare dată, în final, ne împăcăm. 

Ideile sale despre bine şi rău, despre civilizaţia de azi (de ieri!), care pune (punea) arta înaintea moralei, sunt (au fost) la fel de vii, pe vremea lui Tolstoi, ca şi în lumea evanghelică de azi. Formulările pot să ţină de cultura şi meşteşugul exprimării, dar controversele, în mare, sunt aceleaşi.

S-a înşelat Tolstoi în viaţă? Evident că da! De multe ori.

De exemplu, i-a plăcut de Gorki. În iarna lui 1900, acesta din urmă s-a făcut luntre şi punte să-l întîlnească pe marele om.

Tolstoi, edentat şi foarte bătrîn, trăia o viaţă simplă, de mujic, la moşia sa de la Iasnaia Poliana. Era cel mai celebru om din lume. Îşi ridicase în cap duşmani puternici: de la ţar cu toată curtea lui, pînă la pravoslavnica biserică.

16 ianuarie 1900: Azi m-am gîndit la situaţia mea- şi orice situaţie- îmi e incontestabil folositoare. Bagheta magică ţi-a fost dată. Numai să fii în stare s-o foloseşti!

Trebuie să notez: A fost aici Gorki. Am stat foarte bine de vorbă. Mi-a plăcut. Un adevărat om din popor.” (1)

În acest caz, bagheta magică nu i-a folosit. Am s-o iau eu, ca să trimit timpul la plimbare. Aşa am ajuns să o întîlnesc, la cîţiva neuroni distanţă, pe Monica Lovinescu, care tocmai a postat un comentariu:

1996: Cazul cel mai grăitor rămîne Gorki. După ce avusese probleme de conşţiinţă şi de umanitarism sub Lenin, odată întors triumfal în imperiul lui Stalin, Gorki se ‘manipulează’ singur, ajungînd să fie primul scriitor glorificator al călăului în dauna victimei din întreaga literatură rusă.” (2)

Ironia face ca întreaga construcţie de viaţă a lui Tolstoi din ultimii ani, bazată pe dragoste, pace şi înţelegere între oameni, Dumnezeu fiind în centrul discursului său, să se ducă de rîpă în faţa “omului din popor”, Gorki.

Cine-ar fi crezut?

1. Lev Tolstoi, Jurnal, ed. Ideea Europeană, ediţia a III-a, Bucureşti, 2005, vol. II, pag. 82.

2. Monica Lovinescu, Diagonale, ed. Humanitas, Bucureşti, 2010, pag. 44.

 

Anunțuri