Omul care arde cartea

Am cumpărat o carte cu care nu ştiu ce să fac.

Mi s-a mai întîmplat, în prima tinereţe, dar pe vremea aceea achiziţionarea unei cărţi semăna cu un meci de rugby, în care se făcea o grămadă în terenul de ţintă al librăriei şi vînzătoarea introducea obiectul între înaintaşii care se împingeau unii în alţii, să tragă de el. Abia acasă vedeai cu ce te-ai ales.

În general, lumea se bătea pentru lucruri bune, dar apăreau şi mofturi. Foamea era mare, lipsa era multă.

Cu interenetul din ziua de azi, în schimb, riscul e să nu răsfoieşti paginile cheie şi să citeşti ceea ce editorul (în cazul meu, editura Humanitas) lasă ca momeală pentru fraieri. Eu fac parte din această ultimă categorie.

După cum aţi văzut în postarea de ieri, nimeni nu e infailibil, indiferent de vîrstă. Cartea pe care am comandat-o şi am primit-o ieri m-a costat 35 de lei, fiind cu reducere de 23% la librăria Elefant. Era recomandată de un tip de nota zece, Oliver Sacks, şi primise nu mai ştiu eu ce premiu, la New York,  prin 2012. Vă daţi seama, e ultima răşină de peste ocean.

E scrisă de un profesor senil de la Harvard. Cînd m-am lăudat unui prieten că aştept să-mi vină, m-a informat că acolo e o regulă: dacă vorbeşti de Dumnezeu sau scrii de El, te dau ăia afară.

Aşadar, ce s-o mai lungesc, cînd era garda mai grea a apărut coletul pe patru roţi. Am dat banul, am luat cartea şi am pus-o bine pe birou, pentru mai pe seară, să o răsfoiesc. Pentru că ce poate fi mai plăcut decît să te întovărăşeşti cu amicul invizibil, în toiul nopţii, cînd e linişte şi întuneric?

Paginile din Prolog au fost cuceritoare, mai ales că ştiam povestea. Cum s-a dus Gauguin în Hiva Oa, bătrîn şi plin de sifilis, cum a murit acolo şi, înainte de asta, cum a pictat enorma pînză-testament: “D’ou Venons Nous, Que Sommes Nous, Ou Allons Nous”, cu alte cuvinte şi mai pe româneşte, de unde venim, cine suntem şi unde ne ducem.

Tabloul nu este un răspuns. Este o întrebare.”- afirmă, frumos şi pompos, autorul.

Pînă aici, nimic rău. Numai că nu despre artă era vorba mai departe, ci despre cea mai completă, mai actualizată, mai documentată alcătuire de teorii evoluţioniste din cîte vă puteţi imagina.

Trebuie să vă fac o mărturisire. De o bună bucată de vreme, înainte de culcare citesc cîteva pagini din Filocalia şi adorm fericit. Visez frumos sau nu visez deloc. Nu o iau niciodată în gadă, pentru că are efect narcotic şi acolo trebuie să stau ciulit, ca iepurele în stratul de varză.

Cartea americanului m-a trecut, ca un fier roşu, prin ceea ce credea el şi confraţii săi, savanţii, că este originea omului pe pămînt. Am aflat, în cîteva minute, că prin Guineea au trăit hominizi cu un cap atît de mic, încît era de mirare că se pot ţine pe picioare (scuzaţi rima). M-a trecut prin toţi Homo, pînă cînd a ajuns la varianta finală, Sapiens.

Aşa am găsit o frază care i se potriveşte lui Putin:

Braţul, îndeosebi la masculi, a devenit eficient în aruncarea obiectelor, inclusiv pietre şi, mai tîrziu, suliţe, astfel încît, pentru prima oară, hominizii (adică ruşii, nota mea) puteau să ucidă de la distanţă. Avantajul pe care l-au dobîndit astfel în cazul conflictelor cu alte grupuri, mai puţin bine echipate, trebuie să fi fost uriaş.”

În altă parte, autorul, un savant în studiul vieţii sociale a insectelor, scrie despre nişte furnici ucigaşe şi care iar seamănă cu ruşii şi cu ce fac ei în Ucraina. Redau pasajul, pentru că e fascinant:

Coloniile numeroase ale anumitor specii pot, de asemenea, să se grupeze în formaţiuni de tip militar şi să efectueze atacuri în masă pentru a învinge o pradă care, altminteri, ar fi invulnerabilă în faţa indivizilor solitari. Furnicile războinice din Africa sunt printre cele mai avansate în privinţa acestei adaptări. Ele mărşăluiesc în coloane ce ajung să însumeze milioane de indivizi, mîncînd majoritatea animalelor mici întîlnite în cale. Hoardele acestor specii de furnici războinice sunt, de asemenea, unice în lumea insectalor prin abilitatea lor de a învinge şi mînca mari colonii de termite, viespi şi alte soiuri de furnici.”

Cartea vorbeşte despre tot. Darwin e dumnezeul lui. O ia cu genele şi ce au păţit ele în decursul miilor şi zecilor de mii de ani, cum s-au mutat şi răsmutat, ca-n balada chiriaşului grăbit de Topîrceanu.

Trece de la fosilele umane, la cele de furnici. Despre cum au găsit americanii, în 1967, într-un chihlimbar, “două furnici lucrătoare, frumos conservate în răşina transparentă”, iar bucata de chihlimbar era de două ori mai vîrstnică decît cea mai veche fosilă cunoscută pînă atunci. (Menţionez, pentru dizidenţii lui Pustan, că furnicile nu mai erau în viaţă. Asta ca să n-avem vorbe la proces, vorba unui prieten. 🙂 )

În cadrul selecţiei eusociale la furnici, vorbeşte despre corupţia care poate să apară în comunitatea lor, chestie care seamănă perfect cu cea din România, a insectelor pe două picioare:

Trişorii pot să cîştige în sînul coloniei, dobîndind în felurite chipuri o parte mai mare de resurse, evitînd sarcinile periculoase sau încălcînd regulile; însă coloniile de trişori pierd în faţa coloniilor de cooperatori.”

Nu-i aşa că ultima frază sună ca o promisiune electorală? Oricum, nu vă bucuraţi prematur, deoarece succesul, spune autorul, depinde de raportul numeric între trişori şi cooperatori. Or, la noi trişorii sunt majoritari.

Un capitol important este despre cum a apărut şi cum a evoluat arta la Homo Sapiens, despre limbaj şi behaviorism, despre teoriile lui Chomsky, care formula ideile atît de abscons, încît autorul spune că,

Vreme îndelungată, Chomsky s-a bucurat de succes, dacă nu din alt motiv, măcar din acela că rareori a suferit umilinţa de a fi înţeles.”

Partea cea mai cumplită este despre religie şi cum interpretează el apariţia ei în contextul evoluţionismului cu care vă tot bat la cap de la începutul postării.

Aici lucrurile devin atît de scîrboase, încît mă abţin să le mai comentez.

De exemplu, în toate cele trei religii avraamice (iudaism, creştinism şi islamism), Dumnezeu este un patriarh foarte asemănător cu aceia din regatele deşertului în care au răsărit aceste religii.”

Cred că aţi prins ideea.

Am găsit, însă, şi o frază care li se potriveşte compatrioţilor noştri, care-şi sfinţesc maşinile pe la mănăstiri, alimentînd gurile rele, darwiniste:

Oamenii îşi proiectează, de asemenea, umanitatea în animale, maşini, locuri şi chiar fiinţe fictive.”

Una peste alta, am trăit o noapte de coşmar. Mă simt ca un fachir care a stat întins pe cuie, fără să ştie cum se face să nu-i intre-n fund.

Dimineaţa, m-am gîndit ce să fac cu cartea. Primul gînd care mi-a venit a fost să-i dau foc, dar de-abia văzusem filmul ăla superb cu fetiţa care le citea, furîndu-le de la nazişti, şi m-am ruşinat.

Apoi, am luat toţi prietenii care sunt cu credinţa la pămînt şi m-am gîndit să aleg unul şi să i-o fac cadou.

Dar m-am ruşinat din nou, amintindu-mi că marea trimitere de care vorbea Domnul nu se refera la răspîndurea darwinismului.

Aşa încît, ca să scap de ea, v-am povestit-o vouă, cu rugămintea: atenţie ce cumpăraţi.

Edward O. Wilson, Cucerirea socială a pămîntului, ed. Humanitas, Bucureşti, 2013

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Omul care arde cartea&8221;

  1. Ai ”ars-o” virtual, e mult mai eficient. Mulțam…
    (Mă bucur că nu-mi lași comentariile, când te rugam să le ștergi, le lăsai….)

  2. Ce bine ca ne-ai spus despre carte – e deajuns!
    Pe de alta parte nu ma bucur pentru felul in care te-a afectat .
    Mi-am amintit de vremea cand cineva m-a provocat sa citesc o carte cu o tematica asemanatoare.
    Am facut un targ . Eu ma angajez sa citesc cartea ta daca si tu te angajezi ca in acest timp sa citescti Biblia. Apoi urma sa stam de vorba.
    Eu m-am tinut de cuvant . Cand l-am intrebat daca a citit din Biblie a ..scaldat-o ”.
    Era cat pe ce sa-i dau cu cartea in cap. [Iata ce ai merita sa-ti fac ,i-am zis]
    Cred ca ideia cu arsul cartii e cea mai buna daca n-ai sansa sa intalnesti autorul…

  3. Că veni vorba despre conducătorii ruşilor:
    “Ruşii sînt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă si te declari de acord, spun că eşti progresist, iar cînd le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar. Ruşii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reusit să facă din braşoava asta roşie, din ruşinea asta care e bolşevismul, o supraputere mondială, să impuna Statelor Unite situarea bolşevismului la rang de supraputere.”
    (322 de vorbe memorabile ale lui PETRE ŢUŢEA, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, pag. 94-95)

Comentariile nu sunt permise.