Academician, profesor, maică

E păcat că la cărţi nu se poate negocia preţul. Ieri, cînd am ajuns la mănăstirea Neamţ, ştiţi, acolo, în pavilionul din faţă, unde se vînd tot felul de chestii, de la icoane, la vin sfinţit şi cărţi de tot felul, neapărat ortodoxe, am dat cu ochii de un volum de care nu ştiam, de interviuri şi dialoguri cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga, devenită, înainte de moarte, maica Benedicta.

Exemplarul arăta jalnic. Ţinute cînd la cald şi cînd la rece, coperţile cărţii, dintr-o hîrtie lucioasă şi subţire, se făcuseră pe jumătate sul. Nu mai spun de cele cîteva urme de rahat de muscă, care ţineau, de la Creangă încoace, de un blestem al ceasloavelor.

Cum să verifici pe smart preţul cărţii sau dacă se mai găseşte prin alte librării? Doar n-am venit la mănăstire să aduc lumea cu mine, ci să iau o gură de cer sau un cer în gură, e bine oricum.

M-am interesat de preţ. 25 de lei, mi-a spus călugărul, burduhos, cu barba albă şi cu ochi de şmecher. Alta nu aveau? Poate pe capacul de la fîntînă, mi-a spus el, că le punem după alfabet. Şi mi-a arătat cu degetul aghezmatarul, undeva, în spate. Erau aranjate, teancuri, după titlu, într-o învălmăşeală de nedescris. Numele scriitorului conta mai puţin. Altă carte ca aia n-am găsit.

Da, arată cam obosîtă, m-a consolat el. Da pui matali vreo cinci cărţi mai mari pi ea şi se faci la loc. Am aflat, după aceea, că acelaşi volum se vindea pe net cu 5 lei mai puţin, în stare nouă şi fără urme de zburătoare. Dar catedrala neamului se face cu sacrificii.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga a îndrăgit Varatecul din motive pe care le povesteşte într-un interviu. (1) Interesant e că s-a călugărit la mănăstirea Petru Vodă, a fost maică la Văratec şi a fost înmormîntată la Putna.

Trebuie să recunoaşteţi că pentru o fostă vicepreşedintă a academiei de studii sociale şi politice din vechiul regim (printre altele), periplul de final e, totuşi, ceva! Buşulenga povestea despre o călugăriţă pe care o cunoscuse cu mulţi ani în urmă.

Băbuţa avea 104 ani şi-i întîlnise pe Creangă şi pe Eminescu în carne şi oase. Veneau, din cînd în cînd, la Văratec. Creangă era îmbrăcat mereu în şiac, Eminescu într-un sacou albastru. Poetul venea pentru odihnă şi tratament.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga avea un proiect pentru refacerea casei în care a stat poetul naţional. De toate s-a ales praful.

Nici imaginea poetului nu mai e aceeaşi. Interesant e că mulţi caută (şi găsesc) doar mormîntul lui Veronica Micle, care a fost, de altfel, de religie catolică.

(1) “După moartea lui Sadoveanu, soţia lui, buna mea prietenă Valeria Sadoveanu, casa lor de la Neamţ fiind transformată în casă memorială (despre care am povestit în cîteva postări, anul trecut- nota mea), venea aici vara, în casa măicuţei Benedicta Braga…”

Am fost foarte legată de Valeria.., findcă era un om remarcabil, remarcabil. A stat în umbra soţului ei, cu o delicateţe şi o discreţie, aşa cum nu s-a întîmplat cu niciuna din soţiile marilor scriitori. Valeria s-a mutat la Văratec, unde îşi primea prietenii. Din 1975, am intrat şi eu în cercul acela extraordinar, în care îl întîlneam pe părintele Anania, pe Ştefana Velisar Teodoreanu, (soţia lui Ionel Teodoreanu… La Medeleni… dacă asta vă mai spune ceva…- nota mea. 🙂 ) pe Profira şi Didica Sadoveanu. Făceam un fel de cenaclu literar, dar nu ne erijam în critici. Ascultam cu plăcere ce se vorbea. Lili Teodoreanu nu citea, povestea. Avea haz şi un har delicios.”

(din vol. Zoe Dumitrescu-Buşulenga- Maica Benedicta, “Credinţe, mărturisiri, învăţăminte”, ed. Nicodim Caligraful, 2013, pag. 357.)

 

Anunțuri