Un do-mi-sol de patru stele

 

Prietenii, rudele, cunoscuţii şi necunoscuţii care, întîmplător sau nu, dau cu ochii de cîte un text de-al meu se întreabă, pe bună dreptate, de ce m-am apucat să-l scriu, la ce-mi foloseşte. Dacă-mi ies bani din asta şi cînd i-am spus unui prieten că nu, s-a mirat şi mai tare. Atunci de ce-ţi pierzi vremea?

Întrebările esenţiale, pe care orice om şi le pune, probabil, în intimitate, nu se mai fac publice. A trecut moda lor.

Nimeni nu aşteaptă un răspuns, ci lasă întrebarea suspendată într-un colţ. Din ea se nasc alte şi alte întrebări, într-un fel de carusel, din care cititorul iese mai năuc decît a intrat. Dar cui îi pasă, din moment ce scriitorul a dat dovadă că gîndeşte?

Alegoriile: cu ele cine să-şi mai bată capul? Asumă-ţi riscul şi spune lucrurilor pe nume. Dacă nu, taci. Vorbim cu tîlc. Nu ne poate acuza nimeni că l-am defăimat pe celălalt. Poveştile lungi sunt ca dulceaţa turantă în galoşul blogului.

Cînd faci parte dintr-o familie cu generaţii de baptişti, ai mai multă libertate de mişcare. Nu cred că s-a temut cineva că voi trece la altă religie cînd am spus pe faţă ce gîndesc.

De fapt, e singurul meu avantaj, comparativ cu ultimul venit, care e monitorizat şi taxat pentru tot ce spune. Străbunicii mei baptişti îmi sunt de mare folos.

Am putut vorbi despre mănăstiri, despre liturghii, despre Filocalie, despre măicuţe şi călugări.

Cred că nicio biserică nu mai e ce-a fost şi că, pe măsură ce trec anii, lumescul ne-a contaminat pe toţi.

Andre Malraux, un francez celebru şi agnostic, L-a omorît pe Dumnezeu şi s-a salvat prin artă. A inventat Muzeul imaginar, singura forma de mîntuire în care credea.

Suprapun imagini, oameni, locuri şi nimic nu se mai potriveşte. Din totul, a rămas doar crisalida. Gogoaşa, din care ţesem mătasea, fără duh de viaţă. Fluturele a zburat.

Nici faima, nici banii, nici anii nu i-au iertat pe sfinţi.

În schimb, L-am învăţat pe Dumnezeu să bea şi să danseze şi L-am închis la do-mi-sol-ul clădirilor de patru stele. Iar în a cincea stea, locuim noi. 

 

 

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Un do-mi-sol de patru stele&8221;

  1. Rasvane, tu citesti Filocalia serile, eu te-as citi pe tine… cu asemenea postari, si odihna mi-ar fi mai adevarata…

  2. Ei na! Da’ ce, lecturile cu folos sunt pe meritate? Nu-s.
    Hai, nu fii (oare cu câți de „i”) așa modest 🙂 Că nici eu nu-s deloc bună!

  3. Grija mare! Cand citesc si studiaza elitele spirituale manuscrisele si prescriptiile de pe aici …le considera tendentioase, malitioase, belicoase,deranjante, ghimpoase pentru gusele dumnealor.
    Dar nu cred ca va mai afecteaza „ochiul” acesta public!
    Consider ca la varsta d-voastra nu va mai extrageti semnificatia si identitatea din ce cred sau modul in care va percep sau va numesc altii.

    E important cum va vede Dumnezeu si ce crede Dansul despre tine.

    Va incurajez sa scrieti in continuare, nu pentru noi ci pentru Slava Imparatului Vesnic. Noi vom culege apoi roadele si rezultatele ascultarii tale de El in cele ce le citim pe aici.

    Adevaruri limpezi din Scriptura, sau explicate asa cu deamaruntu’ precum dr.Luca.

    Va salut!

  4. Dragul meu Alexandru, şi eu te salut pe tine. Am foarte multe defecte, e adevărat. Sunt primul care recunosc asta. Nu trebuie să citesc ce spun alţii, oricum ei nu pot găsi mai multe decît am în realitate. Din cauza asta, am un soi de imunitate, n-au cum să mă surprindă. Iar faptul că, poate şi datorită vîrstei, am citit, probabil, mai multe decît ei, nu mă pot pune în inferioritate din acest punct de vedere.
    Există un blog, de exemplu, pe care nu-l citesc din raţiuni de sănătate mintală. De aproape un an nu am mai accesat blogul lui Alin Cristea, de exemplu. Am promis să fac asta şi m-am ţinut de cuvînt. Nu-l citesc pe Mănăstireanu, alt îmbîcsit, uns cu toate alifiile. Mi se face greaţă cînd întîlnesc cîte un comentariu de-al lor pe vreun blog pe care-l citesc.
    Toţi ăstia au, la rîndul lor, chibiţi, sunt înconjuraţi de lingăi, etc.
    Sunt oameni care mă urăsc din tot sufletul. Ei mă stimulează cel mai tare. 🙂
    Nu am nicio obligaţie faţă de cineva anume şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Nu e meritul meu. De fapt, să ştii că n-am vreun merit. Vorbesc foarte serios. Pun în balanţă ce mi-a dat El şi ce am făcut eu, ca urmare a talantului. Am acumulat mari datorii fată de El.
    Nu am nevoie de ajutorul vreunui individ plasat în vreo eiltă anume, imaginară sau reală. Nu sunt dator niciunuia dintre ei. Nu am apelat la nimeni şi nu trăiesc din mila cuiva.
    Dacă n-ar fi aşa, poate că aş alege o cale mai simplă. M-aş fi abţinut şi aş fi tăcut. Am, din păcate, prostul obicei să stric relaţiile altora, să le tulbur apele. Nici asta nu e o calitate şi au tot dreptul să fie supăraţi.
    Pentru mine, care am văzut lumea din mai multe unghiuri, nu există astfel de elite de carton. Dacă ăştia sunt elite, Wurmbrand ce a fost? Şi mulţi, mulţi alţii din vechime. Oamenii îşi dau importanţă, unii altora, doar-doar îi va băga şi pe ei cineva în seamă.
    Cum să îţi spui singur că faci parte din elite? Cîtă mîndrie poţi aduna în tine ca să te ridici, de unul singur, deasupra mulţimii? Cine le dă dreptul să judece şi să-i dispreţuiască pe cei fără carte?
    Din păcate, bisericile noastre se umplu de oameni de acest gen, dar se golesc de Duh şi faptul că şi alţii păţesc la fel, nu e de natură să mă bucure.

  5. Răsvan dragă, nu te contra-salut, ca să nu zici că sunt iarăşi… contra!
    Să le iau pe rând…
    Cred că suntem singurii care ştim exact ce se ascunde în spatele dialogului nostru, mai de-aproape sau mai de la distanţă. Tot la fel, suntem singurii care ştim ce şi cât de mult ne leagă.
    Poate că uneori îmi permit prea mult, crezând că…
    Te întreb, cine n-are defecte? Faptul că unii nu şi le recunosc sau pronunţă nu demonstrează absenţa lor. Dimpotrivă, mai adaugă un defect la lista existentă.
    Avem vârste egale, şi totuşi, iată, eu n-am aceeaşi imunitate ca tine, poate din cauza cititului mai puţin decât tine. Am cântat în schimb mai mult, şi asta nu mi-a dat imunitate. Altceva mi-a dat-o! Credinţa în onestitatea lucrului făcut.
    Nici eu nu sunt un prea mare „umblător pe bloguri.” Citesc doar… cinci. Niciunul dintre cele menţionate de tine. Am citi ceva mai multe. Unele m-au dezamăgit doar. Au devenit obsesive pe câte o chestiune care nu mă pasionează sau puse pe scandaluri inutile.
    Sunt convins că fiecare are oameni de care sunt urâţi. Eu mă bucur că nu-i cunosc pe toţi. De fapt, cunosc doar câţiva. Şi nu ştiu cât mă urăsc şi nici nu mă interesează atâta vreme cât mă ştiu nevinovat. Unii urăsc tocmai de aceea.
    Eu am obligaţii faţă de mulţi. Şi nu-mi pare rău, pentru că îmi oferă posibilitatea de a fi stimulat la mai multă dragoste şi recunoştinţă.
    E cineva care se poate lăuda că a „exploatat” cât trebuie talantul în folosul Domnului? Dacă da, ar trebui să se ruşineze… Căci toţi avem datorii imense faţă de El.
    Eu recunosc că am nevoie de ajutor de multe ori. Nu mi-e ruşine pentru asta. De fapt, acesta nu e un lucru de care să ne ruşinăm. Nu suntem insule, formăm un arhipeleag…
    Personal, mă feresc să mă amestec în alte relaţii. Am făcut-o cândva, întotdeauna cu bune intenţii, şi am cazut prost, Poate că intenţiile n-au fost atât de bune pe cât am crezut eu, dar m-am lecuit…
    La privitul lumii din mai multe unghiuri poate că ne asemănăm. Doar unghiurile diferă…
    Pe mine nu mă deranjează că unii se cred elite, crede-mă! E treaba lor! Există şi în viaţă o comandă de genul „ignore”, după cum se prea poate să existe şi beneficii din relaţia gestionată cum trebuie câtă vreme nu te laşi subjugat. Cât priveşte aerele pe care le pot avea… e destul aer curat în jur. Prefer să mă concentrez la el…
    Că bisericile se golesc de Duh, e o realitate tristă. Atenţie însă la extreme… Unii pot înţelege că doar simplitatea rudimentară înlesneşte prezenţa Lui. Şi e periculos, la fel de periculoasă ca ideea că doar oprimarea şi persecuţia naşte credinţa adevărată.
    Că unii ajung să-i dispreţuiască pe cei fără carte, asta e o problemă pentru care vor da socoteală. Dar, te întreb, oameni fără carte care îi dispreţuiesc pe cei care sunt „mai răsăriţi” n-ai văzut? Eu, da! Şi e la fel de trist şi de dureros.
    Adevărul e că ne lipseşte tot mai mult dragostea. Aceea fără prefăcătorie. Că de jucat teatru în acest rol… e plină biserica!
    Nu este un reproş, dar îmi eşti prieten şi nu pot să-ţi ascund asta… mi-ai întristat noaptea cu tristeţea ta…

  6. Dragă Marinel, nici eu, nici Alexandru nu ne-am referit la blogul sau la emisiunea ta despre muzică.
    Nu vorbesc nici de rezervele mele faţă de maestrul Frandeş, nici despre răspunsul pe care mi l-a dat în emisiune şi care m-a iritat. Asta e cu totul altă poveste.
    Nu tu insişti pe elite şi nici pe jocul cu vorbele. Am citit unele comentarii de pe blogul lui Teofil Stanciu, la ultima sa postare, şi am văzut o concluzie la care au ajuns acolo. Citeşte şi te vei lămuri. Acolo era vorba şi despre talant şi am postat un comentariu scurt, de o singură frază. Mi-am impus să fie ultima vizită „în deşert”.
    Ca de despărţire de temă, am făcut postarea. Ea ţine şi de experienţele mele dureroase cu oameni marginalizaţi, dintr-o biserică a copilăriei mele. N-are nicio legătură cu biserica ta şi ultimele tale postări.
    Despre alegorie vorbise (şi folosise) Dorin Mureşan, cel mai încrezut specimen de neoprotestant pe care l-am cunoscut pe bloguri. Suferă de mania grandorii mai ceva decît Alin Cristea, sau e pe aproape.
    Pînă la urmă, a apărut acolo, la un comentariu, şi prima listă cu elitele, la Teofil Stanciu pe blog.
    Dacă vrei, ăsta a fost sîmburele de la care am pornit. Ce-ai înţeles tu, asta e altceva.
    Referitor la muzică: aici nu sunt de acord cu tine. E o părere personală şi atîta tot. Îmi place mai mult corul, deloc fanfara, niciodată rock-ul în biserică. Recunosc că sunt conservator şi cred pe cei care spun că muzica de tip new age, aparent liniştitoare, relaxantă, are rol de manipulare şi îndobitocire a unor mase de ascultători şi a fost folosită în occident (la noi, deocamdată, dovedit, în magazine mari), pentru a determina anumite stări.
    Noi, cu invenţiile care nu se mai termină, suntem cei mai vulnerabili în acest sens. Să luăm de bun ceea ce e dovedit cu acţiune pe anumiţi centri din creier.
    Bătrînii nu se tem degeaba, asta vreau să spun. Dar bisericile noastre, fie că spun eu, fie că nu, tot se vor duce de rîpă, cît de curînd.
    Spunem că suntem biserică apostolică, că avem modele pe apostoli şi biserica primară. Eu zic să fim serioşi! N-are nicio legătură.
    N-am ştiut să ne oprim la timp şi am transformat bisericile în portative şi portavoce. De-asta vorbeam de domisol, în loc de demisol. Era un joc de cuvinte.
    Noi am purtat microbul mutaţiei încă de la naşterea în timp. niciun organism viu nu se poate apăra la infinit împotriva schimbărilor permanente intervenite în genomul (harta genetică) a bisericii vii, al trupului ei, fără a suferi consecinţele multiplicării tumorale a lumescului.
    Nu de tine era vorba, chiar dacă şi tu, fiind un artist, încerci să promovezi noul şi bunul în adunare. Tu reprezinţi un model şi o garanţie, dar eşti convins că cel care te va urma sau care va profita de deschiderea ta nu va introduce muzica de care vorbeam înainte?
    E ca şi cu cercetătorii din domeniul fizicii nucleare. Nu cei care experimentează aruncă şi bomba. Ei sunt inocenţii, elitele, savanţii. Alţii-s criminalii.

  7. Draga Rasvan, nu stiu cum se face ca ultimele postari au aparut la o ora inaintata si comentariile apoi s-au prelungit pana la ore foarte mici [ore la care somnul e cel mai dulce].
    As fi vrut sa intervin si eu, sa va aduc ,,un pahar cu apa rece”, sa intretin discutia.

    Pe de alta parte si o lecturare atenta , dupa incheierea discutiilor , este benefica pentru mine.
    [ stau pe faza sa vedem ce urmeaza]

  8. Dragă Mitică, am să-ţi explic de ce:

    La postarea anterioară am răspuns la o oră tîrzie, deşi eram acasă, din două motive: sunt insomniac şi partenerul meu de dialog, în cazul respectiv nimeni altul decît bunul meu prieten Marinel Blaj, este la fel. După ce ne terminăm treaba, trecem pe blog. De fapt, nu ştiu exact ce face el, dar insomnii sigur are. 🙂
    La postarea de mai sus am fost de gardă. În ultima vreme iar s-au îndesit. Oricum nu dorm noaptea, aşa încît, dacă am o fereastră, răspund pe blog.

    Referitor la comentariile pe care le aştept de la tine cu mare drag şi interes de fiecare dată: nu are nicio importanţă că vin mai tîrziu. Eu am să încerc să-ţi răspund.
    Despre muzică, cred că cel mai în măsură să o facă este Marinel, pe blogul său, unde promit să citesc şi eu şi să vă chibiţez. 🙂

    Tot despre muzică, de data asta cu trimitere la new age, sunt în studiu şi voi începe să „atac” la baionetă cît de curînd.
    Despre masonerie putem vorbi aici. 🙂
    De fapt, putem vorbi despre orice. 🙂

Comentariile nu sunt permise.