Palimpsest

 

Un comentariu la postarea de ieri mi-a adus aminte de vremuri de demult. Ce scriu are legătură cu subiectul. Mai bine zis, personajele cheie au fost şi sunt, în mare măsură, aceleaşi. Este blestemul societăţii româneşti.

N-au schimbat pergamentul. L-au răzuit şi au scris peste el. Nume, întîmplări, idei şi, mai ales, oameni. Oameni de tot felul.

Cu actualul primar general al capitalei, chirurgul Sorin Oprescu, am fost coleg de facultate. El era într-un an mai mare. Era şef al studenţilor utecişti din facultatea de medicină din Bucureşti. Evident, era membru de partid.

Un coleg de an, foarte bun la învăţătură şi băiat de gaşcă, acum, de ani buni, senator în parlamentul României, ştia cum merg lucrurile, că nu avea şanse să prindă un post rezonabil după absolvire, dacă nu era membru de partid.

Cum oamenii nu aveau conştiinţă nici atunci, cum nu au nici azi, colegul a făcut cerere să intre în partid, uitînd să menţioneze în autobiografie că a avut un bunic preot.

A ieşit scandal, partidul s-a simţit ultragiat, minţit, furat. Iar în fruntea uteciştilor era comunistul Oprescu.

Nimeni altul decît “independentul” democrat Oprescu, actualul primar al capitalei şi care, Doamne fereşte!, poate ajunge şef de stat din iarnă.

Ironia sorţii face ca tocmai el să se laude, astăzi, că va contribui cu bani din primărie pentru catedrala neamului.

Oprescu a luat, Oprescu a dat, Oprescu fie lăudat!

 

Anunțuri