4D

 

Bunicul Căliman se uita cu jind la ceea ce mai rămăsese din coltucul lui de primăvară: un muşoroi de petale argintate, care semănau cu zăpada, dar nu aveau sămînţă.

De frica răcelii endemice, bunicul a plecat la aer, dar fost invitat politicos să intre la loc de unde a ieşit.

Avînd de ales între pereţii din faţă, de două ori mai groşi decît orice închipuire, şi ambrazura prin care îl mitralia cu privirea bunica Isabel, ajunsă în starea de graţie dintre rece şi răceală, bunicul Căliman s-a decis să încerce imposibilul.

S-a suit pe o bancă udă, sprijinită de perete, de pe care şi-a luat avînt şi a planat, cu toate buricele degetelor şi cu buricul principal în mijlocul pantei agresive, înclinată la patruzeci şi cinci de grade, pe care tărgile nu urcă nici cu smurdul.

Zborul bunicului a fost scurt şi miraculos, şi numai ideea că scările au fost evitate l-a mai ţinut în viaţă şi a surprins pe toată lumea.

Din păcate, intrarea de vis prin care voia să pătrundă bunicul Căliman era blocată de o banală uşă de termopan, recent reparată de ajutorul de portar.

Ea nu putea fi deschisă decît pe dinăuntru, cu o clanţă special modificată, aflată în custodia infirmierei şefe, recunoscută de toată lumea pentru cerbicia de care dădea dovadă în caz de asediu.

Dacă nu era urletul din privirile bunicii Isabel care să-l lipească de perete, cu siguranţă că bunicul Căliman s-ar fi prelins mai repede prin crevasa timpului decît era de aşteptat.

După experiment, toată lumea a înţeles că, dincolo de eleganţă, vîrstă şi curaj, zorul este calea sigură de a te întîlni cu cea de-a patra dimensiune a existenţei.

Totul e să vrei, chiar dacă nu poţi.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s