Acedia, boală şi remediu

Coincidenţă sau nu, mi s-a întîmplat să răsfoiesc o carte care trimitea la alta şi cum, de obicei, nu am una singură pe birou, am văzut că o citeam tocmai pe aceea la care trimitea şi autorul cărţii celei noi. „Se vorbeau” una pe alta, peste capul meu. 

Subiectul era trîndăvia, considerată de sfîntul Ioan Casian drept unul din cele opt păcate de care trebuia să ştim şi cu care trebuia să luptăm în fiecare zi. 

(Mă rog, nu noi, ci călugării, deşi, cu oarecare precauţie, cei interesaţi pot aplica învăţăturile şi în viaţa de mirean.).

De fapt, de foarte mult timp suntem obişnuiţi cu jumătăţile de măsură, ca să nu fim bănuiţi, cumva, de fundamentalism creştin, un păcat capital de care sfîntul Casian nu ştia, deoarece, pe vremea lui, ideile de globalizare şi de guvern mondial nu se născuseră încă şi lumea nu era atît de nivelată la capitolul păcate cum e în zilele noastre.

Mulţi dintre contemporanii noştri, îmbibaţi de gnosticism fără să ştie prea bine cum funcţionează mecanismul, au luat de bună afirmaţia că şi creştinismul este, pînă la urmă, tot un fel de mit, şi că, citîndu-l pe Culianu, “blestemul rasei umane este că toate miturile ei sunt deopotrivă de adevărate”, au transformat creştinismul într-o legendă ca oricare alta, în care numai demodaţii cred.

(Re)inventăm hobiţi, elfi şi orci şi stăpîni ai inelelor care, dincolo de ecran şi de cărţile din care-şi trag seva, ne pervertesc mintea cu imagini şi cu simboluri ucigătoare.

Jocurile minţii seamănă cu şahul, spunea undeva Patapievici, citîndu-l pe Culianu, prin “numărul enorm de variante pe care le antrenează combinarea secvenţială dintre un număr mic de piese şi un număr redus de reguli de operare”. (E de amintit aici şi filmul lui Bergman, “Al şaptelea sigiliu”, unde cavalerul joacă şah cu moartea, cîştigă partida şi amînă desnodămîntul fatal. Moartea apare atunci cînd cedăm puterii ceea ce aparţine numai minţii.).

Cu alte cuvinte, trebuie să ai un joc cu piese puţine, cu reguli elementare, pe care să le priceapă şi copiii, şi care să genereze, prin aplicarea metodei binare, variante fără sfîrşit.

Şah mat, finalul din jocul de şah, presupune, în jocurile minţii, stabilirea, prin forţă, a adevărului societăţii în care trăieşti, una din multele combinaţii posibile.

Dacă pentru istorie, în general şi privită de unii ca o poveste fără logică, pentru că “dă rest”, pentru că o mulţime de elemente nu se pot încadra într-un sistem logic şi coerent, adevărul din jocurile minţii este impus de putere, în mintea creştinului doar Hristos este Adevărul (Calea şi Viaţa), iar noi suntem robii lui, supunîndu-ne şi urmîndu-L de bună voie.

Dacă ne mirăm de confuzia cvasi-generală din mintea omului modern, ar trebui să ne amintim de cuvintele Apostolului Pavel, din Epistola către Romani, (“Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate…”- Romani 1. 28), adresate deopotrivă nouă, celor de azi, care inventăm universuri paralele, ca să ne liniştim angoasele şi să ne explicăm unde vor ajunge sufletele noastre, în ideea “fericită” că unii mai acceptă că există suflet şi că acesta nu e ceva material.

Dar nu despre asta am vrut să vă povestec, ci despre cu totul altceva: despre acedia.

Acedia (acediosus) “se referă la o boală specifică comunităţilor monahale, care a fost diagnosticată în mod strălucit de părintele pustnic Ioan Casian la sfîrşitul secolului al IV-lea”. (Stephen Greenblatt, “Clinamen. Cum a început Renaşterea”.)

Iată cum descria, plastic, Ioan Casian această stare:

Se uită nerăbdător în stînga şi în dreapta şi se plînge că nici unul dintre fraţi nu vine să-l vadă, şi tot intră şi iese din celula sa, iar adeseori rămîne cu ochii aţintiţi la soare, ca şi cum acesta ar apune mult prea încet, şi un soi de confuzie mentală pune stăpînire asupra sa, asemenea unei umbre sinistre.”

Remediul este activitatea permanentă, din care una obligatorie e alfabetizarea, urmată de cititul în gînd (spre deosebire de antichitate, unde lectura se făcea cu voce tare), fără să uităm de rugăciune şi de meditaţie asupra Cuvîntului lui Dumnezeu.

Cine a citit pe Ioan Casian din Filocalie ştie că acesta considera trîndăvia un mare păcat, dar mult mai uşor de combătut decît mîndria, un soi de ciumă bubonică a sufletului de creştin.

Acestea au fost cărţile pe care, întîmplător sau nu, le aveam în ghiozdanul cu care mă duc la şcoala vieţii, alături de termosul cu cafea, leptopul şi o punguliţă cu posmagi mai mult sau mai puţin muiaţi în apă.

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Acedia, boală şi remediu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s