Seminţe bune, băieţi!

 

Seminţe bune, băieţi! Seminţe prăjite, băieţi! Asta auzeai la colţ de stradă, mai ales în cartierele Bucureştiului, pentru că în centru ţiganii se temeau de miliţie.

În anii ’60, nu-i vedeai coborînd din limuzine, conducînd mai ştiu eu ce clanuri mafiote sau organizînd nunţi şi petreceri, cu manele şi zeci de mii de euro.

Pe vremea aceea, comerţul cu seminţe era, alături de spoi tingiri, haine vechi cumpăr şi sticle goale cumpăr, sursele “la vedere” de cîştig.

E greu de imaginat, pentru un tînăr din ziua de azi, bucuria generală de pe stadion, cînd apăreau ţigăncile cu şorţurile suflecate, trecînd peste rîndurile de bănci sau alergînd pe trepte, în sus şi în jos, ca să dea băieţilor seminţe bune şi prăjite.

La meciuri veneau cele tinere, pentru că sportul cu seminţele în poală le epuiza.

În general, cele de floare erau favorite. Microbiştii de la ţară se cunoşteau după dexteritatea cu care aruncau în aer sămînţa care plutea o fracţiune de secundă şi ateriza fix unde trebuie. Acolo suferea un proces de prelucrare rapidă prin aşchiere şi mestecare într-un colţ al gurii, în timp ce prin celălalt ieşeau, concomitent, resturile, perfect uscate, scuipate exact între picioare.

N-am văzut aşa ceva decît la papagali, dar asta după mulţi ani şi-o revoluţie.

Bucureştenii ne bucuram de seminţe de la baba, duminică de duminică, pînă ni se umflau buzele de la sare şi ni se înnegreau degetele de funingine.

Cele de dovleac erau mai scumpe şi se numeau bomboane agricole.

Dacă pe stadion le luam din poala ţigăncii, la colţ de stradă comerţul era mai decent, fie din grămadă, aşezată într-o cutie de pantofi cu capac, de preferinţă de la tenişii chinezeşti, uşor de transportat în caz de urgenţă, fie la cornet, un soi de con fără fund, din foaie de caiet de matematică sau de dictando, scrisă şi îngălbenită.

Unitatea de măsură a negoţului era păhărelul de lemn. Cel mic costa 25 de bani, cel mare 50.

Dacă luai de un leu, baba îţi dădea şi supliment, cît prindea cu degetele sau cît o lăsa inima. Clienţii vechi se bucurau de generozitatea unui păhărel în plus la leu.

Babele nu aveau intrare pe stadion, din motive lesne de înţeles.

Ciudat, dar n-am văzut niciun bărbat vînzînd seminţe.

Femeile, altele decît ţigăncile, veneau rar la stadion. Cînd apărea cîte una, ne uitam chiorîş la ea. Unul mai scăpa cîte o vorbă, doar de-aia se ducea la meci, apoi se scuza, iar ea, dacă era fată de treabă, îi răspundea, “aşa-s bărbaţii, şi al meu face la fel”.

 

Anunțuri