Cum să Te calc pe Tine, Doamne?

Dacă n-aş avea niciun leac, dacă aş fi sărac lipit pămîntului, dacă aş fi singur şi fără adăpost şi ar veni Paştele, la ce mi-ar trebui?

Mi s-ar rătăci credinţa? M-aş apuca de cerşit pe stradă sau prin gări? Nu, din moment ce, pînă acum,  n-am văzut baptişti ajunşi să ceară de pomană la capătul drumului.

Am citit pe facebook pe unul care zicea că e penticostal şi cerşea rugăciuni din partea credincioşilor, ca să-şi cumpere maşină. Dădea şi numărul de telefon, în caz că rugăciunea ar primi un răspuns imediat şi material. Din moment ce credinţa mută munţii, omul nu vedea ce-ar împiedica-o să—i împlinească şi visul de tablă cu motor.

M-am întrebat: am văzut baptişti fericiţi? Ştiţi, era un film, dar în loc de baptişti, era vorba despre ţigani. Nu l-am văzut, aşa că nu ştiu dacă există.

Dar baptişti săraci ştiu că sunt, deşi nu i-am văzut cerşind sau furînd. De fapt, un personaj celebru din literatură a ajuns la ocnă pentru c-a furat o pîine. Pentru noi, ocna e iadul şi pentru el ne furăm, uneori, căciula.   

Eu deocamdată vă fur timpul. O postare azi, o postare mîine. Şi minţile, fără să-mi dau seama, din neştiinţă, citînd de ici, de colo. Am o listă de oameni de seamă care au spus lucruri admirabile, dar care au fost, în toată viaţa lor, nişte sărăntoci. Chestia e valabilă şi pentru pictori, şi pentru actori, şi pentru excroci.

Există, deja, virtual, o biserică a celor săraci cu duhul, a celor pe care nu-i duce capul, a celor care nu ştiu să scrie, a celor care nu pot înţelege, a tuturor celor care cred că se regăsesc în Predica de pe Munte, care sorb, de dimineaţă pînă seara, cuvintele lui Isus şi le tălmăcesc oamenilor care nu sunt la fel ca ei.

Baptişti săraci lipiţi pămîntului, cu duhul, n- am văzut. Am auzit, în schimb, de unii care vor să facă biserici cu elita. Niciunul nu vrea să facă biserici pentru proşti.

Mă gîndeam, într-o dimineaţă, mergînd cu maşina spre servici, că nu exista un om mai nefericit ca mine, în acel moment. Nu mîncasem nimic, stomacul mă durea, de cap nu mai spun, mişcam coloana şi vedeam stele colorate, maşinile împroşcau valuri de apă mocirloasă pe parbriz, vîntul îndoia, periculos, copacii, iar eu vorbeam  ca un netrebnic.

Atunci am avut ca o scamă de gînd, purtată din cine ştie care Iov. Am văzut cohorte de oameni fericiţi, înotînd prin zloată, prin zăpadă pînă-n brîu, nemîncaţi de luni şi poate ani de zile, bătuţi, batjocoriţi, scuipaţi, fără familie, în lanţuri şi trimişi la muncă. Fie pentru credinţă, fie pentru politică. (Uneori, şi politica ajunge să fie un soi de religie. Şi ea mută munţii societăţii, şi pentru ea se jertfesc oameni. E stupid, dar asta este.).

Gîndul meu se oprea, însă, la martirii pentru Hristos. Nu la cei care au scăpat şi au putut să povestească, ci la zecile de mii care au pierit pe cale. Pentru că aici vorbim despre o cale  a celor anonimi, a celor lipsiţi de toate bunurile materiale.  Bogaţi în cele spirituale.

Umpleţi voi golurile cu tot ce găsiţi prin casă şi prin suflet, toate bogăţiile pe care le-am adunat,  refuzaţi-le lor totul, nu le daţi nimic din tot ce vă bucură pe voi în aceste zile. Eu am încercat, în dimineaţa aia, şi mă mir că n-am înnebunit.

Ca să mor pe cale, mi-am spus, aşa cum a murit Isus, ar trebui să fiu ca El, să trăiesc ca El, să simt ca El. Nu e nevoie să te flagelezi. E suficient să te gîndeşti. Gîndul nu are limite, sărăcia da.

Hristos a parcurs această cale, de la Tatăl spre noi, şi de la noi spre Tatăl, şi ne-a spus: Eu sunt Calea. Cum să Te calc pe Tine, Doamne?  

Am fost atît de încărcat de răsfăţ, de minciunile pe care le gîndesc despre mine, de laşităţile pe care le cultiv, încît inima a început să o ia razna, ca un cal la galop, iar carul minţii mele  se scufundă în mocirla îngrijorărilor de peste zi. 

Caldarîmul pe care fuge inima mea  sună  a gol.  Cine îşi doreşte să vîndă tot ce are şi să împartă la săraci? Ce am eu de preţ şi  de vîndut, ca să hrănească pe săraci?

Vin vremuri grele. Războiul bate la uşă, mîine, poimîine, nu mă vor  lăsa să cumpăr, să  vînd şi să visez. Sclav al sistemului, mai am tupeul să mă numesc, pe mine, rob al lui Hristos!

Îmi protejez proprietatea intelectuală, morală sau imorală, îmi burduşesc inima cu cuvinte şi urechile cu sunete, ferecîndu-mi capul într-o aură de sfînt. Am luat averea Tatălui şi o mănînc, pe toată, pe pămînt.

E Joi, e încă Săptămîna Mare. 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Cum să Te calc pe Tine, Doamne?&8221;

  1. Dragă Răsvan,
    Poţi bune un widget cu „search” pentru blog? Vreau să caut atâtea articole mai vechi ale tale şi mi-e greu să le găsesc 😀
    De pildă cel cu Micul Prinţ şi Regele 🙂 – genial!
    P.S.: Îţi voi povesti mâine mai pe larg câteva lucruri.

  2. Dragă Tudor, cred că am rezolvat, cumva. 🙂
    Apropo de monarhie: eram monarhist, dar acum, după „bombardamentul” tău cu entuziasm, am decretat stare de necesitate. Or Regele, or nimic! 🙂
    Să-ţi mai spun una bună. Nevasta mea e născută pe… 10 mai! Eu, pe 30 decembrie.
    Adică, ea de ziua monarhiei, eu de ziua republicii. 🙂
    Oricum, am capitulat: sărbătorim pe 10 Mai. 🙂

  3. Mulţumesc – perfect!
    Ştiu frumuseţea datelor de naştere. Ai mai scris într-un comentariu. Mi s-a părut predestinat 🙂
    O să-ţi trimit poze de la Garden Party şi – prin ceilalţi prieteni – de la statuia lui Carol I, unde se adună monarhiştii la ora 17:00, să cânte „Trăiască Regele”.
    Noi la Palatul Elisabeta, ei la Palatul Regal, şi, în câteva luni, cu voia Domnului, Regele la Cotroceni 🙂
    Dacă nu reuşim anul acesta, mai luăm un „Cuza”, apoi îl dăm jos 😀
    Cu drag!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s