Un guturai de Înviere

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ştiu ce veţi răspunde. Ăsta e marele nostru confort şi marea noastră binecuvîntare: să fim cu toţii credincioşi şi să ne spunem: Adevărat a înviat!

Chiar dacă vreun ateu, agnostic sau de altă religie decît cea creştină mi-ar fi citit postările, de-a lungul anilor, n-am simţi asta. Niciunul nu mi-a zis: Dumnezeu nu există.

Creştini cărora le-am scris tot felul de chestii şi le-am făcut tot felul de negre şi cărora le cer iertare în această zi, nu mă aştept să-mi răspundă cu: Adevărat te-am iertat!  

Oricît de măreţi ne-am da, unii din noi, afirmînd, pe bună dreptate, că Domnul este viu şi că, duminică de duminică, nu facem decît să ne adunăm şi să comemorăm asta, să-I aducem slavă şi închinare lui Dumnezeu pentru îndurarea Sa, de Paşte parcă e mereu altfel.

Cred că e momentul să mă gîndesc tot mai serios la sentimentul de unitate în credinţă, care nu vine de la mine, pe care l-am simţit în această săptămînă şi, mai ales, în noaptea de Înviere.

Dincolo de amănunte, de imagini de tot soiul, de reflecţii asupra obiceiurilor altora, (de care nu vreau să vorbesc), dincolo de ecran, am simţit că sunt într-o comuniune în Duh şi cu ortodocşii, şi cu catolicii.

Dacă spun că Papa Francisc mi-e simpatic, asta nu înseamnă că vreau să trec la catolicism.

Dacă încerc să uit că bărboşii de la Patriarhie nu sunt pe gustul meu şi-i admir pe ţaranii care înfruntă şuvoiele de apă de pe uliţe ca să „ia lumină”, asta nu înseamnă că de mîine voi înota alături de ei spre dreapta biserică.

Am văzut imagini de la Vatican şi de la Curtea de Argeş. Estetic impecabile în primul caz, un dezastru în al doilea. Un operator nu înseamnă, însă,  nimic cînd vine vorba de credinţă. Identitatea mea baptistă nu se simte sfîşiată în lupta dintre arte şi doctrine.

Sufăr de un ecumenism blînd, în formă uşoară,  ca un guturai de Paşte şi de primăvară.  

Anunțuri

Un gând despre &8222;Un guturai de Înviere&8221;

Comentariile nu sunt permise.