Cronici mondene (117) Dumnezeu bogat, Dumnezeu sărac

Trebuie să-ţi fac o mărturisire: mişcările astea carismatice îmi repugnă. Nu caut să motivez teologic de ce, în primul rînd pentru că nu mă duce capul, în al doilea rînd, pentru că, vorba lui Romulus, eu îmi caut Domnul în cămăruţa mea şi niciodată n-a lipsit, niciodată nu m-a dezamăgit.

Am trăit într-un mediu baptist, încă de mic. La noi nu existau discuţii, întrebări de genul: unde să mergem duminica asta? Era evident că NUMAI la noi, unde altundeva?
Nu ştiu să fi fost vreo rudă de-a mea, baptistă, care să dorească să vorbească în limbi, dimpotrivă.
Era un respect relativ şi o necunoaştere profundă. 🙂
Aşa ne-am menţinut “pe linie”. Eu aşa am rămas pînă în ziua de azi.
Cum aş putea să accept o mişcare de tip carismatic, care derivă, în oarecare măsură, din cea penticostală, din moment ce nici pe penticostali, deşi îi respect şi-i admir, nu-i înţeleg şi nu vreau să devin ca ei?
Eu cred că există un soi de tradiţie baptistă, chiar dacă termenul trebuie definit de toţi cei ce-l folosesc. Aş pune aici organizarea unei zile de duminică, de exemplu: ora de rugăciune, şcoala duminicală, cîntările cu corul (ziua) şi cu orchestra (seara), cîteva poezii recitate şi una, hai două cîntări solo, apoi predica (nu mai lungă de 45 de minute). Nimic şocant, nimic să sară în ochi. Fără mărturisiri de genul ce rău era cînd am fost ortodox (sau catolic) şi ce bine e acum, cînd sunt mîntuit şi baptist.
Monoton, veţi spune. De acord cu tine, Marinel, de acord cu cei ce mă citesc.
Sigur, spunea Marcel S. că povestea e de import şi că a ajuns într-o zonă balcanică (peiorativ vorbind). E ideea pe care o afirma şi o susţinea şi Daniel Brânzei, un mare admirator al Harvestului şi al trimisului lor pe pămînt, Cristian Barbosu. Nu ştiu dacă mai e pe aceeaşi lungime de undă cu ei. 🙂
Asta e justificarea de bază, zic eu, a permanentelor ruperi de ritm din terenul evanghelic. Pe de o parte, democraţia de tip occidental vine “la pachet” cu mişcările evanghelice la modă din vest şi, mai ales, de peste ocean, de unde vine, de altfel, şi grosul sumelor investite în “împrospătarea” ideologică. Este o ofensivă culturală şi religioasă, nu doar economică. Un război de cucerire fără victime, dacă vreţi. Se cumpără hectare în România, nu văd de ce n-ar fi un preţ pus pe suflete şi conştiinţe.
Hristos se vinde uşor şi ieftin pe noile pieţe? Se face abuz de psihoterapie de grup, cum se temea, pe bună dreptate, Romulus? Evident că da!
Cînd pui în faţă tineretul şi vrei să-l păstrezi în biserică, trebuie să te dai cu lumea şi, implicit, cu moda. Or, aici americanii sunt mari meşteri.
La ei merge, la noi eu zic că e mai greu. Trăim într-un peisaj în care se ridică la orizont, că vrem să acceptăm sau nu, o turlă de biserică. E un amalgam aici, sunt nişte rădăcini, suntem o ţară îmbătrînită-n ani. La cîte temple masonice de “cartier” au americanii, noi am clădit biserici.
Eu simt în suflet acest conflict (pe care nu-l aveam înainte de ’89), între tradiţie şi linişte, pe de o parte, şi oferta agresivă venită din vest, cu bani şi pompă multă, pe de alta.
Recunosc, sunt extrem de subiectiv în tot ce spun aici.
Mă oripilează stadioanele folosite pentru predicarea lui Hristos, muzica agitată, foiala din biserici, psihozele de tot felul, idolii pe două picioare, predicatorii de succes, aroganţa şi opulenţa îmbogăţiţilor tranziţiei, de la un dumnezeu sărac din est, la unul mai bogat, din vest.

 

Anunțuri

34 de gânduri despre &8222;Cronici mondene (117) Dumnezeu bogat, Dumnezeu sărac&8221;

  1. E limpede! Răsvan dragă, comentariul tău, mesajul lui Romulus şi în general comentariile de la această postare mă obligă la un răspuns mai amplu şi cred că el va face obiectul unei postări aparte. Sunt multe puncte foarte interesante de abordat, tu le-ai sintetizat în mare parte, iar asta mă face să consider că nu merită doar un comentariu-răspuns. Singura problema (sau, ca să fiu cât se poate de onest, cea mai mare, nu singura!) e timpul. Dar, ca să mă oblig, iată, promit! 😀
    Dovada cea mai bună că subiectul mă frământă în cel mai înalt grad e chiar alegerea făcută pentru sâmbăta aceasta muzicală… 😉

  2. Domnule Rasvan, trebuie sa va marturisesc si eu ceva: la fel imi repugna si mie miscarile astea carismatice. E adevarat ca oarecum suntem ridicoli incercand sa ne impotrivim acestor miscari cu argumente teologice cand pana si bunul simt si constiinta ne avertizeaza ca ceva nu este in regula. De asemnea nu este in regula nici atunci cand medicii sau inginerii incearca sa argumenteze anumite lucruri din punct de vedere teologic, iar teologii se ocupa de cu totul altceva. Dupa colocviul de la biserica Providenta prin 2011 parca (pe vremea cand aparusera Strajerii), nu am mai auzit de vreun demers de acest gen. Nu vreau sa generalizez aici, dar multi dintre teologi „stau cam mult pe munte” si atunci cand se vor cobori in mijlocul poporului vor avea aceeasi surpriza ca si Moise: „Strigatul aceasta nu-i nici strigat de biruitori, nici strigat de biruiti; ce aud eu este glasul unor oameni care canta!”. Nu demult, la biserica pe care o frecventez s-a anuntat ca la o anumita sora „i-a pus Domnul pe inima sa se infinteze un cor de mandoline” si daca sunt doritori… la care eu am zis (doar in mintea mea – doar n-o sa ma impotrivesc Domnului si sorei, iar pe deasupra sa mai fiu si nesimtit): „poporul piere din lipsa de cunostiinta si noua ne trebuie cor de mandoline??” Doamne da-ne intelepciune, ca mare nevoie avem de ea!

  3. Dragă Marinel,
    Eu am răbdare să aştept. Unde să fug? că sunt de gardă. 🙂
    Filmul postat de tine e o minune. Nu-l povesteşte Dustin Hoffman? Asta dincolo de minunea de voce a lui Harry Nilsson. Mare fineţe de film! Nu-l pot asculta azi, că am trafic rău, dar ţin minte cît l-am iubit pe vremuri, cînd alergam după casete pe VHS. 🙂
    Da, sunt mulţi ţuguiaţi în lumea noastră. Numai noi ne dăm rotunzi. 🙂

  4. Dragă Paul Morar, pe vremea cînd eram eu tînăr, la Brăila aveau o orchestră de puşti şi puştoiace cu mandoline. Se ocupa de ei un unchi de-al meu, Gigi Sezonov, de profesiune medic. Erau minunaţi. Cîntau superb.
    Aveam un unchi, Iaşa Sezonov. Nu era teolog, dar avea cultură şi credinţă şi ţinea o şcoală duminicală extraordinară.
    Era un pastor minunat pe care-l chema Trif. A plîns lumea cînd l-au transferat la Timişoara.
    Da, pastorii erau pastori, medicii cîntau şi oamenii de cultură erau învăţători.
    Nu le era teamă de comunism. Sau, dacă le era, nu arătau asta. Nu făceau avere şi veneau pe jos la biserică.
    Acum, Gigi e bunic în America, Iaşa a plecat la Domnul. Trif e tot acolo, Sus, la El.
    Alexa Popovici, alt unchi de-al meu, a fost primul pastor de care-mi aduc aminte. Era… carismatic. 🙂
    Mama l-a avut pastor, la Bucureşti, pe Vasile Taloş. O altă minune de om. Era rudă cu el… în Hristos.
    Pe vremea aceea ei se chemau pe sine slujitori, cei de astăzi se numesc… elite.
    La mine, Dumnezeu devine nostalgic, dragă Paul Morar. 🙂
    Poate că şi sora cu mandolinele… să nu fiţi supărat pe ea. 🙂

  5. Draga Rasvan Cristian, desi par oarecum suparat, nu sunt 🙂 Si mie imi plac mandolinele. Vroiam sa scot in evidenta altceva si cu siguranta v-ati prins. Sunt probabil la fel de nostalgic uneori si chiar mi-as dori sa le aud in fiecare duminica in locul „trupelor de lauda si inchinare”. Dar tara arde si baba se piaptana…
    Si ca tot vorbim de nostalgie… la prima mea vizita in Timisoara pentru admiterea la facultate am fost gazduit de catre fratele pastor Trif (fiind ceva legaturi mai indepartate de familie) iar mai apoi am avut privilegiul sa-l ascult predicand la biserica Betel pe care o frecventam in timpul studentiei. Intr-adevar un om minunat.

  6. Doamne, ce mică e lumea! 🙂
    Da, fratele Trif a marcat o generaţie de credincioşi baptişti din Brăila. Cînd a venit fratele Ştefănuţi, cel care a suferit multe din partea comuniştilor, cu stilul său molcom de predicare, spre deosebire de Trif, care era ca un vulcan, adaptarea a fost grea.
    Din păcate, şi fratele Ştefănuţi a plecat prea repede, lovit de o boală care nu iartă.
    Am înţeles ce-aţi vrut să spuneţi, dar cuvîntul „cîrlig”, pntru mine, a fost „mandolina”. 🙂

  7. In Oltenia, bisericile erau oazele in care ne scaldam sufletele. Mai intai in Plostina, apoi in Gardoaia…apoi la Valea Manastirii. La Marasesti, sus pe deal, se faceau cele mai frumoase botezuri, nunti iar la Sisesti s-au botezat parintii mei. Atunci ne alungau din biserici, ne dadeau jos din masini, ne perchezitionau posetele, casele…DAR NICIUN CREDINCIOS nu-si doarea alta biserica, alta familie in Hristos. Cum s-ar putea compara pastorii de acum cu cei de atunci? Fratele Gherman mergea din casa in casa, vizita, imbarbata…Fratele Ploscariu Haralambie a stat in bataia acuzatiilor dar a tinut biserica sus pe deal. Intre timp noi, copiii de-atunci, am evoluat democratic dar nu am stiut sa pastram ce ne-a fost dat. Ne-a placut gustul si am muscat din Biblia altora. Si-apoi cum sa nu ..? ani de-a randul am poftit la libertatea lor incat ne-am inrobit de buna voie de data asta nu avem carnete rosii ci, „pasapoarte de libera trecere”. ( 🙂 zic )

  8. Multumesc mult, draga Paul Morar si tie, draga Rasvan pentru frumoasele cuvinte la adresa regretatului si scumpului meu tata, pastorul Trif Ioan. A fost cu adevarat un minunat exemplu de modestie, simplitate, sinceritate, credinta si mai ales ravna pana in ultima clipa a vietii. Dupa un accident vascular in 1985 (la 61ani) Dzeu l-a ajutat sa isi revina f bine si sa fie sufletul si coordonatorul lucrarilor de construire a bisericii Betel, inaugurata in 10dec.1989. Apoi, fiind mereu activ si model de conlucrare cu ceilalti pastori, a fost nelipsit din biserica si lucrare, oriunde era nevoie(mai ales la sate si in familii, in vizite pastorale). Fie ca Dzeu sa mai ridice asemenea oameni dedicati pentru Slava Lui.

  9. Mulţumesc pentru postarea comentariului, dragă Lidia.
    Îmi amintesc că şi pe vremea cînd era pastor la Brăila, făcea „teren”. Avea o bicicletă masivă, pe care o sprijinea de burlanul din curtea bunicilor.
    A fost un pastor foarte iubit de oameni. Toţi Sezonovii erau topiţi după dînsul.

  10. CÂNTAREA MEA E NUMAI DESPRE ISUS

    CÂNTAREA MEA E NUMAI DESPRE ISUS,
    CERESCUL FIU AL TATĂLUI SLĂVIT.
    EL A VENIT PĂCATUL SĂ MI-L ŞTEARGĂ
    CÂND LA CALVAR PE CRUCE A MURIT.

    CÂNTAREA MEA E NUMAI DESPRE ISUS
    CE-N LOCUL MEU PEDEAPSA A PURTAT,
    ŞI-N VERSUL EI CÂNTAREA MEA VA SPUNE
    CE FERICIRI ŞI BOGĂŢII MI-A DAT.
    CĂMAŞA LUI STROPITĂ-N SFÂNTUL SÂNGE,
    CRUCEA ŞI SPINII CU PĂCATUL MEU,
    MORMÂNTUL GOL, SPERANŢA REVEDERII,
    DESPRE ACESTEA VOI CÂNTA MEREU !
    CÂNTAREA MEA VA FI DOAR DESPRE ISUS
    CHIAR PESTE RÂU ODATĂ-N VEŞNICII,
    CU IMNUL SFÂNT AL MIILOR DE ÎNGERI
    CÂNTAREA MEA ATUNCI SE VA UNII.

    Maine unii crestini il sarbatoresc pe Toma .
    Noi il sarbatorim pe Hristosul inviat care I s-a arat si lui Toma ca sa creada…

    Ce dulce este mesajul pentru tin ce treci

    Ce dulce este mesajul pentru tin’ ce treci,
    Ca Isus este Acelasi: ieri si azi si-n veci!…
    El e gata sa-l primeasca si pe cel mai rau;
    Prea slavit, in veci, sa fie sfant Numele Sau!

    Cor: Da, Isus este Acelasi: ieri si azi si-n veci!
    Toate pot sa se inschimbe, El ramane-n veci…
    Slava Domnului! Slava numai Lui!
    Toate trec, dar El ramane… Slava numai Lui!

    Cel ce l-a iertat pe Petru cand s-a lepadat,
    Si lui Toma, ca sa creada, i S-a aratat,
    M-a primit chiar si pe mine, un biet pacatos,
    Caci si azi este Acelasi: bun, sfant si milos.

    El, Care-a pasit pe ape, in noaptea cea grea,
    Poate linisti furtuna din viata mea;
    El, Care, in Ghetsimani, a plans si S-a rugat,
    Oare nu ma intelege cand sunt intristat?

    Dupa cum, atunci, pe cale, spre Emaus S-a dus,
    Poate si-azi sa ne-nsoteasca, pan-ajungem sus.
    Chiar si noaptea te ajuta linistit sa treci
    Si sa vezi ca e Acelasi: ieri si azi si-n veci!…

  11. Liiliana Corbu:
    Nu va cunosc; am fost o singura data pe-acolo cu tinerii dinTimisoara si mosu’ Cure. A ramas o impresie adinca in mintea mea. As aminti un lucru ce tine de istoria baptista (cea frumoasa). Cind legendarul pastor Cure a ajuns la Marasesti -inaintea noastra cu o saptamina- a intrebat o batrinica daca stie unde sta Haralambie Ploscaru. “D-apoi cum sa nu stiu domnule” – a raspuns batrina- ”doar el e binefacatoru’ satului nostru”. Hmmm.. Ce marturie, model de crestin: diaconul bisericii baptiste onorat de un sat de ortodocsi –comunistizati- drept benefactorul satului… ! (Ce se intimplase? Nea Ploscaru si-a dat seama ca apa poate fi adunata printr-un stavilar pe deal de-asupra satului si de acolo prin conducte sa ajunga in casele oamenilor. Asa se face ca satul acela era singurul din zona unde oameniia veau “apa in perete”).

  12. Noi il sarbatorim pe Hristosul inviat care I s-a aratat si lui Toma ca sa creada…
    [te rog sa corectezi]

  13. Si pentru ca am deschis putin „cufarul amintirilor”,pornind de la orchestra de mandoline de la Braila(in care cantam la mandola:)),nu pot sa nu evoc aici una din minunatele poezii recitate de fr.Oprisan Cojocariu:O,Om ce mari raspunderi ai(de Traian Dorz…

    Imi amintesc cu placere de Oprisan Cojocariu sau de Mitica Verzea,care recitau frumoase poezii.Ne intreceam in a descoperi,invata si transmite mai departe minunate cantari si poezii(era de neconceput sa nu aiba fiecare un caiet de cantari sau poezii,iar tatal meu a fost anchetat si perchezitionat,tocmai pentru ca multiplica cu masina de scris cartea de cantari si diverse brosuri religioase.)Oare faptul ca nu mai sant restrictii sau constrangeri sa fie motivul ca s-a racit „dragostea dintâi”…

  14. O, om!… ce mari raspunderi ai
    de tot ce faci pe lume!
    De tot ce spui în scris sau grai,
    de pilda ce la altii-o dai,
    caci ea mereu spre iad sau rai
    pe multi o sa-i îndrume!

    Ce grija trebuie sa pui
    în viata ta, în toata,
    caci gândul care-l scrii sau spui
    s-a dus… si-n veci nu-l mai adui,
    dar vei culege roada lui
    ori viu, ori mort odata.

    Ai spus o vorba – vorba ta,
    mergând din gura-n gura,
    va veseli sau va-ntrista,
    va curati sau va-ntina,
    rodind samânta pusa-n ea
    de dragoste sau ura.

    Scrii un cuvânt – cuvântul scris
    e-un leac sau e-o otrava!
    Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
    ramâne-n urma-un drum deschis
    înspre Infern sau Paradis,
    spre-ocara sau spre slava.

    Spui o cântare – viersul tau
    ramâne dupa tine
    îndemn spre bine sau spre rau,
    spre curatie sau desfrau,
    lasând în inimi rodul sau
    de har sau de rusine!

    Arati o cale – calea ta
    în urma ta nu piere.
    E calea buna sau e rea,
    va prabusi sau va ’nalta,
    vor merge suflete pe ea
    spre rai sau spre durere.

    Traiesti o viata – viata ta
    e una, numai una;
    oricum ar fi, tu nu uita,
    cum ti-o traiesti, vei câstiga
    ori fericirea-n veci prin ea,
    ori chin pe totdeauna!…

    O, om!… ce mari raspunderi ai,
    tu vei pleca din lume!
    Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
    ce lasi prin pilda care-o dai,
    pe multi, pe multi, mereu spre rai
    sau iad o sa-i îndrume.

    O, nu uita!… fii credincios,
    cu grija si cu teama!
    Sa lasi în urma luminos
    un grai, un gând, un drum frumos! –
    Caci pentru toate, ne-ndoios,
    odata vei da seama!…

  15. Da, Lidia, ţin minte, cîntai la mandolină şi recitai foarte frumos. Cred că erai preferata tatălui tău. 🙂
    Într-o vacanţă, mi-a dat şi mie fratele Trif o poezie din acelea. Acum aflu că dînsul le bătea la maşină. Era scrisă pe foiţă, probabil pentru că le făcea în mai multe exemplare. Unele versuri şchipătau şi l-am întrebat dacă le pot repara. Mi-a spus că pot să le fac ce vreau, numai să nu le schimb sensul. 🙂

  16. Draga Lidia Racovitan, ma bucur sa va intalnesc online. Intr-adevar tatal dumneavoastra a marcat multe generatii de credinciosi. Astfel de oameni din pacate sunt din ce in ce mai rari. Ma bucur ca am fost nascut suficient de repede incat am avut privilegiul sa-mi formez credinta printre astfel de oameni. Atunci era mult mai multa liniste, astazi e prea mult zgomot.

    Draga Rasvan Cristian, vedeti ca lumea e si mai mica? Si eu sunt tot un baptist osificat desi frecventez o biserica multi-denominationala 🙂

  17. Gasim scris in continutul subiectului;”..Hristos se vinde uşor şi ieftin pe noile pieţe?”
    Da ,asa este si cei mai multi nu inteleg si nici nu pot sa perceapa.Din ce cauza ?Fiindca sistemul de instruire teologic a ajuns puternic finantat sa poata scoata pe piata persoane instruite si in putere pshilogica sa atraga tot mai multi la convertire .
    Convertirea inainte era pentru mintuire si pentru a deveni o persoana noua in standardul divin si capabila sa inteleaga imperfectiunea care duce la stare de pacat .
    Azi fiindca prioritatile s-au schimbat se ajunge la ceea ce este explicat in puterea subiectului, care ar trebui sa deschida mintile si gandirea multora ,pentru a se intelege ce se intimpla.Este tragic fiiindca si in domeniul religios se intimpla ca in domeniul comercial unde corporatiunile cu interes de globalizare atrag tot mai multe popoare pentru a le inrobi si stapini .Si scopul il cunoastem foarte bine……$$$$ .Castigul prin care se optine confortul,luxul si puterea de reclama care pe cei mai multi usor ii amageste.
    Ar fi bine sa intelegem urmatoarea fraza scrisa;”Eu simt în suflet acest conflict (pe care nu-l aveam înainte de ’89), între tradiţie şi linişte, pe de o parte, şi oferta agresivă venită din vest, cu bani şi pompă multă, pe de alta.”
    Da acest „conflict ” nu era fiindca a fost greu sa se penetreze granitele si westul sa-si puna amprenta .Azi in puterea libertatii prin asa zisele donatii si investitii au reusit sa rastoarne atit linistea sufleteasca a micilor Biserici ,cat si traditia care releva valoarea poporului Roman .Si chiar unitatea alaturi de comunicarea si trairea sincera au reusit sa o transforme in ce vedem .
    Inca Romania este in putere de tranzictie si vor aparea lucruri si mai interesante care numai de unii vor ajunge intelese ,iar ceilalti devin doar specatori care-si platesc financiar cu un mare pret pentru convertire si prezenta de membru .Iar Liderii vor ajunge la salarii ca pe aici pe la noi si se vor considera (norocosi) binecuvintati.Unii vor avea parte si de procentaj din institutiile deschise ca „nonprofit” si fiecare daca va avea curajul sa-i viziteze ,vor intelege ceea ce este scris..Asadar daca analizam bine mesajul Scripturii o sa intelegem ca astfel de evenimente transforma Bisericile la starea care au ajuns si cele 7 Biserici descrise in cartea apocalipsei .
    Felicitari pentru subiectul postat si sper sa fie de folosinta pentru tot mai mule persoane ..

  18. „Era un pastor minunat pe care-l chema Trif.”- cu o mică mare excepție.
    „Nu le era teamă de comunism”- la unii (puțini) poate, dar sigur nu la toți.
    „Trif e tot acolo, Sus, la El.”- în speranța că înainte de plecare s-a (prea)căit.
    În speranța că nu am stricat decorul, îți doresc o Duminică a Tomii mai ceva ca cele de pînă acum! 🙂

  19. Dragă Barthimeu, frază cu frază:
    1. Care era excepţia?
    2. Amintirile mele sunt confuze, dar din cîţi baptişti am cunoscut eu în Brăila prin anii ăia, nu ţin minte să fi fost lovit vreunul de tremurici. Rudele mele în niciun caz, şi erau destui în biserică, şi din partea bunicului, şi din ai bunicii (surorile ei şi familiile lor). O parte au emigrat în America, înainte de ’89, cu toate riscurile pe care şi le-au asumat cu mult curaj. Nicio rudă de-a mea pocăită (inclusiv eu) nu am fost turnători la secu şi nu ne-am ascuns credinţa. Niciunul nu am fost membrii de partid. (Bine că sunt eu, după revoluţie, membru PNL… mai bine nu mai spun… 🙂 ).
    3. Dă-mi o explicaţie „în privat”, te rog.
    4. Doamne-ajută, dragă Viorel (Codreanu), că ies din gardă peste 2 ore şi plec încotro văd cu ochii. 🙂

  20. Răsvane,
    Doleanța ta a fost împlinită întocmai și la timp! Pe privat.
    Cît privește iesirea ta din gardă și mai ales acea plimbare căt vezi cu ochii, e o altă chestie. Depinde de cîtă albeață are cristalinul tău sau de dioptrii- în cazul că ai nevoie de ajutorul lor. 🙂

  21. Draga Viorel (Barthimeu), daca te-ai indoit ca voi posta comentariul tau inseamna ca nu ma cunosti. Am vazut raspunsul tau pe mail. Eu nu-l pot formula, asa incit te rog pe tine, pentru cei care citesc blogul, sa postezi ce mi-ai scris mie, dar mai putin personalizat. Oricum, cred ca ai observat ca tu intri direct pe blog, fara asteptarea de la moderare.
    Cit despre albeata si dioptrii: cind am plecat de la servici, nu m-am dus la CNSAS sa controlez daca Ioan Trif are dosar acolo sau nu. La mine, la tara, merge si miop. Oricum, Borges a fost orb si ai vazut ce bine… vedea. 🙂

  22. Dacă tot e Duminica didimizării (căci Didymus era al doilea nume sub care era cunoscut Toma), dragă Răsvan dă-mi și mie voie să am un strop de îndoială. Căci doar și eu sunt ființă de om, cum spunea cineva celebru pe la Cluj! 🙂
    Pe Lidia Trif (actualmente Racovițan) și prin ea pe Trif Ioan (tatăl ei) i-am cunoscut de prin 1975. Se întîmpla după renumitele excursii ale tinerilor din Timișoara (majoritari) și Cluj în Apuseni respectiv Făgăraș, excursii sub părinteasca oblăduire a moșului Cure Simion și a invitatului de onoare Iosif Țon. După aceste itinerarii montane, relația dintre Cluj-Iris și Biserica Baptistă nr 1 Timișoara, a început să se înfiripe. Nu foarte durabil, dar a existat. Mi-a fost dat hatîrul să fiu parte contribuabilă la această înfrățire.
    Succind explicîndu-mi poziția din primul comentariu al prezentului articol, ași aminti…
    Că pe acele vremuri, conform unor cutume nelegalizate dar practicate, unele orașe erau declarate orașe închise în materie de intrări în oraș, de transferuri sau detașări. Și Timișoara, alături Clujului, era unul dintre acestea. Nu doar pentru intelectualii neînregimentați, dar și pentru păstorii necompromiși.
    Că înainte de pastorul de atunci al Bisericii mai sus amintite a fost nimeni altul decît Liviu Olah. Un nume de referință genuin, nu cum încerca un trepăduș să insinueze că altcineva ar fi cel mai renumit evanghelic român (de la Epoca Primitivă încoace- 🙂 ).
    Că între conducerea Bisericii și unii tineri studenți (mai) progresiști din acea vreme, relațiile nu au fost dintre cele mai armonioase pe tema acceptării fratelui Olah la serile de tineret.
    Că în urma consultării unor documente reproduse din arhiva Uniunii Baptriste Române rezultă unele aspecte ce trebuie să ne dea de gîndit…
    Deci în baza coroborării tuturor acestor aspecte, m-am exprimat așa cum se poate vedea în primul meu comentariu.
    În rest, toate cele bune și frumoase, tuturor!

  23. Draga Viorel Toma Barthimeu 🙂 ,
    Pentru ca am depasit momentul neincrederii si a regiei de culise (iti dai seama cum suna postarea ta, in care ma anuntai ca, la rugamintea mea, m-ai lamurit, pe mail, despre indoielile tale, cit de urit ar fi fost sa pastram concluziile doar pentru noi), multumesc pentru lamuriri.
    Ai uitat un aspect: mirarea mea, marturisita, ca Ioan Trif a facut parte dintr-o delegatie care a plecat la Viena in vrema trecutului regim. Or, pe vremea aceea nu trecea oricine granita, oficial vorbind.
    Au fost vremuri tulburi si am vazut, cu aceasta ocazie, ca amintiri de-ale mele, zic eu, nevinovate, luminoase, pot fi rapid umbrite de presupuneri, dezvaluiri, marturii care schimba datele problemei.
    Dar, este un act reparator de care avem nevoie, unii din noi, iar unul din acesti oameni esti tu, draga Viorel, zis Barthimeu si, o data pe an, zis Toma (Credinciosu). 🙂
    Mai putem glumi? Sau gluma devine indecenta, in acest context?
    Eu zic ca putem glumi, dar nu ne putem ascunde. Nu intr-un colt, nu susotind, nu trucind, nu masluind adevaruri intre ghilimele.
    Ma doare ca am trecut astazi prin asta si tu cred ca ma intelegi mai bine decit multi.
    Ma lupt impotriva idolilor noi si am in mine un cimitir de statui. Dar, daca e sa iasa la iveala aurul curat, nu vreau sa fiu ea acela care sa impiedic asta. Nu prin amintiri care pot fi contrazise de fapte de care nu stiam.
    M-a durut neincredera ta in ceea ce ma priveste. Faptul ca te-ai temut ca nu voi posta primul tau comentariu.
    Eu sunt convins ca si Lidia va intelege si demersul tau, si reactia mea.
    Trebuie sa-ti marturisesc un gind pacatos, care mi-a venit in primul moment dupa citirea comentariului tau: mi-a parut rau ca am amintit de Trif si de biserica din vremurile acelea. Mai bine taceam. Sau vorbeam, cum se mai obisnuieste, in general, fara nume, ca si cum am trai intr-un borcan cu formol, ca niste suflete embrionare, conservate si moarte.
    Asta a fost epilogul povestii.
    Trebuie sa spunem tuturor ca alte elemente in plus nu am discutat in privat.
    M-am legat sa fiu deschis pina la capat, indiferent cit de mult am avut sau voi avea de pierdut.
    Daca am gresit cumva in acest caz, te rog sa-mi spui.

  24. „Ma lupt impotriva idolilor noi si am in mine un cimitir de statui.”
    E cea mai tare frază din ultimul și amplul tău răspuns.Pe bune! 🙂
    Dacă tot suntem la capitolul spovedaniei, trebuie să-mi pun cenușa din șemineu (pe chelia ce progresează) și un sac de nylon (că de cînepă nu prea am văzut în America) și să mă pocăiesc și eu de ceea ce a fost percepută ca neîncredere.
    Știi cum e cu încrederea, nu?!? Să nu te încrezi nici în cea care îți stă în poală, zice Scriptura. Și cum nu se prea poartă prin State așa ceva la bărbați (eventual la scoțieni și irlandezi), eu merg mai departe cu încrederea! 🙂
    Să fim iubiți și să răspundem pe măsură!

  25. Draga Rasvan,daca pana acum te-am apreciat,am iata prilejul sa te pretuiesc si mai mult pentru onestitate si transparenta.Daca la inceput am vrut sa trec cu vederea veninul revarsat aici la adresa regretatului meu tata,constat acum cu uimire ce teribile mizerii erau servite pe la colturi celor care erau dispusi sa le asculte(creada),pentru a compromite pe cei care erau devotati lucrarii.Desi mi-ar lua prea mult timp si spatiu,daca imi permiti voi incerca in cateva cuvinte sa lamuresc unele probleme legate de venirea noastra la Timisoara.
    -Tatal meu a fost la Braila anchetat,perchezitionat apoi destituit pentru ca lucra cu tineretul,multiplica la masina de scris proprie carti de cantari,literatura religioasa,etc(a fost suspendat si trebuia sa paraseasca Braila)
    -In 1iul1975,(fiind invitat la nunta vestitului dirijor de cor-orchestra,Achim Pele din Timisoara-mai precis din Ghertenis,jud Timis)urma sa se deplaseze in zona.Mentionez ca Achim si fam.Pele ne erau f.vechi si apropiati prieteni,iar Achim a stat o perioada la Braila sa faca cor-orchestra(evident,gazduit in casa noastra)
    -In drum spre Timisoara,tata a trecut pe la Bucuresti la Uniune sa vada daca nu i s-a rezolvat situatia.Cei de la Uniune cand au auzit ca e in Timisoara in prima duminica a lunii(cand se impartea Cina si doar pastorii ordinati o faceau),l-au rugat sa oficieze el,pentru ca Fr Olah este la randul sau destituit (nici lui nu i se mai dadea in nici un caz recunoasterea in Timisoara de catre autoritati.Era trimis la Oradea,dar biserica din Timisoara nu accepta pe nimeni,in speranta ca odata si-odata tot il vor reprimi).Cu ocazia aceasta,l-au cunoscut,l-au adus in fata comitetului si bisericii,care a acceptat pentru prima oara pe cineva,in afara fr Olah.Astfel au reintrat in drepturi atat tata la Timisoara cat si fr.Olah la Oradea.Lucrarea care a urmat a cunoscut o imensa crestere spirituala si au fost binecuvantate enorm ambele biserici.Martori ai „epocii Trif”la Timisoara sant enorm de multi tineri studenti pe care i-a format pe langa el la amvon si apoi au ajuns in tara si in lume ca lucratori de baza,multi pastori.I-au purtat respect si recunostinta(de aceea sant shocata ca poate fi acum improscat cu noroi de cineva care nu stiu cat l-a cunoscut,eventual din ceva barfe sau…ma abtin a continua.).A fost permanent omul pacii si armoniei si a aplanat multe conflicte in biserici si a alergat neobosit la sate,in familii,etc.(fara masina,strict cu bicicleta sau tramvaiul in oras si cu ce se putea si cum apuca pe la sate.Astfel a fost ales Presedinte al Comunitatii de Timisoara si apoi secretar Gen.La Uniune o perioad.Ca presedinte de Comunitate a fost invitat la Viena(langa Viena era un fel de casa de oaspeti pentru pastori unde se tineau un fel de cursuri biblice de vara(din cate stiu)si unde erau invitati din toate tarile foste comuniste prin rotatie,pastori cu sotiile.Deci a fost o singura data la Viena,iar ca Secretar gen.a fost singurul invitat de fratii din America in 1983 la un Congres Mondial.Cei din Timisoara nu i-au dat pasaportul si la Bucuresti i-au emis unul de serv.la interventia ambasadorului David Funderburk,(1981-1985-cititi pe net…)care era baptist si care a pledat ca asa dovedesc cei din tara ca respecta drepturile omului daca il lasa sa plece.(atunci iti dadeau americanii viza dar nu te lasau ai nostri).Oricum la orice pas era supravegheat,ascultat,etc.Doar ca nu facea politica si nu au avut ce sa-i faca.

  26. Răsvane drag,
    Am anticipat reacția. Din nefericire nu e singulară. Am mai întîlnit-o și pe alte meridiane. Cum afirmam și cu alte prilejuri, reacția emoțională a unora dintre noi cînd vine vorba de ai noștri dragi, e una amplă. Deși nu ar trebui, dacă ne gîndim la zicala biblică. Copiilor nu ar trebuie să li se sterpezească dantura pentru că părinții lor au mîncat aguridă. O spun cu amărăciune, din propria experiență. Căutăm alibi pentru a mai estompa din realitate.
    Să nu uităm însă că fiecare suntem responsabili în dreptul nostru, în cel ma strict sens.
    Așa că, salutări Lidiei…

  27. Fiind text lung,am oprit sa vad daca il expediaza(multumesc:))Deci,scuze de lunga explicatie,as putea scrie si povesti multe,fara patima si fara partinire.Dzeu stie mai bine sufletul tuturor,sper ca pe cei plini de ura si venin sa ii cerceteze si sa le dea un duh de pace si iertare.
    -Pentru multi,f.multi a fost o binecuvantare,bis.1 a crescut f. mult.Casa parohiala care a cumparat-o biserica pt.tata a pus-o imediat la dispozitia unei noi biserici,a cedat treptat pana la eliberarea definitiva,pentru Bis.3(care acum e f mare,minunata…)Noi ne-am mutat la bloc.A deschis biserici la sate,a lucrat cu tineri,copii,etc.A avut harul ca dupa un moment f.critic(accident vascular cerebral in vara 1985 sa poata sa se retraga din linia intai(era Pres.de Comunitate si era stres mare),s-aq pensionat,a adus pe Fr Petre Dugulescu(fara a se teme ca va fi „eclipsat”=a fost un model de conlucrare.Dupa un an era f.apt sa conduca santierul noii constructii a Bis Betel.Fr Dugulescu era cel care se ocupa de strangerea de”fonduri”cu frati din strainatate,tata era zilnic cu organizarea echipelor si a lucrului pe santier.S-a lucrat mai mult voluntar.Mama era si ea zilnic(desi mergea si la servici greu in 3 ture)si in tot acest timp toti banii lor au fost pusi la biserica(caci de mancat se servea acolo tuturor).Mai multi au jertfit astfel pt acea constructie care s-a inaugurat in 10dec 1989 iar in 17 stiti cu totii ce a urmat…Ar fi multe de spus,nu o fac pt lauda nimanui,nu sant merite speciale,e doar adevarul.
    -Inca o data,celor care au improscat cu noroi in cei care chiar au facut ceva,au jertfit si au lasat ceva in urma,ar trebui sa le fie un moment de analiza.”Nu judecati ca sa nu fiti judecati”..
    -Sper ca aceste lamuriri expuse onest,la vedere,transparent,nu soptite pe la colturi,sa fi adus cat de cat lumina,daca se doreste.In rest,Dzeu stie adevarul si e bine sa nu ne inveninam unii pe altii.Asta in nici un caz nu vine de la Dzeu.Numai bine va doresc tuturor,multa pace si iubire
    -Din nou,inchei cu deosebita apreciere pentru tine Rasvan:ai mare caracter ca ai vrut sa abordezi deschis”dilema”..Tot respectul.Faptul ca nu ai vrut sa te incarci cu o falsa povara,e laudabil.Nu trebuie sa regreti ca ai adus in discutie persoana tatalui meu.Iata ca am aflat astfel lucruri ingrozitoare care au fost vehiculate (si crezute )la adresa lui.
    Cu bine…Scuze de deranj si lungile postari(sper sa nu se mai intample:))

  28. .Pana sa expediez ultima parte a mesajului vad ca am primit salutari:))Multumesc de salutari,asemenea va doresc numai bine.Stimate „Barthimeu”imi cer scuze daca nu imi amintesc sa ne fi cunoscut in tinerete.Dupa pseudonim,vreti sa faceti pe „orbul”si sa vedeti doar ce va convine sau ce va place?Nu-i nici o problema.Eu nu am reactionat emotional.Sant doar uimita sa aud asemenea lucruri!Daca asta va face mai fericit,ramaneti cu aceste impresii,oricum nu mai conteaza…

  29. Lidia dragă,
    Eu sunt Viorel/Dorel Codreanu de la Iris, Cluj. Cum să nu îți amintești de excursiile în Apuseni și Făgăraș? De celebra poezie a moșului Cure compusă după periplul din Apuseni în care încerca să ne picteze pe fiecare cu pana-i inconfundabilă? Pe Todje, Lia, Vali, Ghiță Medrea, Cornel Pleșiu, Titus Tonea, pe Sini, pe tine, pe mine și pe mai cîți alții?!?Că doar n-or fi trecut veacuri de atunci?

  30. Da,scuze mii,acum imi amintesc,dar te-ai schimbat mult.Evident ca mi-i amintesc pe cei enumerati,raspanditi prin lume si tara☺Nu au trecut veacuri,dar totusi,poate tu ai memorie mai buna.Inca o data scuze ca nu te-am recunoscut.De fapt eu nu am prea mai trecut pe „aici”,iar despre tine acum vad ca ai blog.Si oricum nu am stiut cine e sub pseudonim…Sanatate tie si familiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s