Conflictul între generaţii

 

Conflictul între generaţii e mai acut acum decît era pe vremuri? Fiecare le ştie pe-ale lui, nu are rost să inventez formule.

Cuvinte mari, truisme, bla-bla-uri de tot felul.

Am ales să vă dau trei exemple care nu fac parte din cele dinainte, de la case mari, de la oameni care reprezintă ceva pentru cultura lumii.

Iată ce spunea Paul Johnson:

Dacă stau să privesc în urmă, mă uimeşte cîtă libertate am avut în copilărie, cît de puţin supravegheat am fost şi cît de încrezători erau părinţii mei că n-o să mi se întîmple nimic rău.”

Şi, tot el, compară acea perioadă interbelică, cu ce se petrece în prezent:

Copiii de azi sunt, prin comparaţie, prizonieri ai răului care bîntuie lumea. Eu n-am fost niciodată brutalizat… De crime nici nu se pomenea… Dumnezeu vedea tot ce faci şi ce nu faci… Sărăcie era peste tot, dar la fel erau şi cele zece porunci.”

Societatea îşi avea rolul ei:

Toate poveştile, cărţile, piesele de teatru şi filmele- mă simt dator să adaug şi articolele de ziar- aveau un mesaj moral, implicit sau direct.”

Ce vremuri, nu-i aşa?

(Paul Johnson, Peisajul dispărut, Humanitas, 2013.)

Din aceeaşi generaţie cu Paul Johnson, scriitorul Gunter Grass a avut altă imagine asupra copilăriei, a familiei şi a societăţii în care s-a format.

(Paul Johnson s-a născut în 1928 la Manchester, Gunter Grass în 1927, la Danzig.)

Iată ce scria el:

Acasă, lucrurile îşi urmau cursul lor determinat de economia de război. La sfîrşit de săptămînă, disputa cu tata se menţinea, pe durata permisiei mele, în limite rezonabile… Mama abia dacă mai cînta la pian. Suspinele ei legate de situaţia generală se adunau în propoziţia: ‘Dacă s-o termina cu bine’”.

În timp, îşi pierde credinţa în Dumnezeu:

… Am ratat ocazia de a învăţa încă de la prima lecţie să mă îndoiesc, o activitate care, exercitată temeinic, m-a făcut în schimb capabil, mult mai tîrziu să mă îndepărtez de orice altar şi să mă situez dincolo de credinţă.”

(Gunter Grass, Decojind ceapa, Polirom, 2012.)

A treia voce e a lui John Fowels, marele romancier şi filolog englez.

E din aceeaşi generaţie cu Johnson şi Grass. S-a născut în 1926, în Anglia, într-o mică localitate din comitatul Essex.

Iată ce scria în Jurnal, în 1949, la vărsta de 23 de ani (venise acasă în vacanţă, de la Oxford, unde era student):

Un spasm de ură. Încerc să ascult Cvartetul 465 al lui Mozart, iar mama pare că vrea să-mi strice cheful cu tot dinadinsul… Tata, pînă atunci spectator pasiv… bombăne: ‘Mai bine să ne punem pe treabă’ şi începe să se agite cu panglicile de hîrtie colorată. Pe de o parte simt că face asta ca să-l sîcîie pe rafinatul din mine… Această atmosferă tensionată e ceva firesc aici, acasă, fiind provocată de spaţiul strîmt, de faptul că trăim permanent cu toţii în aceeaşi încăpere mică, unde toate relaţiile trebuie să evolueze la nivelul celui mai mic numitor comun, adică mama, la nivelul platitudinii şi trivialului.”

Are şi o teorie, care pare interesantă, deşi, cel puţin în cazul lui Johnson, nu se confirmă.

…Această ruptură (între părinţi şi copii- nota mea-) e bună pentru formarea indivizilor; că familiile fericite sunt cele în care copiii n-au reuşit să îşi ‘pesonalizeze’ sau să îşi ‘separe’ părinţii, astfel că se pierd în ‘sufletul’ familiei, cu individualitatea neîmplinită.”

(John Fowles, Jurnale, Humanitas, 2014.)

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s