Micul Paris

A trecut o zi de la atacul primului ministru Victor Ponta împotriva unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti.

Din punctul meu de vedere, premierul îl vizează, în primul rînd, pe Horia Roman Patapievici.

Considerat, alături de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Vladimir Tismăneanu drept omul preşedintelui Băsescu, el a fost ţinta răzbunării unui om complexat, ajuns într-o funcţie prea mare pentru vîrsta şi capacităţile sale. 

Pentru că domnul Ponta, dincolo de aroganţă, nu se simte prea bine în pielea lui.

Orice face, îi iese pe dos, ca să nu spun pe nas. Pînă şi o plimbare cu barca pneumatică printre ţărani îl îneacă în douăzeci de centimetri de ridicol.

Cînd cade un avion sanitar, nefericitul joacă baschet.

Cînd ţara are nevoie de el contra lui Putin, Ponta se sparge-n fascisme cu  Mircea Mihăieş.

Interesante sunt reacţiile “la cald” ale lui Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici.

Cred că de la afacerea Dreyfus încoace nu mi-a mai fost dat să aud atît de limpede acel răsunător “J’ Accuse!”, pe care îl brevetase în istorie Emile Zola.

Vă acuz- îi scrie Pata Pontei Euxine– de atac la demnitatea publică a Taniei Radu, Mircea Mihăieș, Dan Croitoru și a mea.”

Sună frumos, în româneşte, acel J’ Accuse!, n’est-ce pas?

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Micul Paris&8221;

Comentariile nu sunt permise.