Cronici mondene (122) Oase, alifii şi gelatină la Arad

Într-un amplu comentariu, Daniel Brânzei scria, în “Cetatea de piatră” a lui Marinel Blaj, următoarele cuvinte:

Există, antropologic vorbind, un homo africanus, un homo americanus, un homo vesteuropeanus, un homo asiaticus și, în cazul nostru, un homo est-europeanus, ba chiar balcanicus.”

O spunea, amintind de transplantul unor forme de manifestare ale  creştinismului american în România şi recunoştea că această operaţiune “va fi întotdeauna dificilă și, poate, lipsită de tact”.

Asta nu l-a împiedicat să sustină, în continuare, implantarea unor forme vestice de evanghelizare, tresărind de simpatie la numele lui Cristian Barbosu, pe care domnia sa îl apreciază în continuare, numindu-l “Cristi”, ca pe un drag frate mai mic, din marea familie creştină, un echivalent modern al paulinicilor  Timotei şi Tit.

Recunoaşte că o discuţie intimă, tîmplă fierbinte către tîmplă, cu Barbosu, l-ar ajuta să răspundă la întrebările dureroase ale lui Marinel Blaj  (“De ce se asociază Cristian Barbosu şi Metanoia-Harvest în acţiuni comune cu cei ce promovează erezii, dacă teologia sa este curată, aşa cum pretinde? De ce nu îl sfătuiţi, dacă vă este prieten, să se disocieze de aceste mişcări cu care, inevitabil, se identifică prin participare?”).

Afirmă că nu lipsa de informaţie l-a oprit să răspundă, ci genele sale evreieşti, de care face caz de fiecare dată cînd jumătatea de moldovean şiret care e Brânzei e luată la înghesuială:  “Cred că ai observat tactica mea evreiască. În loc să răspund imediat la întrebarea ta am pus eu o serie de întrebări. Mi-am luat timp de gândire…”.

Deşi ar fi dorit să-l revadă pe Barbosu,  (“Dea Domnul să mă pot întâlni cât mai repede cu Cristi. Mi-e dor de el…”), îşi dă seama că Marinel Blaj ar fi numai bun să-l scoată pe acesta la o terasă  pe malurile Mureşului:  “Ce-ar fi să mergi tu în locul meu să vorbești cu Cristi? Nu cred că este mai ușor să întrebi ceva retoric pe blog decât să-i ceri o întâlnire scurtă, la o cafea.”

În aceeaşi postare, un comentator care doreşte să-şi păstreze anonimatul (anonim pentru marele public, Marinel Blaj cunoscîndu-i numele real:  “În urma unui schimb de mail-uri cu autorul comentariului, realizând că este o perasoană de bună credinţă şi, mai ales, o persoană care a “experimentat” pe viu fenomenul devenit acum “Harvest”, am decis să public comentariul.”),  face afirmaţii deosebit de grave referitore la  Cristian Barbosu, pe care şi eu l-am suspectat, de la bun început, încă de pe vremea cînd se dădea baptist convins, că e un tip lucrat pe creier, un soi de “candidat manciurian” aruncat pe piaţa spirituală românească, din ce în ce mai haotică şi mai carismatică.

Daniel Brânzei sare ca ars de cîte ori vine vorba de bani şi de transparenţă financiară. Atunci alifia se transformă în chit şi gelatina  în cărămidă refractară. Semnul caracteristic este aruncarea cu versetul în capul adversarului:  “Ei n-au nici o obligație să vânture cifre doar ca să satisfacă bolnăvicioasa sete de senzațional a curioșilor de profesie. Păstrând proporțiile, am scris nu de mult un comentariu la Tesaloniceni (îl puteți găsi undeva pe blogul meu) în care Pavel trebuie să se apere împotriva dușmanilor care-l defăimau.”

Evident, recursul la Apostol e colacul de salvare a tuturor mişcărilor anapoda din lumea neo-evanghelică.

A fost un răspuns indirect la un comentariu de-al meu, făcut în acelaşi context- comentariul integral l-am ataşat la sfîrşitul postării de azi-:  “De ce nu văd şi eu un Barbos din ăsta că vine să spună, negru pe alb, cît cîştigă fiecare de pe urma afacerii cu Doamne-Doamne; cît îi costă deplasările prin ţări străine, pentru schimburile de organe; cît costă toate materialele de construcţie, mîna de lucru şi de unde provin sumele alea, cine le donează şi de ce.”

Deşi a fost, pînă mai ieri, un aprig susţinător al exprimării libere în blogosferă, pe care o considera un act reperator după anii de tăcere şi teroare comunistă, Daniel Brânzei, cel de azi, se ratatinează, se sbîrceşte în faţa comentariilor venite de niciunde şi de la nişte neica nimeni:  “Internetul a devenit, cu bunul și răul din el, o ședință colectivă, un fel de adunare generală mondială, în care fiecare ia cuvântul și-și spune părerea. Este bine? Este rău? Este necesar?”

Evident, şi “evreieşte” vorbind, Brânzei se întreabă, dar nu-i prost să răspundă.

În schimb, la acuzaţiile care i se aduc lui Cristian Barbosu, Daniel Brânzei lasă deoparte antropologia şi recurge, din nou, la scriptură:  “Mi-e teamă că este vorba iar de spiritul românesc care excelează în caracterul destructiv. Ne omorâm eroii și ne batjocorim valorile.”

Sau, într-un ton mai grav, baritonal, pe care Daniel Brânzei l-a exersat încă de pe vremea cînd cobora de pe muntele sfînt de la Portland, în lumea plină de temple masone:  “Calomniază-l pe cineva în această privință și mulțimea se va repezi să-l sfâșie. Este ceva clasic și șiretenia atacă pe mai toți lucrătorii. Este o tactică a lui Satan”.

Citez, în încheiere, dintr-un interviu dat anul acesta de Cristian Barbosu, în care omul, papagal flecar cum îl ştiam, detalia punerea în scenă a unui serviciu divin din mişcarea pe care o conduce la Arad şi o vede răspîndită în toată România:  “Da, noi ne facem treaba cum putem noi mai bine. Pentru fiecare serviciu al bisericii noastre, pentru acele 2 ore cat tine de obicei, oamenii nostri se pregatesc cel putin 50 de ore saptamanal. Eu petrec in jur de 20 de ore in pregatirea predicii, avem grupuri care se roaga si miercuri si duminica dimineata, echipa de inchinare petrece cel putin 5-6 ore in pregatire si repetitii, cei de la ppt, filmare, décor, aranjarea salii, traduceri, usieri, welcome, anunturi, etc. Ce am constatat eu, ca atunci cand noi depunem efort si ne pregatim sarguincios pentru o lucrare, si Domnul rasplateste.”

Cine sunt aceşti “noi” pe care-i  răsplăteşte Dumnezeu şi de care pălăvrăgeşte Cristian Barbosu? E greu de răspuns şi, oricum, n-o să aştept să mă lămurească Daniel Brânzei. Nu în deceniul ăsta.

Într-o lume în care descoperirile în domeniul psihosociologiei sunt  “pe val”,  iar metodele de aplicare tind să ajungă la perfecţiune, treaba de care se ocupă Barbosu şi o binecuvîntează Daniel Brânzei pute de la o poştă a manipulare.

Asupra acestui ultim aspect, voi reveni cu alt prilej.

NOTĂ: Comentariul meu de pe blogul lui Marinel Blaj:

“Astea or fi transplanturile alea de care vorbea Daniel Brânzei?
Tare mai sunt proşti românii că se iau după tot felul de eşuaţi din America, dragă Marinel. Omul ăsta dă o listă întreagă de “organe”, de “grefoane”, pe care orice organism cu imunitatea sănătoasă le-ar respinge cît ai zice peşte.
Dar dacă ungi transplantul cu bani, treaba se schimbă.
De ce nu văd şi eu un Barbos din ăsta că vine să spună, negru pe alb, cît cîştigă fiecare de pe urma afacerii cu Doamne-Doamne; cît îi costă deplasările prin ţări străine, pentru schimburile de organe; cît costă toate materialele de construcţie, mîna de lucru şi de unde provin sumele alea, cine le donează şi de ce.
E America o ţară în care înfloreşte creştinismul? După datele mele, nici poveste să fie aşa.
Ca şi în UE, Dumnezeu e scris fără majuscule, dacă mai e scris.
Logic ar fi să gîndesc: dacă la ei nu merge, nu dă roade organul cel nou, de ce să-l iau eu de bun, cînd al meu, de bine, de rău, funcţiona?
Cine-mi poate răspunde: ce interes financiar are Harvest în România, din toată afecerea cu Barbosu? Americanii nu bagă banii fără să aibă profit, fără să le iasă şi lor ceva.
Cred că e o reţea de şmecheri care profită de credulitatea mulţimii, îngrozite că nu găseşte răspuns la întrebările fundamentale ale prezentului.
Or, cîinelui nu-i arăţi întîi băţul, cum fac ai noştri, ci cîrnatul, zăhărelul, cum fac americanii. Iar după aia, cîinele nu pleacă de bună voie de la măcelărie, la covrigărie, cînd ştie că-i pică ceva.
Revoluţia ne-a găsit săraci şi poftind după toate alea. Am trăit în foame, în întuneric, în frig şi în teroare. Nu balcanismul ne-a mîncat ficaţii, nu antropologia de care vorbea Daniel Brânzei, ci comunismul de care am avut parte prin trădarea mîrşavă de la Yalta.
Americanii erau datori să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat, nu să ne livreze lăturile lor spirituale.
Din păcate, cei care ne judecă azi sunt semeni de-ai noştri, care au tras, la rîndul lor, ponoasele comunismului, şi pe care occidentul i-a mielinizat, ulterior, i-a catifelat la limbă şi i-a şters pe creier. Mă întreb: oare cîţi masoni or fi printre ei?
Trebuie să fii de-a dreptul naiv (ca să nu spun altfel) ca să te laşi convins de discursul pueril, de doi bani, pe care îl livrează Barbosu în interviuri.
În vremurile din urmă nicio biserică nu va mai rămîne curată în faţa lui Hristos. Or, ăştia vorbesc de triumful creştinismului, de recolte, de convertiri.
Cînd moldoveanul lui Creangă, sătul de prostia din casă, s-a dus în lume să vadă dacă şi acolo e la fel, a întîlnit unele şi mai gogonate şi s-a întors, mulţumit, la proastele lui.
Numai noi îi aducem acasă şi îi facem stăpîni în ogradă.”

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Cronici mondene (122) Oase, alifii şi gelatină la Arad&8221;

Comentariile nu sunt permise.