Crima din vis

Fostul demnitar, trecut bine de şaizeci de ani, nu era iubit de popor. Ca majoritatea celor care se aflaseră, ani la rînd, în prim-planul vieţii sociale, şi despre el circulau tot felul de zvonuri, prin nimic mai originale decît multe altele: că umbla cu femei, că a delapidat sume enorme din banul public şi că are conturi fără număr în străinătate. Uşor acromegalic şi adus de spate, semăna, într-un fel, cu un fost prim-ministru al Italiei, detestat de toţi cei care nu făcuseră parte din camarila sa.

M-a fascinat, la un moment dat, capacitatea unor astfel de oameni de a se menţine la putere, în ciuda evidenţelor de fraudă, sfîrşinu-şi existenţa  în mijlocul unor averi pe care nu le puteau  justifica. Tocmai de aceea, ştirea că fostul demnitar a fost ţinta unui atentat  m-a uimit din cale afară. De fapt, nu atît ştirea, cît felul în care s-au desfăşurat lucrurile.

Cu o zi înainte, am primit un telefon de la un amic.  Îmi spunea că sărăcimea e pe cale să iasă în stradă. Oricum e mereu acolo, nu văd care e problema. Nu, zice,  aici e vorba de altceva,  de ceva nou. Rămîneau ajutoarele, pomenile pe care le aruncau, periodic, celor mulţi. Banii s-au terminat, mi-a spus prietenul. De fapt, ai să vezi ce-o să urmeze.

După cîteva ore, a sunat iar telefonul.  La capătul firului era o voce necunoscută.  Mi-a spus că fostul demnitar va fi ţinta unui atentat, că vor exista dovezi irefutabile că a fost la un pas să-şi piardă viaţa.  Totul nu va fi decît o înscenare, mi-a spus el.  Ura se va potoli şi demnitarul se va retrage, discret,  compătimit de toţi.

Vei avea dovada, a continuat el.  La faţa locului se va aduna o baltă de sînge, vor vorbi un adevărat abator.  Va fi un truc, pentru că omul şi-a pus sînge în borcan cu multă vreme  înainte.  Va deşuruba capacul şi  crima va prinde culoare şi contur.  Vei vedea, mi-a zis,  se vor închide graniţele   şi vor fi mereu la un pas să-l reţină pe suspect. Evident, acest lucru nu se va întîmpla, pentru că suspectul nu există. Am zis că vorbeşte prostii şi i-am închis telefonul.

După-amiază, toate canalele de ştiri vorbeau despre tentativa de asasinat, de sîngele care a curs în valuri pe caldarîm, despre suspectul pe care poliţia din toată ţara îl caută şi e la un pas să-l prindă. Demnitarul lăsase ceva bani poporului, pentru pomenile din luna care va urma.  În timp ce-şi făcea plimbarea obişnuită, păzit de oamenii de corp, s-au auzit două împuşcături, amplificate de blocurile din jur. Zona a fost izolată, rănitul a fost dus,  într-o limuzină,  către un spital necunoscut din afară.

Spre seară, necunoscutul mi-a telefonat din nou. Vezi, acum ai dovada.  Ai datoria să scrii despre asta. De unde ştiu că nu l-ai împuşcat tu?  i-am spus. Omul  rîse scurt. Pe demnitar nu l-a împuşcat nimeni. E adevărat, n-ai nicio dovadă.  După  miezul nopţii,  vor spune că suspectul a reuşit să treacă graniţa, să fugă pe la sud.  Cuvîntul cheie va fi miraculos. De acum înainte, va fi folosit de multe ori: salvare miraculoasă, vindecare miraculoasă, evadare miraculoasă, conducere miraculoasă. Miraculosul e pomana zilei.

 

Anunțuri