Amintiri cu homosexuali (1)

Eram în prima clasă de liceu cînd am început să citesc pe Marcel Proust. Biblioteca pentru toţi scotea, volum după volum, celebra carte “În căutarea timpului pierdut”.

Cînd am ajuns la un capitol în care erau traduse, decriptate, gesturile unui homosexual bătrîn şi libidinos, de apropiere, de contact, de atragere a unui tînăr, un soi de alfabet al homosexualilor, vă mărturisesc că nu prea înţelegeam ce se petrece.

Acasă, tatălui meu, deşi era medic, nu i-ar fi venit prin minte să-mi facă educaţie de acest gen: cum să recunosc şi cum să mă feresc de homosexuali. (Abia dacă reuşea să mă înveţe să mă feresc de „anumite” femei.  🙂 ) 

(Pentru tinerii de azi, care s-au născut sau au crescut cu internetul în casă, e greu să înţeleagă aceste naivităţi.)

Nu eram, pur şi simplu, o generaţie mai castă, ci una dezinformată, expusă, din această cauză, riscului de a fi atraşi în relaţii nepotrivite cu „ciudaţii”  sexuali.

Revenind la Proust, mărturisesc că, după eforturi repetate, am aflat ce şi cum a fost cu el (comuniştii treceau sub tăcere comportamentele sexuale aberante şi cei care prefaţau volumele nu intrau în amănunte de picanterie), şi n-am mai citit tot restul cărţii. Proust a rămas una din marile mele lacune culturale.

Eram în ultimul an de şcoală generală şi profesorul de muzică, un om deosebit de înzestrat, înalt, frumos şi blond, cu poezii publicate în “România Literară”, ne-a recomandat o carte scrisă de Hermann Hesse, “Narziss şi Goldmund”, o capodoperă a elveţianului.

Cînd am recitit, zilele trecute, cîteva pagini din ea, am văzut ceea ce atunci trecusem cu vederea: pericolul relaţiei dintre doi tineri frumoşi, izolaţi de lume.

Scriitorul accentua aceasta, prin grija pe care o avea studiosul Narziss să nu cadă în plasa seducţiei drăgălaşului Goldmund, elev la mînăstire, de care se simţea atras.

Mănăstirea, spunea Hesse, mai trecuse prin încercări de acest gen, iar relaţiile homosexuale nu erau un lucru neobişnuit în astfel de spaţii izolate de lume.

Profesorul nostru de muzică era foarte apropiat de elevi, poate că nu în sensul rău, nu ştiu. Eram şi mulţi băieţi în clasă şi, după cum v-am povestit mai înainte, total neavizaţi în ceea ce priveşte homosexualitatea şi, cu atît mai puţin, pedofilia.

Ne-a dat Dumnezeu, în schimb, un om de aur, o dirigintă numită „Doamna Kohn”. O evreică mărunţică, profesoară de istorie.

Ce observaţii o fi făcut ea, ce lucruri neştiute cunoştea, fapt e că, la începutul unei ore de muzică, a năvălit în clasă şi, fulgerîndu-l cu privirea, prin ochelarii ei cu dioptrii enorme, i-a interzis să mai aibă “relaţii” apropiate cu elevii “ei”.

Să nu le mai facă avansuri, i-a spus ea, explicit. Să nu-i invite la discuţii, după orele de clasă. (Profesorul se ocupa şi de revista şcolii, deci o motivaţie avea.). Cînd am intrat la liceu, la “Mihai Viteazu”, am aflat că “l-au zburat” din şcoală.

Evident, capodopera lui Hesse şi doamna profesoară Kohn au rămas avertismente preţioase în educaţia mea.

(Mă opresc puţin, menţionînd că, pentru mine, evreii au fost întotdeauna de mare şi nepreţuit ajutor. Probabil că de aici mi se trage filosemitismul exacerbat, intolerant.)

(Va urma)

 

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Amintiri cu homosexuali (1)&8221;

  1. rasvancristian pe mai 12, 2014 la 12:55
    “Mda…?” De ce nu… mnu?
    ***

    Deh!…preferințe sau afinități,după cum fiecare crede de cuviință.
    De ce nu?
    Este o discuție mai complexă.
    Deocamdată am pus,”la dosar”,afirmația dvs.
    Imi va servi drept probă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s