Cronici mondene (123) Manual de reparat chiuveta minţii

MOTTO:  „„Chiuveta“. Eu nici s-o scriu corect nu pot!” –  DANIEL BRÂNZEI, într-un comentariu din Cetatea de piatră a lui Marinel Blaj

Pe la mijlocul anilor 2000 (fii atent ce frumos sună! 🙂 ), am ajuns într-o biserică mare din sud-estul României. Experienţa mea a durat cîteva zile. Aşa scurtă cum a fost, am avut, totuşi, posibilitatea să aflu cum studiau Cuvîntul credincioşii noştri cu state vechi de serviciu în via Domnului.
Slujitori încercaţi, trecuţi prin ciurul şi dîrmonul luptei cu securitatea şi ieşiţi biruitori. (Menţionez că „ciurul şi dîrmonul nu sunt piese de automobil 🙂 ).
Era o modă, una din multele. Americanul a dat, americanul fie lăudat!
În speţă (speţa nu vine de la spiţă- fac mereu precizările astea pentru cei care întîmpină dificultăţi cu chiuveta 🙂 ), americanul la modă era nimeni altul decît Rick Warren, cu ale sale The Purpose Driven Life şi The Purpose Driven Church. (Na că am „greşit-o” pe engleză! îi rog pe cititorii români să mă ierte, dar m-am contaminat din „Cetatea de piatră”, unde bîntuie virusul influenţei -tradus din gripalul „influenza”, care dă guturai la credinţă 🙂 -, adică a discuţiilor pe curente. Toţi bătrînii din România ştiu că nu e bine să stai în curent. 🙂 ).
Pînă şi la Tîrgu Neamţ venise în biserică un tînăr care nu ştia decît de metoda de sfinţire a lui Rick Warren (bietul de el, a plecat în Italia şi s-a prăpădit, în floarea vîrstei, de o boală necruţătoare de ficat).
Cum de i-a stricat de cap pe oamenii ăia americanul, eu tot nu pricep. În schimb, încerc să înţeleg.
Trebuie să vă spun că, în medicină, tratatele cele mai bine scrise sunt cele americane. Clare, sistematizate, explicite. Nu există vreun termen care să nu fie definit cu precizie.
Spre deosebire de francezi, care bat cîmpii cu graţie pe sute de pagini, americanii comprimă totul în doar cîteva fraze.
Se pierde farmecul, dar se cîştigă timp. Ce e drept, din ciulamaua franţuzească poţi să uiţi jumate, că nu se cunoaşte, în schimb, pastila americană trebuie să o iei toată, dimineaţă, pe stomacul gol.
Rick Warren şi alţi tipi de genul lui sunt crescuţi în acest stil de educaţie, de gîndire.
Pentru toţi ăştia, Dumnezeu este o necunoscută formată din trei necunoscute, care trebuie rezolvat cît mai repede şi mai uşor. Esenţial e să fie pe înţelesul tuturor.
Luaţi broşurile sau cărţile, cum vreţi să le spuneţi, ale lui Billy Graham. Citeşti şi te minunezi cît de simplu sună lucrurile. Or, asta merge la inima omului, nu filozofia sau teologia, chestii absconse, care lasă impresia de bîjbîială, de abureală (abureală e un termen din argou, el nu trebuie explicat 🙂 ).
Umbetro Eco scria undeva că unii scriu clar, iar alţii scriu obscur. Russell, de exemplu, face parte din prima categorie. El şi cînd spune o prostie, o spune limpede.
Heidegger, pe de altă parte, e obscur şi, chiar dacă spune o banalitate, nu ne dăm seama imediat. (Şi printre blogării noştri avem din ambele categorii. Eu sper să fac parte din prima. 🙂 )
Ioan Petru Culianu şi-a publicat ultima carte şi singura în exclusivitate pentru o editură americană (cartea se cheamă „Călătorii în lumea de dincolo”), cu două condiţii impuse de aceştia: să fie scrisă clar, ca să înţeleagă americanul de mijloc, şi fiecare termen ştiinţific să fie explicat. Aşa a ajuns Culianu să scrie cea mai densă, dar şi cea mai limpede carte a sa.
În America s-au adunat cele mai ilustre creiere din lume (chiar şi dintre români 🙂 ), dar au respectat cîteva reguli „de bună purtare” intelectuală. Mă opresc aici cu digresiunea şi reiau cu pastorul cel bătrîn.
Omul nu avea de unde să ştie cum vor evolua lucrurile. Că americanul se va scrînti la minte. Că învăţătura lui nu reprezenta decît o formă, o formulă de (pre)gătire a lui Dumnezeu la cuptorul cu micounde. Ce dacă-i schimbi structura protonică, ce dacă-i zbori atomii de hidrogen în dreapta şi-n stînga? E masa gata repede? Îţi încălzeşti sufletul la comandă? Ba bine că nu!
Ce nu l-a păcălit securitatea, l-a ameţit moda şi metoda.
Toate formulele care vin de peste ocean au acelaşi miros şi gust: de fast food, de gustare la picior. Te satură cu cuvinte, te îngraşă cu credinţă şi-ţi omoară veşnicia cu zile.
Pastorul s-a prăpădit de o boală incurabilă, cînd era, încă, în plină putere, şi n-a mai apucat să vadă sfîrşitul vieţuirii pe pîmînt a lui Rick Warrenn şi altora ca el.
Marinel Blaj s-a transformat, pentru o noapte (a raţiunii colective), în paznic de far (ca să folosesc un titlu de-a lui Geo Bogza, să nu zică vechile structuri că nu mi-am făcut temele 🙂 ).
A îndrăznit să spună (nu prea multe) şi să întrebe (mult prea multe).
Retoric, (ăsta e un cuvînt pe care-l înţelege lumea 🙂 ), eu zic că n-a greşit.
Rămîne de văzut ce-a reuşit.

Anunțuri