Cronici mondene (128) La un ciot de predică, un picior de replică

De multe ori, cînd discuţi cu un pastor şi, cu atît mai mult, cînd faci un schimb de replici scrise cu slujitorul Domnului, acesta e tentat să-ţi răspundă în trei, şapte sau în zece puncte.

Nu mai insist ce semnificaţie au ele, cititorii blogului meu fiind, în general, duşi la biserică.

Cînd e vorba de teme mai ample, acest adevărat pat al lui Pocust, pe care omul lui Dumnezeu îşi calibrează textul, îi poate veni în ajutor.

Ideile sunt mai uşor de urmărit, acţionînd uneori şi ca un bumerang, pentru că la fiecare punct ochit, vine un răspuns… ţintit. 🙂

Cînd tema e facilă şi poate fi expediată într-o frază sau două, răstignirea forţată a textului apare, mai degrabă, ca o execuţie, fie ea şi muiată în simboluri.

Aşa am păţit şi eu, de curînd, pe blogul lui Marinel Blaj, întrebîndu-l pe simpaticul pastor Vasi Duma ce înţelege domnia sa prin toleranţă şi intoleranţă.

În ceea ce mă priveşte, să mă ferească Dumnezeu şi de toleranţi şi de intoleranţi. Cred că sunt contaminat de postmodernism. 🙂

În biologie, dacă vrei să defineşti o stare anumită, descrii în primul rînd extremele şi la urmă spui, aproape de fiecare dată, că niciun organism uman nu se încadrează în cele două categorii, ci într-una intermediară.

Cu alte cuvinte, omul e sortit, cît trăieşte, să înoate între cer şi pămînt, între sănătate şi boală, între toleranţă şi intoleranţă.

Dacă îmi apăr selful, am celule care mă ajută să fac asta. Ele pot fi considerate intolerante, dar numai pînă la un punct. Dacă-l depăşesc, ajung să se lupte împotriva propriului sistem, declanşînd boli grave numite autoimune.

Asta ca o paranteză. 🙂

Un caz simpatic de intoleranţă este povestit, cu mult umor, în cartea lui Saul Bellow, “Pînă la Ierusalim şi înapoi”:

Alexander Schneider povesteşte despre un mare muzician şi profesor armean, pe nume Dirian Alexanian, cel care a editat suitele lui Bach pentru violoncel solo, un perfecţionist intolerant- la fel de scrupulos în domeniul muzicii precum sunt ceilalţi în materie de condimente. Alexanian i-a spus lui Pablo Casals, după înterpretarea unora dintre suite: ‘Ai făcut trei mari greşeli. Îngrozitor!”. Casals nu a răspuns. Ştia că Alexanian avea dreptate.”

Aşa-i cu partitura, aşa e cu Scriptura: oricît de mare interpret ai fi (Casals a fost un violoncelist de geniu), mai ratezi cîte o notă, mai încurci cîte-un verset.

Cu intoleranţă, n-am mai avea nici muzică şi nici credinţă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s