Delirul. De la Cristian Ionescu la Dănuţ Mănăstireanu (2)

Miroslav Volf a fost doar pretextul. Mă întreb dacă nu a fost o provocare, lansată pe blog de Emanuel Conţac. A supralicitat la maximum. În fond, nu ştiu dacă avea ceva de pierdut. Puţină reclamă făcută cărţii pe care o editează Teofil Stanciu nu strica. Din aceeaşi echipă care a făcut mult tam-tam la publicarea cărţii lui Vasilică Croitor, „Răscumpărarea memoriei” nu cred că lipseşte vreunul.  

Mănăstireanu, în tot cazul, e mereu prezent cînd e rost de fapte bune. Ideea de bază e să te pui în relaţie cu evenimente notabile, politic corecte şi care dau bine la publicul mare. O carte, un articol, o vizită, o postare, o zicere, o trăznaie, în sfîrşit, orice lucru care să arate deschiderea new protestanţilor către circulaţia liberă a ideilor. Din acest punct de vedere, fascinaţia pe care o exercită Mănăstireanu asupra neoprotestanţilor este uşor de înţeles.

Nu cred că există un personaj mai nimerit decît el ilustreze timpurile în care trăim. Trece de la baptişti la anglicani, ia cina la penticostali, este ecumenic, semnează în numele creştinătăţii scuze musulmanilor că i-a călcat în cruciade, strînge semnături pentru statul Palestina- cu alte cuvinte face tot felul de chestii demne de un om cu greutate. Dar nu e singurul.

Balamucul liderilor spirituali a culminat, dacă vă mai amintiţi, cu o carte publicată de Daniel Mitrofan. Ea a avut darul să aţîţe spiritele în asemenea hal, încît Dănuţ Mănăstireanu, alături de încă patru sau cinci distinşi teologi, s-a gîndit să scoată un blog, prin care să pună lucurile la punct. Atunci a fost formulată ideea că demascarea anarhică şi nesistematizată, căzută în mîna cui nu trebuie, poate constitui o armă de temut în luptele pentru putere. Lucru, de altfel, perfect adevărat. 

Teologii s-au referit destul de transparent la transferul de putere dinspre Oradea, spre Bucureşti. Paul Negruţ, teologul simbol al rezistenţei împotriva hidrei comunisto-securiste,  a fost scos din joc, Marius Cruceru trecut pe linie moartă, blogul Pătrăţosu înfierat ca rău exemplu, iar securiştii, cum era de aşteptat, au rămas bine merci în posturi de conducere.

Otniel Bunaciu,  teolog, protejat al vechiului regim,  ca beizadea a unui turnător, preia conducerea.  Radu Gheorgiţă, teolog şi el, şi-a apărat tatăl, fost turnător,  pe blogul deschis în devălmăşie cu Mănăstireanu, acuzîndu-l pe Cruceru de rele obiceiuri, că şi-ar fi „dezgolit” în public tatăl.  Aşa s-a născut cazul Noe, o gogoriţă teologică ca multele de acest fel.  

În mijocul torentului de acuzaţii, a ieşit la iveală, ca Venus din spumele mării, o mai veche cunoştinţă a dosarelor cu dublu înţeles, nimeni altul decît Iosif Ţon, teolog, căruia tocmai i se făcuse o carte omagială, pentru toată activitatea de bramburică-prim pe ramură.

Asaltat de Daniel Mitrofan, teologul Iosif Ţon, care tocmai îşi dăduse doctoratul,  este nevoit să recunosacă unele aspecte neştiute din anii în care ducea vorba la securitate.  În America i se trag clopotele, dar nu i se citeşte molifta, Daniel Brânzei, şeful de pe vremea aceea a baptiştilor români din State, dînd semne că a uitat cum se mai ţine slujba neo-bizantină pentru morţi duhovniceşti.  

Daniel Farcaş, un teolog de mare factură şi om la locul lui e prins de val şi ia apărarea lui Ţon, pe blogul teologilor.

Tot în acei ani, dar fără să bănuiască cineva ce va urma, un teolog de peste ocean, tatăl fundamentaliştilor baptişti, nimeni altul decît Daniel Chiu îl descoperă pe Cristian Barbosu, de profesiune vameş, îl aduce în America, îi formatează mintea cu soft de teolog şi, fără să ştie, dă astfel o lovitură de măciucă fraţilor săi baptişti fundamentalişti din România: Cristian Barbosu se liberalizează şi devine dependent de Harvest, o mişcare mult prea mişcătoare pentru aripa conservatoare.

Şi nu e decît începutul. Teologii vor da semne de vioiciune şi mult nerv şi alte lucruri măreţe se vor mai întîmpla. În episodul următor vor apărea şi alte şi alte personaje, la fel de ilustre, de care lumea nu auzise pînă atunci.  Oameni care îţi spun  ce să citeşti, cum să gîndeşti şi în cine să loveşti. Timpul contează mai puţin. Ne vom întoarce, le vom amesteca, ne vom juca cu amintirile, cu chipurile şi cu întîmplările şi, poate că la urmă, vom zîmbi… oieşte.  

(Va urma) 

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Delirul. De la Cristian Ionescu la Dănuţ Mănăstireanu (2)&8221;

  1. „Daniel Farcaş, un teolog de mare factură” ? C’est une blague cher ami 🙂
    Daniel e titular al unui doctorat în filosofie și e departe de „conspirația” asta.
    A scris atunci un eseu pe cazul cu deconspirarea colaboratorilor dar restul e literatura SF. A mai tradus cărți dar nu e deloc „introdus” în cercurile astea academice. Ca sa prinzi un loc în mediul academic din România trebuie să ai piston (pila) sau să fii tare în clanță, Daniel nu are nici una din cele două. Mi-e prieten și l-am revăzut pe fuga acum vreo două săptămâni, sincer nu e din tabăra aia.
    De restul „conciliului” ecumenic je ne sais rien et je m’en fiche royalement 🙂
    Sa fiti binecuvantati!

  2. Știu, i-am luat apărarea și atunci dar nu as face-o dacă nu aș ști despre cine e vorba.

  3. Fireşte că nu e din tabăra aia! Am citit o parte din lucrarea sa de doctorat, care a apărut la Polirom,
    „Meister Eckhart. Misticul din causul ochiului”.
    Dacă vrei, îmi fac o poză cu cartea lui şi o pun pe blog. NU ştiu cîţi au mai cumpărat-o în România, dar eu sunt unul dintre aceia. 🙂
    L-am dat exemplu tocmai pentru a arăta cum un om de o mare onestitate e purtat de valul făcut de alţii.
    Ciprian Sturz, doctorul, l-a prezentat extrem de frumos.
    Citez din prezentarea pe care i-a făcut-o editura:
    „Adresat profesorilor si studentilor de la facultatile de filosofie si teologie, Meister Eckhart. Misticul din causul ochiului este o analiza echilibrata a unei opere paradoxale, elaborata de un ginditor al… paradoxului.”
    Deci, nu e vorba doar de filozofie, ci şi de teologie. De-asta l-am trecut în categoria respectivă. 🙂

    Să-ţi mai spun o chestie, dragă Corneliu: eu n-am folosit cuvîntul conspiraţie. Cred că mai corect ar fi conjunctură şi context. 🙂

  4. Da, teza lui a fost despre Meister Eckart dar nu l-am auzit sa se arate teolog și nici să facă tam tam de scoala pe care o are.

  5. Nici eu n-am spus că a făcut tam-tam. Am scris că e „om la locul lui”.
    Articolul despre Ţon l-a scris, în contextul şi pe blogul respectiv. Nu ştiu dacă n-a fost ultimul, părea că o face în silă. A fost, oricum, un articol slab. N-am spus-o numai eu. Asta era ideea.

Comentariile nu sunt permise.