Copacabana (6) Jocul ca o agonie

Sportul, sportivii şi pasiunea pentru sport nu vor fi niciodată privite cu îngăduinţă de către puritani. Puritani într-un sens mai larg, de purişti, de perfecţionişti în cele sufleteşti şi chiar lumeşti. 

Aici avem reprezentanţi din toate taberele (luna asta le-aş numi echipe, ca să fim în ton cu lumea).  Niciun ultras, din nicio parte a arenei creştine, nu va accepta ca 22 de indivizi, alergînd în izmene după o bucată rotundă de piele umflată cu aer, să monopolizeze atenţia unei planete întregi. 

Intelectualii fini vor strîmba şi ei din nas: timpul pe care ni-l petrecem în faţa televizoarelor, privind la meciuri pînă-n zori, ar fi putut fi mult mai bine folosit.

Oare aşa să fie? Au şi ceilalţi dreptatea lor? Suntem o masă de troglodiţi manipulaţi, de păcătoşi fanatici, robiţi unor iluzii dezbrăcate?

Sportul nu mai reprezintă demult un act de cultură. O spunea Johan Huizinga, în superba sa carte, „Homo Ludens”. Dintr-o bucurie nevinovată şi deplină a unor mase vesele de cetăţeni şi cetăţence, care alergau, fericite, pe iarbă sau pe gheaţă, după un ghemotoc de cîlţi sau piele, totul s-a transformat în meserie. 

Trupe de adevăraţi profesionişti au omorît în oameni jocul. A rămas doar dorul după joc. Tradiţionala confruntare dintre cetăţi şi sate, adunaţi în  gaşcă cîmpenească sau turniruri, s-a transformat în lupta surdă dintre oameni fără bucurie. 

Este, parafrazînd pe Huizinga, un campionat al agoniei după fotbal. Mingea, cu cît a devenit mai mare, a reuşit să se impună şi mai tare.

Născut ca sportul, prin excelenţă, de echipă, fotbalul a atins perfecţiunea în Anglia de secol XIX. Insularii au cultivat echipa, izolarea şi unicitatea confruntării. Islazurile largi de iarbă, păscute cu migală de turmele de oi, udate din belşug de ploaie, au devenit trerenuri ideale pentru sportul rege. 

Bucuria s-a transformat în record. Recordul era liniuţa pe care o trasa patinatorul olandez, cînd ajungea cu marfa, pe canale îngheţate, de la un negustor la altul. Era ca un răboj. Record după record, liniuţele arătau cu cît mai iute e un om, comparativ cu altul. 

Sub zodia recordului a fost posibilă înfrîngerea „armadei” spaniole.  În timp ce conchistadorii îşi numărau victoriile, trofeele şi  minutele jucate fără gol, „patinatorii” olandezi le-au scrijelit, pe stîlpul porţii, record după record. 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Copacabana (6) Jocul ca o agonie&8221;

  1. Răsvan dragă, asta e: bucuria jocului! N-am văzut-o până acum decât la Costa Rica. Sincer, aştept să văd Argentina-Bosnia şi Germania- Portugalia ca să spun care ar fi în opinia mea o favorită… meritată!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s