Copacabana (9) Portarul lui Dumnezeu

Schimbările de planuri, trecerile de la perspectiva aeriană la cea de la firul ierbii, cu imaginea uşor deformată a chipurilor, din anumite incidenţe, îţi lasă impresia că asişti la un joc de fotbal pe calculator.

E vorba de filmuleţele cu rezumatele meciurilor pe care le oferă FIFA, scutindu-ne, astfel, de chinul urmăririi unor partide anoste, mult dincolo de miezul nopţii “noastre”.

Iluzia de joc construit pe baza unui soft e întărită de tehnicizarea unor faze fixe, a dispunerii exacte a echipelor în atac şi apărare, a replierilor organizate şi a contraatacurilor stereotipe.

Ca şi în jocurile pe calculator, golurile au o anumită logică intrinsecă, care ţine de distanţa de la care şutează fotbalistul, de valoarea lui şi de îndemînarea portarului advers.

Jocul e gîndit în aşa fel încît să dea satisfacţie şi celui care se apără, dar şi celui care atacă. Are, cu alte cuvinte, limitele şi deschiderile sale. Softul imită fotbalul real, inspirîndu-se din el, din gloriile şi din umbrele sale.

În acest context, portarul Mexicului, Guillermo Ochoa, face parte din softul lui Dumnezeu. Perfecţiunea lui ar omorî, efectiv, softul uman. Proiectat pe calculator, el ar scoate mingea din orice poziţie. Orice jucător ai folosi, de la orice distanţă de poartă ai expedia mingea, Ochoa ar respinge-o fără să clipească. Ar fi un joc fără ieşire, un joc etern de 0-0. Asta nu şi-ar permite să construiască niciun creator de soft, pentru că jocul nu s-ar vinde.

Or, tocmai asta a făcut Dumnezeu cu Ochoa:  portarul perfect, într-un joc cu spectacol de comandă, care s-a cumpărat de la primul pînă la ultimul bilet.         

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Copacabana (9) Portarul lui Dumnezeu&8221;

  1. Aşa, mai suceşte şi tu cuţitul ! Mai ales că, după ce n-am fost în stare să mă ţin de intenţia de a nu mai aştepta şi ultimul (primul?) meci al zilei, arăt şi eu (şi mă şi mişc) de zici că şi eu tot cu softul ăla aş fi făcut! 😀

Comentariile nu sunt permise.