Cronici mondene (134) Teofil Stanciu şi pielea de sagri

Nu ştiu dacă Volf este un lup în piele de oaie şi nici nu mă interesează. Nu mă interesează nici ce spune Volf, nici să-i citesc cartea. Cum tot atît de puţin îmi pasă şi ce fel de pastori penticostali vor ieşi de pe băncile Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti.

Nu mă interesează nici ce rector conduce instituţia respectivă, cum nu mă interesează nici ce atitudine adoptă, în discursul public, penticostalul Emanuel Conţac şi, cu atît mai puţin, anglicanul Dănuţ Mănăstireanu, fostul baptist pornit să ecumenizeze tot ce-i pică şi ce mişcă la neoprotestanţi.

Ceea ce mă interesează, astăzi, este dialogul pe care l-a iniţiat baptistul Teofil Stanciu cu cei care-l citesc şi care reacţionează, în fel şi chip, la afirmaţiile sale. Sper să nu dau, prin această postare, loc la “larmă” şi “istericale”, cum elegant îşi încheie domnia sa discursul.

Atunci, ce mă interesează pe mine, de fapt? Aş spune, parafrazîndu-i titlul, că vreau să ştiu ce simte Teofil Stanciu în pielea de sagri.

Pielea de sagri” (“Le Peau de Chagrin”) este o carte scrisă de Balzac.

Sagri-ul ar fi un fel de animal rar, un soi de măgar sălbatic. În roman e vorba despre un tînăr pe care-l chema Raphael de Valentin. Tipul s-a îndrăgostit de o femeie frumoasă, pe nume Fedora. Raphael, fiind băiat sărac, nu avea nicio şansă să o cucerească pe Fedora. Ajuns în pragul sinuciderii, dă peste un anticariat, unde anticarul îi arată o piele cu puteri miraculoase, o piele de sagri. Ea avea darul de a-i satisface toate dorinţele. Dar, cu cît cererile sale erau mai mari, cu atît se micşora şi se zbîrcea pielea aceea. Odată cu pielea, se scurta şi viaţa celui ce o folosea.

Acum, să revenim la… oile noastre şi la pielea de creştin. Despre cît a mai rămas din ea, cît a intrat la apă.

În textul lui Teofil Stanciu sunt două afirmaţii pe care mărturisesc că nu le înţeleg.

Prima sună cam aşa:

exclusivism religios înseamnă că afirmi supremația propriului creștinism în raport cu alte religii, să nu accepți sugestia că toate religiile sunt egale.”

A doua, care vine în continuarea primei, spune:

Creștinul exclusivist poate și trebuie să lupte pentru dreptul altora de a crede exact așa cum doresc, chiar dacă el consideră orice altă credință ca fiind eronată.”

Ambele îmi sună ca nişte reguli noi, de care n-am citit în Biblie, nici în Vechiul, nici în Noul Testament.

După opinia mea, creştinul nu a afirmat niciodată că religia sa deţine supremaţia, ci că este singura adevărată, iar Dumnezeu- Sfînta Treime este singurul Dumnezeu adevărat.

Celelalte sunt invenţii omeneşti, uneltiri ale diavolului, prin care a fost sucită mintea multor oameni de-a lungul existenţei lor de milenii pe pămînt.

Cînd vorbeşti de supremaţie, înseamnă să accepţi că există o ierarhie a dumnezeilor, în fruntea căreia să-L plasezi pe Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt). Supremaţia unui dumnezeu (fie El şi Dumnezeu), în concertul altor dumnezei, este o idee gnostică. 

Referitor la cea de-a doua afirmaţie a lui Teofil Stanciu: nu am găsit nicăieri în Noul Testament un singur verset care să mă trimită să “lupt pentru dreptul altora de a crede exact așa cum doresc”. Dimpotrivă, aş spune, Domnul mi-a poruncit să vestesc Evanghelia, pentru că doar prin jertfa de la Cruce se pot mîntui oamenii.

E adevărat, masonii ne trimit să luptăm pentru dreptul fiecăruia de a crede ce pofteşte, să respectăm zeităţile tuturor, exact ca în vremea Imperiului Roman şi să nu deranjăm vecinul cu propovăduirea Singurului Dumnezeu Adevărat. În templul mason este venerat arhitectul universului, o zeitate sincretică, care împrumută de la fiecare cîte ceva şi, mai ales, din creştinism. Şi actualul Papă, iezuitul Francisc, se înscrie în acest stil confuz, al unui creştinism corect politic, cu accente carismatice, cu priză la vulg.

După opinia mea, creştinul este exclusivist prin definiţie, prin faptul că neagă existenţa altor dumnezei. Cu alte cuvinte, a spune “creştin exclusivist” este un pleonasm, o barbarie sau o şmecherie masonă.

Nu afirm că Teofil Stanciu e mason, ferească-mă Dumnezeu!, ci că a cumpărat, fără să ştie, o piele de sagri, o piele de măgar sălbatic, care-l ajută să răzbată prin hăţişul de idei new-age.

Întrebarea mea e cît i-a mai rămas din ea? Cîtă viaţă de baptist creştin mai are în el Teofil Stanciu?

Anunțuri

43 de gânduri despre &8222;Cronici mondene (134) Teofil Stanciu şi pielea de sagri&8221;

  1. Bine, foarte bine puse întrebările, Răsvan, şi valabile şi pentru alţii! Păcat că răspunsurile continuă să întârzie, sau, când apar, apar sub forma ironiilor şi a apelului la acel „ce ştiţi voi, guguştiucilor?” Păi, poate că nu ştim, dar vrem răspunsuri care să ne lămurească, nu transmise cu emfază de pe… muntele fericirilor academismului teologic! 😦

  2. Dacă iei fiecare frază în parte şi analizezi cuvînt cu cuvînt ce scria Teofil Stanciu acolo, mai sunt şi altele, la fel de absconse. În contextul postării respective, cred că ar fi trebuit redefinită şi noţiunea de creştin.
    Problema nu e ce răspunsuri mi-ar da mie sau ţie Teofil Stanciu, ci care sunt răspunsurile pe care le primeşte el, în mintea lui. Şi, mai ales, de unde le primeşte.
    După febrilitatea cu care a abordat toată povestea cu Volf, dincolo de faptul că e editorul uneia din cărţile croatului, după felul în care se apără cu ce apucă şi pe unde apucă, după încurajările pe care le primeşte dintr-o zonă pe care eu aş defini-o toxică (Mănăstireanu) şi vulgar-idioată (Alin Cristea), ar trebui să se adune, să tragă aer în piept şi, după o pauză mai mult sau mai puţin lungă, să transforme monologul din răfuială camuflată, în dialog autentic.
    Cum poţi numi întregi la minte nişte indivizi ca Alin Cristea, care pretinde că promovează dialogul, cînd el scrie, într-un comentariu la postarea respectivă:
    „Ce troaca! Teofil, dupa atitia ani de blogging (ma rog, de scris articole), numai atit poti? Sa pierzi timpul cu te miri cine? Jenant!”
    Cu alte cuvinte, îi numeşte, indirect, porci pe cei care nu sunt de părere cu ideile exprimate de Teofil Stanciu în postare.
    Nu te supăra Marinel, dar un asemenea individ, de teapa lui Alin Cristea, merită un şut în cur, mai pe româneşte.
    Ca să nu rămînă mai prejos, la aceeaşi postare, Dănuţ Mănăstireanu ratează, încă o dată, şansa de a tăcea, şi scrie :
    „… despre fundamentalistii care pretind a fi miei, dar musca al dracului (licenta absolut intentionata si perfect potrivita pentru situatia de fapt). Nu-mi cer scuze firilor mai firave, care se ‘ofilesc’ la asemenea vorbe, dar nu se dau inapoi de la spurca gratuit numele bun al altora.”
    Adică, cei care nu-l iubesc pe Volf, pe el şi pe toţi nătărăii care au semnat hîrtia aia mizerabilă în care îşi cereau scuze de la musulmani că i-au căsăpit creştinii prin cruciade, sunt „ai dracului”, şi „spurcă bunul nume” al unuia ca el. Ăsta parcă n-ar fi din „os de Brîncoveni”, ci din paşa turcească!
    Care e bun nume, frate?

  3. Indiferent ce răspuns v-aș da, probabil că nu ar fi suficient pentru așteptările pe care le aveți.

    Vă răspund totuși la obiecțiile din text,

    În context social (deci acesta este contextul în care discutăm), creștinismul nu este singura religie, ci una dintre altele. Sociologic vorbind, există nu știu câte mii de religii la fel de legitime. Prin comparație cu ele, tot la nivel de societate, creștinismul nu se poate declara unica religie adevărată fiindcă multe altele au exact aceeași pretenție. Strict statistic, sunt mai multe religii unice și adevărate. Deci, din acest unghi, nu se vede decât că creștinismul își declară superioritatea. Nimic din pretențiile transcendente ale creștinismului nu are cum să fie validat sociologic la scară planetară. Creștinismul poate fi considerat unica religie adevărată numai de către cei care se închină unicului Dumnezeu adevărat. Din afară însă, nu se vede decât o altă religie. În această cheie am scris acea afirmația care vă nedumerește.

    Găsiți că e ilegitim să discutăm ȘI în acești termeni? Exclusivism religios înseamnă, pentru mine, că nu cred că celelalte religii sunt adevărate, dar sigur nu le pot nega niște rudimente de revelație generală. Când discut însă în spațiul public, nu mi se pare foarte grav să privesc creștinismul și prin ochii celor din afara lui. Nu înseamnă că aș abdica de la convingerile mele, ci că acolo unde nu discutăm teologie, ci organizare socială, trebuie să iau act de felul în care mă văd alții. Pe masa negocierilor nu am cum să pun credința în Dumnezeul Treimic, fiindcă niciodată nu aș ajunge la vreo înțelegere cu ateii. Atunci trebuie să găsim o modalitate de a conviețui în baza unor norme care să ne permită să credem sau să nu credem. Tocmai pentru ca să nu negociez unicitatea creștinismului (care nu poate fi nici demonstrată decât celor credincioși, la urma urmei) pot admite și să îl privesc din perspectiva altora.

    Cât privește a doua problemă, nici eu n-am găsit nicăieri în Noul Testament vreun îndemn la suprimarea dreptului altora de a crede ceea ce doresc să creadă. Din nou, discuția nu e la nivel de atitudine misionară, nici la nivel de teologie, ci la nivel social. Da, sunt convins că fiecare are dreptul să creadă orice dorește și să-și schimbe oricând dorește convingerile religioase. Din nou, în viața publică, cred că trebuie să mă opun celor care vor să impună o religie unică prin alianța cu puterea politică. Baptiștii, dacă tot ați adus vorba, au fost printre pionierii luptei pentru libertatea religioasă.
    Repet și sub altă formă: sub aspect politic și social, cred că trebuie garantat dreptul fiecărui cetățean de a se închina oricui dorește, oricând dorește și că n-ar trebui să existe religii/biserici naționale.

    Misionarismul, evanghelizarea nu sunt demersuri politice. Nu văd ce valoare are avea, pentru un evanghelic, o convertire impusă prin lege.

  4. Discursul social este una şi cel care se foloseşte de creştinism şi toată famila de cuvinte pentru a exprima nişte idei politic corecte este altceva.
    Nici un creştin normal la minte n-a trimis pe alt creştin să dea în cap unui musulman, ci exact invers.
    Asta nu înseamnă, pentru mine, care sunt creştin, să rabd toate mofturile musulmanilor, într-o Europă tot mai invadată de ei: Kosovo, Albania, Bosnia-Herzegovina, mulţimile de turci din Germania şi de magrebieni în Franţa. Afirm sus şi tare, pe sub nasul lor, că al meu e singurul Dumnezeu adevărat, Cel revelat prin Duhul Sfînt în Biblie.
    Dacă aţi face distincţie clară între teologie şi sociologie, nu să le amestecaţi cum vă convine, ca pe cărţile de joc, folosind falsul subiect Volf, ca pe păcălici, pretex de afirmare a unor idei deja răsuflate pe piaţă, asta ar fi cu totul altceva. Restul vă priveşte personal.
    La afirmaţiile pe care le-am făcut în postare n-aţi răspuns. V-aţi fofilat, printr-o beţie de cuvinte emasculată. Nu am timp să vă răspund, din păcate, la ele. (gen: „Repet și sub altă formă: sub aspect politic și social, cred că trebuie garantat dreptul fiecărui cetățean de a se închina oricui dorește, oricând dorește și că n-ar trebui să existe religii/biserici naționale.”). Astea sunt bla-bla-uri. Sunt scrise în constituţie, şi a noastră, şi în aia din UE. Recitiţi-vă fraza cu „obligaţia” creştinului şi rezolvaţi pleonasmul de care v-am scris (Exclusivism creştin şi supremaţie a lui Dumnezeu între alţi dumnezei).

  5. @rasvancristian, foarte corect spus. Nu toate drumurile duc la Roma, asa, nu toate religiile duc la mantuire. Daca acceptam o alta religie in afara de cel crestin care crede ca singura si unica salvare de la moarte este Isus Hristos, El salvatorul si singura Poarta prin care putem dobandi viata vesnica. Cine afirma ca mai este o alta cale este pe un drum care duce la pierzarea vesnica.

  6. Mai scrieţi, acum, o frază şi mai şi:

    „Tocmai pentru ca să nu negociez unicitatea creștinismului (care nu poate fi nici demonstrată decât celor credincioși, la urma urmei) pot admite și să îl privesc din perspectiva altora.”

    Vă întreb: cum pot înţelege, în acest context, faptul că noi vedem lumea prin Hristos, „Hristos în noi, nădejdea slavei!”
    De unde pînă unde trebuie să mă transpun eu în mintea unui musulman, ca să văd cum arată creştinismul? Să mă văd pe mine prin filtrul unui budist?
    Stau şi mă întreb de unde luaţi toate chestiile astea?

  7. Ca fapt divers, vă pot aminti că acum două zile a explodat o bombă în Nigeria. Au murit 21 de oameni şi peste 23 au fost răniţi grav. Bomba a fost pusă de fundamentaliştii islamici, pentru ca oamenii aceia să nu se uite la meciurile campionatului mondial de fotbal, să nu-i rătăcească de la credinţă. Discursul dvs. pacifist ar trebui să se adreseze acestor terorişti, nu creştinilor.

  8. Mai spuneţi:

    „Cât privește a doua problemă, nici eu n-am găsit nicăieri în Noul Testament vreun îndemn la suprimarea dreptului altora de a crede ceea ce doresc să creadă. Din nou, discuția nu e la nivel de atitudine misionară, nici la nivel de teologie, ci la nivel social. ”

    Dar eu nu am afirmat nicăieri că ar exista! În timp ce dvs. aţi scris, negru pe alb, că (citez din nou, pentru că aveţi un mod autist de a nu răspunde la ceea ce afirmaţi anterior):

    „Creștinul exclusivist poate și trebuie să lupte pentru dreptul altora de a crede exact așa cum doresc…”

    Cine spune că trebuie? Cine dă ordine creştinului ce să facă? Statul? UE? Noua Ordine Mondială? Volf? Politologii? Dumneavoastră?
    Sociologic vă întreb, dacă teologic aţi spus că nu e cazul.

    Înlocuiţi cuvîntul „creştinul” cu „cetăţeanul” şi atunci sunt de acord cu dvs.: există legi pe care trebuie să le respect.
    DAR, creştinului nu-i spune ce să facă decît Domnul, pentru că el, creştinul, este rob al celui Prea Înalt. Iar datoria creştinului nu este să lupte pentru ca alţii să se închine în pace la dumnezeii lor. Asta din niciun punct de vedere, nici măcar sociologic.
    Eu aşa ştiam şi aşa fac.

  9. Dupa parerea mea crestinul exclusivist ar trebui sa fie preocupat cu raspindirea adevarului la cei ce cred o eroare si nicidecum sa militeze pentru dreptul lor de a crede o minciuna.

  10. Reblogged this on misucroitor and commented:
    Conferențiarul Walter Veith mărturisește că în călătoriile sale a dat peste un mason,în camping-ul căruia voia să cazaeze,noaptea târziu.In urma discuțiilor,masonul amețit de ceva beutură își dă drumul la limbă și îi mărturisește că o sarcină care le-a fost încredințată de către loji,a fost aceea de a distribui Coranul la câți mai mulți păstori(pt. ca ei să vadă „asemănările”)…

  11. Draga frate Rasvan, ma intereseaza cum vedeti dumneavoastra cateva afirmatii a lui Volf: [Notice that I speak of the sexed body as the root rather than the content of gender identity.] sau [These variations make plain that gender identity is not simply biologically given but socially constructed; it is a result of interaction between men and woman within a given culture.] sau [My argument so far has been twofold: first, we should not seek to derive the content of gender identity by mirroring God, because any femininity or masculinity we may find in God was projected onto God; second, the content of gender identity is rooted in the sexed body („nature”) and forged by the history of social interaction between persons with such sexed bodies („culture”) .] Si ca sa fie clar unde bat vreau sa intreb ce parere aveti despre acest concept de „social gender”. Ar putea fi folosit de cei care sustin drepturile LGBT in Biserica. Ceva de genul: 2 persoane pot fi barbati din puct de vedere fizic, dar in context social unul poate fi „femeie” iar celalalt „barbat”. Multumesc!

  12. Dragă Octi, nu există „creştin exclusivist”. Ăsta e un non-sens, un pleonasm. Creştinismul din care Îl alungi pe Hristos şi în locul lui pui idei politic corecte, morală şi etică nu mai e creştinism, ci o noţiune golită de conţinut. Un fals. Adică exact ceea ce se petrece, de multă vreme, în lume.

    Eu zic aşa: hai să găsim împreună un alt tip de creştin, un antonim al cuvîntului „exclusivist”.
    Tolerant? Indiferent? Creştin-şi-atît? Păi, ăla mai e creştin?
    Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos, care ne vrea doar pentru El. Dumnezeu este „exclusivist” prin excelenţă. Iar modelul nostru este El, Hristos, nu fantasmele politico-religiose pe care ni le vînd unii şi alţii, spunîndu-ne: invitaţi-l pe Mohamed în voi, să vă citească creştinismul. Să vedeţi cum arătaţi în ochii lor. Asta să fie ulima mea grijă în viaţă: cum mă vede pe mine arabul, hindusul, budistul sau mai ştiu eu ce neghiob care se închină la pantera roz.

  13. Dragă frate Paul, mie mi-ajunge Teofil, nu mai vreau Volf. 🙂
    Mi-ar face mare plăcere să citesc pe blogul dvs. o postare pe tema menţionată de dvs. şi vă promit că am să-mi spun părerea, cu toată dragostea şi preţuirea pe care v-o port.
    Ideea de a defini sexul ca pe o construcţie din punct de vedere biologic şi social deschide larg cutia Pandorei. Dacă nu mă înşel, induce ideea că identitatea mea sexuală, cu tot ce ţine de comportamentul meu, este o rezultantă a contextului cultural.
    Cu alte cuvinte, dacă judec pe un spartan că a fost un păcătos nenorocit, greşesc, pentru că la ei homosexualitatea era nu numai încurajată, ci şi dominantă în societatea respectivă.
    Danemarca nu-i departe.

  14. Acestia sint ,,crestinii” plini de intelepciunea si filozofia lumii care au uitat sä se facä nebuni ca sä devinä intelepti….Oameni färä luminä si färä credintä ,confuzi care räspändesc ceea ce au…. confuzii.Oamenii nenäscuti din nou din Dumnezeu cäci dacä este cineva näscut din Dumnezeu, el este luminat si cäläuzit de Duhul lui Dumnezeu.Si Duhul lui Dumnezeu este plin de rävnä sä aducä la implinire porunca Tatälui -,,viatä vesnicä”.Cel näscut din nou din Dumnezeu nu mai are pe buze cuvinte färä roadä ci spune tuturor plin de bucurie Vestea ce bunä ca si altii sä se intoarcä la Dumnezeul adevärat ca sä fie salvati.Ei nu pälävrägesc vorbe intortocheate si färä roadä ci spun clar voia si Cuväntul lui Dumnezeu care nu se intoarce la Tatäl färä sä aducä roadä.Duhul lui Dumnezeu nu este nepäsätorfatä de voia Tatälui si nici confuz-(fiecare sä se inchine la ce vrea sau la cine vrea)- ci El aratä clar tuturor singura cale care duce la Dumnezeu.In acest sens:crestinii adevärati (copiii lui Dumnezeu) nu se fac(din singe,prin intelepciunea fireascä,voia firii sau voia unui om) ci se nasc din nou din Dumnezeu.Acestia sint invätati de Cuväntul lui Dumnezeu si sint cäläuziti de Duhul Sfint in tot adevärul.Ei cresc si devin maturi in credintä prin lucrarea Duhului,unind credinta cu fapta,cunostinta,infrinarea,räbdarea ,evlavia,dragostea de frati si de oameni.In rest totul este alunecare.Este o alunecare sä creadä cineva cä lucrärile Duhului se pot judeca cu intelepciunea fireascä. Si tot alunecare este a crede cä luminacare aduce revelatia Cuväntului o primesti in academii sau Institute….Nu este posibil sä ai revelatia Cuväntului prin intelepciunea(nativä sau cultivatä) fireascä. Dimpotrivä pe Calea mäntuirii nici cei färä minte nu se pot rätäci…..dacä vrea cineva sä se smereascä si sä creadä pe Dumnezeu.
    Ps 36:9
    Cäci la Tine este izvorul vietii;
    Prin lumina Ta vedem lumina.

  15. Asta cu „nu am găsit nicăieri în Noul Testament un singur verset care să mă trimită să ʼlupt pentru dreptul altora de a crede exact așa cum dorescʼ” e din aceeași categorie cu declarația că „nu am găsit în NT un singur verset care să mă trimită să-mi fac blog în care să analizez concepțiile teologice sau politice ale coreligionarilor mei”. Că doar Biblia mă trimite să fac ucenici, nu să-mi fac blog!

    Bun, și dacă n-am găsit verset, înseamnă că n-o să-mi fac blog?

  16. Îmi pare rău, domnule Teofil Stanciu, dar cred că aţi pornit greşit replica dată pe acest blog. Volf este teolog chiar şi când are abordări politice sau sociologice. Şi aşa ar trebui să facă toţi creştinii, pentru că nu se pot refugia în opinii şi ştiinţe de nici un fel. Orice ar face un creştin şi orice ar crede, totul se raportează la ce a înţeles din Biblie. Nu poţi să votezi şi nu poţi să stai acasă zicând că sunt chestiuni politice, pentru că absolut tot ce se vede şi nu se vede din tine este de fapt grila ta aplicată bine sau rău sau prea indiferent Evangheliei. Tot ce gândeşte, face şi simte Volf (şi oricare alt creştin) vine din credinţa lui şi din felul în care a asimilat Biblia, din felul în care Evanghelia îl provoacă să ia sau nu atitudine, să-şi schimbe sau nu poziţia în orice situaţie a vieţii şi modul de a gândi cu cuţitul în mîna lui şi pânea î-ntr-a altuia. Nu are rost să mutăm discuţia în sociologie şi politică, corectă sau incorectă, asta nu ne scapă de răspunderea de a risca să fim incorecţi printr-o atitudine pe care o vrem corectă. Facem teologie şi în somn, chiar dacă nu visăm deloc, doar ştiţi că există creştini care dorm mai puţin ca să se roage mai mult sau să gîndească mai mult la Dumnezeu. Iar teologia lui Volf îl obligă să aibe o anumită atitudine faţă de toţi şi oricar dintre oameni, atitudine din care isvorăsc, se vede traba, inclusiv cărţile şi activitatea lui, semnăturile pe care le pune şi felul cum polemizează (ori poate polenizează) sau nu cu te miri cine. La fel şi dumneavoastă, eu sau dl Blaj Marinel şi dl Ioan8/TheLordIsComingSoon sau dl Răsvan Cristian. Din punctul asta de vedere cred că are dreptate dînsul zicînd că amestecaţi lucrurile. Nu le mai amestecaţi, da-ţi-o încolo de sociologie, fiind că de fapt e vorba chiar de cum înţelegem fiecare misiunea creştină, trimiterea în lume, vestirea Evangheliei, dragostea şi ce procent din Dumnezeu egal dînsa, şi aşa mai departe. Acum toată lumea ar da în cap la toată lumea din cauza lui volf şi a lui allah (nu şi din cauza lui Dumnezeu, ferească!), dar sînt convins că nu numai dl Vindecător ar stoarce, ar lega şi ar unge cu untdelemn rănile unui terorist musulman torturat la Guantanamo. Nu era mai bine nici când teologii vorbeau doar latina şi greaca, nu prea putea ieşi ceartă de vorbe englezeşti la scară planetară, dar numai cîte un măcel de eretici, pus la cale în cercuri strîmte. Fatpele şi vorbele pleacă din atitudini şi produc atitudini, şi totul merge cum merge pînă ce citeşti Biblia şi înţelegi ceva din ea, ceva care îţi merge la inimă şi apoi la creer. Cred eu că Volf pe atitudine mizează mai ales, chiar dacă nu a găsit un verset care să spună că un creştin trebuie s-o caute cu lumînarea sau să despice firul în 4×4. Dacă am şti şi am putea cu toţi să reproducem atitudinea Domnului Hristos în fiecare minut, faţă de Tatăl şi faţă de oamenii buni, răi, schimbători (nu numai de bani, ci şi de ei înşişi) săraci, bogaţi, proşti, inculţi, colerici, mîndrii, slabi sau setoşi de putere, probabil că ar fi sfârşitul la doi paşi în urmă, nu înainte. Dar noi ştim cel mai bine să maimuţărim, sau să reproducem ce ne convine mai bine în fiecare situaţie. Volf deschide braţele să-i primească pe duşmanii lui Hristos pentru că aşa l-a văzut pe tatăl din parabolă că face cu amîndoi fiii, oricât au greşit fiecare, alţii alungă cu biciul pe cine nu e frate sau a luat-o academic razna, toţi avem grila noastră la care luom numai note bune. Măcar de am avea toţi serviciu ca dl Vindecător, sînt multe răni de legat dar şi acolo o putem face cu sau fără atitudine creştină, ca oriunde, şi nu ştim măcar dacă atitudinea noastră ar trebui să fie aceiaşi cu a Domnului sau doar în parte şi nu tot timpul şi nu cu orice căţel care muşcă în loc să facă frumos pentru o fărîmitură de la masa fiilor Tatălui. Oricum, bunul samaritean l-a lăsat pe Dumnezeu să-i ardă eventual în iad pe toţi ceilalţi din parabolă şi şi-a pus atitudinea şi altitudinea în fapte, fără să-i pese. La fel şi Volf, la fel şi noi, tot timpul, când scrim, vorbim, dăm, luom ori stăm la coadă la înfricoşetoarea Judecată şi ne împingem şi ne certăm să se dea mai puţin bine ca să ajungă la toată lumea. Aşa că, domnule Teofil, poate că aţi vrut să legaţi multe răni cu articolul dvs, şi cred că aţi reuşit, dar cu replica pe blogul ăsta deschideţi altele, şi nu are rost. Să mă iertaţi că vă dau sfaturi! Pacea Domnului!

  17. Şi prin intermediul blogului nu pot face ucenici? Cu sau fără verset…
    Astăzi, „mergeţi în toată lumea” poate însemna pentru unii care nu-şi permit deplasări şi folosirea lumii virtuale. Vorba lui Minulescu, „cu gândul şi cu ochii pe harta Europii” 😉

  18. Pt. Emanuel Conţac: tot n-am înţeles cine a stabilit care sunt îndatoririle creştinului, în afară de ceea ce citim în Biblie. Or, „creştinul exclusivist” al lui Teofil Stanciu e dator să… etc. – nu mai repet fraza-.
    Am înţeles: afirmaţia e corectă din punct de vedere sociologic, nu teologic. 🙂
    Colosal!

  19. Pt. „Zoltaren”:

    „…dar sînt convins că nu numai dl Vindecător ar stoarce, ar lega şi ar unge cu untdelemn rănile unui terorist musulman torturat la Guantanamo.”

    Vă mulţumesc. Aşa aş face. Şi, aşa cum spuneţi, nu numai eu, ci mulţi, foarte mulţi creştini.

  20. Pt. Ioan Ardelean:

    „Ei nu pälävrägesc vorbe intortocheate si färä roadä ci spun clar voia si Cuväntul lui Dumnezeu care nu se intoarce la Tatäl färä sä aducä roadä.”

    E adevărat ce spuneţi în comentariu. Eu am ales o frază pentru mine şi recunosc că de păcatul „pălăvrăgelii” sunt de multe ori atins şi eu.

  21. Răsvan dragă, şi dacă am citat din Biblie n-a fost la fel de clar? 😀
    Şi dacă citam din Dimitrie Anghel cu acel „… cum priveşte prostul piatra după ce s-a-mpiedicat” era mai bine? 😀

  22. „Supremaţia unui dumnezeu (fie El şi Dumnezeu), în concertul altor dumnezei, este o idee gnostică.”

    Mă apucă junghiurile când citesc astfel de comentarii. În ianuarie 2013 m-am apucat de coptă (sahidică) pentru a putea citi texte copte (creștine sau gnostice) cu habar. Acum văd că degeaba m-am apucat, că doar putem discuta gnosticismul și fără referințe bibliografice. Cum pun și eu mâna pe manuscrisul ăla copt în care apare afirmația asta? 🙂

  23. Şi pe mine m-a apucat junghiul cînd am citit cartea lui Culianu despre Gnozele Dualiste ale Occidentului. 🙂
    Nici „Ultimul Culianu” a lui Patapievici nu e de lepădat. Despre principiul care stă la baza miturilor, descoperit de Culianu. Nu e în coptă, deşi pare scris în ea. În acest sens, merită amintit şi Moshe Idel, cu studiile despre Cabala.
    Am să revin cu cîteva citate, cînd ajung acasă şi am puţin timp. De 24 de ore sunt de gardă şi nu-mi pot justifica bibliografic toate afirmaţiile.
    Sunt mulţumit că Teofil Stanciu poate şi o face. El ştie limba Volf. 🙂

  24. Draga frate Rasvan, in primul rand multumesc pentru raspuns. In al doilea rand sper ca inainte sa publicati citatele promise o sa le traduceti in copta 🙂

  25. Din coptă le-a tradus Culianu înaintea mea. Invers nu ştiu să fi făcut cineva încercarea. 🙂
    Problema este dacă Emanuel Conţac a citit sau nu cartea lui Culianu despre Gnoze. 🙂

  26. Îmi place frumusețea exprimării, chiar dacă pot fi de acord și cu celălalt punct de vedere. Asta se întâmplă când îmbrăcăm deosebit de frumos un trup urât, ori îl lăsăm dezgolit deoarece vrem să se vadă „adevărul gol-goluț”.
    Una peste alta, e dificil să mai găsești oameni care spun ceea ce nu gândesc și simt, ci ceea ce ar trebui să spună. Vorba ceea: ” Mintea minte.”

  27. Supremaţia creştinismului, de care vorbeşte Teofil Stanciu, în raport cu alte religii (credinţe), care au în centru alţi dumnezei, am spus că ascunde o logică gnostică.
    Hristos, Dumnezeul cel Bun, este deasupra celorlalţi dumnezei. Din moment ce Îl consider suprem, înseamnă că nu le neg existenţa celorlalţi.Există dumnezeul superior, Dumnezeul nostru, şi cei inferiori, ai celorlalte religii. Îmi aminteşte de marcionism:
    „În timp ce principala caracteristică a Dumnezeului inferior este dreptatea, Dumnezeul superior nu este decît bun… El nu judecă. El s-a manifestat din milă faţă de genul uman… A făcut-o trimiţîndu-L pe Hristos pe pămînt.” (I. P. Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului, pag. 187)
    Evident, nu-l acuz pe Teofil Stanciu de marcionism, nici că e mason sau mai ştiu eu ce. Vorbeam de principiul organizării puterilor pe scară ierarhică.
    Volf afirmă că avem acelaşi dumnezeu, că Allah şi Dumnezeu sunt unul şi acelaşi. A semnat un document în acest sens, alături de rectorul ITPB şi de Dănuţ Mănăstireanu (printre alţii). (De văzut trimiterile de acolo la Coran şi la Ev. după Marcu). Dar, din cîte ştiu, Allah nu a trimis pe Hristos. Ei spun că Isus este profet.
    Deci, afirmaţia lui Teofil Stanciu îl pune pe Dumnezeul creştin în relaţie de superioritate faţă de dumnezeii altor religii (inclusiv cea musulmană, bănuiesc), prin faptul că al nostru e Bun, pentru că L-a trimis pe Hristos pe pămînt.
    Altfel, de ce să fie creştinismul superior altor religii, luate separat sau în bloc, ca pe nişte construcţii ale răului?
    Acest gen de supremaţie a lui Dumnezeu faţă de alţi zei, pe care, prin simpla idee de ierarhie presupune că le recunoşti existenţa, îmi aminteşte de un alt paragraf din cartea lui Culianu:
    „Nu seamănă ei oare cu acei zoroastrieni moderni, parsii din India, care de cînd au fost clasaţi campioni ai dualismului, protestează mereu, clamîndu-şi inocenţa şi afirmînd supremaţia absolută a lui Ohrmazd?” (op. cit. pag. 169).
    Bătălia pentru supremaţia absolută nu se poartă doar pe bloguri. 🙂 Aşa şi Teofil Stanciu cu Dumnezeu (fără Allah, de data asta!), superior altor dumnezei. Allah e dumnezeul cel rău, pentru că nu s-a îndurat de om şi nu ne putem mîntui prin credinţă în jertfa unui profet, aşa cum spun ei că a fost Isus.

  28. Vaisamar in iunie 19, 2014 at 18:50 : ”
    Asta cu „nu am găsit nicăieri în Noul Testament un singur verset care să mă trimită să ʼlupt pentru dreptul altora de a crede exact așa cum dorescʼ” e din aceeași categorie cu declarația că „nu am găsit în NT un singur verset care să mă trimită să-mi fac blog în care să analizez concepțiile teologice sau politice ale coreligionarilor mei”. Că doar Biblia mă trimite să fac ucenici, nu să-mi fac blog! Bun, și dacă n-am găsit verset, înseamnă că n-o să-mi fac blog?”

    Foarte adevarat ca si profesorii „iluminati” vorbesc uneori in lipsa de somn! :))

  29. Constat că este plin de idei gnostice în VT, unde Dumnezeu este comparat de psalmiști sau profeți cu alți dumnezei, față de care este „mai mare”, „mai presus”, „mai puternic”. Și mesajele acestea le erau adresate celor care știau că „Domnul Dumnezeu este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ și că nu este alt Dumnezeu afară de El”. Ar trebui să fie sancționați respectivii autori, căci, sub pretinsă inspirație divină, au cutezat să vorbească în termeni comparativi, nu absoluți.

  30. @Strict statistic, exista multe religii unice si adevarate. Teofil Stanciu se exprima mult prea imprecis si cu pretentii epistemologice. Desigur sunt multe religii (inclusive crestinismul) ce se pretend unice si adevarate; evident nu pot fi toate astfel. Pricep si eu diferenta teologic/sociologic. dar nu putem veni la masa tratativelor neutri/postmoderni fara sa en luptam pt anumite valori. Dl. Stanciu sstirneste ingrijorare, Limbajul sau poate fi unul polemic, dar sufere corectii.

  31. Apoi, dac-am renunta la ironie si am avea putina modestia chestia cu luptatul pt drepturile altora tine de democratie. E buna. Dar nu numai ca nu e din Scriptura dar poate fi anti-scripturala (de ex. dictatura minoritatilor, etc). Comparata cu blogaritul e cheap. Dsegur dl Stanciu nu vrea sa se lupte pt dreptul islamistilor de-ai scoate pe crestini din Irac dar implicit luptindu-se tp dreptul fiecaruia de-a crede ce-i taie prin cap acolo se ajunge, Islamistii pot sa creada ca e datoria lor sa stabileasca o Imparatie a lui Allah in spatial Acela. Unde trgae dl Stanciu linia.

  32. Ca Baptist ma mindresc si cu lupta pt drepturile omului. Sunteti tineri: noi am avut de cistigat de pa urma preseintelui Baptist carte care desi a fost slab… a acentuat deprturile omului in folosul nostru ce traiam in comunism. Dar la sclavia negrilor baptistii nu s-au prea omorit cu lupta pt libertate… In ce priveste dreptul fiecaruia de-a crede ce vrea si Dumnezeu lucrurile sunt mai incurcate. Dumnezeu ne da libertatea dar nu dreptul de a-L respinge. Iata de ce apelul vindecatorului de-a sta mai „pe linga Scriptura” si mai putin prin a increstina chestiuni ce provin din spatial cultural (cu anumite merite desigur)merita luat in considerare. E ciudat cum astazi tot ce vine din cultura e vcrestin; doar ce vine din Scriptura e privit ca suspect, de catre crestini cu vaza. E bine sa fim luminati; dar ce ce ne lumineaza trebue sa mai aiba si „ungere de sus”…
    PS- Comunistii ne-au scos mult ochii cu faptul ca Scriptura si nici Hristos nu s-au luptat pt drepturile sclavilor sau pt rasturnarea Imperiului Roman (ba ama acceptat si taxarea de catre Roma)…. iata de ce ar trebui sa fim mai de… centru dreapta….Totusi, au fost generosi: au recunoscut ca crestinismul privea scalavul ca om si nu ca pe-o unelata cum era moda pe vremea aceea….

  33. Teofil Stanciu, nu vă supăraţi, dar n-ar nicio legătură cu ce vorbeam eu. N-am sezizat ca limbajul dvs. să aibă un caracter profetic atît de vechi. 🙂
    Dar dacă gîndiţi ca şi profeţii de pe vremuri, eu sunt liniştit. Înseamnă că Allah e o iluzie, iar dvs. aţi editat cartea unui năuc în piele de savant.
    Ştiţi cum a fost cu Ilie şi cu altarele pe care s-au adus jertfe, nu? (1 Împăraţi 18. 16-40). Acolo nu era vorba de nicio ierarhie. Toţi dumnezeii ceilalţi erau falşi. Baal acela al lor era un fals. De atunci, Baal acela s-a tot înmulţit. Au şi musulmanii unul. Singurul altar, al lui Dumnezeu, cel peste care a turnat apă de trei ori, a ars jertfa, şi nu oricum, ci de tot. Ştiţi ce-au păţit preoţii aceia mincinoşi, nu? Dacă trăiau în vremurile noastre, probabil ar fi fost de datoria creştinilor să le apere drepturile, cu ordin de la masonerie, de la Noua Ordine Mondială, şi ar fi semnat documentul lui Volf, ăla cu „crislamul”. (Ştiu că vă încîntă subiectul. 🙂 )
    Or, dumneavoastră, prin fraza respectivă, nu numai că aţi ridicat altare pentru dumnezeii falşi (dîndu-i supremaţia, ce-i drept, lui Dumnezeu), dar aţi pus şi pe „creştinii exclusivişti” să le păzească.
    Dacă trăiaţi în vremea lui Ilie, vă rupeau ăia, Teofil Stanciu. În vremurile noastre, vă pupă care mai de care. 🙂
    Asta că aţi adus vorba de VT. În acel context a existat întodeauna menţiunea că ceilalţi dumnezeui erau idoli făcuţi de mîna şi de mintea omului. Pe cînd la dvs. era vorba doar de supremaţie. Era ca la meci: care e mai tare, care e mai bun.
    Ce să vă mai spun? Că pornind de la Vechiul Testament, interpretînd aiurea anumite pasaje, au luat naştere cele mai ucigătoare gnoze?

  34. „Islamistii pot sa creada ca e datoria lor sa stabileasca o Imparatie a lui Allah in spatial Acela.”

    Ceea ce şi fac, Doru Radu. Foarte corect aţi subliniat, după părerea mea. Consecinţa ultimă cam asta e. Nu mai spun ce implicaţii are asta asupra Israelului!

  35. Ceea ce nu văd acum distinșii teologi de profesie, e tocmai acel duh care l-au avut cei trei mângîietori ai lui Iov, care n-au plăcut deloc lui Dumnezeu. Firul poate fi despicat în 4 sau în 44, nu trebuie să ne deranjeze. E vorba cu ce duh venim în ceea ce afirmăm și susținem. Mi se pare că e o linie (duh) a unora cu pregătire temeinică (teologică) de care s-a prins și praful depus de secole peste ceea ce s-au străduit să învețe și-l strănută involuntar. Multă sănătate, fraților, însănătoșire grabnică. Și binecuvântați-L pe Dumnezeu, că se merită, și se cuvine.

  36. @Teofil Stanciu
    peste tot in VT unde se vorbeste de „dumnezei / dumnezeii” se refera la idolii pe care ii frecventau evreii si paganii, si pe care ii luau drept Domni-Zei
    ma dispera cand se vorbeste in afara scripturii cu un limbaj de lemn, „exclusivism crestin” niciunde in VT citat (gresit) de tine Dumnezeu nu re-cunoaste existenta altor colegi ai sai, dar il las pe nenea Pavel sa se pronunte:
    – Deci ce spun eu că un idol este ceva? 1Cor 10:19
    – ştim că, în lume, un idol nu este nimic şi că nu este alt Dumnezeu decât numai Unul singur; pentru că, şi dacă sunt aşa-numiţi „dumnezei“, fie în cer, fie pe pământ (ca şi cum ar fi mulţi „dumnezei“ şi mulţi „domni“), totuşi pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, din care sunt toate, şi noi pentru El, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate, şi noi prin El. 1Cor 08:05-06

    plus o tema de casa obligatorie (ia-o ca pe o cura de dez-intoxicare), ca vad ca stai destul de prost cu TEOLOGIA BIBLICA; de citit integral versetele ce vorbesc despre d-zei, vezi poate reusesti sa le ras-talmacesti sa corespunda cu iluziile pe care promovati (grupul pro-Wolf&co), respectiv: pluralism, ecumenism, globalism, teologie liberala, et-c.

    Exod 15:11 Cine este ca Tine, Doamne, între dumnezei? Cine este ca Tine, măreţ în sfinţenie, înfricoşător în laude, înfăptuind minuni?
    Exod 20:3 Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.
    Exod 20:23 Să nu vă faceţi dumnezei de argint alături de Mine şi să nu vă faceţi dumnezei de aur.
    Exod 34:17 Să nu-ţi faci dumnezei turnaţi.
    Lev 19:4 Să nu vă întoarceţi la idoli şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
    Deut 4:28 Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, lucrare a mâinilor omeneşti, lemn şi piatră, care nu văd, nici nu aud, nici nu mănâncă, nici nu miros.
    Deut 5:7 Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.
    Deut 6:14 Să nu umblaţi după alţi dumnezei dintre dumnezeii popoarelor care sunt împrejurul vostru.
    Deut 7:4 pentru că ele ar abate pe fiul tău de la a Mă urma şi ar sluji altor dumnezei; şi mânia Domnului s-ar aprinde împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.
    Deut 8:19 Şi va fi aşa: dacă-L vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei umbla după alţi dumnezei şi le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, mărturisesc astăzi împotriva voastră că veţi fi nimiciţi negreşit:
    Deut 11:16 Feriţi-vă ca nu cumva să vi se amăgească inima şi să vă abateţi şi să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi lor,
    Deut 11:28 şi blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ci vă veţi abate de la calea pe care v-o poruncesc astăzi, umblând după alţi dumnezei pe care nu i-aţi cunoscut.
    Deut 13:2 şi s-ar împlini semnul sau minunea despre care ţi-a vorbit, când a zis: «Să mergem după alţi dumnezei» – pe care nu i-ai cunoscut – «şi să le slujim»,
    Deut 13:6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau soţia sânului tău, sau prietenul tău, care îţi este ca sufletul tău, te va îndemna în taină, zicând: «Să mergem şi să slujim altor dumnezei», pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi,
    Deut 13:13 «Nişte oameni, fii ai lui Belial, au ieşit din mijlocul vostru şi au ademenit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: «Să mergem şi să slujim altor dumnezei», pe care nu i-aţi cunoscut,
    Deut 17:3 şi care să meargă şi să slujească altor dumnezei şi să se închine lor: fie soarelui, fie lunii, fie vreunuia din oştirea cerurilor, ceea ce n-am poruncit,
    Deut 18:20 Dar profetul care s-ar îngâmfa să vorbească în Numele Meu un cuvânt pe care nu l-am poruncit să-l spună sau care va vorbi în numele altor dumnezei, profetul acela să moară».
    Deut 28:14 şi dacă nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga, de la nici unul din cuvintele pe care ţi le poruncesc astăzi, ca să mergi după alţi dumnezei să le slujeşti.
    Deut 28:36 Domnul te va duce, pe tine şi pe împăratul tău pe care-l vei pune peste tine, la o naţiune pe care nu ai cunoscut-o nici tu, nici părinţii tăi şi acolo vei sluji altor dumnezei, lemn şi piatră.
    Deut 28:64 Şi Domnul te va împrăştia printre toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, şi acolo vei sluji altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi, lemnul şi piatra.
    Deut 29:26 şi au mers şi au slujit altor dumnezei şi s-au închinat lor, dumnezei pe care ei nu i-au cunoscut şi El nu li i-a împărţit.
    Deut 30:17 Dar, dacă ţi se va abate inima şi nu vei asculta şi vei fi amăgit şi te vei închina altor dumnezei şi le vei sluji,
    Deut 31:18 Şi-Mi voi ascunde de tot faţa în ziua aceea, pentru tot răul pe care l-au făcut, pentru că s-au întors spre alţi dumnezei.
    Deut 31:20 Pentru că îi voi duce pe pământul pe care l-am jurat părinţilor lor, în care curge lapte şi miere; şi vor mânca şi se vor sătura şi se vor îngrăşa şi se vor întoarce spre alţi dumnezei şi le vor sluji şi Mă vor dispreţui şi vor călca legământul Meu.
    Deut 32:16 L-au întărâtat la gelozie cu dumnezei străini, L-au provocat la mânie cu urâciuni.
    Deut 32:17 Au jertfit demonilor care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu i-au cunoscut, unora noi, de curând veniţi, de care părinţii voştri nu s-au temut.
    Josh 23:16 Când veţi călca legământul Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi l-a poruncit, şi veţi merge şi veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi pleca înaintea lor, atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră şi veţi pieri repede din această ţară bună pe care v-a dat-o El“.
    Josh 24:2 Şi Iosua a zis întregului popor: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, au locuit în vechime dincolo de râu şi au slujit altor dumnezei.
    Josh 24:16 Şi poporul a răspuns, zicând: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei.
    Josh 24:20 Dacă veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, atunci Se va întoarce şi vă va face rău şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine“.
    Judg 2:12 Şi au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au umblat după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care erau în jurul lor, şi s-au plecat înaintea lor şi L-au mâniat pe Domnul.
    Judg 2:17 Dar n-au ascultat nici de judecătorii lor, pentru că au curvit după alţi dumnezei şi s-au plecat înaintea lor; s-au abătut repede de la calea pe care umblaseră părinţii lor ascultând de poruncile Domnului; ei n-au făcut aşa.
    Judg 2:19 Şi era aşa: când murea judecătorul, ei se întorceau şi se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, umblând după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se plece înaintea lor: nu părăseau faptele lor, nici calea lor cea încăpăţânată.
    Judg 5:8 Îşi alegeau dumnezei noi; atunci războiul era la porţi. Nu se vedea nici scut nici suliţă la patruzeci de mii în Israel.
    Judg 10:13 Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei; de aceea nu vă voi mai salva.
    Judg 17:5 Şi bărbatul Mica avea o casă de dumnezei; şi a făcut un efod şi terafimi şi l-a consacrat pe unul dintre fiii săi, care i-a fost preot.
    1Sam 4:8 Vai de noi! Cine ne va scăpa din mâna acestor dumnezei puternici? Aceştia sunt dumnezeii care au lovit pe egipteni cu tot felul de plăgi în pustiu.
    1Sam 8:8 După toate faptele pe care le-au făcut, din ziua în care i-am scos din Egipt şi până în ziua aceasta – prin aceea că M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei – aşa îţi fac şi ţie.
    1Sam 26:19 Şi acum, te rog, să asculte domnul meu, împăratul, cuvintele robului său: Dacă Domnul te-a întărâtat împotriva mea, să primească un dar de mâncare; iar dacă fiii oamenilor, blestemaţi să fie ei înaintea Domnului, pentru că m-au alungat astăzi, să nu fiu unit cu moştenirea Domnului, zicând: «Du-te, slujeşte altor dumnezei!»
    1Kgs 9:6 Dacă vă veţi abate de la a Mă urma, voi şi fiii voştri, şi nu veţi păzi poruncile Mele, rânduielile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră, ci veţi merge şi veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi închina lor,
    1Kgs 9:9 Şi vor zice: «Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, care i-a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului şi s-au alipit de alţi dumnezei şi s-au închinat lor şi le-au slujit; de aceea a adus Domnul asupra lor toată nenorocirea aceasta»“.
    1Kgs 11:4 Şi a fost aşa: când a îmbătrânit Solomon, soţiile lui i-au abătut inima după alţi dumnezei şi inima lui n-a fost în totul cu Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său.
    1Kgs 11:10 şi îi poruncise cu privire la lucrul acesta, să nu meargă nicidecum după alţi dumnezei; dar n-a păzit ce îi poruncise Domnul.
    1Kgs 14:9 ci ai făcut rău mai mult decât toţi câţi au fost înaintea ta şi ai mers şi ţi-ai făcut alţi dumnezei şi chipuri turnate, pentru a Mă mânia, şi M-ai aruncat în spatele tău,
    1Kgs 20:23 Şi slujitorii împăratului Siriei i-au zis: „Dumnezeii lor sunt dumnezei ai munţilor, de aceea au fost mai tari decât noi, dar, cu adevărat, dacă ne vom lupta cu ei în podiş, negreşit vom fi noi mai tari decât ei.
    2Kgs 5:17 Şi Naaman a zis: „Dacă nu, te rog, să se dea robului tău din pământul acesta cât pot duce doi catâri; pentru că robul tău nu va mai aduce de acum ardere-de-tot şi jertfă altor dumnezei, ci Domnului.
    2Kgs 17:7 Şi a fost astfel pentru că fiii lui Israel păcătuiseră împotriva Domnului Dumnezeului lor, care-i scosese din ţara Egiptului de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului, şi s-au temut de alţi dumnezei;
    2Kgs 17:35 Şi Domnul făcuse legământ cu ei şi le poruncise, zicând: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei şi să nu vă închinaţi înaintea lor, nici să nu le slujiţi, nici să nu le jertfiţi;
    2Kgs 17:37 Şi să luaţi seama să împliniţi în toate zilele rânduielile, judecăţile şi legea şi porunca pe care El le-a scris pentru voi; şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
    2Kgs 17:38 Şi să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi, nici să nu vă temeţi de alţi dumnezei,
    2Kgs 19:18 şi au aruncat pe dumnezeii lor în foc, pentru că nu erau dumnezei, ci lucrarea mâinilor oamenilor, lemn şi piatră: de aceea i-au nimicit.
    2Kgs 22:17 Pentru că M-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, ca să Mă provoace la mânie prin toată lucrarea mâinilor lor, şi mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge.
    2Chr 7:19 Dar dacă vă veţi abate şi veţi părăsi rânduielile Mele şi poruncile Mele pe care le-am pus înaintea voastră şi veţi merge şi veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi închina lor,
    2Chr 7:22 Şi vor zice: «Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, care i-a scos din ţara Egiptului, şi s-au alipit de alţi dumnezei şi s-au închinat lor şi le au slujit: de aceea a adus asupra lor toată nenorocirea aceasta»“.
    2Chr 13:8 Şi acum gândiţi că vă veţi arăta tari împotriva împărăţiei Domnului din mâna fiilor lui David; şi sunteţi o mulţime mare şi aveţi cu voi viţeii de aur pe care vi i-a făcut Ieroboam dumnezei.
    2Chr 25:14 Şi a fost aşa: când s-a întors Amaţia de la nimicirea edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a rânduit dumnezei ai săi şi s-a plecat înaintea lor şi le-a ars tămâie.
    2Chr 28:25 Şi în fiecare cetate a lui Iuda a făcut înălţimi, ca să ardă tămâie altor dumnezei; şi a întărâtat mânia Domnului Dumnezeului părinţilor săi.
    2Chr 34:25 Pentru că M-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, ca să Mă provoace la mânie prin toate lucrările mâinilor lor, şi mânia Mea se va vărsa asupra locului acestuia şi nu se va stinge».
    Ps 82:6 Am zis: „Sunteţi dumnezei şi toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.
    Ps 86:8 Doamne, nimeni nu este ca Tine între dumnezei şi nimic nu este ca faptele Tale.
    Isa 37:19 şi i-au aruncat în foc pe dumnezeii lor, pentru că nu erau dumnezei, ci lucrare a mâinilor oamenilor, lemn şi piatră; şi le-au distrus.
    Isa 41:23 Spuneţi cele ce se vor întâmpla pe urmă, ca să cunoaştem că sunteţi dumnezei. Da, faceţi bine sau faceţi rău, ca să ne minunăm şi să privim împreună.
    Jer 1:16 Şi voi rosti judecăţile Mele împotriva lor, din cauza întregii lor răutăţi, pentru că M-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei şi s-au închinat înaintea lucrărilor mâinilor lor.
    Jer 2:11 Şi-a schimbat vreo naţiune dumnezeii? Şi ei nu sunt dumnezei; dar poporul Meu şi-a schimbat gloria cu ceea ce este fără folos!
    Jer 5:7 ✡ „Cum să te iert? Fiii tăi M-au părăsit şi jură pe cei care nu sunt dumnezei. Eu i-am îndestulat şi ei au comis adulter şi s-au adunat în cete la casa curvei!
    Jer 5:19 Şi va fi aşa: când veţi zice: «Pentru ce ne-a făcut Domnul Dumnezeul nostru toate acestea?», atunci le vei zice: «După cum voi M-aţi părăsit şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa veţi sluji unor străini într-o ţară care nu este a voastră!»
    Jer 7:6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă şi nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi nu veţi umbla după alţi dumnezei, spre paguba voastră,
    Jer 7:9 Ce? Furaţi, ucideţi şi comiteţi adulter şi juraţi strâmb şi ardeţi tămâie lui Baal şi mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi!…
    Jer 7:18 Fiii strâng lemne şi părinţii aprind focul şi femeile frământă aluatul ca să facă turte împărătesei cerurilor şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă întărâte la mânie.
    Jer 11:10 S-au întors la nelegiuirile strămoşilor lor, care au refuzat să asculte cuvintele Mele şi au umblat după alţi dumnezei, ca să le slujească. Casa lui Israel şi casa lui Iuda au rupt legământul Meu pe care l-am făcut cu părinţii lor“.
    Jer 13:10 Poporul acesta rău, care refuză să asculte cuvintele Mele, care umblă în încăpăţânarea inimii lui şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să li se închine, va fi ca brâul acesta care nu este bun de nimic.
    Jer 16:11 atunci să le zici: «Pentru că părinţii voştri M-au părăsit», zice Domnul, «şi au umblat după alţi dumnezei şi le-au slujit şi li s-au închinat, iar pe Mine M-au părăsit şi n-au păzit legea Mea.
    Jer 16:13 de aceea vă voi arunca din ţara aceasta într-o ţară pe care n aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri. Şi acolo veţi sluji altor dumnezei zi şi noapte, pentru că nu vă voi arăta nici o favoare».
    Jer 16:20 Îşi va face omul dumnezei care nu sunt dumnezei?“
    Jer 19:4 Pentru că M-au părăsit şi au înstrăinat locul acesta şi au ars tămâie în el altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta de sângele celor nevinovaţi.
    Jer 19:13 Şi casele Ierusalimului şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi ca locul Tofetului, întinate, toate casele pe acoperişurile cărora au ars tămâie întregii oştiri a cerurilor şi au turnat daruri de băutură altor dumnezei“.
    Jer 22:9 Şi ei vor zice: «Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor şi s au închinat altor dumnezei şi le-au slujit».
    Jer 25:6 Şi nu mergeţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi să vă închinaţi lor; şi nu Mă întărâtaţi la mânie cu lucrarea mâinilor voastre, şi nu vă voi face nici un rău».
    Jer 32:29 Şi caldeenii care luptă împotriva cetăţii acesteia vor veni şi vor pune foc cetăţii acesteia şi o vor arde, pe ea şi casele pe acoperişurile cărora au ars tămâie lui Baal şi au vărsat daruri de băutură altor dumnezei ca să Mă întărâte la mânie.
    Jer 35:15 Şi i-am trimis la voi pe toţi slujitorii Mei, profeţii, trezindu-i de dimineaţă şi trimiţându-i, zicând: «Întoarceţi-vă acum fiecare de la calea lui cea rea şi îndreptaţi-vă faptele şi nu mergeţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi şi veţi locui în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri!» Dar voi nu v-aţi plecat urechea şi nu M-aţi ascultat.
    Jer 44:3 din cauza răutăţii lor pe care au făcut-o, întărâtându-Mă la mânie, ducându-se să ardă tămâie, ca să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici părinţii voştri.
    Jer 44:5 Dar ei n-au ascultat, nici nu şi-au plecat urechea, ca să se întoarcă de la răutatea lor, ca să nu ardă tămâie altor dumnezei.
    Jer 44:8 întărâtându-Mă la mânie cu lucrările mâinilor voastre, arzând tămâie altor dumnezei, în ţara Egiptului, unde aţi venit să locuiţi temporar, ca să fiţi nimiciţi şi ca să ajungeţi un blestem şi o batjocură printre toate naţiunile pământului?
    Jer 44:15 Atunci toţi bărbaţii care ştiau că soţiile lor ardeau tămâie altor dumnezei şi toate femeile care erau de faţă, o adunare mare, şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, în Patros, i-au răspuns lui Ieremia,
    Dan 3:25 El a răspuns şi a zis: „Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi umblând în mijlocul focului şi n-au nici o vătămare; şi înfăţişarea celui de-al patrulea este ca a unui fiu de dumnezei“.
    Hos 3:1 Şi Domnul mi-a zis: „Du-te din nou, iubeşte o femeie iubită de un prieten şi adulteră, aşa cum este iubirea Domnului pentru fiii lui Israel, deşi ei se întorc spre alţi dumnezei şi iubesc turtele de stafide“.

    Gen 31:30 Şi acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, pentru ce mi-ai furat dumnezeii?“
    Gen 31:32 La oricine vei găsi dumnezeii tăi – acela să nu trăiască. În faţa fraţilor noştri recunoaşte ce este al tău la mine şi ia-ţi-l“. Pentru că Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
    Gen 35:2 Şi Iacov a zis casei sale şi tuturor celor care erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele.
    Gen 35:4 Şi au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâna lor şi cerceii care erau în urechile lor. Şi Iacov i-a ascuns sub stejarul care era lângă Sihem.
    Exod 18:11 Acum cunosc că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii, pentru că, în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, El a fost mai presus decât ei“.
    Exod 23:32 Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor.
    Exod 34:15 Ca nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării şi ei să curvească după dumnezeii lor şi să jertfească dumnezeilor lor; şi să fii invitat şi să mănânci din jertfa lor
    Exod 34:16 şi să iei dintre fiicele lor pentru fiii tăi şi fiicele lor să curvească după dumnezeii lor şi să facă pe fiii tăi să curvească după dumnezeii lor.
    Deut 6:14 Să nu umblaţi după alţi dumnezei dintre dumnezeii popoarelor care sunt împrejurul vostru.
    Deut 12:30 ia seama la tine însuţi să nu fii prins în cursă după ele, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; şi să nu întrebi de dumnezeii lor, zicând: «Cum au slujit naţiunile acestea dumnezeilor lor? voi face şi eu la fel».
    Deut 12:31 Tu să nu faci aşa Domnului Dumnezeului tău, pentru că ei au făcut dumnezeilor lor tot ce este urâciune înaintea Domnului, ce urăşte El, căci chiar au ars în foc şi pe fiii lor şi pe fiicele lor pentru dumnezeii lor.
    Deut 13:7 dintre dumnezeii popoarelor care sunt împrejurul vostru, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului,
    Deut 31:16 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi cu părinţii tăi, şi poporul acesta se va ridica şi va curvi cu dumnezeii străini ai ţării în care intră şi Mă va părăsi şi va călca legământul Meu pe care l-am făcut cu ei.
    Deut 32:37 Şi va zice: «Unde sunt dumnezeii lor, stânca în care şi-au pus încrederea,
    Josh 24:14 Şi acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu integritate şi în adevăr şi îndepărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.
    Josh 24:23 „Şi acum îndepărtaţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi plecaţi-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israel“.
    Judg 2:3 De aceea am şi spus: «Nu-i voi alunga dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste şi dumnezeii lor vă vor fi o curs㻓.
    Judg 2:12 Şi au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au umblat după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care erau în jurul lor, şi s-au plecat înaintea lor şi L-au mâniat pe Domnul.
    Judg 6:10 Şi v-am zis: «Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; nu vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi». Dar n-aţi ascultat de glasul Meu»“.
    Judg 10:14 Mergeţi şi strigaţi la dumnezeii pe care vi i-aţi ales: ei să vă salveze în timpul strâmtorării voastre“.
    Judg 10:16 Şi au îndepărtat dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului. Şi sufletul Său a fost îndurerat de nenorocirea lui Israel.
    Judg 18:24 Şi el a zis: „Mi-aţi luat dumnezeii pe care i-am făcut, şi pe preot, şi v-aţi dus: şi mie ce-mi mai rămâne? Şi cum îmi ziceţi: «Ce ai?»“
    Ruth 1:15 Şi ea a zis: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta“.
    1Sam 4:8 Vai de noi! Cine ne va scăpa din mâna acestor dumnezei puternici? Aceştia sunt dumnezeii care au lovit pe egipteni cu tot felul de plăgi în pustiu.
    1Sam 6:5 Şi să faceţi chipurile tumorilor voastre şi chipurile şoarecilor voştri, care vă strică pământul, şi să daţi glorie Dumnezeului lui Israel: poate că Îşi va uşura mâna de peste voi, şi de peste dumnezeii voştri, şi de peste pământul vostru.
    1Sam 7:3 Şi Samuel a vorbit către toată casa lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima voastră, scoateţi dumnezeii străini şi astarteele din mijlocul vostru şi îndreptaţi-vă inimile către Domnul şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va scăpa din mâna filistenilor“.
    1Sam 17:43 Şi filisteanul i-a zis lui David: „Sunt eu câine, de vii la mine cu toiege?“ Şi filisteanul l-a blestemat pe David pe dumnezeii săi.
    2Sam 7:23 Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singura naţiune de pe pământ la care Dumnezeu a venit, ca să-l răscumpere pentru a fi poporul Său şi să-Şi facă un Nume, şi ca să facă pentru ei lucruri mari şi înfricoşătoare, pentru ţara Ta, înaintea poporului Tău, pe care Ţi l-ai răscumpărat din Egipt, de la naţiuni şi de la dumnezeii lor?
    1Kgs 11:2 dintre popoarele despre care Domnul zisese fiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele şi ele să nu intre la voi; ele v-ar abate negreşit inima după dumnezeii lor“. Solomon s-a alipit de acestea din iubire.
    1Kgs 12:28 Şi împăratul s-a sfătuit şi a făcut doi viţei de aur. Şi le-a zis: „Este prea mult pentru voi să vă suiţi la Ierusalim: iată dumnezeii tăi, Israele, care te-au scos din ţara Egiptului!“
    1Kgs 19:2 Şi Izabela a trimis un sol la Ilie, zicând: „Aşa să-mi facă dumnezeii şi încă mai mult, dacă mâine, pe timpul acesta, nu voi face sufletul tău ca sufletul unuia dintre ei“.
    1Kgs 20:10 Şi Ben-Hadad a trimis la el şi a zis: „Aşa să-mi facă dumnezeii şi încă mai mult, dacă va fi de ajuns ţărâna Samariei să umple mâna întregului popor care stă la picioarele mele!“
    1Kgs 20:23 Şi slujitorii împăratului Siriei i-au zis: „Dumnezeii lor sunt dumnezei ai munţilor, de aceea au fost mai tari decât noi, dar, cu adevărat, dacă ne vom lupta cu ei în podiş, negreşit vom fi noi mai tari decât ei.
    2Kgs 17:29 Şi fiecare naţiune şi-a făcut dumnezeii săi şi i-a pus în casele înălţimilor, pe care le făcuseră samaritenii, fiecare naţiune în cetăţile unde locuia.
    2Kgs 17:31 şi aviţii au făcut pe Nibhaz şi pe Tartac; şi sefarviţii au ars pe copiii lor în foc lui Adramelec şi lui Anamelec, dumnezeii sefarviţilor.
    2Kgs 18:33 A scăpat vreunul din dumnezeii naţiunilor ţara lui din mâna împăratului Asiriei?
    2Kgs 18:34 Unde sunt dumnezeii Hamatului şi ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, ai Henei şi ai Ivei? Au scăpat ei Samaria din mâna mea?
    2Kgs 18:35 Cine sunt aceia dintre toţi dumnezeii ţărilor care au scăpat ţara lor din mâna mea, ca Domnul să scape Ierusalimul din mâna mea?“
    2Kgs 19:12 I-au scăpat dumnezeii naţiunilor pe care le-au nimicit părinţii mei: Gozanul şi Haranul şi Reţeful şi pe fiii Edenului care erau în Telasar?
    2Kgs 19:18 şi au aruncat pe dumnezeii lor în foc, pentru că nu erau dumnezei, ci lucrarea mâinilor oamenilor, lemn şi piatră: de aceea i-au nimicit.
    1Chr 5:25 Şi au păcătuit împotriva Dumnezeului părinţilor lor şi au curvit după dumnezeii popoarelor ţării, pe care le nimicise Dumnezeu dinaintea lor.
    1Chr 14:12 Şi şi-au lăsat acolo dumnezeii lor şi David a poruncit şi au fost arşi cu foc.
    1Chr 16:25 Pentru că mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă; şi El este de temut mai presus de toţi dumnezeii.
    1Chr 16:26 Pentru că toţi dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
    2Chr 2:5 Şi casa pe care o voi construi este mare, pentru că Dumnezeul nostru este mare, mai presus de toţi dumnezeii.
    2Chr 25:14 Şi a fost aşa: când s-a întors Amaţia de la nimicirea edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a rânduit dumnezei ai săi şi s-a plecat înaintea lor şi le-a ars tămâie.
    2Chr 25:15 Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Amaţia şi i-a trimis un profet, care i-a zis: „Pentru ce cauţi pe dumnezeii poporului care n-au salvat pe poporul lor din mâna ta?“
    2Chr 25:20 Dar Amaţia n-a ascultat, pentru că era de la Dumnezeu să-i dea în mâna vrăjmaşului, pentru că au căutat pe dumnezeii Edomului.
    2Chr 28:23 Şi a jertfit dumnezeilor din Damasc care-l bătuseră; şi a zis: „Pentru că dumnezeii împăraţilor Siriei îi ajută, le voi jertfi şi ei mă vor ajuta“. Dar ei au fost căderea lui şi a întregului Israel.
    2Chr 32:13 Nu ştiţi ce am făcut eu şi părinţii mei tuturor popoarelor ţărilor? Au putut dumnezeii naţiunilor ţărilor să scape în vreun fel ţara lor din mâna mea?
    2Chr 32:14 Care dintre toţi dumnezeii acelor naţiuni, pe care le-au nimicit cu desăvârşire părinţii mei, a putut scăpa pe poporul său din mâna mea, ca să poată Dumnezeul vostru să vă scape din mâna mea?
    2Chr 32:17 Şi a scris scrisori, ca să batjocorească pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi să vorbească împotriva Lui, zicând: „După cum dumnezeii naţiunilor ţărilor n-au scăpat pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va scăpa pe poporul Său din mâna mea“.
    2Chr 32:19 Şi au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omului.
    2Chr 33:15 Şi a îndepărtat pe dumnezeii străini, şi idolul din casa Domnului, şi toate altarele pe care le construise pe muntele casei Domnului şi în Ierusalim, şi le a aruncat afară din cetate.
    Ps 95:3 Pentru că Domnul este un Dumnezeu mare şi un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.
    Ps 96:4 ✡ Pentru că mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă; El este de temut mai presus de toţi dumnezeii.
    Ps 96:5 Pentru că toţi dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
    Ps 97:7 Să se ruşineze toţi cei care slujesc unui chip cioplit, care se laudă cu idoli; voi, toţi dumnezeii, închinaţi-vă Lui.
    Ps 97:9 Pentru că Tu, Doamne, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti foarte înălţat, mai presus de toţi dumnezeii.
    Ps 135:5 ✡ Pentru că eu ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.
    Isa 36:18 Să nu vă amăgească Ezechia, zicând: «Domnul ne va scăpa». Oare a scăpat vreunul din dumnezeii naţiunilor ţara sa din mâna împăratului Asiriei?
    Isa 36:19 Unde sunt dumnezeii Hamatului şi ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului? Şi au scăpat ei Samaria din mâna mea?
    Isa 36:20 Cine dintre toţi dumnezeii ţărilor acelora a scăpat ţara sa din mâna mea, ca Domnul să scape Ierusalimul din mâna mea?»“
    Isa 37:12 Oare dumnezeii naţiunilor, pe care le-au nimicit părinţii mei, au scăpat ei Gozanul şi Haranul şi Reţeful şi pe fiii Edenului care erau în Telasar?
    Isa 37:19 şi i-au aruncat în foc pe dumnezeii lor, pentru că nu erau dumnezei, ci lucrare a mâinilor oamenilor, lemn şi piatră; şi le-au distrus.
    Isa 42:17 Se vor întoarce înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei care se încred în chipuri cioplite, care zic chipurilor turnate: „Voi sunteţi dumnezeii noştri!“
    Jer 2:11 Şi-a schimbat vreo naţiune dumnezeii? Şi ei nu sunt dumnezei; dar poporul Meu şi-a schimbat gloria cu ceea ce este fără folos!
    Jer 2:28 Dar unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se ridice ei, dacă pot să te salveze în timpul necazului tău! Căci ca numărul cetăţilor tale sunt dumnezeii tăi, Iuda!
    Jer 10:11 Aşa le veţi zice: „Dumnezeii care n-au făcut cerurile şi pământul, aceştia vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri“.
    Jer 11:12 Atunci cetăţile lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului vor merge şi vor striga către dumnezeii cărora le-au ars tămâie, dar ei nu vor putea să-i salveze în timpul nenorocirii lor.
    Jer 11:13 Căci dumnezeii tăi, Iuda, sunt cât numărul cetăţilor tale! Şi cât numărul străzilor Ierusalimului aţi ridicat altare Ruşinii, altare de ars tămâie lui Baal!
    Jer 46:25 Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: „Iată, voi pedepsi pe Amon din No şi pe Faraon şi Egiptul şi pe dumnezeii lui şi pe împăraţii lui; da, pe Faraon şi pe cei care se încred în el;
    Dan 2:11 Pentru că lucrul pe care-l cere împăratul este greu şi nu este nimeni în stare să-l arate înaintea împăratului, decât dumnezeii a căror locuinţă nu este printre muritori“.
    Dan 5:4 Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur şi de argint, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră.
    Dan 5:23 ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; şi au adus vasele casei Lui înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai-marii tăi, soţiile tale şi concubinele tale, şi ai lăudat pe dumnezeii de argint şi de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care nu văd, nici nu aud, nici nu cunosc; iar pe Dumnezeu, în mâna căruia este suflarea ta şi ale căruia sunt toate căile tale, nu L-ai glorificat.
    Dan 11:8 Şi va duce captivi în Egipt şi pe dumnezeii lor, cu unşii lor, cu vasele lor de preţ, de argint şi de aur; şi va rezista mai mulţi ani decât împăratul nordului.
    Dan 11:37 Şi nu va ţine seama de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor, nici nu va ţine seama de vreun dumnezeu; pentru că se va înălţa pe sine mai presus de toţi.
    Zeph 2:11 Domnul va fi înfricoşător pentru ei, pentru că va face pe toţi dumnezeii pământului să piară de foame; şi toate insulele naţiunilor se vor închina înaintea Lui, fiecare din locul unde este.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s