Ţara prietenului meu

Oricît de dur sau de spălat pe creier ai fi, e imposibil să nu te fi  îngrozit la aflarea veştii că au fost găsite trupurile a trei tineri israelieni, asasinaţi de gruparea teroristă Hamas. Cine a avut curiozitatea, a citit deja în presă amănunte legate de întreaga tragedie.

Sunt la vîrsta la care pot spune că am amintiri care par rupte, pentru cei mai tineri,  din filme sau din cartea de istorie. Deşi asasinatul acesta s-a petrecut la zeci de mii de kilometri distanţă de stadioanele cupei mondiale, imaginea celor trei trupuri, învelite în drapelul israelian, mi-a adus aminte de un alt măcel, întîmplat la Munchen, în timpul Olimpiadei de vară din anul 1972, cînd un grup de terorişti arabi a intrat în satul olimpic si a asasinat, cu bestialitate, 11 evrei. Ce a urmat, se ştie: Mossad-ul i-a descoperit pe asasini şi i-a eliminat, pe rînd,  pînă la ultimul.

Primul ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu a promis că toţi cei implicaţi în uciderea celor trei tineri vor fi pedepsiţi. Că va rade Hamas-ul de pe faţa pămîntului, inclusiv din Gaza. Am toate motivele să-l cred că o va face. Locuinţele a doi dintre cei trei presupuşi terorişti au fost deja identificate şi parţial distruse. Lucrurile se desfăşoară cu mare rapiditate, aşa încît e mai bine să citiţi presa israeliană ca să aflaţi ce mai e nou.

Gîndirea noastră a fost în aşa hal pervertită, timp de peste un veac şi ceva, încît nu ne mai impresionează gestul în sine, ci numărul victimelor. Trăim într-o perfectă domnie a cantităţii, în dauna calităţii. Palpităm la cifre şi simbolurile trec pe lîngă noi, nedescifrate.  

În timpul aceluiaşi campionat mondial din Brazilia, într-o ţară africană, Nigeria, peste treizeci de indivizi au fost asasinaţi fără motiv, cu sînge rece. Mă veţi întreba: de ce nu-i plîngi pe ei? De ce nu-i plîngi de zece ori mai mult?

Am două motive pentru care am ales să scriu despre asasinarea celor trei evrei şi nu a celor treizeci de nigerieni (pe care îi deplîng, de altfel, alături de toţi oamenii normali la minte din lumea aceasta!).

În primul rînd, pentru că e un semn că pacea între israelieni şi arabi apare tot mai puţin posibilă. Cu toată propaganda papei Francisc, cu toată vizita pe care a făcut-o recent la locurile sfinte şi în ciuda rugăciunii cel puţin ciudate a celor trei lideri în grădina Vaticanului, evenimentele au luat-o razna, într-o direcţie greu de întrevăzut.

De altfel, imediat după rugăciunea comună de la Vatican, Hamas-ul a trimis o rachetă în sudul Israelului, în apropierea unei şosele din pustiu. Din momentul în care s-au asociat la conducerea Autorităţii Palestiniene cele două grupări, Fatah şi Hamas, orice plan de a duce tratative cu arabii a căzut. Ce să tratezi cu teroriştii? Uciderea celor trei tineri a venit şi ca răspuns la propaganda papei. Teroriştii nu vor pace!

Al doilea motiv pentru care mă simt implicat în tragedie este prietenul meu cel mai bun, un prieten al tinereţii mele, un evreu care a emigrat în Israel în urmă cu mai bine de treizeci de ani. Nu e uşor să creşti patru copii dintr-un salariu de inginer constructor, lucrînd pe şantierul din secetoasa Beer-Sheva. Şi asta sub ameniţarea teroristă de fiecare zi şi cu teama să nu-ţi moară copiii în armată.

Asasinarea celor trei adolescenţi este un simbol al unei păci demult ratate. Acolo, în ţara prietenului meu, pe care arabii n-o s-o accepte de bunăvoie niciodată.   

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s