Cronici mondene (139) Opărirea împrejur

N-au încetat să apară pe bloguri comentarii vehemente. Ele exprimă diferite stări. Una din cele mai frecvente este teama de trădare a intelectualilor.

Mitul omului simplu care le ştie şi le gîndeşte pe toate în lumina textelor Sfintei Scripturi nu întîrzie să intre în acţiune ori de cîte ori începe scandalul între evanghelici.

Am avut recent un astfel de contact pe blogul lui Marinel Blaj.

Din cîte am înţeles de la el, blogul pe care îl scrie şi administrează, “Cetatea de piatră”, a devenit ţinta unor atacuri furibunde din partea lui Alin Cristea.

Asta a coincis cu ultimele sale postări în care s-a pus de-a curmezişul crislamiştilor, adoramiştilor, barbosiştilor, pustaniştilor, carismaticilor… şi lista continuă, pentru că balta are peşte şi pescarul Marinel ştie să îi prindă.

Mă consider cu totul de partea lui şi, chiar dacă nu prea îmi convine să recunosc, există o baricadă virtuală ridicată în piaţa blogurilor, care separă gruparea ce trăieşte din plin din mirajul şi influenţa anglicanului Dănuţ Mănăstireanu şi cei care au o atitudine conservatoare cînd vine vorba de ecumenism, islamism, catolicism, etc.

Marinel Blaj face un lucru îndrăzneţ în formă continuată (asta ca să mă exprim juridic… 🙂 ), pentru care a fost condamnat recent la comentarii dintre cele mai acide: postează în fiecare sîmbătă amintiri despre trecut. O mini istorie a muzicii tinere de pe vremea lui devenită, astăzi, muzica bunicilor care suntem noi.

E greu să fii toată săptămîna luptător pe baricadă şi sîmbăta să treci, aparent, în tabăra duşmanului. Ce să mai înţeleagă bietul creştin, cel care a stat, tîmplă fierbinte lîngă tîmplă, cu inima cît puricele, să nu-l lovească săgeţile de peste mormanul de vorbe care ne separă de ceilalţi?

Spre marea înveselire a adversarilor virtuali, omul simplu n-a ratat momentul şi a trecut la atac, cu flamura adevăratei credinţe fluturînd agăţată la prăştină.

Din nefericire, din elan şi din orbire, în loc să arunce cu butoiul cu lozinci fierbinţi peste zidul “Cetăţii de piatră”, guguştiucul nostru de serviciu a scăpat uleiul între picioare şi acum se vaită că a fost opărit împrejur.

Guguştiucii sunt toţi cei care nu sunt de acord cu vulturii mănăstireni. Ei sunt o victimă sigură pentru boala ghearelor de pisică de pe blogul lui Teofil Stanciu (mîţa blîndă care zgîrie rău) şi a psitacozei împrăştiate de papagalul în călduri, nimeni altul decît Alin Cristea.

Pot să îi asigur pe fraţii guguştiuci că le sunt fidel pînă la capăt, chiar dacă simt, uneori, că e nevoie puţină educaţie la colivie.

Nu poţi să ceri omului prea multă rigoare intelectuală, pentru că rişi să cazi în sindromul aroganţei conţaciene. Deşi puţină glagore nu ne-ar prea strica.

Din păcate, unul din subiectele care sperie fraţii guguştiuci e ecumenismul. Spun din păcate, pentru că unii din ei nu definesc termenul în mod corect. (1)

Şi aici e nevoie de mult studiu. Nu e un subiect de baricadă. Confuzia elementară e să amesteci dragostea din lumea creştină cu intenţia tot mai evidentă a celor două biserici mari (ortodoxă şi catolică) de a se uni într-un trup comun.

Aşa cum am mai spus, am să rămîn toată viaţa mea un baptist de modă veche, un “spurgeonist”. Dogmatica bisericii ortodoxe şi catolice, structurile lor ierarhice şi canonice, ritul în care îşi ţin slujbele în biserică îmi sunt total străine.

Asta nu înseamnă că nu-i iubesc ca pe nişte fraţi şi că nu mă voi opune guguştiucilor ori de cîte ori se va ivi vreunul să facă pe vulturul cu cine nu trebuie.

NOTĂ.  (1)  Recomand,  în acest sens, cartea lui Andrei Scrima, „Duhul Sfînt şi unitatea bisericii. Jurnal de Conciliu.”  Omul ştia, pentru că a fost „acolo” şi era „de acolo”. 

 

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Cronici mondene (139) Opărirea împrejur&8221;

  1. Răsvan, după cum vezi, revin în blogosferă! 😀 (nu lua acest emoticon ca pe un zâmbet, e rânjet!). Dacă ai citit postarea din această sâmbătă (şi sunt convins că ai făcut-o) îţi vei fi dat seama că am rămas acelaşi… blajin. Asta nu mă va împiedica să merg mai departe. Acel „Mă voi opri aici. Pentru moment. Dar voi reveni asupra subiectului.” ar trebui să spună multe… Asta dacă nu-mi „exorcizează” cineva şi amărâtul ăsta de laptop pe care sunt nevoit să mă… canonesc (nu canonizez, că numai „mogulii” sunt în proces de canonizare :D)

  2. Nu doar de canonizare, dragă Marinel. Îl mai ţii minte pe Vasile Tomoiagă? Şi el era considerat tot „mogul al blogosferei evanghleice”, pînă cînd a „defectat” la ortodocşi, unde chestia asta cu mogulia nu cred că se poartă. 🙂

    Mă bucur că ai revenit în Cetate. În lipsa ta ne-au cam ologit guguştiucii, pe mine şi pe dl. Adrian. 🙂

    Nu, n-am citit postarea ta. Nu credeam că vei reveni atît de repede. 🙂

  3. Eh, acuma nu fă şi tu ca Neymar aseară! Auzi tu, „ne-au cam ologit”! Bine că măcar ai pus acel „cam”! 😀
    Acum, serios. Chiar vreau să reiau subiectul acesta pe care l-am început, privind o „radiografie” a situaţiei actuale a bisericii în zona evanghelică (cu tot cu guguştiucii şi elitele ei). În plus, cred că ar trebui nişte cursuri de maieutică şi să începem cu Dialogul Theaitetos…

  4. Da’ ştiu că are familie mare de cuvinte maieutica asta! 🙂
    Eu zic să o laşi după campionatul mondial, ca să apuc să mă concentrez. 🙂
    Ai mai pomenit de nişte filozofi în ultima postare (Epimenides, Menander, Aratus, Cleantes). Pe ăştia îi iau în concediu, pe plajă la 2 Mai. 🙂

  5. Apăi, dragă Răsvan, fă bine – te rog – și nu-l mai pomeni pe Alin Cristea că-mi crește tensiunea (și aia sanguină, și aia intra-craniană, și aia intra-oculară, câte or mai fi… le știi tu mai bine). Când i s-a pus pata pe cineva să te ții… El se tot bagă-n seamă cu blogul lui cu tot (cică, România Evanghelică – Doamne sfinte!), postează anunțuri de la Institutul Teologic Baptist din București și semnalează apariția revistei lor și la fel face cu Institutul Teologic Penticostal din București și cu revista lor, dar când vine vorba de Universitatea Emanuel n-are altă treabă numa să se lege de site-ul lor. Ba că nu-i bun, ba că nu-i nu știu cum, dar acum, când oamenii ăia au o revistă mai de Doamne-ajută publicată în colaborare cu Editura Walter de Gruyter (și dau și link-ul să nu zică lumea că fabulez: http://www.degruyter.com/view/j/perc), Alin Cristea – autointitulatul mogul al evanghelicilor români de pretutindeni din univers – se face că plouă… Are el ce are cu ăia de la Emanuel și cu asta basta. Auzi, măi: el, Alin Cristea, obiectivitatea întruchipată pe lumea știrilor evanghelice… Și el căruia nu-i scapă nimic și tot bocește că Universitatea Emanuel nu mai e ce-a fost (evident, când era el acolo a fost punctul culminant al istoriei respectivei școli – he, he, he…), tocmai o chestie din asta să-i scape! Vârsta, monșer, vârsta nu iartă pe nimeni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s