Accente

De unde eşti mata? întreb femeia. Se uită la mine prin sticlele groase ale ochelarilor şi tace. Păi nu vă zic că nu vorbeşte? îmi spune unul din domnii care-o însoţeau. Asta este boala ei, zice cel mărunţel, cu început de chelie. Cel gras şi înalt rîde şi zice: şi aşa vorbea cam mult. Noi suntem din Spania, îmi spune mărunţelul, arătîndu-mi paşapoartele. Nu aveau asigurare. El e şomer, ea casnică. Genul perfect adaptat economiei de piaţă occidentale. El are accent, ca evreii de pe timpuri, cînd acasă vorbeau idiş şi afară cum se nimerea. Vorbeşti spanioleşte? mă aflu în vorbă cu chelul. Nu, zice, ardeleneşte! Doar sunt din Arad. Păi Aradul nu e în Banat? Ba da, rîde mititelul, din ce în ce mai amuzat, dar m-am născut în Bistriţa. Zic: dacă vorbea prea mult, de ce vă deranjează că a luat o pauză? Grasul e moşul femeii. Are accent de Moldova. E hîtru, mare şi se supără uşor. Acum se supără. Femeia dă să spună ceva. O înţeleg greu. Nevasta grasului apare de undeva, de nicăieri, din recuzită. Nu vezi, zice, că tace? Văd. Păi? zice, ce are? Ştiu şi eu? O fi de la cap, o fi de la psihic… şi dau de înţeles că mă preocupă cazul. Femeia nu se lasă: nu faci deosebirea între neurologie şi psihiatrie? N-apuc să zic că nu, că mă ciuruieşte iar: crezi că suntem proşti? Neg orice bănuială. Promit să rezolv totul. Mă retrag şi dau un telefon la neuro. Mă introduc: stimate coleg, mă cheamă aşa şi pe dincolo şi am un caz cu o femeie care pare mută, dar nu este. S-o fi certat cu cineva şi o fi înghiţit otravă, îşi dă cu presupusul, prăpăstios şi englezit, colegul. N-aveţi laborator? Avem, cum să n-avem, dar nu deosebeşte stricnina de ţuica de cazan decît după miros şi noaptea, oricum, nu adulmecă. Mă sfătuieşte să o trimit la analize la un mare spital din Iaşi. E miez de noapte. Nu mă las convins. Întîi la neuro şi pe urmă, cum o vrea Dumnezeu, zic. Se predă. Acceptă fericit. Mă întorc la femeie. A început să vorbească! îmi spun toţi, triumfători. Nu prea bine, dar oricum… E prea tîrziu, le spun, şi le povestesc de telefon. Atunci au început să ţipe: femeia pe muţeşte, cumătra pe moldoveneşte, bucovineanul pe ardeleneşte. Numai grasul se uita crunt şi bloca uşa. Aşa a mai trecut o zi în turnul Babel.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s