(4) Matematica frustrării. Oprire înaintea unui nou capitol din „Afacerea botezul”

Sunt mari, pentru că noi i-am făcut mari. Au o viaţă de confort pentru că noi le-am oferit-o. Mint de îngheaţă apele pentru că noi suntem credulii.

E o ecuaţie simplă, demult rezolvată, o algebră a succesului, în care de o parte şi de alta a semnului egalităţii dintre noi şi ei există un echilibru: ce trece dintr-o parte, se regăseşte în cealaltă.

Cu cît un idol al amvonului devine mai umflat, cu atît mai dezumflată este adunarea. Cu cît pastorul e mai bogat, cu atît mai rău o duc săracii.

Matematica manipulării presupune să accepţi nişte reguli, pe care să le înveţi pe de rost, eventual din Biblie, şi să crezi orbeşte în nişte axiome, eventual că pastorul e sfîntul adunării, scăderii, înmulţirii şi-mpărţirii pîinilor şi  peştilor.

Semnul de egalitate e credinţa. În faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. De o parte a Lui se înghesuie mulţimea, care, adunată la un loc, face în credinţă cît adună pastorul de unul singur în cealaltă. Sentimentalismul ieftin, zecimal,  îmblînzeşte ariditatea matematicii, în timp ce lacrimile îi şterg cu pic greşelile. Suntem prizonierii lacrimilor noastre.

Daniel Brânzei a fost şi este un element al unei ecuaţii vechi. Ceea ce-i descoperim acum nu este atît mărimea, grandoarea şi instabilitatea cu care trece dintr-o parte în alta a semnului egal, cît relaţia sa cu celelalte elemente. Cînd a ridicat parantezele amintirilor şi a extras radical din ridicarea sa de la putere, simbolul său a devenit cifră, iar cifra tinde să ajungă zero.

Anunțuri