(6) Ion Columbeanu, prietenul lui Daniel Brânzei, a fost privilegiatul puterii în timpul lui Dej şi Ceauşescu

ion columbeanu

Într-un număr din Evenimentul Zilei din 09 octombrie 2010 apare un interviu extrem de interesant cu Ion Columbeanu, prietenul lui Daniel Brânzei, cel care l-a considerat un tehnocrat ce a salvat ţara sub Ceauşescu. Iată ce scriau ziariştii  de la Evenimentul Zilei:

„Ion Columbeanu a avut un statut privilegiat la vîrful puterii o jumătate de veac, supravieţuind dictatorilor Dej şi Ceauşescu, pe care îi admiră şi astăzi. Dar şi pe nea Nicu Văcăroiu.”

Despre securitate, iată ce declara „mister C” al lui Brânzei:

„A fost sau n-a fost securist Ion Columbeanu? Moşul zâmbeşte: „Securitatea n-a avut curajul să mă întrebe dacă vreau să fiu colaborator. Credeau că sunt cel puţin general de securitate! După Revoluţie, Măgureanu şi Gioni Popescu se purtau cu mănuşi cu mine…”. 

Ce a mai spus Columbeanu despre unul din cei mai mari criminali ai acestei ţări?

„Ceauşescu a fost superinteligent nativ. Păcat că n-a apucat să fie şcolit!”

Despre acest individ a vorbit elogios, duminică, în biserica sa din California, Daniel Brînzei. Despre el a spus că:

“Era un ,,tehnocrat“, un secretar de stat care trudea în spatele ,,ideologilor politruci“, ținând România în spate, dincolo de toanele ,,conducătorilor“.

FOTO: Ev Zilei.

Anunțuri