Cronici mondene (141) Dormi şi visează, Crislam lucrează!

„Mie mi se pare problematică și asocierea creștinismului cu fericirea…” spunea, într-o postare, editorul baptist al lui Miroslav Volf, nimeni altul decît Teofil Stanciu

El critica un articol al unei autoare de limbă engleză, scandalizată de fetele creştine care-şi promovează imaginea fizică pe reţelele de socializare. 

Teofil Stanciu continua:   „Îmi pare o strategie de marketing prin care autoarea încearcă să-și liniștească cititorii și în creștinism există fericire, ba chiar că fericirea ar depinde de creștinism. ”  (sublinierea mea)

Aş recurge la un text clasic din Evanghelia după Matei, cap. 5,  dacă tot a venit vorba despre fericiri, promisiuni şi creştinism.  Asta numai dacă Teofil Stanciu nu ne promite fericirea şi în crislam sau alt salam, alaikum salaam. 

N-aş vrea să fiu răutăcios, dar sunt tare curios unde îşi găseşte Teofil Stanciu fericirea şi ce înţelege el prin fericire, din moment ce creştinismul nu i-o poate împlini. Poate îi surîde raiul cu pilaf, sarailii, cadîne şi rahat.   

Dănuţ Mănăstireanu nu se poate abţine să nu dea o copită bine dozată în gura creştinilor, în general, ceea ce e surprinzător, pentru că anglicanul crislamist avea ce avea doar cu dinţii  evanghelicilor:

„Teo Stanciu emite iarasi un text ‘de citit, neaparat’. De data aceasta despre felul artificial si constipat in care se raporteaza crestinii la trup si senzualitate.”

Dacă textul americancei a fost constipat, apoi postarea baptistului nostru e exact contrariul.  Parafrazînd  celebra reclamă de laxative din perioada interbelică, „Dormi şi visează, Coprol lucrează!”, în loc de Coprol, folosiţi Crislam, de preferinţă marca „Volf”: „Dormi şi visează, Crislam lucrează!”  şi o să ajungeţi la postarea eliberatoare a lui Teofil Stanciu. 

De restul se ocupă Dănuţ Mănăstireanu, specialistul  anglican în „trup şi sexualitate”. 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Cronici mondene (141) Dormi şi visează, Crislam lucrează!&8221;

  1. Frate Rãzvan,

    Bate şaua sã priceapã iapa.
    Dacã creştinismul nu dã fericire, atunci cu siguranţã nici Dumnezeul creştinilor?
    Dacã nici Dumnezeul creştinilor nu te face fericit, atunci sã se caute fericirea, cã e pierdutã!!!
    Nu cumva aici, la Dumnezeul creştinilor, se pune problema?

    Nu fericirea e problema, ci alta.Se încearcã dezimformarea şi ştrangularea adevãrului Scripturii.

    De ce e nevoie de o Cale când poţi ajunge pe alte cãi?

    De ce e nevoie de un Salvator când poţi sã te mântui prin forţe proprii? Islamul nu percepe ideea unui Mijlocitor, nici faptul cã Allah poate avea fiu/fii!(deci nu e vorba de acelaşi Dumnezeu de vreme ce ne numim fii!)

    Allah nu are nevastã!(pentru ei e de neconceput ideea ca o virginã sã rãmânã însãrcinatã)

    De la Avraam istoria e scrisã altfel în Coran.Cine nu a citit Biblia şi implicit istoria cade în capcana islamului.

    Crislamul e rodul şi imaginaţia „creştinilor”, în Afganistan ori Nigeria încã se mai moare pentru Cristos.

    Şi despre fericire îmi vin în minte cuvintele psalmistului Asaf, din psalmul 73, cuvinte frumoase, inspirate, pe care le citesc deseori, consolându-mã.
    „Cât pentru mine, fericirea mea este sã mã apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adãpost, ca sã povestesc toate lucrãrile Tale.”

    Multã pace

  2. „Există, azi, marele pericol al fundamentalismului islamic, care ia mare avânt.”
    (Părintele Galeriu în Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă, Ed. Harisma, Bucureşti, 2002, pag. 257)

Comentariile nu sunt permise.