Descoperirea Voroneţului. De la Columb la Preaînaltul

Cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă, astăzi, pe 3 august, un cetăţean pe nume Cristofor Columb a ridicat ancora şi a plecat să descopere o nouă cale ca să ajungă în India.

Ca orice marinar care se respecta, Cristofor Columb  a început un Jurnal de bord şi pe prima pagină omul a scris cam aşa:

„În acest an 1492, după ce Alteţele lor au pus capăt războiului împotriva maurilor în marele oraş Granada,  s-au gîndit, ca nişte duşmani ai sectei lui Mahomed ce erau, să mă trimită în Indii. Alteţele lor mi-au ordonat să folosesc calea spre Vest, m-au înnobilat şi au decis să mă facă mare amiral al flotei oceanice şi vice-rege al teritoriilor pe care le voi descoperi. Am părăsit portul Palos”.

În mare, cam asta a fost povestea, al cărei final îl vedem cu ochii noştri în fiecare zi. Asta dacă, bineînţeles, avem bunul simţ să ne uităm spre vest şi nu spre est.

Ce s-a întîmplat, de-a lungul anilor, cu „secta lui Mahomed”, cum o numea Columb, vedem, iarăşi, în fiecare zi, iar unii, din păcate, o simt pe pielea lor. După ce au ieşit mutilaţi din holocaust, de la evrei s-a cerut şi se mai cere, încă, corectitudinea pe care alte popoare nu o au.

De ce standardele de judecată pentru evrei sunt unele, iar pentru “secta lui Mahomed” şi lumea, luată en gros et au detaile, sunt altele, îngăduitoare şi mai  joase, nu ştiu. Nici Saul Below, în Jurnalul călătoriei la Ierusalim, care şi-a pus aceeaşi întrebare, nu a ajuns la vreun răspuns concret.

Fără să am pretenţia să fiu un Cristofor Columb, am ales şi eu o cale terestră să ajung la Voroneţ. Am întîmpinat, pe uscat, cam aceleaşi necazuri pe care le-a suferit genovezul în călătoria lui pe mare.

Am fost la un pas să mi se rupă corabia în două în mijlocul oceanului de gropi.  Apoi,  ne-a ferit Dumnezeu, la puţin, să nu ne fărîme caravelele  4×4 ale băştinaşilor bucovineni, care nu respectă curentul oceanic  principal şi ies dintre  insulele laterale  fără să se asigure. În sfîrşit, am depăşit, cu grele pierderi de răbdare şi prin cuvinte imposibil de redat, porţiunea finală, îngustă, de drum, unde, în plin sezon al navigaţiei de vară, poporul băştinaş băga pe sub  asfalt conducte noi din plastic tare.

Picture 117

Dacă amiralul şi vice-regele Columb  avea de ales cum să ajungă în Indii, spre Voroneţ nu e decît un singur drum. La capătul lui,  afli, cu uimire, încă de la poartă, că e interzis să porţi cu tine trepiedul pentru poze. De ce la noi sunt alte standarde decît la alţii, nu ştiu. Am încercat să aflu şi mi s-a răspuns: “Fotografiatul cu trepiedul  se  face doar cu aprobare de la Preaînaltul.”

În mănăstire, am dat şi peste “secta lui Mahomed”, cei cu turbanele, pe un perete cu Judecata de apoi. Erau trecuţi la răi. Cerem iertare. Politic incorect şi Ştefan ăsta, cît o fi fost de Mare şi de tare!

Picture 095

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Descoperirea Voroneţului. De la Columb la Preaînaltul&8221;

  1. Domnule Radu Doru mi-a placut cum v-a convins Eugen Matei ca Miroslav Volf e bine. Excelent, In urma unui articol in care a amestecat capra cu varza. Nu are legatura cu subiectul are legatura cu faptul ca ne lasam poate prea repede convinsi
    Cit despre Columb sper ca nu ne veti povesti cum a comis atrocitati sa converteasca pe ameroindieni.

  2. Nu, Columb n-a comis atorcitati…. D-na Istoc. N-am citit de Volf decit o recenzie recomandata de Danut Manastireanu. Nu m-a imrpresionat. De-ocamdata nu-l cunosc pe Volf. Eugen Matei zice ca a lucrat cu el si il cunoaste. Am decis sa-i dau credit. Trebuie sa avem si curaj sa dam o vreme oamenilor credit. Sunt dispus sa acult [sincer] si argumentele dvs. Apoi, nu putem merge nici asa cum vrea Dan Paul, afurind pe toata lumea. Scriptura zice un lucru ciudat ca oamenii vor avea doar o forma de evvlavie dar tagaduindu-i puterea. Da se poate sa fie apostate printer noi si lupi rapitori ba chiar si… neghina. Si cu siguranta multi, prea multi farisei. Ma tem insa ca nu-s chiar atit de usor de identificat. Sper s anu fiu dintre ei…. In ce-l privese pe Eugen Matei… e Baptist, e decent… n-am a ma plinge desi nu-I place ce scriu. Nici d-lui Dm nu-I place…

Comentariile nu sunt permise.