Prietenul meu Robin a abandonat

L-am întîlnit pe Robin Williams cu ceva timp în urmă. Eram la Turul Franței și veneam amîndoi în urma caravanei, oprindu-ne, din loc în loc.

Așa au trecut, etapă de etapă, victoriile lui Lance, poate cinci, șapte sau cîte or fi fost, pentru că, oricum, nu mai contează, din moment ce i le-au luat.

Pe vremea aceea, ca și acum, probabil, se drogau toți. Îi simțeai după cum urcau pantele. Lance nu avea probleme, nici echipa lui. De ce l-au condamnat numai pe el? Nu pentru că se droga, ci pentru că i-a obligat și pe ceilalți din echipă să o facă.

Pînă la urmă, s-a aflat. Lucrurile astea se află întotdeauna, dacă cineva are interesul să sape adînc, acolo unde știe dinainte că va găsi ceva, ceva murdar la mijloc.

La sfîrșitul fiecărei etape, după ce se aduna caravana și se împărțeau tricourile, ăla alb ție, ăla cu buline roșii celuilalt, ăla verde.., și așa mai departe, pînă la cel galben, cel mai prețios, care era a lui Lance, apărea Robin, și oamenii se strîngeau, discret, în jurul lui.

Nu așa cum ar fi făcut-o cu o mare vedetă, blondă, șatenă, brunetă, cu ochii albaștri, negri sau căprui. El era The Fisher King, un rutier anonim din turul lumii, nebunul care umblase cu curul gol prin parcul din New York.

M-am întrebat de unde avea timp, un actor atît de mare, să bată Franța-n lung și-n lat, cu caravana băieților ăstora cu mușchi și fără carte?

Cîtă minte avea această Mrs. Doubtfire, ca să alerge în neștire, an de an, cu poalele în cap și cu sînii de cîlți arzînd la cuptorul din iulie? Eu aveam timp, dar el? Ore și zile și veri?

Oamenii spuneau: el e Robin! E Robin Williams, actorul! E mort după ciclism. Un alt mort în Turul Franței…

În ultimii ani nu l-am mai văzut. A plecat și Lance, i s-au luat titlurile… Filmele lui Robin s-au împuținat și au devenit din ce în ce mai proaste.

Apoi, a venit depresia și, odată cu ea, s-a sfîrșit și cursa lui Robin. S-a prăbușit afară din viață, a luat-o la vale și, cum nu avea casca potrivită, nu s-a mai ales nimic din el. (1)

Știți, de cîte ori moare cineva, de cîte ori se sinucide, mai exact, vina este împărțită. E ca la ciclism: alergăm în echipă, ne drogăm în echipă, ne bucurăm în echipă, dar de murit, murim singuri, cu capul sfărîmat de stînca neputinței.

Pentru că am uitat ceva, pentru că am uitat să ne spunem ceva.

Good Will Hunting… vă mai amintiți? Cînd stăteau amîndoi, Robin și Matt, pe malul lacului, în parc, și admirau lebedele și Matt l-a întrebat dacă asta îl liniștește și Robin i-a răspuns că degeaba știi totul despre Michelangelo, dacă nu ai mirosit aerul din Capela Sixtină.

Dacă te întreb despre femei, poți să-mi faci o listă cu ele, dar nu știi cum e cînd te trezești lîngă o femeie și te simți cu adevărat fericit.”

Și m-am gîndit la mine și la Robin, și la Turul Franței, pe care el l-a urmat, adulmecînd roțile, șoseaua, sudoarea și Franța, în timp ce eu am stat în fotoliu, la televizor.

Am crezut că știu totul despre ciclism și despre Robin Williams și am văzut astăzi, în această dimineață, că nu știu nimic nici despre Turul Franței, nici despre turul vieții, nici despre Robin Williams, atîta timp cît nu l-am parcurs pînă la capăt, cu pasiune, în echipă, drogat sau nedrogat, cu coiful acela fără de care orice cădere în prăpastie e mai mult decît mortală și orice ”la revedere” e o vorbă fără sens.

(1) Efeseni, 6:17.

 

 

 

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Prietenul meu Robin a abandonat&8221;

  1. Poate cele mai frumoase rânduri citite de la aflarea veştii. Nu e ciudat că în spatele fiecărui zâmbet poate sta câte o teribilă tragedie?

  2. Cei din jur i-au cunoscut viata de actorie ,dar nici unul nu a ajuns sa-i cunoasca starea sufleteasca .Sintem in o tranzactie sociala si indiferent de profesie si zimbetul pe buze ……ne luptam cu o stare sufleteasca care putin ajunge sa fie inteleasa.
    Daca ajungea sa fie inteles atit in familie ,cat si de prieteni ,nu se ajungea la asemenea tragedie.Ce putem sa zicem ;Sincere doleante familiei ,rudeniilor,prietenilor si celor cunoscuti …Viata pentru unii astfel apune si istoria ramine scrisa dupa cum vedem si actiunile pe care le facem…

  3. Ca actor a fost apreciat de o mare majoritate, insa sfirsitul lui ne spune cine a fost omul real. Deci, risul si veselia din public nu inseamna nimic atunci cind omul este un foarte bun actor. Bine ar fi ca noi cei ramasi, sa invatam din acesta tragedie si sa renuntam la orice fel de actorie, ca nu cumva sa ni se curme firul vietii inainte de vremea programata de noi.

  4. un text foarte frumos. Reusiti sa ramaneti in acel „prea omenesc” care ne defineste conditia umana, lucru rar la crestinii evanghelici care, adesea, transforma orice eveniment in prilej de predica moralizatoare. Din punctul meu de vedere, acest aspect este o calitate. Cred ca sunteti obligat sa va ganditi la o carte.

  5. Mulțumesc, dragă Adrian. Mă onorează aprecierile dvs. Mă gîndesc la o carte, mereu mă gîndesc la cîte una, dar niciodată în sensul în care ați scris în comentariu.
    Marele Borges nu ținea niciun volum de-al său în bibliotecă și nu le recitea. Le iubea pe ale altora. 🙂
    Sunt atîtea sute de mii de volume care se scriu în fiecare an și care zac necitite și apoi sunt date la topit! Este o adevărată tragedie! 🙂
    Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am ajuns în starea aia în care să spun: ce volume aș fi scris, dacă aș fi vrut! gîndind, în schimb: ce volume aș fi scris, dacă aș fi putut! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s