Luni, cînd nici iarba nu crește…

Am citit cu uimire că Otniel Bunaciu a ținut un discurs frumos undeva, într-un colț de lume care poate fi și după colțul casei mele (lucru puțin probabil, deoarece pentru unii America e la doi pași de ape, în timp ce Moldova e peste o groapă de pași de sărăcie).

Continui să mă îndoiesc de conștiința nepătată a tipului, atîta timp cît nu a lămurit explicit cum a ajuns să facă studii teologice la Oxford în ultimii doi ani de domnie a lui Ceaușescu, tatăl său fiind turnător la securitate.

Faptul că acest Otniel a fost ales președinte al baptiștilor din România spune multe despre ceea ce Monica Lovinescu numea ”pactul cu uitarea” al intelectualilor români.

Pe blogul lui Eugen Matei s-a așternut patina plictiselii. Omul, din lipsă de ceva mai bun, reia un comentariu din discuția purtată la cald, pe același blog, între Daniel Brânzei, Dănuț Mănstireanu și însuși Eugen Matei. E vorba acolo de inclusivism și exclusivism și de un tînăr care vrea să știe cum e mai corect să fii în viața de creștin: inclusivist sau exclusivist.

Pînă în momentul în care scriu această postare, nu am văzut să se repeadă vreunul să-l lămurească ce și cum. Semn că ce era de spus s-a spus și că blogul funcționează, de cele mai multe ori, ca o foaie de ziar pe care o mototolești după.

Am citit pe facebook o listă de lucrări pe care Cristian Bădiliță le poartă cu sine oriunde se duce și am avut surpriza să constat că niciun volum din cele menționate de el nu e pe lista mea.

Printre ele era și Odiseea lui Homer, probabil în limba greacă și o carte a lui Marcus Aurelius, mai mult ca sigur tot în greacă (1). Este admirabil să fii poliglot, și pe vechi și pe nou, și asta îmi amintește de o vorbă (de fapt, de un truism) a unui onarabil profesor de-al meu de limbă franceză: cu fiecare limbă știută în plus, trăiești o nouă viață. Încep să cred că avea multă dreptate!

Mi-au plăcut ”Glafirele” lui Bădiliță, singura carte pe care i-am citit-o. Dar timpul nu-i trecut, deși mi s-a scurtat teribil.

O nouă carte, o nouă bucurie: Jurnalul inedit al Monicăi Lovinescu, apărută postum. O am pe birou. Am tot așteptat să o iau mai ieftin, dar sub 20% n-am avut răbdarea să risc.

Citirea integrală a jurnalelor sale (și al lui Virgil Ierunca) m-au ajutat să retrăiesc trecutul acela, dintr-o altă perspectivă. E ca într-un joc de oglinzi. N-are rost să mai insist.

Cînd m-am revoltat citind articolul-îndemn al lui Andrei Pleșu, referitor la unele din scrierile lui Nae Ionescu, prietenul A. a avut amabilitatea să-mi recomande o carte despre Nae Ionescu, una pe care n-o citisem.

Am comandat-o imediat pe net și am avut surpriza ca sîmbătă, la amiază, să primesc un telefon de la Librăria Eminescu. O doamnă mi-a spus că pachetul meu de cărți era pregătit pentru poștă, dar că pînă luni nu puteau face nimic în plus pentru mine.

Alături de cartea despre Nae, cerusem și una despre Putin,  o biografie interzisă de regim (cum altfel!).  Pînă joi cred că le aveți, mi-a spus doamna de la celălalt capăt al firului și al lumii. E bine să vă duceți să verificați, niciodată nu se știe dacă mandatul ajunge sau nu. Am rămas fără replică: asta nu e România mea!.

Va fi monarhie sau nu? O întrebare pe care mi-o pun destul de des în ultima vreme, mai ales că prietenul meu Vișan Miu Tudor este foarte prins de chestia asta, cu tot elanul, inteligența, tinerețea și curățenia sufletească pe care le are din plin și pe care le-a pus la… bătaie cu flori la șosea.

Îmi amintesc ce scria Neagu Djuvara, cum și-au dat mîna lojele masone să aducă în țară un rege străin. Și cum l-au găsit pe nepotul lui Napoleon al III-lea, care era tînăr ofițer și cum ăla nu voia să vină, dar l-au păcălit că țara îl dorea și așa a ajuns să domnească un rege mare așa cum a fost Carol I de România.

Am văzut cu uimire cum apar susținătorii monarhiei peste noapte, chiar și dintre aceia care nu s-au mișcat să felicite pe regele Mihai I la Parlament, la împlinirea a 90 de ani de viață.

După ce am văzut ce au ales masele de-a lungul anilor, e momentul să vedem ce sfori trag și elitele. Fiind vorba de cele din România, nu mă aștept la mare lucru din partea lor.

Un om din elitele de pe vremuri a fost și Rosario Assunto, ale cărui șase volume apărute în românește, la editura Meridiane, le cumpărasem și subliniasem, din loc în loc, pe vremea vechiului regim. E vorba de o recitire, așa cum am stabilit că merită îndeplinită, ca pe un ritual, cu prietenul meu A., cînd a venit vorba de Nae.

Acest Rosario Assunto scria că, în Italia, unii au vrut să taie livezile de măslini din Liguria, pentru că se descoperise uleiul chimic ideal, unul care să te facă să uiți variabilitatea uleiului natural. Exact ca la vinul chimic, de care podgoreanul să nu se îngrijoreze, pentru că va fi mereu la fel, indiferent de an și de recoltă.

Domnia cantității, străduțele la capătul cărora nu mai vezi apărînd marea, ca pe vremuri, ci un bloc gigantic de ciment, într-o lume în care timpul și spațiul devin lineare, în care fabrica, munca mecanică ne-au făcut să ne uităm, cu adevărat, trecerea.

Străzile sunt doar căi de acces și nu rezultanta miraculoasă a caselor pline de farmec și de mister care le dau contur. Orașul cel nou a înghițit, sluțindu-l, miezul de viață și de artă veche.

Omul a sfîrșit în depresie și  era firesc să se întîmple așa: cu trecutul nu te joci. 

În cartea ”Demonul amiezii”, scriitorul și psihologul american Andrew Solomon identifica trecutul ca pe un factor important în declanșarea unui episod acut de depresie. Fie că era privit cu nostalgia unei bucurii fără întoarcere, fie ca pe un dezastru de care vrei să uiți și nu poți.

Andrew Solomon nu a primit aprobarea să conferențieze la Biblioteca Centrală din București, pe teme de dragoste și libertate.

Omul e homosexual, căsătorit cu un el, avînd doi copii, n-am înțeles cum. Cartea e bună, dar nu pot scăpa de scîrba de a ști că a fost scrisă de un gay. 

NOTĂ. (1) În urma unui comentariu al lui Emanuel Conţac, am modificat: Marcus Aurelius nu a scris în latină, ci în greacă. 

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Luni, cînd nici iarba nu crește…&8221;

  1. Titlul nu prea se potriveste pentru americani, mai ales in prima luni din septembrie. Poate iarba nu mai creste, dar cresc cu siguranta gradele de alchool si colesterolul. 🙂

  2. Salutare stimabile scriitore! Cate perle! Am vazut ca m-ai pomenit ”savuros” cu un coment al meu despre Brancoveni: pe atunci eram la cratita, acum sunt la ”cratima”!
    In ceea ce priveste inclusivismul – eu il percep, psihologiceste vorbind, ca pe un act de asociaționism, in care rețelele semantice ale gândirii sunt înlăturate pe ideea că noțiunea e o suprapunere de imagini, sau mai gregar zis, stimul și răspuns! Eu cred că inclusivismul își are sălașul organic în zona sistemului limbic – sau ca Platon cel căruia contradicțiile îi produceau o adevărată neplăcere, fiind destul de rău certat cu logica, cu gândirea vigilă! Inclusivismul e vecin cu gândirea onirică. Pe când exclusivismul (denaturat voit ca înțeles), ăsta se înțolește cu falsele analogii ale detractorilor (dacă unele chestiuni se aseamănă în anumite privințe, atunci ele se aseamănă în toate privințele) sau cu argumentele circulare (concluzia e în premiză) sau cu cele de tip ”vagon de călători”(dacă toată lumea zice ”așa!”, atunci ”așa” e).
    Drept să-ți spun, mie zona aceasta a unui astfel de evanghelism (ecumenism), îmi displace: atâta fetid, atâția păstorași sau ciobănei (cum zic unii mai ”modești”) cu perii unși cu grăsimuri de porc, cu obraz rumen și fese nărăvașe (ca la Amsterdam), cu zâmbete de tip rock on the block, toți cu Karl Rahner în gură și degrabă iubitorii de pace și de iubirea ca formă și nu ca, conținut! Atâta toleranță și atâta nepăsare și siluire a Cuvântului! Eu când ascult pe la posturile de radio ale domniilor lor, mă împlu de scârbă – e un show cu octave urlate pe ritmuri metalice! Iubire, iubire, iubire! Care bre? Zău? Iubireeaaaa!!! Hai să ne iubim pe tunuri: ”Jesus is the SuperStar! Wow!” (iartă Doamne blasfemia!)
    Mă crezi că, eu nu știu la care biserică să mă mai duc? Când văd atâta iubire (bolnavă, de sine) mă satur bre! Ce are Hristos cu toți ăștia? Trăiască plăcerea și aprofundarea ei în felul șobolănesc! Jesus! Yeah! God loves you! Yeah! Peace! Peace! Peace! Jesus is a state of mind! Yeah! Ce metafizică sifilitică nene! Suntem niște forme umblătoare, pline cu vid! Ciobăneii lui taica, mânca-v-ar trifoiul la subțiori, deștepții lui taica! Ce limbi lungi, mlădioase, băloase cu o salivă fină și dulce otrăvitoare! Creiere de boi treierând la gunoiul Vaticanului! Lași mizerabili, ciobăneii lui taica! Și când mî gândesc la Tony Palmer, ce palmă și-a luat… de la Luther! Ce boturi gângave neică, lungi și epilate! Ce lepre mișele păstoresc astăzi turma! Mă bătea gândul să fac un blog și pentru domniile lor! Dar am 44 de ani și trag la un car plin cu supărări, cu puterea boului!
    Cât despre rege, ai dreptate: peste noapte a apărut o divizie de adepți ai monarhismului, în realitate niște rătăciți orbi între inclusivism și ”exclusivism”! Te-am pupat, pe tine și pe Vișan Miu, dacă e real!

  3. Dragă Răsvan,
    Dacă va fi monarhie sau nu, nu ştiu. Eu sper 🙂 şi, în fine, încerc să fac ce se poate face…
    Sunt destul de implicat într-o organizaţie monarhistă, iar la sfârşitul lunii septembrie o să avem un congres naţional… O să apară poze pe Facebook 😉

    Dragă Daniel,
    Te salut cu mare drag. Îmi amintesc de un comentariu de-al tău mai demult, când povesteai o experienţă relatată despre Regele Mihai în exil. Un domn cu băiatul său au venit la Rege, care i-a întrebat: „El (băiatul) ştie cine sunt?”. I s-a răspuns că da. Mai ziceai atunci că la început erai cam împotriva monarhiei, dar ai discutat o dată cu un domn mai vârstnic care a apărat-o foarte demn. Aşa îmi amintesc, cel puţin, că scrisesei 🙂 Oricum, ştiu că îmi plăcuse mult comentariul tău….
    În rest, cât priveşte dacă sunt real sau nu, poate ne întâlnim într-o zi şi te convingi 🙂

  4. Tudor,

    era fratele meu cu fiica lui! 🙂 Dar in rest e ok! Regele a dat atunci mana mainii intinse a fratelui meu care, habar nu avea de protocol! Se intampla in Elvetia! Atunci fratele meu s-a intalnit cu istoria! Bunica mea, l-a randul ei, pe cand era o fetita mica papusica, a sezut in bratele lui Octavian Goga – se intampla pre undeva prin Basarabia! Dar noi vom sta vreodata in bratele Lui Dumnezeu? Prin urmare să fugim de palmele ălora care vor să ”palmeze” Adevărul și să avem grijă mare cum conducem pre șoselile patriei străbune!

  5. Dragă Daniel,
    Scuză-mi, te rog, eroarea de memorie, prin care am făcut-o pe fiica fratelui tău… fiu 🙂 O întâlnire cu istoria, bine spus…
    Dacă vom sta vreodată în braţele Lui Dumnezeu…. nu ştiu. Dar, cum zicea odată o veche deviză, ce-a fost cândva a ţării noastre: NIHIL SINE DEO!
    Te salut, cu toată prietenia!

  6. Dragă Daniel, mare și dragă mie figură ești tu! Numai Daniel Costache putea să scrie ca în fragmentul de mai jos 🙂 :
    ”Ce metafizică sifilitică nene! Suntem niște forme umblătoare, pline cu vid! Ciobăneii lui taica, mânca-v-ar trifoiul la subțiori, deștepții lui taica! Ce limbi lungi, mlădioase, băloase cu o salivă fină și dulce otrăvitoare! Creiere de boi treierând la gunoiul Vaticanului! Lași mizerabili, ciobăneii lui taica!”
    Cît despre Tudor Vișan Miu, e cît se poate de real. Ireală e țara în care trăiește. 🙂

  7. Dragă Tudor, dacă nici acum, la alegerile astea, nu se convinge lumea că nu ne mai trebuie președinți, eu nu mai știu cînd va mai veni clipa aia. De fapt, mi-e teamă că iar vom rămîne cu buza umflată, pe peronul istoriei, spărgînd în dinți semințe amare de lacrimi.
    Am văzut participarea ta intensă în campania pro-monarhică și am admirat de fiecare dată maturitatea cu care faci lucrurile să arate chiar mai bine decît sunt în realitate.

  8. Rasvan dear, chiar cu intirziere vreau sa spun ca si “eu am citit” pe undeva de discursul lui Oti Bunaciu, sau mai bine zis l-am ascultat si o spun inca odata ca mi-a placut foarte mult. Pentru mine a fost o surpriza pentru ca eu il cunosc pe Oti de vreo 35 de ani, il stiu inainte de a incepe studentia dar nu l-am prea auzit vorbind ca nu am avut unde.
    Stiu ca este o persoana controversata pentru unii, dar eu vorbesc doar din punctul meu de vedere care este al unei prietene a lui, asa ca sa nu mi-o iei in nume de rau.

    Eu nu am avut o problema si nu am nici acum cu cei despre care am stiut ca au fost informatori ai securitatii. I-am stiut si niciodata nu le-am divulgat ce nu trebuia, de ei am stiut sa ne ferim. Problema mea sint cei care s-au dat anticomunisti dar de fapt ei erau lupi imbracati in haine de oaie, erau cei carora unii le-au incredintat planuri despre activitati clandestine si din cauza carora au avut de suferit. Personal nu cred ca Oti a fost informator, pentru ca nu era nevoie, nu prea am auzit ca membrii aceleasi familii sa dea toti informatii; nu era necesar. Atit cit il stiu eu pe Oti, nu stiu sa se fi certat cu nici o persoana, el este un ardelean din ala bonom care lasa de la el tot timpul. Apoi sa iti mai spun ca atunci cind mergeam cu el undeva cu grupul de tineri, ne simteam intotdeauna in siguranta, nu aveam probleme si noua ne convenea de minune asta. El a fost si este prieten cu bunul meu prieten din Africa Centrala care se declara intotdeauna roman de culoare neagra(a fost student in Bucuresti in perioada 80-85) si la umbra lui Oti, africanul nostru a facut mult bine in tara la multe familii nevoiase; avea o activitate subterana stiuta doar de foarte putine persoane, una din ele fiind Oti pe care l-a folosit totdeauna ca paravan si pot sa spun ca niciodata nu a avut probleme si Oti l-a ajutat foarte mult.

    Tu stii ca fratele meu a fost sofer la Uniune in perioada 80-86, adica pina a fugit din tara. As putea sa scriu o carte despre experientele lui si ale mele cu multi pastori din vremea respectiva si poate intr-o zi cine stie, o sa ma apuc si de scris. Oti a fost si este unul din cei mai buni prieteni ai lui, desi la ora aceea tatal lui Oti era directorul seminarului(si fratele meu a locuit si la seminar o vreme, noi nefiind din Bucuresti) si ii facea de multe ori greutati; asta nu a alterat prietenia lor ci din contra au facut multe lucruri impreuna.
    Asa ca nu e de mirare ca a ajuns la scoala in occident; la vremea aceea era necesar doar sa puna cineva garantie pentru tine ca te intorci in tara, nu ramai pe unde te duci, si nu vorbesti ce nu trebuie, ceea ce nu era cazul.

    As putea continua on and on si chiar mi-ar place, dar nu e cazul deocamdata.
    Raman la problema care o am si acum cu cei care sint ofensati ca au fost descoperiti ca turnatori si continua sa ne minta cu nerusinare ca nu a fost chiar asa. Sint ofensata de pastorii tineri care si-au ales meseria doar din punct de vedere al profitului si beneficiilor si crede-ma ca stiu destui din astia.
    Si mai am probleme cu multe altele, dar le las pe altadata.

    Pina atunci, good job my friend, keep doing what you do.

  9. Dragă Mia, nici eu nu cred că a fost turnător, dar că a profitat de faptul că tatăl său era pe lista lor e greu de contestat.
    Din punctul meu de vedere, decent ar fi fost, din partea lui, să stea deoparte, nu să devină preşedinte al cultului unde tată-său a fost scula securităţii. Dar se pare că nu i-a ajuns catedra şi amvonul.
    Nimeni nu le contestă ăstora capacităţile intelectuale şi, de multe ori, fac lucruri bune. Mă gîndesc la exemple din afara bisericii, unde apar mereu nume noi, nu e cazul să insist acum.
    Moral, nu avea ce să caute pe scaunul ăla, dragă Mia.
    Am trăit ultimii ani de teroare ceauşistă la ţară, în sistemul medical. Era de groază! Ce garanţii spui tu că erau suficiente? Nu se uitau ăia la aşa ceva! Nu intrai în oraşele mari, nu să te fi trimis la Oxford, Mia! Valabil pentru toţi intelectualii curaţi. Totul era dictat de partid şi de securitate, aşa că Otniel a fost şi va rămîne un profitor suspect al unui regim criminal. Ca şi cîrpa de Ţon, de altfel, şi alţii, care acum nu mai sunt.
    Ar fi minunat să te apuci de scris, deşi ai o viaţă extrem de activă şi nu văd cum te le vei împăca pe toate.
    Cu mare drag te salut pe tine şi pe toţi ai tăi.

  10. Credeam ca dormi, ca la voi e spre dimineata.
    Rasvan, cam cine nu a profitat la vremea aceea daca putea sa o faca? Hai sa iti dau cel mai elocvent exemplu; prin sefa cumnatei mele( sotia fratelui meu) am ajuns in ’89 la sefa serviciului pasapoarte de la sectorul 2, sector in care locuiam noi. Fratele meu si cumnata mea erau deja in LA de citiva ani. Eugen a reusit sa paraseasca Romania in septembrie 89 cu pasaport de vizita eliberat de tipa de la pasapoarte( ce persoana tanara, intelectuala, crestin pe deasupra putea primi pasaport de vizita?). Crezi ca ne-am gindit cit e de moral sa profitam de o pila si sa o intinda din tara mai ales ca tipa stia ca nu se mai intoarce. Nici vorba, nu am spus nimanui nimic pina cind nu am fost sigura ca avionul iesise de pe raza Romaniei si numai putea fi intors inapoi.
    Fratele Gherman a fost pastor la un cerc de biserici din Oltenia, printre care si biserica unde am crescut eu. El era nepotul a 2 pastori mai in varsta din Banat care erau turnatori cu acte in regula stiuti de toata suflarea. A fost lasat in ’86 sa vina in America (sub garantia acelor unchi) si cred ca ei au sperat ca nu se va mai intoarce. Pentru ca s-a intors si activitatea lui era ostila sistemului, desi nu vorbea deloc impotriva lor, dar nu se supunea in acitunile lui, a fost impuscat in ’88. Pentru mine a fost o tragedie cumplita la vremea aceea.
    Din punctul meu de vedere, daca intram la „MORAL” cred ca sint mult prea putini pastori care se califica sa fie lucratori, dar stiu ca biserica e a Domnului si EL este cel care ingaduie multe lucruri pe care nu le inteleg, de fapt cel mai mare este ca ma ingaduie pe mine cu toate slabiciunile si pacatele mele.
    Si da, persoane ca fr. Ton care continua sa faca victime si acum ma deranjeaza la culme. Dar ai vazut citi adepti inca are. Si atunci, mai e de mirare ca Oti a fost ales de baptistii din Romania la conducere? Astia sint, cu astia defilam.

Comentariile nu sunt permise.