Cronici mondene (153) Președinții vechi și noi. Atacul sub centură

I. Dialogul dintre domnii Pleșu și Cristian Tudor Popescu a fost, pentru mine, o pierdere de timp. Nu am reușit să-l văd în direct, pe Gîndul Live, așa încît m-am chinuit cu înregistrarea bucățită de pe situl lor.

M-am așteptat la o revărsare de spirit și am asistat la un spectacol obosit, în care doi oameni își clamau prietenia, deși, din cîte mi-am dat seama de-a lungul anilor, numai despre prietenie nu a putut fi vorba între ei.

Ce părere au avut despre candidații la prezidențiale?

Cristian Tudor Popescu i-a amintit lui Pleșu de situația penibilă creată de Patapievici, la trecutele alegeri, în care acesta a afirmat că Băsescu ar fi deținut un film cu Geoană, în care acesta făcea sex oral, dar pe care, din mărinimie, președintele nu l-a dat publicității, așa cum au făcut ceilalți, cu copilul pleznit marinărește peste față.

Pleșu a recunoscut că Patapievici s-a înșelat și că filmul cu Geoană nu e existat.

Tot Cristian Tudor Popescu a remarcat părtinirea cu care o susține Liiceanu pe Monica Macovei. Cu alte cuvinte, între gînditorul român și Radu Beligan, sclerozatul om de teatru, n-ar fi o deosebire atît de mare.

Pleșu a invocat cei peste patruzeci de ani de prietenie cu domnul Liiceanu.

Diferența dintre ei a fost că Liiceanu recomandă votul moral, în timp ce Pleșu pe cel util, în sensul că orice candidat ajuns în turul doi e mai bun decît Ponta la președinție.

N-a fost uitat nici Robert Turcescu. Cristian Tudor Popescu nu a exclus delirul acestuia (ceea ce, medical vorbind, s-ar putea să fie adevărat, privind retrospectiv emisiunea de la B1 Tv, urmată de alte două sau trei episoade scurte cu un conținut de idei asemănător).

Andrei Pleșu a spus că s-a sacrificat destul pentru neamul românesc, prin articolele din presă și prin cele patru sau cinci apariții la guvernare, începînd cu regimul Iliescu și terminînd cu cel al lui Băsescu (funcția de consilier fiind echivalentă celei de ministru).

Cristian Tudor Popescu a sugerat că Pleșu ar fi putut să fie un bun candidat la președinție și că l-ar fi votat, ca pe Marlene Dietrich între o ipotetică dispută electorală Stalin/Hitler (!) (glumă plasată, inițial, de Andrei Pleșu).

II. Pe un alt plan, am citit un articol la care făcea trimitere, ”fără supărare”, Viorel Condrea (alias Barthimeu), publicat într-un jurnal din Cluj de un individ al cărui nume nu-mi spunea nimic.

Acesta îl acuza pe actualul președinte al baptiștilor români din America de părtinire în apărarea lui Daniel Brânzei, fost președinte RBA, condamnat de justiția de peste ocean pentru violență (o strîngere de braț mai avîntată, aplicată unei femei înfierbîntate, din propria comunitate, cu vînătaia analizată, ulterior, la medico-legal și tot tam-tamul de rigoare, cu încercarea de discreditare a unui om căruia i se poate reproșa orice, după părerea mea, numai că ar fi agresiv, nu).

Articolul la care făcea trimitere Viorel Condrea lăsa să se înțeleagă că Daniel Brânzei este un tip periculos, lipsit de caracter, un manipulator uns cu toate alifiile.

Am primit un mail, de la un individ pe nume Moise Pădurean- InfoCreștin.com, în care mă întreba, insinuant: ”Sa intelegem ca singura lacuna care a mai ramas la Daniel Branzai este ca-l sustine pe Barbosu?

Toate astea îmi amintesc ce scria Daniel Brânzei pe blogul personal, că ar fi supus unui atac mediatic, provenind, mai ales, din România, menit să-l discrediteze.

Calomniile din articolul respectiv și insinuarea din mail-ul primit de mine îi confirmă, din păcate, temerile.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cronici mondene (153) Președinții vechi și noi. Atacul sub centură&8221;

Comentariile nu sunt permise.